Fragment în avanpremieră: Cei doisprezece (Transformarea #2), de Justin Cronin

Nu pot să vă descriu/explic cu cât de multă nerăbdare am așteptat Cei doisprezece, a doua parte din seria Transformarea! Nu este ușor să vorbești despre o carte care te-a răvășit. Nu știi ce cuvinte să alegi pentru a exprima (tot) ce ai simțit. Vrei să o recitești cât mai repede, pentru a păstra atmosfera sumbră și întunecată, ritmul alert, haosul ce însoțește acțiunea, călătoria ce modelează timpul și străbate arșița deșertului, temerile aproape palpabile ale personajelor, temeri ascunse în fiecare capitol, strecurate între cuvinte, așteptând să te atace și să închidă copertele în urma ta.

Transformarea nu a fost un roman pe care (doar) l-am citit. L-am savurat. L-am devorat. L-am trăit. Sper că istoria se va repeta cu Cei doisprezece, fiindcă abia aștept să mă închid în casă și să citesc 800 de pagini. Fără pauze, bineînțeles. Justin Cronin interzice pauzele.

Sfârşitul lumii a fost numai începutul poveştii.

În Transformarea, Justin Cronin arată o lume greu de uitat, modificată total de un experiment guvernamental scăpat de sub control.

În această apocalipsă provocată de oameni, trei străini înfruntă haosul: Lila, doctor şi în curând mamă, Kittridge, o legendă care a supravieţuit masacrului de la Denver, şi April, o adolescentă care se străduieşte să îşi ajute fratele să rămână în viaţă, printre ruinele lumii vechi.

Peste o sută de ani, Amy şi ceilalţi se luptă pentru salvarea speciei umane, fără să ştie că regulile s-au schimbat, că duşmanul a evoluat şi că o nouă facţiune pregăteşte un viitor chiar mai rău decât extincţia oamenilor.

„Un super-thriller literar!“ – New York Times


Orfelinatul Ordinul Surorilor,

Kerrville, Texas

Mai târziu, după cină şi rugăciunea de seară – şi după baie, dacă era seara de baie – şi după ultimele rugăminţi cu care se încheia ziua (Te rugăm, soră, nu putem să mai stăm puţin? Te rugăm, ne mai spui o poveste?), după ce copiii adormeau în sfârşit şi totul se cufunda în linişte, Amy veghea asupra lor. Nu era nicio regulă care s-o împiedice. Surorile se obişnuiseră cu peregrinările ei nocturne. Întocmai ca o nălucă se strecura în linişte din încăpere în încăpere, umblând de-a lungul pătuţurilor în care se odihneau copiii, somnul tihnit citindu-li-se atât pe chip, cât şi în destinderea încrezătoare a trupurilor. Cei mai mărişori dintre ei aveau treisprezece ani, în pragul adolescenţei, iar cei mai mici erau doar nişte bebeluşi. Fiecare avea povestea lui şi toate erau la fel de triste. Mulţi fuseseră duşi la orfelinat de către părinţii care nu puteau plăti taxele, alţii fuseseră victimele unor circumstanţe mult mai crude: mame care muriseră la naştere ori care nu erau măritate şi nu puteau astfel să îndure ruşinea; taţi care dispăruseră în adâncurile întunecate ale oraşului ori fuseseră duşi dincolo de zid. Originea copiilor varia, totuşi destinul lor părea să fie acelaşi. Fetele intrau în ordin, dedicându-şi restul zilelor rugăciunii, contemplării şi îngrijirii celorlalţi copii, după cum fuseseră şi ele, în vreme ce băieţii deveneau soldaţi, membri ai Forţelor Expediţionare, depunând un jurământ la fel de strict.

Şi totuşi, în visele lor erau copii încă, se gândi Amy. Însăşi copilăria ei era o amintire îndepărtată, o ciudăţenie a istoriei, dar, pe când îi privea pe copii dormind, visele fluturându-le jucăuşe pe sub pleoapele închise, îl simţi mai aproape: acel timp când ea însăşi era doar o fărâmă de om pe acest pământ, neavând habar despre ce o aştepta mai departe, despre această călătorie mult prea lungă a vieţii ei. Simţea timpul ca pe o vastitate interioară, prea mulţi ani ca să-i mai poată diferenţia unul de altul. Sau poate că acesta era motivul pentru care rătăcea printre ei: ca să-şi aducă aminte.

Ultimul pat îl păstrase pentru Caleb, fiindcă el avea s-o aştepte. Bebeluşul Caleb, cu toate că nu mai era deloc un bebeluş, ci un băieţel de cinci ani, curios şi energic ca toţi copiii, plin de surprize, umor şi adevăr neaşteptat. De la mama lui moştenise înălţimea, pomeţii sculptaţi şi tenul măsliniu al clanului ei; de la tată, privirea hotărâtă, curiozitatea nemăsurată şi o coamă neagră şi aspră, tunsă scurt, care în limbajul familiar al Coloniei era cunoscut drept „părul Jaxonilor“. Un amalgam, ca un puzzle alcătuit din piesele tribului său. În ochii lui, Amy îi vedea pe ei. El era Mausami, era Theo, era el însuşi.

– Povesteşte-mi despre ei.

În fiecare seară, acelaşi ritual. Era ca şi cum băiatul nu putea adormi fără să retrăiască acel trecut de care nu-şi amintea nimic. Amy se aşeză ca de obicei pe marginea pătuţului său. Pe sub pături, forma trupuşorului firav al băiatului abia îşi făcea simţită prezenţa; de jur împrejurul lor, douăzeci de copii adormiţi, un cor al tăcerii.

– Ei bine, începu ea, să vedem. Mama ta era o femeie foarte frumoasă.

– O războinică.

– Da, răspunse Amy zâmbind, o războinică frumoasă. Îşi purta părul lung şi negru într-o coadă împletită, ca de războinice.

– Ca să-şi poată folosi arcul.

– Întocmai. Dar, mai presus de toate, era foarte îndârjită. Ştii ce înseamnă îndârjită? Ţi-am spus şi înainte.

– Încăpăţânată?

– Da, dar într-un sens bun. Dacă-ţi spun să-ţi speli mâinile înainte de culcare şi tu nu o faci, asta nu e de bine. Ăsta e tipul rău de încăpăţânare. Dar mama ta nu făcea decât ce credea ea că este corect.

– Şi de-asta m-a făcut pe mine, a zis el, concentrându-se la cuvinte. Pentru că… era corect să aducă pe lume o rază de lumină.

– Bun, îţi aminteşti. Să nu uiţi niciodată că eşti o rază de lumină, Caleb.

O caldă fericire învălui atunci chipul băiatului.

– Acum spune-mi despre Theo, tatăl meu.

– Despre tatăl tău?

– Te rooog.

– Bine, atunci, acceptă ea râzând. Despre tatăl tău. Mai întâi de toate, era un bărbat curajos. Foarte curajos. A iubit-o mult pe mama ta.

– Dar trist.

– Da, era trist. Dar, vezi tu, asta îl făcea să fie atât de curajos. Căci a făcut cel mai curajos lucru dintre toate. Ştii care e?

– A sperat.

– Da, a sperat, atunci când nu mai avea niciun motiv s-o facă. Să ţii minte şi asta. Se aplecă deasupra lui şi îl sărută pe frunte, umedă de la transpiraţia lui de copil. S-a făcut târziu, e timpul să te culci. Mâine e o nouă zi.

– M-au… iubit?

Amy fu surprinsă. Nu de întrebarea în sine – care-i mai fusese pusă cu nenumărate ocazii, căutând aprobare –, ci de tonul lui nesigur.

– Fireşte că te-au iubit, Caleb, ţi-am spus-o de atâtea ori. Te-au iubit foarte, foarte mult. Şi încă te iubesc.

– Pentru că sunt în rai.

– Întocmai.

– Unde o să fim cu toţii împreună, în vecii vecilor. Acolo unde se duc sufletele. Şi-a întors privirea o clipă, apoi a continuat: Se spune că eşti foarte bătrână.

– Cine spune asta, Caleb?

– Nu ştiu. Înfăşurat în coconul lui de pături, băiatul a ridicat din umeri. Toată lumea. Celelalte surori. Le-am auzit vorbind. Nu se mai lovise de problema asta până acum. Din câte ştia Amy, sora Peg era singura care cunoştea povestea.

– Ei bine, spuse ea, adunându-se, sunt mai bătrână decât tine, asta e sigur. Destul de bătrână cât să-ţi spun că e timpul să te culci.

– Îi văd uneori.

Replica băiatului o luă pe nepregătite.

– Cum îi vezi, Caleb?

Însă băiatul nu se uita la ea; privirea îi era întoarsă înăuntrul său.

– Noaptea, când dorm.

– Când visezi, vrei să spui.

Băiatul nu-i răspunse. Ea îi atinse braţul prin pături.

– E în regulă, Caleb. Îmi spui când te simţi pregătit.

– Nu e chiar aşa. Nu e ca un vis, îi spuse el, întorcând din nou privirea asupra ei. Te văd şi pe tine, Amy.

– Pe mine?

– Dar eşti diferită. Nu cum eşti acum.

Ea aşteptă ca el să continue, însă băiatul nu o făcu.

– În ce fel diferită?

– Mi-e dor de ei, spuse băiatul.

Ea încuviinţă din cap, mulţumindu-se să lase chestiunea deoparte.

– Ştiu că ţi-e dor. Dar o să-i vezi din nou. Până atunci însă mă ai pe mine. Îl ai pe unchiul Peter. O să se întoarcă şi el cât de curând.

– E în… ec-şpediţii.

O licărire de hotărâre aprinse chipul băiatului.

– Când o să mă fac mare, vreau să fiu soldat ca unchiul Peter.

Amy îl sărută încă o dată pe frunte.

– Dacă asta vrei, asta o să te faci. Acum, la culcare!

– Amy?

– Da, Caleb?

– Pe tine te-a iubit cineva aşa?

Stând pe marginea patului băiatului, simţi cum o învăluie un noian de amintiri. O noapte de primăvară, un carusel în mişcare, gust de vată de zahăr, un lac, o cabană în pădure, senzaţia unei mâini mari care o ţine pe a ei. Glasul îi fu înecat de lacrimi.

– Cred că da. Sper că da.

– Dar unchiul Peter?

Ea se încruntă, nedumerită.

– Ce te face să întrebi una ca asta, Caleb?

– Nu ştiu. Ridică încă o dată din umeri, uşor stânjenit. Felul în care se uită la tine. Zâmbeşte de fiecare dată.

– Ei! făcu ea, încercând din răsputeri să nu se trădeze prin nimic, dar oare chiar nu simţea nimic? Eu zic că zâmbeşte pentru că e fericit să te vadă. Acum te culci, îmi promiţi?

El îi aruncă o privire serioasă.

Împrăștiată, dar creativă, cu nasul în cărți și mereu pe fugă. Încăpățânată și cu un doctorat în Sarcasm. Dușmanul declarat al somnului. Cinefilă de mică, cu căștile în urechi oriunde merge, imaginația o îndeamnă să viseze în cele mai (ne)potrivite momente.

Dincolo de iarnă · Isabel Allende – „După moarte, nimeni nu îmbătrâneşte.”

„- Banii și crimele nu respectă granițele, de ce-ar face-o oamenii?” Contrastele se atrag. Antiteza, folosită atât de des în literatură, fie că ne referim la literatura clasică sau la cea contemporană, nu pune în balanţă doar diferenţele dintre societăţi, diferenţe surprinse cel mai vizibil în opere fantasy sau science fiction, unde regulile pot să fie, până la un anumit punct, modelate atât de in...[Read More]

Editura ALL lansează campania de precomenzi pentru volumul GRANT. ATLAS DE ANATOMIE

Volumul GRANT. ATLAS DE ANATOMIE beneficiază, în perioada 21 februarie – 09 mai 2018, de o reducere de 43%. Cartea poate fi comandată în avans, la prețul special de 200 lei, urmând a fi livrată începând cu data de 10 mai 2018. Acest preț este valabil exclusiv în perioada campaniei, doar în librăriile online care aparțin Grupului Editorial ALL www.medlibris.ro și www.all.ro. Editura ALL publică în ...[Read More]

Cele mai căutate titluri ale Grupului Editorial ART la Bookfest 2018

Grupul Editorial ART mulțumește călduros miilor de cititori de toate vârstele care au trecut pragul Casei Editoriale ART în perioada 30 mai – 03 iunie, la cea de a XIII-a ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest 2018. În noul spațiu de la Romexpo, Grupul Editorial ART și-a întâmpinat vizitatorii metamorfozat într-o casă cu cărți pentru toate tipurile de cititori, toate vârstele sau prefe...[Read More]

The Young Elites (The Young Elites #1) · Marie Lu

De câțiva (mulți) ani încoace, una din cele mai mari dorințe ale mele atunci când vine vorba de filme și cărți e să văd echipa antagoniștilor câștigând. În eterna luptă dintre Bine și Rău care nu se mai sfârșește odată, eu țin cu Răul. Vreau să văd personajele negative izbândind, dar până acum n-am întâlnit cartea capabilă să-mi satisfacă această dorință arzătoare. Poate sunt eu de vină și nu auto...[Read More]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader