Din 15 noiembrie, FOCUS SAT TV dezvăluie „Secretul celor cinci”!

Începând din 15 noiembrie, Focus Sat TV va difuza, miniseria Secretul celor cinci (The Five, 2016), creată de autorul de romane bestseller, Harlan Coben, cu un scenariu semnat de Danny Brocklehurst (câștigător al premiilor BAFTA și Emmy), câte două episoade în premieră în zilele de luni și joi de la ora 21:30.

Cu peste 75 de milioane de cărți vândute în întreaga lume, traduse în 45 de limbi, Harlan Coben este un scriitor prolific de romane polițiste, cu intrigă complexă și pline de mister. Este apreciat pentru talentul său extraordinar de a construi suspans și deznodământ imprevizibil. De data aceasta, producția tv nu este o adaptare a uneia dintre cărțile sale, ci o poveste creată de la zero special pentru micul ecran, care ține telespectatorii în tensiune de la început și până la finalul surprinzător.

La vârsta de doisprezece ani, Mark Wells (Tom Cullen, Downton Abbey), Pru Carew (Sarah Solemani), Danny Kenwood (O-T Fanbenle, Povestea slujitoarei) și Slade (Lee Ingleby), formau un grup de prieteni nedespărțiți și își petrecea timpul împreună în pădure. Jesse (Alfie Bloor), fratele lui Mark, care avea doar cinci ani, îi deranja. Într-una din zile au vrut să scape de el și i-au spus să plece. Jesse a fugit, iar ei nu l-au mai văzut de atunci, dar au fost tot timpul bântuiți de tragica sa dispariție. Douăzeci de ani mai târziu, Mark a devenit avocat, Danny este detectiv, Slade conduce un centru pentru tineri fără adăpost, iar Pru a revenit în țară, alături de soțul și fiica sa, după ce a petrecut 10 ani în Statele Unite. Danny, detectivul, află o veste șocantă: ADN-ul lui Jesse a fost identificat la locul unei crime. După această descoperire neașteptată, cei patru prieteni se lansează împreună într-o căutare frenetică, prin orice mijloace, în speranța că îl vor regăsi.

Plecând de la premisa că toată lumea ascunde ceva, seria dezvăluie o mulțime de secrete ale personajelor principale și ale celor apropiați de acestea, iar fiecare dintre ei se transformă pe rând în suspecți. Cele zece episoade abundă în răsturnări de situație și momente culminante. Oare cei patru adulți vor câștiga în lupta cu amintirile și minciunile pe care le-au țesut în timp?

Cu premiera acestei serii, canalul Focus Sat TV  continuă să ofere clienților săi seriale  în exclusivitate, ca parte din strategia de reapropiere a publicului din România de producțiile europene de calitate, pe care nu le putem uita ușor, pe care le ducem cu noi mult timp după ce am terminat vizionarea.

Focus Sat TV este inclus în toate pachetele TV satelit Acces precum și în aplicația Focus Sat cu pachetele TV online Play TV.

Încearcă aplicația Focus Sat gratuit 7 zile și vezi oricând serialul Secretul celor cinci disponibil în biblioteca VOD, alături de alte producții de succes Canal+, precum Paris Police 1900, Baron Noir (3 sezoane), Pedagogul (2 sezoane), ZeroZeroZero, Moscow Noir sau Nox.

Luna noiembrie te întâmpină cu o nouă ofertă TV online. La activarea unuia din cele 2 pachete TV online, Play TV sau Play TV Extra, beneficiezi de 30% reducere în prima lună. Convinge-te, testează gratuit aplicația Focus Sat timp de 7 zile.


Despre Focus Sat

Focus Sat, primul furnizor de servicii de televiziune digitală prin satelit din România, a intrat cu dreptul în casele românilor în 2004, cu misiunea de a le aduce bucurie pe fețe. Televiziunea digitală prin satelit Focus Sat reprezintă soluţia pentru un stil de viaţă nou, care răspunde cât se poate de bine nevoii actuale de diversitate, care pune accent pe libertatea de alegere, calitatea şi fiabilitatea de înaltă clasă a tehnologiei pe care o promovează. Cu o atenție deosebită acordată unei experiențe interactive complete, noua aplicație Focus Sat vine în completarea ofertei lineare de satelit cu funcții noi care permit repornirea, reluarea programelor TV preferate sau acces la servicii video premium tip on demand. Aplicația multi-screen care poate fi accesată de pe orice dispozitiv fix sau mobil, oriunde în casă sau în afara acesteia, conferă libertate utilizatorilor pentru care mobilitatea este foarte importantă. Un nou venit în familia M7 Canal+ Group, în septembrie 2019, Focus Sat și-a lansat o nouă identitate vizuală. Noul branding Focus Sat în culorile vibrante, roșu și albastru, de la M7 Group își întâmpină clienții și partenerii cu o imagine și o siglă nouă. Brand line-ul „Aici ne întâlnim” vorbește despre experiența televiziunii ca punct de întâlnire al tuturor, familie, prieteni, cunoștințe, un loc în care toți suntem mai aproape unul de celălalt, oricât de departe am fi, chiar și dincolo de granițe. Pentru mai multe informații vă rugam să accesați focussat.ro

Împrăștiată, dar creativă, cu nasul în cărți și mereu pe fugă. Încăpățânată și cu un doctorat în Sarcasm. Dușmanul declarat al somnului. Cinefilă de mică, cu căștile în urechi oriunde merge, imaginația o îndeamnă să viseze în cele mai (ne)potrivite momente.

Daddy’s Home · Tata în război cu tata 2 (2017)

Mi s-a părut tare simpatică prima parte a acestui film în care e vorba de lupta pentru supremație… dragostea copiilor, mai precis, și, tocmai de aceea, mi-am dorit să văd ce peripeții îmi mai oferă următoarea. Cei doi tătici simpatici au fost puși acum într-o altă situație compromițătoare, cea în care sunt nevoiți să se descurce cu ai lor – ce credeți? – tătici, care vin în vizită cu o...[Read More]

IT: Capitolul 2 (2019) · IT: Chapter Two

După o pauză îndelungată, mai exact după un somn de 27 de ani, răul revine la suprafață în Derry, orașul în care toate obsesiile și temerile prind viață, controlate de un Stephen King malefic, atras de țipetele victimelor sale, adulți și copii urmăriți de un clovn dansator fascinat de traume, ghicitori și jocuri macabre. IT: Capitolul 2 continuă acțiunea din 2017 și este, de departe, cel mai bun h...[Read More]

Star Wars: The Last Jedi · Star Wars: Ultimii Jedi (2017)

Despre Star Wars îmi este extrem de greu să vorbesc dintr-un punct de vedere obiectiv. Asta deoarece Star Wars ocupă un loc foarte special în inima mea, episodul IV (A New Hope) fiind unul din primele filme pe care le-am văzut și care a reușit să mă fascineze. Să captivezi atenția unui copil de 5 ani și să îl ții într-un loc timp de 2 ore nu era chiar cel mai ușor lucru în perioada pre-tabletă sau...[Read More]

Povestea incredibilă a lui Enzo (2019) · The Art of Racing in the Rain

Într-un secol în care stresul, grijile și oboseala par să învingă speranța, optimismul și sănătatea, evit filmele cu animale și dramele de familie. Sunt nostalgice, triste și emoționante. Întotdeauna va exista un conflict domestic, un accident neprevăzut, o boală ce nu poate să fie respinsă prin medicamente/tratamente sau o scenă ce îți va consuma tot stocul de șervețele, pregătit în avans, mai al...[Read More]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader