Editura Preda Publishing lansează romanul „Asasin American”

Un roller coaster, un thriller care te ține cu sufletul la gură”, The Washington Times

Două decenii de politică bazată pe interese de partid au lăsat națiunea americană într-o poziție extrem de vulnerabilă. Thomas Stansfield, Director de Operațiuni al CIA și veteran al Războiului Rece, este conștient că trebuie să-și pregătească agenția pentru următoarea mare provocare: războiul împotriva terorismului islamic. Planul său? Înființarea unei echipe de operațiuni clandestine, un grup de agenți care să-și desfășoare activitatea în afara structurilor de comandă – oameni care nu există.

Student și sportiv de elită, Mitch Rapp avea tot ce și-ar fi putut dori. Până într-o seară friguroasă de decembrie, când lumea lui s-a prăbușit odată cu avionul Pan Am 103. În urma atacului terorist, două sute șaptezeci de suflete și-au pierdut viața, printre care și Maureen, logodnica sa. Victimele au lăsat în urmă prieteni și rude, oameni care își vor căuta alinarea în justiție. Nu și Rapp. El nu caută alinare, ci răzbunare.

Admiratorii lui Vince Flynn vor fi captivați de acest roman electrizant, care a figurat pe locul întâi în clasamentul New York Times al celor mai bine vândute titluri. În spatele privirii de oțel a unuia dintre cei mai mari eroi ai națiunii americane, cititorii vor descoperi un tânăr pregătit și antrenat să devină Asasin American.

 „Nimic nu se compară cu a-l privi pe Mitch Rapp învingându-i, în ficțiune, pe inamicii pe care nimeni nu pare capabil să-i răpună în viața reală”, The Providence Journal.

„Nu o poți lăsa din mână”, Larry King, USA Today.

„Spectaculoasă și foarte actuală… Nimic nu se compară cu a-l privi pe Mitch Rapp învingându-i, în ficțiune, pe inamicii pe care nimeni nu pare capabil să-i răpună în viața reală. Odată cu atacurile de la 11 septembrie, o nouă eră literară a luat naștere și acesta este cel mai bun produs al său de până acum”, The Providence Journal.

Vince Flynn (1966-2013) s-a născut în Saint Paul, Minnesota. Absolvent al Academiei Saint Thomas (1984) și Universității St. Thomas (1989), Flynn decide, în 1991, să renunțe la o promițătoare carieră în marketing pentru a deveni pilot în Forțele Aeriene ale SUA. Este autorul a treisprezece thrillere politice, dintre care douăsprezece îl au ca personaj central pe Mitch Rapp. Invitat frecvent al posturilor de știri, Flynn a câștigat recunoașterea publicului și a presei datorită expertizei sale în zona serviciilor secrete și a previziunilor referitoare la amenințarea crescândă a terorismului Islamic.

Când alegi o carte deschizi o lume. Nouă, plină de provocări, momente de suspans, drame și eșecuri, dar și clipe de emoție pură, glorie și triumf. Niciodată nu știi ce se va întâmpla, însă e minunat să te scufunzi în ea, fără nicio idee despre ceea ce îți va oferi. Sau despre eroul pe care îl vei descoperi. Sau eroina pe care o vei îndrăgi și cu care te vei identifica.

Cărțile Preda Publishing sunt cărți dedicate eroului din tine. Am început cu eroii sportului și continuăm cu eroii fictivi care ne fac să visăm cu ochii deschiși, ne inspiră și ne deschid porțile unei noi realități, una pe care de multe ori nu o cunoșteam.

Împrăștiată, dar creativă, cu nasul în cărți și mereu pe fugă. Încăpățânată și cu un doctorat în Sarcasm. Dușmanul declarat al somnului. Cinefilă de mică, cu căștile în urechi oriunde merge, imaginația o îndeamnă să viseze în cele mai (ne)potrivite momente.

Harry Potter and the Cursed Child (Harry Potter #8) · John Tiffany & Jack Thorne

“We cannot protect the young from harm. Pain must and will come.” Am citit Harry Potter și Piatra filozofală la câteva zile după ce am împlinit 11 ani. Față de Harry, eu nu am primit o scrisoare în care eram anunțată că am fost acceptată la Hogwarts (dar încă o aștept, poate au un program de master), nu am avut o bufniță albă și minunată, care să îmi țină companie, prin care să comunic cu prieteni...[Read More]

Sabia de sticlă (Regina roșie #2) · Victoria Aveyard

„Dacă sunt o sabie, atunci sunt o sabie făurită din sticlă. Și simt că deja am început să mă sparg.” Romanele YA se termină întotdeauna cu (cel puțin) un cliffhanger: nu se poate altfel. Este o lege nescrisă, aprobată de către toți autorii, o lege ce sfâșie și distruge treptat sufletul cititorului, care este tentat să arunce cartea pe geam sau să îi trimită mesaje mai mult sau mai puțin politicoas...[Read More]

Lanțul · Adrian McKinty

Am o „slăbiciune” pentru thrillere întunecate, anchete desprinse din filme de groază, antagoniști diabolici și plot twist-uri macabre. Criticii și „gurile rele” vor spune că prefer literatura ușoară, de duzină, potrivită ca lectură de weekend sau de vacanță, de parcă doar Agatha Christie a descoperit rețeta succesului pe acest segment literar, iar ceilalți autori ne oferă doar idei comerciale, fru...[Read More]

Jumătate de rege (Marea sfărâmată #1) · Joe Abercrombie

„Ar fi vrut să-i spună că-i lipsea curajul, dar îi lipsea curajul s-o recunoască.” Anul trecut, în această perioadă, am descoperit „Prima lege” de Abercrombie. Nu cred în dragoste la prima vedere, însă inima mea de bookaholică m-a trădat de multe ori în ultimul an (mă uit la tine Peter V. Brett), după ce a fost vrăjită, înșelată, mințită și zdrobită în nenumărate ocazii; pentru asta, vreau să le m...[Read More]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader