Fragment în avanpremieră: Everless (Everless #1), de Sara Holland
Poate că nu este frumos/corect să te îndrăgostești de o copertă, însă atunci când clepsidra se transformă într-o temniță și timpul îți devine (din nou) dușman, my greedy bookaholic heart is intrigued.
TIMPUL ESTE O ÎNCHISOARE. EA ESTE CHEIA.
În regatul Sempera, timpul este monedă de schimb – extras din sânge, amestecat cu fier şi consumat pentru a prelungi vieţile oamenilor. Cei bogaţi îi taxează pe cei săraci şi astfel reuşesc să trăiască secole la rând.
Nimeni nu urăşte aristocraţia mai mult decât Jules Ember. Cu câţiva ani în urmă, ea şi tatăl ei erau servitori fideli ai familiei Gerling din Everless. Asta, până când un accident cumplit îi obligă să fugă în noapte. Aflând că tatăl ei este pe moarte, Jules hotărăşte să se întoarcă în Everless ca să câştige mai mult timp să-l salveze.
Fanii Victoriei Aveyard se vor îndrăgosti de acest roman plin de suspans, care te lăsa fără suflare şi în care povestea de dragoste incredibilă ascunde multe secrete periculoase.
Capitolul I
Majoritatea oamenilor găsesc pădurea un loc înfricoșător și cred că sunt adevărate toate poveștile cu zâne care îți îngheaţă sângele în vine sau cu vrăjitoare în stare să-ți stoarcă ani din viață printr-o simplă șoaptă. Se zvonește că însuși spiritul Alchimistului bântuie aceste păduri și prinde dintr-o suflare eternitatea însăși.
Am învăţat să nu mă tem de astfel de povești. Pădurea ascunde pericole reale – hoți care stau la pândă, înarmați cu cuțite neşlefuite și cu praf alchimic la curele, pregătiți să fure timpul oricui se aventurează în afara satului. Îi numim „sângerați“. Din cauza lor, Papa nu este de acord ca eu să vânez, dar nu avem de ales. Din fericire, iarna nu există nici tufişuri sub care să se ascundă hoţii, nici vrăbii care să le înăbușească pașii cu ciripitul lor.
În plus, cunosc aceste păduri mai bine decât orice. Întotdeauna mi-a plăcut aici. Mi-a plăcut cum opresc crengile întortocheate razele soarelui şi bătaia vântului. Aș putea să stau aici cât e ziua de lungă. Să mă plimb printre copacii împânziți cu straturi fine de gheață, străpunși de razele soarelui asemenea unor pumnale. Adio! Vise. Nu mi-aș putea lăsa tatăl singur niciodată, mai ales dacă e…
– Nu e! îmi tot spun.
Papa zice că unii copaci există de o mie de ani, că sunt aici dinainte să se fi născut oricine din ziua de azi, dinaintea Reginei, cu mult înainte chiar și de momentul când Alchimistul și Vrăjitorii au amestecat timpul cu sângele și cu metalele – dacă a existat vreodată un asemenea moment. Acești copaci vor rezista și după ce noi nu vom mai fi. Cu toate astea, ei nu sunt prădători, aşa cum sunt oamenii sau lupii. Rădăcinile de sub picioarele mele nu au rezistat secole întregi pentru că au secătuit alte plante. Timpul nu poate fi scurs din ele.
Ce bine ar fi dacă am fi și noi ca nişte copaci.
Degeaba ţin pe umăr vechea muschetă a lui Papa. Nu mișcă nimic pe o rază de kilometri întregi și în câteva ore se va întuneca, iar tarabele târgului vor fi acoperite rând pe rând. În curând, va trebui să mă duc în oraș și să mă confrunt cu creditorul de timp. Speram că o partidă de vânătoare mă va calma și mă va pregăti pentru ce am de făcut. Dar tot ce simt acum e că îmi este mult mai frică.
Mâine Crofton trebuie să-și plătească chiria. Ca în fiecare lună, cei din familia Gerling își vor umple cuferele cu fier-sânge, spunând că le suntem datori pentru protecția oferită. Pământul lor. Luna trecută, când nu am avut cu ce să plătim, creditorul ne-a dat un avertisment – fiindcă Papa părea atât de bolnav și eu eram atât de tânără –, dar nu a fost un gest de mărinimie. Luna asta va cere dublu sau poate chiar mai mult. Acum, că am șaptesprezece ani și pot să-mi storc ani din sânge, știu ce trebuie să fac.
Papa se va supăra dacă va afla.
Încă o încercare, îmi spun când ajung la un mic pârâu, care curge printre copaci.
Cursul lui e mut, înghețat, dar dedesubt se văd niște pâlpâiri verzi, maro și aurii; un păstrăv care înoată singur într-un curent invizibil. Viu sub toată acea gheață.
Îngenunchez și sparg gheața cu capătul armei. Aștept să se liniștească apa și trimit Vrăjitorilor cuprinși de disperare ruga mută a acestei creaturi. Sânge-fierul acestuia nu ar influența cu aproape nimic datoria lui Papa, dar nu vreau să intru în târg cu mâna goală. Nu voi face asta.
Mă concentrez, încercând să-mi potolesc bătăile puternice ale inimii.
Și apoi, cum se întâmplă uneori, lumea pare că se oprește. Nu, nu pare. Crengile se opresc din a-i mai șopti vântului. Chiar și cel mai insesizabil sunet al zăpezii care se topește încetează. E ca și cum nimic nu mai respiră.
Mă uit jos, la acea licărire slabă care se agită în apă, prinsă în suflarea timpului. Înainte ca această clipă să se scurgă, atac. Îmi cufund mâna în apa pârâului.
Șocul termic mă cutremură, pornind de la încheietură și amorțindu-mi degetele. Peștele rămâne nemișcat, năucit, când îmi întind mâna spre el. Parcă ar vrea să fie prins.
Când îi strâng corpul lucios, timpul accelerează din nou. Peștele se zbate și aproape că-l scap. Înainte de asta, îl smulg din pârâu și îl arunc în sac, de parcă aș fi știut pe de rost mișcarea. Pentru o secundă privesc puțin scârbită cum peștele se zvârcolește în sac.
Apoi agitația încetează.
Nu știu de ce timpul se dilată la întâmplare. Cunoscându-l pe Papa, aleg să nu îi zic nimic. Mi-a spus odată că a văzut cum un bărbat a fost stors de douăzeci de ani fiindcă afirmase că poate face ca o oră să se scurgă invers doar printr-o mișcare a încheieturii sale. Vrăjitoarele de gardă, precum Calla, care trăiește în satul nostru, sunt tolerate și privite cu amuzament de superstițioși, atât cât își plătesc chiria la timp. Obișnuiam să îi ascult poveștile despre murmurul timpului. Despre cum se dilata, cauzând fisuri și cutremure, asta până când Papa mi-a interzis să mai intru în atelierul ei, temându-se că astfel aș atrage atenția nedorită asupra noastră. Încă îmi amintesc mireasma ei și a mirodeniilor îmbinate cu sângele ritualurilor antice. Dacă Papa mă învățase ceva, asta ar fi că prudența înseamnă siguranță.
Îmi duc palmele la subraț ca să le încălzesc și mă aplec iar deasupra râului, încercând să alunec înapoi într-o stare de concentrare. Dar nu mai zăresc niciun pește, iar razele soarelui se răresc printre crengile copacilor.
Teama îmi strânge stomacul.
Știam că într-un final se va ajunge aici, dar continui să înjur în gând. Croindu-mi drum înspre oraș, îmi așez pe spate sacul din care picură apa. Mă îndepărtasem mai mult decât o făcusem vreodată și regretam acum, simțind cum ghetele ponosite mi se îmbibau cu zăpadă și cum copacii blocau ce mai rămăsese din razele calde ale soarelui.
Într-un final, pădurea se rărește, scoțând la iveală drumul pavat cu noroi înghețat, desprins de pe sutele de căruțe, dar care mă ducea înspre oraș. Înaintez cu greu spre târg. Mă frământă gânduri legate de sabia creditorului de timp, care abia așteaptă ca fiolele să-i fie pline cu sânge. La sângele care așteaptă să fie transformat în fier, la valul de epuizare care am auzit că te cuprinde atunci când timpul ți se scurge din vene.
Mai rău mi se pare gândul că îl voi auzi pe Papa prin pereții subțiri din căsuța noastră cum se foiește pe salteaua lui de paie. Vrăjitorii știu cât de mult are nevoie de odihnă. Luna trecută l-am văzut cum se micșorează, ca luna de iarnă.
Jur că ochii i se albesc, ceea ce înseamnă că nu mai are multe resurse de timp. Dacă nu ar fi existat o explicație simplă care să justifice ce s-a întâmplat azi-dimineață, când a uitat că este ziua mea…
Papa nu a omis niciodată ziua mea de naștere. Nici măcar o dată. Măcar de ar recunoaște că și-a vândut din timp, chiar dacă l-am implorat să nu o facă. Măcar de m-ar lăsa să îi mai dau eu câțiva ani de la mine. Măcar de ar fi reali Vrăjitoarea și Alchimistul și i-aș putea captura, cerându-le în schimb o modalitate de a-i reda anii lui Papa.
Dacă mai are de trăit doar o lună? O zi? Nici nu vreau să îmi imaginez. Îmi vine în cap amintirea unei bătrâne cerșetoare din Crofton, care și-a scurs ultima săptămână din viață pentru un bol de supă, mergând din poartă în poartă, salutând fiecare persoană din sat, cerșind pentru o zi sau două sau doar pentru o bucată de pâine. Întâi a uitat numele oamenilor, apoi a uitat marginile satului și hoinărea pe câmpuri, ridicând mâna și lovind la întâmplare aerul.
Eu și Papa am găsit-o ghemuită în lanul de grâu, cu pielea rece ca gheața. I se scursese timpul. Și totul a început cu uitarea. Amintindu-mi de ea, încep să alerg.
Sângele din vene vrea să mă opresc și mă imploră să îl transform în monede.
***
– Plec din sat, îmi spune strângându-mi mâinile puternic. Am să muncesc în Everless. Angajează servitori care să ajute la pregătirea nunții, îmi explică, zâmbindu-mi nesigur.
Zâmbetul dispare și de pe fața mea și o senzație de răcoare îmi umple pieptul.
– Everless, repet umil după ea.
– Jules, am auzit că se plătește cu un an pe lună, rostește ea și ochii i se luminează dintr-odată. Un an întreg! Îți vine să crezi?
Un an pe care l-au furat de la noi, mă gândesc eu.
– Dar…
Gâtul mi se strânge. De obicei, încerc să-mi reprim amintirile din Everless, din timpul copilăriei, să le țin la distanță. Dar fața Ammei, plină de speranță, mă obligă să-mi reamintesc totul – holurile-labirint, peluza proaspăt tunsă, zâmbetul lui Roan. Apoi amintirile focului șterg totul. Simt în gură un gust amar.
– Nu ai auzit ce se zvonește? o întreb eu.
Zâmbetul ei pălește și mă opresc, pentru o clipă, urând faptul că îi distrug fericirea. Dar nu am cum să-mi iau cuvintele înapoi și continui…
– Se spune că nu angajează decât fete. Femei frumoase. Lordul Gerling, cel mare, tratează servitorii ca pe niște jucării, chiar sub nasul soției sale.
– E un risc pe care va trebui să mi-l asum, îmi șoptește ea și-și trage mâinile de lângă ale mele. Merg și Alia și Karina. Soțul Karinei își cheltuiește timpul în jocuri de noroc.
Ammei i se citește frustrarea în ochi. Karina e ca o mamă pentru ea și Amma se înfurie când o vede cum suferă.
– Nimeni nu are unde să muncească. Everless este singura șansă reală pe care o am, Jules, îmi explică Amma.
Aș vrea să continui să mă cert cu ea, să o conving că soarta unei fete în Everless e înjositoare și umilitoare, că toate ajung un titlu fără nume propriu, dar nu pot. Amma are dreptate, cei care servesc familia Gerling sunt plătiți bine, cel puțin după standardele din Crofton, chiar dacă fier-sângele pe care îl primesc este luat, furat de la oameni precum Amma, eu și Papa.
Știu ce înseamnă să înduri foamea și Amma nu-mi împărtășește ura față de familia Gerling și nici nu știe câte cunosc eu despre cruzimea lor. Așa că îi zâmbesc cât mai frumos.
– Sunt sigură că va fi minunat! îi spun, sperând că nu va simți îndoiala din glas.
– Gândește-te că o voi vedea pe Regină cu ochii mei!
În timp ce Papa o disprețuiește, în secret, pe Regină, în ochii multor familii ea este o zeiță. E chiar foarte probabil să fie o zeiță, având în vedere faptul că a trăit pe timpul Vrăjitoarei. Când fier-sângele s-a răspândit în venele tuturor, au apărut invadatori din alte regate. Regina, pe atunci capul armatei Semperane, i-a ras de pe fața pământului și domnește și acum.
– Și pe Ina Gold, continuă Amma. Se spune că este foarte frumoasă.
– Păi, dacă se căsătorește cu Lordul Gerlind, trebuie să fie, îi răspund ușor, dar stomacul mi se strânge când mă gândesc la Lady Gold.
Toată lumea îi știe povestea: o orfană ca multe altele, abandonată de mică pe plajele stâncoase, aflate în apropierea palatului de pe malurile Semperei, oferită drept jertfă Reginei. În lumina sutelor de atentate la viața Reginei, în special în primii ani de domnie, aceasta a refuzat să aibă moștenitori sau soț. În schimb, a promis că va alege un copil pe care să-l pregătească să fie prinț sau prințesă și, dacă va fi vrednic, să moștenească coroana. Nu e exclus ca părinții Inei să fi fost mai disperați decât sunt țăranii din Crofton. I-a atras atenția însoțitoarei Reginei, care acum doi ani a desemnat-o moștenitor oficial al tronului.
Acum are șaptesprezece ani. E de o vârstă cu mine și cu Amma, dar ea va moșteni tronul și banca regală a timpului și va trăi secole întregi. Iar timpul ei va fi plin de ospățuri și petreceri pompoase și lucruri pe care nici nu mi le pot imagina, neinteresând-o soarta mea sau a celorlalți care ne consumăm viețile în afara regatului.
Îmi spun că invidia care mă sugrumă se datorează acestor lucruri și nu din cauza faptului că va fi soția lui Roan.
– Ai putea să vii și tu, Jules. Nu ar mai fi așa de rău, dacă am avea grijă una de alta, spune Amma în șoaptă.
Pentru o secundă, îmi imaginez holurile înguste ale servitorilor, gazonul proaspăt tuns și scările mari din marmură.
Dar e imposibil. Papa nu ar fi niciodată de acord. Am fost forțați să plecăm din Everless, să fugim de familia Gerling.
Din cauza lor murim de foame.
Din cauza lui Liam.
Fragment în avanpremieră: Un lucru absolut remarcabil, de Hank Green
La câteva ore după ce a sosit din tipar Bird Box: Orbește, Leda Edge ne încântă cu Un lucru absolut remarcabil, de Hank Green (este fratele lui John Green, dar surse de încredere îmi spun că el scrie mult mai bine), o carte îndrăzneață și pătrunzătoare, care pune în discuție teme majore, precum modul în care rețelele de socializare au schimbat noțiunea de celebritate, acela în care cultura noastră...[Read More]
Warbreaker (Warbreaker #1) · Brandon Sanderson
Simțeam că Elantris a lăsat un gol în mine. Magic System-ul era dezvoltat aproape minim, insuficient explicat, și din această cauză nu m-a prins foarte tare. Nu avea nici măcar un Ars Arcanum, secțiunea de la final în care un personaj misterios explică efectele Investiturii de pe fiecare planetă. Cum așa m-am obișnuit, citind cărțile lui Sanderson, am decis că vreau o serie în care magia este un e...[Read More]
Concurs: câștigă 3 vouchere de 100 de lei pentru Bookfest 2019
În perioada 29 mai – 2 iunie are loc a XIV-a ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest, în noul pavilion B2 de la Romexpo. Invitatul de Onoare al acestei ediții este Marea Britanie. Zece autori britanici contemporani și un autor român stabilit în Marea Britanie vin la finalul lunii mai la București, ca invitați speciali ai proiectului „Marea Britanie – țară invitată de onoare a Salonului ...[Read More]
1 iunie este Happy Day la Litera mică, Bookfest 2018
De 1 iunie, Litera mică pregătește suprize și evenimente pentru cei mai mici dintre cititori. Vă așteptăm la Bookfest, Romexpo, în Pavilionul B2, la standul Editurii Litera mică pentru a petrece Ziua Copilului printre cele mai frumoase cărți. Întreaga zi toate cărțile pentru copii vor beneficia de reducere de 30%. Copiii împreună cu părinții sau bunicii vor putea alege din peste 500 de titluri din...[Read More]