Fragment în avanpremieră: Cruzimea (Cruzimea #1) – Scott Bergstrom

Băieții speră să urmeze momentul decapitării. Așteaptă cu sufletul la gură, nerăbdători precum șacalii, să cadă lama ghilotinei. Însă, dacă s-ar fi sinchisit să citească povestea, ar fi știut că vor rămâne cu buza umflată. Cartea se sfârșește pur și simplu. Precum un film care se încheie brusc înaintea ultimei scene. Sau precum viața, de fapt. Vezi vreodată lama ghilotinei năpustindu-se asupra ta?

Profesorul nostru, domnul Lawrence, citește cuvintele fără grabă, mângâindu-și smocul acela subțire de barbă de sub buza de jos în timp ce se plimbă. Ritmul înfundat al pașilor săi pe podeaua acoperită cu linoleum – călcâi-vârf, călcâi-vârf – îți dă senzația că încearcă să prindă frazele din urmă.

– „Ca și cum furia aceea oarbă mă purificase, ștergând orice urmă de speranță; pentru prima oară, în acea noapte încărcată de stele și semne, mi-am deschis inima în fața indiferenței benigne a lumii.“

Pașii se opresc lângă banca lui Luke Bontemp, iar domnul Lawrence îl lovește ușor în cap cu cotorul cărții. Luke trimite cuiva mesaje și încearcă să își ascundă telefonul sub sacoul uniformei.

– Ori îl închizi, ori ți-l confisc, spune domnul Lawrence.

Telefonul dispare în buzunarul băiatului.

– Ce crezi că vrea să ne spună Camus în această frază?

Luke afișează zâmbetul acela care l-a scos până acum din orice încurcătură. Bietul Luke. Un parazit frumos și prost. Am auzit că stră-stră-bunică-sa a făcut o avere colosală vânzând petrol nemților și oțel englezilor în timpul Primului Război Mondial și, de atunci, nimeni din familia lui nu a mai fost nevoit să muncească o singură zi. Nici el nu va avea nevoie de un job, așadar la ce bun să citească Străinul?

– „… indiferența benignă a lumii“, repetă domnul Lawrence. Ce semnifică, în opinia ta?

Luke își umple plămânii cu aer. Parcă îi aud mintea gonind nebunește precum un hamster într-o rotiță, pe sub coafura lui impecabilă.

– Benignă, răspunde Luke. O tumoră ori o chestie din asta poate fi benignă. Poate Camus vrea să ne spună ceva de genul că lumea e o tumoră.

Douăzeci și opt din cei douăzeci și nouă de copii din clasă izbucnesc în râs, inclusiv Luke. Eu sunt singura care nu râde. Am citit Străinul când aveam paisprezece ani. Dar am citit-o în original și, când domnul Lawrence ne-a dat o traducere în engleză pentru ora de literatură universală, n-am avut chef să o citesc din nou. E despre un tip Meursault a cărui mamă moare. Pe urmă ucide un arab și e condamnat la moarte prin decapitare în piața publică. Și gata. Camus nu ne oferă decapitarea în sine.

Mă întorc iar spre fereastra în care ploaia continuă să răpăie; ritmul ei îi scufundă pe toți din clasă într-un soi de transă adormitoare. Dincolo de fereastră se zăresc siluetele clădirilor de pe Sixty-Third Street; contururile par mâzgălite și vagi prin șiroaiele de apă de pe geam și aduc mai degrabă cu niște fantome de clădiri.

Deși discuția se concentrează pe ultima parte a cărții, eu am fost întotdeauna fascinată de primele fraze ale romanului.

Aujourd’hui, maman est morte. Ou peut-être hier, je ne sais pas.

Înseamnă: „Astăzi a murit mama. Sau poate ieri, nu știu.

Dar eu știu. Știu exact când a murit mama mea. Astăzi se împlinesc zece ani. Aveam doar șapte ani și eram cu ea când s-a întâmplat. Amintirea acelui moment mă vizitează din când în când sub forma unor mici crâmpeie și instantanee individuale. Aproape niciodată nu reușesc să vizualizez întreaga scenă de la început până la sfărșit. Psihiatrul la care mă duceam spunea că este normal și că va fi mai ușor cu timpul. Nu a fost.

– Tu ce părere ai, Gwendolyn? întreabă domnul Lawrence.

Îi aud vocea. Ba chiar înțeleg și întrebarea. Dar mintea mi-e prea departe ca să formulez un răspuns. Mă aflu pe bancheta din spate a vechii Honda, cu ochii abia deschiși și fruntea lipită de geamul rece al portierei. Legănatul zdruncinat al mașinii pe drumul prăfuit de la periferia Algerului mă îmbie la somn. Deodată simt roțile încetinindu-și vibrațiile și aud oftatul speriat al mamei. Deschid ochii, privesc prin parbriz și văd flăcări.

– Gwendolyn Bloom! Gwendolyn Bloom este rugată să revină printre noi!

Mă desprind de trecut și mă întorc spre domnul Lawrence, care își ține palmele pâlnie la gură, imitând un megafon.

– Gwendolyn Bloom este rugată să revină printre noi! Repetă el. Ce crezi tu că a vrut Camus să spună cu „indiferența benignă a lumii“?

Deși o parte din mintea mea a rămas în trecut, încep să formulez un răspuns amplu și corect sau cel puțin așa cred eu. Însă domnul Lawrence mă privește cu un mic zâmbet ironic. Abia după ce vorbesc aproape o jumătate de minut aud hohotele de râs ale tuturor.

– Și acum, în engleză, te rog, spune el arcuindu-și o sprânceană și privind prin clasă.

– Scuze, spun încet, jucându-mă nervos cu fusta uniformei și dându-mi după ureche părul vopsit roșu aprins. Ce am spus?

– Vorbeai în franceză, Gwendolyn.

– Scuze. Probabil mă gândeam la altceva.

– Trebuia să te gândești la indiferența benignă a lumii.

– Dumnezeule, ce snoabă încrezută, se aude vocea unei fete din spatele meu.

Vorbește din vârful limbii, dându-și ochii peste cap, pentru un efect mai dramatic.

Mă întorc și văd că e Astrid Foogle. Și ea are tot șaptesprezece ani, dar arată de cel puțin douăzeci și unu. Tatăl ei deține o companie aeriană.

– Ajunge, Astrid, intervine domnul Lawrence.

Mă întorc spre ea, pătrunzând-o cu privirea. Astrid Foogle – ai cărei cercei valorează mai mult decât orice obiect din apartamentul meu – mă consideră o snoabă încrezută?

Împrăștiată, dar creativă, cu nasul în cărți și mereu pe fugă. Încăpățânată și cu un doctorat în Sarcasm. Dușmanul declarat al somnului. Cinefilă de mică, cu căștile în urechi oriunde merge, imaginația o îndeamnă să viseze în cele mai (ne)potrivite momente.

Casa Pământului și a Sângelui, de Sarah J. Maas

Casa Pământului și a Sângelui, primul volum din seria Orașul semilunii, de Sarah J. Maas, apare pe 27 noiembrie la toate punctele de difuzare a presei (tiraj limitat, ediție paperback/broșată, 29.99 lei) și pe site-ul Editurii Litera (preț de listă, 49.90 lei). Traducere din limba engleză și note: Loredana Voicilă. Bryce Quinlan avea o viață perfectă – muncea din greu în fiecare zi și petrecea de ...[Read More]

Luminile nordului (Materiile Întunecate #1) · Philip Pullman

„Există o profeție ciudată despre acest copil: e destinată să aducă sfârșitul destinului.” Poate că vârsta este de vină, însă în ultimul an m-am ferit de romanele în care protagoniștii sunt copii. Și motivele nu sunt cele care se furișează acum în mintea ta, sigure de izbândă: totul este frumos și pașnic, binele învinge răul, iar eroii sunt atât de inteligenți și de perfecți, mereu optimiști și în...[Read More]

Fragment în avanpremieră: Zilele din urmă ale nopții, de Graham Moore

În colecția Buzz Books a Editurii Litera urmează să apară Zilele din urmă ale nopții, de Graham Moore, scenaristul filmului The Imitation Game, recompensat cu premiul Oscar la categoria Cel mai bun scenariu adaptat. Traducere de Alexandru Cormoș. New York, 1888. Lămpile cu gaz continuă să pâlpâie pe străzile orașului, dar miracolul luminii electrice este pe cale să se întâmple. Persoana care contr...[Read More]

Editura Litera: Testamentul lui Abraham, de Igor Bergler, cea mai râvnită carte la Gaudeamus 2017

După succesul uriaș al Bibliei pierdute, Igor Bergler revine cu un roman și mai surprinzător decât primul. Conspirațiile sunt și mai teribile, misterele și mai adânci, ritmul și mai amețitor. Piesele de puzzle care îl alcătuiesc, referințele culturale ascunse în plină vedere – de cele mai multe ori în cheie parodică – și inteligența diabolică a construcției fac din lectura lui o experiență absolut...[Read More]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader