Fragment în avanpremieră: Vassa și Noaptea – Sarah Porter

Preludiu în Noapte

Acum un an, la începutul toamnei

Când privi în jos, Noaptea își văzu propriii ochi țintuind-o. Doi ochi mari și negri, plini de stele. La început îi ignoră. Probabil că privirea aceea stranie era propria ei reflexie într-o baltă sau poate într-o oglindă spartă de pe stradă. Apoi observă ceva care îi stârni curiozitatea: ochii aceia erau plini de stele, dar constelațiile din ei nu îi erau familiare. Era ca și cum ar fi privit cerul de deasupra unei alte lumi.

Noaptea hotărî să investigheze. Își întinse tentaculele de întuneric pentru a cerceta straniul fenomen. Ochii se adăposteau, așa cum se întâmplă deseori, pe un chip uman, deasupra unui trup puternic de bărbat. Dar cum ar putea noaptea – o altă Noapte, diferită, de neînchipuit – să trăiască într-o altă ființă umană?

Bărbatul aștepta, nemișcat, pe un câmp întunecat, înconjurat de case. Sub pleoapele lui larg deschise, stelele se învârtejeau în bezna abisală. Planetele circulau ca sângele. Noaptea nu mai văzuse niciodată până atunci ceva care să-i semene atât de mult și o cuprinse un dor răvășitor. Poate că, în cele din urmă, își găsise un tovarăș; poate că era izbăvită de singurătatea eternă!

Noaptea se apropie de el, apoi înaintă și mai mult. Bărbatul aștepta, țeapăn ca moartea. Nu reacționă câtuși de puțin când veni și îi poposi pe pomeți ca să-l privească mai bine. Răsuflă peste genele lui și le făcu să tremure. Bărbatul nu răspunse, nici măcar printr-un clipit. Când Noaptea îl sărută sfioasă, i se făcu foarte frig.

Toate acestea ar fi trebuit să fie îndeajuns pentru a o pune pe gânduri. Ar fi trebuit să se retragă alarmată, plutind în siguranță pe deasupra felinarelor de pe stradă. Dar Noaptea era singură de prea multă vreme și uită cu totul de prudență. Nici măcar nu observă că fața bărbatului avea o culoare neobișnuită: alb-gri sidefat de la rădăcina nasului în jos și negru ca tăciunele deasupra. Tot ce o interesa era că văzuseînlăuntrul ochilor lui. Un meteor țâșni în adâncurile lor, lăsând o dâră strălucitoare în urma sa. Noaptea tânjea, mai mult decât orice, să urmeze dâra aceea de lumină.

Dacă ar fi fost sinceră cu ea însăși, ar fi recunoscut că situația era suspectă. Dar Noaptea, care ascunde totul în falduri de umbră, nu este sinceră defel. Cum bărbatul nu îi răspunsese la mângâieri, se hotărî să-și întețească atingerile. Puțin agitată, îl mângâie între pleoape. Țeasta lui părea a fi goală pe dinăuntru. Nu respira. Împunse din nou, strecurând un tentacul de întuneric printr-o orbită goală. Dar bărbatul nu se mișcă nici de data aceasta și nici măcar nu zâmbi. Nu băga de seamă că Noaptea era acolo? Nu-și dădea seama că-l iubea? Fiindcă mersese deja atât de departe, prea departe, își pierdu cumpătul cu totul și se furișă în adâncul ochilor lui. Încercă să vorbească. Să implore un răspuns.

Apoi ochii se închiseră, retezând trupul moale al Nopții.

Îi trebui un moment pentru a înțelege. O parte din ea era prizonieră în interiorul bărbatului și nu mai putea ieși.

Auzea partea aceea pierdută din sine plângând, izbindu-se frenetic înlăuntrul bărbatului gol, căutând o ieșire. Nu era câtuși de puțin un bărbat, ci o capcană, iar Noaptea înțelese cât de nesăbuită fusese când se lăsase cucerită de stelele acelea scânteietoare. Nu erau decât o iluzie menită să o atragă în cursă. Erau o momeală. Ciocăni în pleoape, încercând să elibereze partea furată din trupul ei. Rămaseră închise cu îndărătnicie.

Noaptea era turbată ca un urs ce-și vede puiul întemnițat și rănit. Se înfurie și mai tare când bătrâna veni și țintui ochii închiși cu două stele de aur, ascuțite ca niște ace. Ea trebuie să fi pus totul la cale! Dacă întunericul ar fi putut ucide, bătrâna s-ar fi prăbușit la pământ într-o clipă.

Dar nu se prăbuși. Stătea acolo, rânjind satisfăcută, în timp ce Noaptea țipa în tăcere.

– Exact, îi spuse ea Nopții.

Sursă: aici

Înțelese că nu e o femeie obișnuită după faptul că îi vorbise în propria limbă. Ce ființă umană vorbește cu Noaptea?

– O parte din tine va rămâne cu mine, pricepi? Ca o tenie în mațele unui șobolan.

Frântura de întuneric a Nopții, luată prizonieră, se agita și striga pentru a se întoarce în sânul matern. Părea o ființă distinctă acum, că fuseseră despărțite. Un copil-umbră. Vărsa lacrimi și se tânguia, iar Noaptea nici măcar nu-l putea consola.

– O, nu te agita! croncăni bătrâna în urechea bărbatului găunos, adresându-se puiului captiv al nopții. Am făcut un bărbat în bătaie de joc. Vezi? L-am făcut exact pentru tine. El este noua ta casă. Nu e frumos?

Noaptea se aplecă deasupra bătrânei, întrebându-se disperată cum i-ar putea face rău. Reuși să o tragă de păr cu o pală de aer, dar nu era nici pe departe îndeajuns. Nu făcu decât să îi arunce o privire răutăcioasă drept răspuns.

– Și tu. Nu are rost să te plângi. Nu-ți vei primi puiul înapoi, înțelegi? Niciodată. Dar nu-ți face griji, îl voi trata cu omenie. Și, da, este un el. E bărbat acum, într-un fel. Îl voi ține adormit și nu va trebui să simtă durerea despărțirii. Nu atât de tare, cel puțin.

Spunând acestea, așeză o cască pe capul alb-negru. Coiful era imens, ca o cupolă de planetariu și, deși părea mult mai mare decât capul, se potrivea totuși perfect. Așeză un vizor de sticlă neagră, opacă peste ochii săgetați de stele.

Frântura pierdută a Nopții se liniști, adormind în ceea ce părea a fi un bărbat mare și musculos.

Bărbatul stătea călare pe ceva asemănător cu o motocicletă neagră, iar bătrâna se întinse și porni ceva ce nu era, de fapt, un motor, deși suna ca și când ar fi fost. Noaptea privi cum temnița în formă de bărbat începu să se învârtească în cerc. Iar și iar.

Conștiința Nopții este un infinit moment înstelat, etern și curgător. Prin urmare, nu era nicio surpriză că fusese năucită cu atâta ușurință. Fără a înțelege ce se întâmplă, Noaptea se lăsă păcălită cu același truc în zece locuri, toate în același timp. Zece bătrâne înfigeau stele de aur în pleoapele a zece bărbați goi pe dinăuntru. Frânturi de Noapte deveneau copii pierduți, mergând pentru totdeauna pe motociclete identice, în parcări aidoma, din orașe risipite. Noaptea zăbovea oriunde îi vedea. Sperând că într-o zi îi va aduce acasă.

Sperând că vor putea fi cu toții laolaltă din nou. Reîntregindu-se și împărțind aceleași stele.

Împrăștiată, dar creativă, cu nasul în cărți și mereu pe fugă. Încăpățânată și cu un doctorat în Sarcasm. Dușmanul declarat al somnului. Cinefilă de mică, cu căștile în urechi oriunde merge, imaginația o îndeamnă să viseze în cele mai (ne)potrivite momente.

Noutăţile și evenimentele editurii Cartea Copiilor la Bookfest 2019

Editura Cartea Copiilor îşi așteaptă cu drag cititorii și prietenii la Salonul Internaţional de Carte Bookfest, ediţia a XIV-a (29 mai – 2 iunie), în pavilionul B2 al Romexpo. Miercuri, joi şi duminică, Salonul de Carte este deschis între orele 10:00 și 20:00, iar vineri şi sâmbătă programul se prelungeşte până la 21:00. Editura Cartea Copiilor va avea peste 100 de titluri disponibile la sta...[Read More]

Elias și spioana Cărturarilor (An Ember in the Ashes #1) · Sabaa Tahir

Am terminat romanul în urmă cu două zile și încă nu am putut să mă apuc de altă carte. Probabil că tu nu o să mai ai încredere în mine, ca bookaholic și „critic”, dacă îți spun că am descoperit o altă serie fascinantă, care mi-a întrecut toate așteptările, care m-a făcut să mă simt vie, energică și plină de viață, doar pentru ca la final să fiu abandonată de către autoare, epuizată și tristă, numă...[Read More]

[World Emoji Day]: 5 cărți și 15 reacții

Trebuie să recunoaștem: suntem dependenți de emoji-uri. Au înlocuit cuvintele și sentimentele, sunt mai ușor de împărtășit și, surprinzător sau nu, mai eficiente. Dacă îți e greu să îi vorbești unei persoane dragi sau vrei să te asiguri că noul tău crush nu își dă seama din primele trei minute de sentimentele tale, emoji-urile sunt acolo și îți asigură o amânare binevenită. Te salvează din aproape...[Read More]

Doina Ioanid lansează volumul „Cele mai mici proze“ la Iași, vineri 28 iulie

Vineri, 28 iulie, de la ora 18.00, editura Nemira lansează volumul de poezii Cele mai mici proze, de Doina Ioanid, apărut în colecția de poezie Vorpal la Iași. Evenimentul are loc la Librăria Humanitas. Vorbesc despre carte: Șerban Axinte și Bogdan Crețu.  Scriitoarea Doina Ioanid este la Iași pentru o lună, în cadrul Rezidențelor FILIT – Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași – ...[Read More]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader