Fragment în avanpremieră: Istoria naturală a dragonilor, de Marie Brennan

Isabella Trent a reuşit, în ciuda convenţiilor epocii în care trăia, să scoată dragonii din ceața prejudecăţilor mistice şi să-i transforme în obiectul unei ştiinţe moderne.

În această carte, Isabella însăşi povesteşte despre pionieratul care aproape i-a distrus credibilitatea şi viitorul, despre momentele când şi-a pus în pericol viaţa din curiozitate ştiinţifică, despre faimoasa expediţie de pe muntele Vystrana, unde a făcut primele descoperiri ce aveau să schimbe lumea şi, nu în ultimul rând, despre cum a găsit dragostea adevărată în ciuda multelor ei excentricităţi.

 

UNU

Greenie – O întâmplare nefericită cu un porumbel – Obsesia mea pentru aripi – Familia mea – Influența lui Sir Richard Edgeworth

Când aveam șapte ani am găsit pe o bancă de la marginea pădurii, chiar la hotarul din spate al grădinii noastre, un scânteietor mort, pe care grădinarul nu apucase să‑l ia. Foarte entuziasmată, am vrut să i‑l duc mamei să‑l vadă, dar până să ajung s‑a prefăcut în cenușă în mâinile mele. Mama s‑a arătat dezgustată și m‑a trimis să mă spăl.

Bucătăreasa noastră, o femeie înaltă și voinică, care gătea cele mai uimitoare supe și sufleuri (astfel demontând mitul că nu poți să te încrezi într‑un bucătar plinuț) a fost cea care mi‑a arătat secretul conservării scânteietorilor după moarte. Păstra unul în dulapul de sus de la bucătărie și l‑a scos să mi‑l arate când am ajuns la ea, nespus de dezamăgită că pierdusem scânteietorul și mă și certase mama.

– Cum ai reușit să‑l păstrezi? am întrebat‑o, ștergându‑mi lacrimile. Al meu s‑a făcut praf tot.

– Oțet, mi‑a zis, iar acest singur cuvânt m‑a condus pe calea unde sunt acum.

Dacă este găsit la scurt timp după ce a murit, un scânteietor (fără îndoială, mare parte dintre cititorii acestui volum nu știu) se poate păstra dacă‑l îmbălsămezi cu oțet. Am navigat mai departe prin grădinile noastre, având un scop precis și un borcan cu oțet într‑un buzunar al rochiei, care din pricina asta îmi atârna într‑o parte. Primului găsit i‑am pierdut aripa dreptă în procesul de îmbălsămare, dar înainte ca săptămâna să fie gata, aveam deja un specimen intact: un scânteietor de 12,7 centimetri lungime, iar solzii lui aveau o culoare intensă de smarald. Cu o nemărginita ingeniozitate de copil, l‑am botezat Greenie[1], care stă și azi cu aripioarele întinse într‑un sertar din biroul meu.

În vremea aceea nu adunam doar scânteietori. Aduceam acasă mereu alte insecte și gândaci (pe atunci, clasificam scânteietorii ca o specie de insecte care pur și simplu seamănă cu un dragon, astăzi știind ca este total eronat) și multe alte lucruri: roci interesante, pene rătăcite de la vreo pasăre, coji de ouă, oase de tot felul. Mama mă amenința întruna, până am făcut un pact cu menajera mea: să nu sufle o vorbă despre comorile mele, iar eu îi voi da o oră în plus pe săptămână, în care să stea și să‑și odihnească picioarele. După aceea, colecțiile mele au stat ascunse în cutiile mele cu trabucuri, iar acelea, la rândul lor, așezate în siguranță în dulapurile mele, unde știam că nu umblă mama.

Fără îndoială că am astfel de înclinații și pentru că sunt singura fată din șase frați. Cum eram înconjurată de băieți și cum casa noastră izolată era într‑o provincie din Tamshire, chiar credeam că singura ocupație pe care copiii o pot avea, indiferent de sex, este să colecționeze toat ciudățeniile. Mă tem că încercările mamei mele de a mă educa altfel au lăsat câteva cicatrici. O parte din interesul pe care‑l manifestam a fost influențat cumva și de tatăl meu, care, ca orice domn care se respectă din acele vremuri, era mereu cât de cât informat cu privire la noutățile din toate domeniile: drept, teologie, economie, științele naturii și altele.

Îmi închipui că restul se datorează imaginației mele. Stăteam în bucătărie (unde mi se permitea, ba chiar eram încurajată să‑mi petrec timpul acolo, doar pentru că așa nu eram pe afară unde să mă murdăresc și să‑mi stric rochiile) și o luam la întrebări pe bucătăreasă în timp ce pregătea puiul pentru supă.

– De ce au puii iadeșuri? am întrebat‑o într‑o zi.

Una dintre slujnicele din bucătărie mi‑a răspuns pe tonul afectat pe care‑l are un adult când vorbește cu un copil.

– Ca să‑ți îndeplinească dorințele! mi‑a spus senină, dându‑mi unul care deja se uscase. Apuci de o parte din el .

– Știu ce se face cu ele, i‑am spus impacientată, tăindu‑i vorba fără prea mult tact. Nu pentru asta le au puii și, dacă ar fi fost așa, cu siguranță puiul și‑ar fi dorit să nu ajungă în oală ca să ne fie supă.

– Dumnezeule, copilă, nu știu pentru ce le au, mi‑a zis bucătăreasa. Dar le găsești la tot felul de păsări – găini, curcani, gâște, porumbei și altele asemenea.

Ideea că toate păsările ar trebui să aibă această particularitate mă intriga, era ceva la care nu mă gândisem până atunci. Din curiozitate am săvârșit un lucru care mă face și acum să roșesc când îmi aduc aminte, nu din pricina faptei în sine (că am mai făcut lucruri asemănătoare de atunci, de mai multe ori, dar mai meticulos și într‑un fel mai aproape de știință), ci din cauza modului în care am acționat – pe ascuns și cu naivitate.

În timpull peregrinărilor mele, am găsit într‑o zi un porumbel care murise sub un gard viu. Atunci, mi‑am adus aminte imediat ce mi‑a spus bucătăreasa, că toate păsările au iadeșuri. Parcă nu a numit porumbeii în lista ei, dar și aceștia sunt păsări, nu? Poate o să aflu la ce sunt bune, mai ales că nu mi‑am dat seama când l‑am privit pe lacheu porționând gâsca la cină.

Am lua leșul porumbelului și l‑am ascuns sub claia de fân, chiar lângă hambar, m‑am furișat în casă și i‑am șterpelit un briceag lui Andrew, cel mai mic dintre frații mei, fără ca el să știe. Cum am ajuns afară, m‑am apucat să studiez porumbelul.

Când era vorba de lucru, eram organizată, dacă nu chiar absolut rațională. Am văzut cum jumuleau păsările de fulgi slujnicele, așa că știam ce trebuie să‑l fac mai întâi, anume să scap de pene – o sarcină care s‑a dovedit a fi mai grea decât mi‑am imaginat și îngrozitor de murdară. Totuși, mi‑a dat șansa să văd cum se potrivește calamusul penei în foliculul corespunzător (cuvinte pe care nu le știam la momentul respectiv) și să observ diferitele tipuri de pene.

După ce păsărea fost dezgolită, i‑am mișcat o vreme aripile și picioarele să văd cum funcționează, dar, de fapt, mă încurajam pentru ce‑mi propusesem să fac mai departe. Într‑un sfârșit, curiozitatea a învins dezgustul, așa că am luat briceagul fratelui meu, l‑am fixat pe pielea porumbelului în dreptul burții și am tăiat.

Rememorând, mi‑am dat seama că‑i tăiasem intestinele, din moment ce mirosea tare, dar fascinația mea a câștigat. Am examinat fărâmele de carne ce ieșeau din el, neștiind ce reprezintă, căci pentru mine ficații și rinichii erau doar chestii pe care le văzusem în farfurie. Am recunoscut intestinele, dar a trebuit să deduc care sunt plămânii și inima. În cele din urmă, mi‑am învins greața și am continuat, jupuind pielea, dând mușchii la o parte și observând cum toate se leagă. Am dezosat apoi, luând os cu os, minunându‑mă de finețea aripilor sau de chila lată a sternului.

Abia descoperisem iadeșul, când am auzit un țipăt în spate și l‑am văzut pe băiatul de la grajduri holbându‑se la mine îngrozit. În timp ce mă zăvora acolo, încercam cu disperare să acopăr dezastrul, aruncând fân peste trupul dezmembrat al porumbelului. Atât de tulburată eram, că n‑am făcut decât să arăt mai rău ca înainte. Până a ajuns Mama la locul faptei, eram plină de sânge, bucăți de carne de porumbel, pene, paie și destule lacrimi.

Nu o să‑mi pedepsesc cititorii să citească o descriere exactă a tratamentului care mi s‑a aplicat. Cei mai năzdrăvani dintre voi cu siguranță vor fi primit pedepse asemănătoare după ce au făcut năzbâtii. În cele din urmă, am ajuns în biroul tatălui meu, pe covorul lui akhian, curată și rușinată.

Împrăștiată, dar creativă, cu nasul în cărți și mereu pe fugă. Încăpățânată și cu un doctorat în Sarcasm. Dușmanul declarat al somnului. Cinefilă de mică, cu căștile în urechi oriunde merge, imaginația o îndeamnă să viseze în cele mai (ne)potrivite momente.

[CONCURS] #DescoperăAmerica la #Bookfest13 și câștigă unul dintre cele 3 vouchere de 100 de lei

La sfârșitul lunii mai, Pălăriile se reîntâlnesc la a XIII-a ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest! Târgul va avea loc între 30 mai și 3 iunie, la Romexpo, în noul pavilion B2. Intrarea este liberă, iar Invitatul de Onoare este SUA. Pentru că lista unui bookaholic crește exponențial (nu încercați să ne mințiți, știm adevărul), iar editurile ne-au dezvăluit doar o parte din noutățile ș...[Read More]

Fragment în avanpremieră: Everless (Everless #1), de Sara Holland

Poate că nu este frumos/corect să te îndrăgostești de o copertă, însă atunci când clepsidra se transformă într-o temniță și timpul îți devine (din nou) dușman, my greedy bookaholic heart is intrigued. TIMPUL ESTE O ÎNCHISOARE. EA ESTE CHEIA. În regatul Sempera, timpul este monedă de schimb – extras din sânge, amestecat cu fier şi consumat pentru a prelungi vieţile oamenilor. Cei bogaţi îi taxează ...[Read More]

Jurnalul secret al lui Hendrik Groen, 83 de ani şi ¼ – „Bătrân, dar nu mort.”

„Trăim într-o ţară liberă şi fiecare poate să ţină în casă câţi biscuiţi cu unt vrea.” La 83 de ani şi-un sfert, Hendrik Groen mi-a (re) amintit cât de preţioasă, fragilă şi minunată poate să fie viaţa; a fost nemilos cu mine. M-a târât la ateliere de gătit şi pictat, pe terenuri de golf şi în parcuri. M-a învăţat cum „să conduc” un scuter şi mi-a arătat unde pot să ascund checul preparat de doamn...[Read More]

Zile fără sfârșit · Sebastian Barry – „Foamea te lipseşte de ceea ce eşti.”

„Foamea te lipseşte de ceea ce eşti.” Praf de puşcă şi cartuşe îmbrăcate în nămol. Haine rupte, murdare, lipite de piele. Semne pe braţe, mâini şi picioare, pe obraji şi în căuşul palmei, unde încă este vizibilă urma lăsată de patul armei. Trupuri învelite în regrete şi ezitări, sentimente interzise în mijlocul vărsării de sânge. Şi un câmp de luptă pustiu şi liniştit, o imagine păgână a naturii, ...[Read More]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader