Fragment în avanpremieră: Rebelul nisipurilor (Rebelul nisipurilor #1)

Se spune că după lăsarea întunericului în Deadshot rămâneau numai cei fără gânduri curate. Nici eu nu prea aveam gânduri curate. Dar nici gânduri tocmai murdare.

M-am dat jos de pe Blue și am priponit-o de un stâlp, în spatele unui bar numit „Gura prăfuită“. Puștiul de lângă gard mă măsura din ochi bănuitor. Sau poate că așa erau ochii lui negri. Mi-am tras mai jos pălăria cu boruri largi când am ieșit din curte. O furasem de la unchiu-meu, împreună cu calul. Mă rog, mai degrabă o împrumutasem. Oricum, absolut tot ce aveam, până și hainele de pe mine, îi aparțineau, potrivit legii, unchiului meu.

Ușile de la bar s-au deschis zgomotos, dând la iveală lumină, zarvă și un gras beat, ținând de mijloc o fată drăguță. M-am repezit cu mâna la sheema mea înainte să mă gândesc mai bine și am verificat dacă e strâns legată, ca să am fața cât mai acoperită. Mi-am înfășurat-o până la ochi și chiar la ore bune după apusul soarelui încă asudam sub pânza groasă ca un păcătos la rugăciune. Cred că arătam mai degrabă ca un nomad rătăcit decât ca un adevărat trăgător de elită, dar, câtă vreme nu arătam ca o fată, nu conta prea mult. În seara asta aveam de gând să mă car de aici și măcar să scap cu viață. Dacă plecam și cu câteva monede în buzunar, cu atât mai bine.

N-a fost prea greu să deslușesc Groapa Pistoalelor de cealaltă parte a barului Deadshot. Era cea mai zgomotoasă clădire din oraș, dar asta nu prea însemna nimic în acest oraș. Un hambar uriaș, dărăpănat, la capătul străzii prăfuite, era plin de cadavre și de lumină, proptit de o casă de rugăciune pe jumătate dărâmată, cu ușa bătută în cuie. Hambarul se poate să fi folosit la negoțul cinstit cu cai odinioară, dar, la cum arătau lucrurile, asta va fi fost acum amar de ani.

Mulțimea se îngroșa pe măsură ce mă apropiam. Ca vulturii ce roiau spre un hoit proaspăt.

Un bărbat cu nasul plin de sânge era pus la zid de alții doi, iar un altul îl izbea întruna cu pumnul în față. O fată striga de la o fereastră niște vorbe care l-ar fi făcut și pe un fierar să roșească. Un grup de muncitori încă în uniformă se înghesuiau în jurul unui nomad într-o rulotă distrusă, care striga că vinde sânge de djinn, care le-ar îndeplini tipilor de treabă toate dorințele inimii. Rânjetul lui larg părea disperat în lumina unsuroasă a lămpii și pe bună dreptate.

De ani întregi nimeni de prin părțile astea nu mai văzuse o ființă primordială în carne și oase, să nu mai vorbim de djinni. În plus, el ar fi trebuit să-și dea seama că locuitorii deșertului n-ar fi crezut că unui djinn nu-i curge sânge, ci foc pur sau că toată lumea din Deadshot se crede de treabă. Toată lumea din Ultimul Ținut era dusă la biserică atât cât să știe mai bine și de una, și de alta.

Am încercat să privesc înainte, ca și cum aș mai fi văzut toate astea. Dacă mă cățăram pe clădiri, puteam să mă uit dincolo de nisip și să curăț tot drumul până acasă, la Dustwalk, deși nu mai erau decât case întunecate. Dustwalk se trezea și se culca odată cu soarele. Cinstea și purtarea aleasă nu se potriveau cu orele întunecate ale nopții. Dacă s-ar putea muri de plictiseală, toți cei din Dustwalk ar fi niște cadavre în nisip.

Dar Deadshot era plin de viață.

Nimeni nu m-a băgat în seamă când m-am strecurat în hambar. O mulțime mare se strânsese deja la Groapa Pistoalelor. Șiruri de lămpi uriașe de petrol atârnau de cornișele din tavan, aruncând o strălucire unsuroasă pe fețele nătăfleților. Niște copii sfrijiți stabileau țintele și evitau loviturile unui zdrahon de bărbat care le striga să se miște mai repede. Orfani, la cum arătau. Cel mai probabil, copii ai căror tați lucraseră în uriașa fabrică de arme de la margine de Dustwalk până când mașinăriile stricate îi făcuseră bucăți. Ori până în ziua în care se duseseră la muncă beți și se arseseră atât de rău, încât nu mai supraviețuiseră. Praful de pușcă nu era deloc o treabă pe care s-o faci în deplină siguranță.

Mă holbam atât de preocupată, că aproape m-am izbit de uriașul de la ușă.

***

– Bun. Deci aveți șase gloanțe, șase sticle. Dacă vă rămân sticle la sfârșit, ieșiți din joc. Primii zece, aliniați-vă!

Restul am rămas nemișcați, în timp ce numerele de la 1 la 10 șovăiau luându-și poziția, cu degetele de la picioare așezate pe o linie albă, trasată pe pământ. Am estimat că între ei și sticle erau mai bine de trei metri și jumătate.

Până și un copil ar putea face asta.

Și totuși, doi bărbați au reușit să rateze încă de la primele gloanțe. Până la urmă, doar jumătate din bărbați au lovit toate țintele.

Unul era de două ori mai mare decât toți concurenții. Purta ceva ce fusese cândva o uniformă militară, deși era prea uzată ca să știi sigur dacă avea culoarea aceea aurie a armatei sau dacă era doar murdară de praf din deșert. Avea numărul 1 pictat ca o tăietură îndrăzneață pe bucata de lemn de pe piept. El era cel mai aclamat dintre toți. „Dahmad! Dahmad! Campion!“ a strigat lumea când el s-a întors, înșfăcând unul dintre micuții care se agitau să adune sticla spartă. Dahmad a vorbit prea încet ca să-l pot auzi, apoi i-a făcut vânt copilului. Puștiul s-a întors cu o sticlă de lichior maro. Dahmad a început să gâlgâie, tolănindu-se peste barele ce separau groapa de tribune. N-avea să rămână multă vreme campion, dacă avea să se pilească.

Următoarea rundă a fost și mai groaznică. Doar unul dintre ochitori a lovit toate țintele. Pe măsură ce învinșii se cărau, chipul câștigătorului era din ce în ce mai limpede. Băiatul nu era nimic din ce m-aș fi așteptat să fie. Nu era de prin partea locului, fără îndoială; ăsta e primul lucru pe care l-am observat. Toată lumea din jur era de pe-aici. De altfel, niciun om întreg la minte n-ar alege să se afle în Ultimul Ținut.

Era tânăr, poate cu câțiva ani mai mare decât mine, îmbrăcat ca noi, purtând o sheema verde, neglijent răsucită la gât, și haine de deșert destul de largi, așa că era greu de spus dacă era într-adevăr atât de mare pe cât părea. Părul lui era la fel de negru ca al oricărui băiat mirajin, chiar și pielea-i era suficient de închisă la culoare încât să poată trece drept unul dintre noi. Dar el, pur și simplu, nu era. Avea niște trăsături ascuțite, ciudate, cum nu mai pomenisem, cu pomeții ridicați, maxilar proeminent și niște sprâncene desenând tăieturi întunecate deasupra celor mai neobișnuiți ochi pe care i-am văzut vreodată. În plus, nici n-arăta prea rău. Câțiva dintre bărbații pe care i-a învins au scuipat la picioarele lui. Străinul cel tânăr a schițat un surâs, stăpânindu-se să nu râdă. Apoi, ca și cum mi-ar fi simțit ochii asupra lui, s-a uitat la mine. Iar eu am privit imediat în altă parte.

***

– Concurenții finalei din seara asta! a strigat Hasan aproape de urechea mea. Campionul nostru, Dahmad!

S-a împiedicat din cauza băuturii și și-a ridicat brațele:

– Concurentul nostru care se întoarce: Șarpele din Est.

Străinul abia dacă a mulțumit pentru măscări și ovații, doar și-a ridicat un colț al gurii și n-a privit în sus. – Și un nou-venit în această seară minunată.

Mi-a smucit brațul ridicându-l și mulțimea s-a dezlănțuit, urlând și bătând din picioare până când hambarul a început să se clatine.

– Banditul-cu-ochi-albaștri.

Numele acesta mi-a ucis tot entuziasmul dintr-o singură lovitură.

Împrăștiată, dar creativă, cu nasul în cărți și mereu pe fugă. Încăpățânată și cu un doctorat în Sarcasm. Dușmanul declarat al somnului. Cinefilă de mică, cu căștile în urechi oriunde merge, imaginația o îndeamnă să viseze în cele mai (ne)potrivite momente.

Grupul Editorial ALL la Salonul de Carte BOOKFEST 2018

În perioada 30 mai – 03 iunie 2018, Grupul Editorial ALL va fi prezent la cea de-a XIII-a ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest cu reduceri de până la 80%, noutăți editoriale pentru toate vârstele, lansări și cadouri dulci pentru cititori. Evenimentele Grupului Editorial ALL Joi, 31 mai, ora 16.30, pe Scena ARCA, vom lansa volumul Practica medicală pentru studenții la medicină coordon...[Read More]

NOU la Nemira: Continuarea seriei Terra XXI – Apusul, de Adrian Mihălțianu

Încotro ne va duce tehnologia în următorii 50 de ani?Scriitorul Adrian Mihălțianu răspunde într-un mod original, actual și verosimil în seria Terra XXI, începută cu romanul Epoca inocenței, și continuată din această toamnă în a doua parte, Apusul. În 2018, Adrian Mihălțianu a fost finalist al concursului de proiecte de guvernare globală Global Challenges (la care s-au înscris 2700 de proiecte din ...[Read More]

Îngerul întunecat (Orașul îngerilor #1) · Mihaela Strenc

„- Iubirea e un sentiment transformator, singurul care-l poate preface pe om în înger sau în demon.” Întotdeauna m-am ferit de copertele care îmi „impun” înfățișarea unui personaj. Îmi plac cele abstracte, misterioase, care se axează mai mult pe simbolistică, nu pe trăsăturile fizice ale protagoniștilor. Cea pentru „Îngerul întunecat”, deși este interesantă, având acel „aer” neobișnuit care îți în...[Read More]

Ubik · Philip K. Dick

Philip K. Dick este o legendă! Cel puțin așa mă anunță ediția mea din 2006 a culegerii de povestiri Furnica Electrică. Și, deși nu m-am delectat cu prea multe romane sau povestiri de ale sale (dacă poți defini citirea unei opere marca Philip K. Dick ca fiind o delectare), pe mine m-a convins poate prea ușor. Teme SF cât se poate de arhifolosite, și, totuși, poveștile lui K. Dick aduc ceva nou. O n...[Read More]

2 Comments

  1. Îmi place stilul cărții, îmi doresc s-o citesc!

    Reply
  2. Nu am citit-o încă, așteaptă cuminte la rând :).

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader