Filmul „Banditul Whiskey”, în regia lui Nimród Antal (Predators), va avea premiera în România pe 26 ianuarie 2018

„Banditul Whiskey”/”The Whisky Robber”, povestea adevărată a banditului plecat din România care a jefuit 27 de bănci în Ungaria, strângând peste o jumătate de milion de dolari, va intra pe marile noastre ecrane pe 26 ianuarie 2018.

Attila Ambrus/Banditul Whiskey devenea un erou popular la sfârșitul anilor 1980 și începutul anilor 1990 tocmai pentru că reușea să facă de râs autoritățile comuniste. Filmul va fi distribuit de Taylor Projects în rețeaua Cinema City din București și din țară.

The Whisky Robber este scris și regizat de Nimród Antal (Predators, Metallica Through the Never), care a muncit timp de trei ani la scenariu, consultându-l în permanență pe realul „Whiskey Man”, Attila Ambrus, acum un om liber, mic întreprinzător.

Născut în România, unde are o copilărie grea, fiind orfan de mamă și abandonat de tată, emigrează în Ungaria. Attila Ambrus devine un Robin Hood, un veritabil erou popular: era spărgător de bănci, cu numeroase jafuri armate la activ, păcălind în permanență autoritățile, dar nu făcea niciodată vărsare de sânge. În plus, prins – la un moment dat – pentru interogatoriu, are o evadare spectaculoasă şi fără precedent din sediul Poliţiei. Înainte de fiecare jaf bea câte un pahar de Whiskey, pentru a-și face curaj, de unde și supranumele său.

Filmul s-a lansat pe 22 noiembrie 2017 în Ungaria, unde a fost un hit de box office, aducând în primul weekend peste 65.000 de spectatori în cinematografe și surclasând blockbusterul american Justice League. Luni, 18 decembrie 2017, aproximativ 250.000 de spectatori au văzut filmul în Ungaria, un record absolut. Costurile de producție ale  “The Whisky Robber” s-au ridicat la 4 milioane de dolari.

Sinopsis oficial Banditul Whiskey

Attila Ambrus a fost un spărgător de bănci legendar, în Ungaria anilor 1990.

Provenit din Ardeal, Ambrus a crescut în România comunistă, guvernată de Nicolae Ceaușescu, iar lipsa de perspective din această țară l-a determinat să fugă peste graniță în căutarea unui viitor mai bun. Experiențele definitorii ale vieții sale timpurii au fost marcate de câteva traume, precum o căsnicie distrusă, lipsa iubirii, dezamăgiri, singurătatea continuă și excluderea socială. Devenit adult, multe dintre aceste probleme au continuat – numai că totul se desfășoară acum în Ungaria.

Ambrus s-a confruntat în curând cu faptul că nu contezi decât dacă ai bani. Iar el nu avea.

El voia mai mult; el a vrut să fie special și să se distingă, în cadrul comunității sale. Avea o inimă mare; încă din copilărie, dorința sa cea mai ardentă a fost de a da, iar acest sentiment a rămas neschimbat în Ungaria. Însă, pentru a satisface această dorință, avea nevoie de bani – mulți bani.

Filmul urmărește progresul unui lup singuratic, folosind arhetipurile clasice de Western- ale celui fără de lege și ale omului legii.

Banditul Whiskey nu a vrut niciodată să fie un erou – deși mass-media l-a transformat într-unul. Celebritatea sa a depășit granițele când a evadat din închisoare. Întreaga țară ținea cu el: în sfârșit cineva care a reușit să facă de râs autoritățile comuniste.

[arve url=”https://www.youtube.com/watch?v=BoW7yMreC1A” /]

Ușor zăpăcită și încăpățânată, consideră că viața trebuie privită cu umor și cu un strop de ironie. Îi place să creadă că norocul ți-l faci singur, așa că și-a făcut un trifoi cu 4 foi și l-a pus pe pălărie. :)

HAIDEŢI, TINERI TITANI, LA FILM!

Titlul original: Teen Titans Go! To The Movies Titlul în limba română: Haideţi, tineri titani, la film! Gen: Animaţie, Aventură Regia: Aaron Horvath, Peter Rida Michail Scenariul: Aaron Horvath, Michael Jelenic, Producători: Will Arnett, Aaron Horvath Distribuţia: Nicolas Cage, Kristen Bell, Will Arnett Casa de producţie: Warner Bros. Pictures Limba: Engleză Lansare în România: 17.08.2018   A...[Read More]

Primăvara aceasta avem parte de „Amnezie cu surprize” la cinema

Leonardo Montenegro (Eugenio Derbez) are tot ce își poate dori, este bogat și lipsit de griji și nu a muncit nici măcar o zi în viața lui. La polul opus o găsim pe Kate Sullivan (Anna Faris), o mamă singură, care încearcă din răsputeri să-și întrețină familia și să învețe pentru a deveni asistentă medicală. Destinele acestor două personaje total opuse se vor intersecta într-un mod pe cât de neaște...[Read More]

Virgil Ianţu a îmbătrânit 20 de ani pentru rolul din ,,Ghinionistul”

Celebrul prezentator tv, Virgil Ianţu, s-a transformat total la indicaţiile regizorului Iura Luncaşu şi a renuntat aproape complet la podoaba capilară, acceptând şi un machiaj generos, care l-a îmbătrânit cu cel puţin 20 de ani, totul numai pentru rolul său din comedia ,,Ghinionistul”, care va avea premiera pe marile ecrane din 8 decembrie. În interpretarea unui tată dedicat, dispus să-i ofere fii...[Read More]

Cei mai mici supereroi Marvel se văd pe cele mai mari ecrane!

Vara aceasta facem echipă cu Omul Furnică şi Viespea din 6 iulie, la cinema, pentru o nouă aventură alături de cei mai simpatici eroi din Universul Cinematografic Marvel. În „Ant Man and The Wasp / Omul Furnică şi Viespea” – cea mai recentă producţie Marvel – îi reîntâlnim pe Scott Lang, infractorul devenit super-erou în primul film „Ant Man”, care a apărut în 2015, şi pe Hope van Dyne, Viespea ca...[Read More]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader