Fragment în avanpremieră: Imortaliștii, de Chloe Benjamin

A sosit momentul să îți refaci planurile pentru #Gaudeamus2018 și să adaugi un titlu nou pe lista de to-read: Imortaliștii, de Chloe Benjamin (Editura Storia Books, traducător Miruna Voiculescu), un roman răvășitor, de o ambiție și o profunzime remarcabile, care explorează limita dintre destin și liberul arbitru, realitate și iluzie, lumea aceasta și lumea cealaltă. Este o mărturie profund impresionantă despre forța povestirii, natura credinței și puterea de atracție inexorabilă a legăturilor de familie. Must-read, nu-i așa?

Dacă cineva ți-ar spune data la care vei muri cum ai alege să-ți trăiești viața?

În Lower East Side, New York City, este 1969. Umblă vorba că a apărut o femeie mistică, o clarvăzătoare nomadă, care pretinde că poate prezice oricui ziua în care va muri. Copiii familiei Gold, patru adolescenți ale căror personalități abia încep să se contureze, se duc pe ascuns să-și afle viitorul.

Iar ceea ce află le va afecta următorii 50 de ani. Simon, „băiatul de aur” al familiei, evadează pe coasta de vest, căutând iubirea în fascinantul San Francisco al anilor 1980. Klara cea visătoare devine magician în Las Vegas, în încercarea ei obsesivă de a împleti realitatea cu fantezia. Fratele cel mai mare, Daniel, caută stabilitatea ca medic militar după atacurile din 11 septembrie. Iar Varya, studioasa familiei, se dedică cercetării longevității, testând granițele dintre știință și nemurire.

Fragment

Iată deci cum a început totul: ca un secret, o provocare, o evadare din calea siluetei masive a mamei lor care le cerea să întindă rufe sau să scoată nenorocita de pisică din țeavă ori de câte ori îi găsea lâncezind în dormitor. Puștii Gold au întrebat în stânga și-n dreapta. Proprietarul unui magazin de obiecte de magie din Chinatown auzise de femeia de pe strada Hester. Bărbatul i-a spus Klarei că ar fi fost o nomadă, o femeie care călătorea din loc în loc prin țară și care își practica meseria. Înainte să plece Klara, proprietarul a ridicat un deget și a dispărut în spate, de unde a revenit cu un cărțoi pătrat intitulat Cartea divinației. Pe copertă erau desenați doisprezece ochi deschiși, înconjurați de simboluri. Klara i-a plătit 65 de cenți și a plecat spre casă, strângând cartea în brațe. Mai erau și alți locuitori de la numărul 72 de pe strada Clinton care o cunoșteau pe femeie. Doamna Blumenstein i-a povestit lui Simon că o întâlnise în anii 1950, la o petrecere extravagantă. După aceea i-a dat drumul schnauzerului pe treptele din față, pe care stătea Simon, iar câinele a depus cu promptitudine un căcățoi ca o moviliță, pe care doamna Blumenstein nu s-a sinchisit să îl adune.

— Mi-a citit în palmă. Mi-a spus că voi avea o viață lungă, a spus doamna Blumestein, aplecându-se în față pentru a da greutate afirmației.

Simon și-a ținut respirația: doamna Blumenstein avea o halenă stătută, ca și cum ar fi expirat același aer vechi de 90 de ani pe care-l inhalase în pruncie.

— Și ce să vezi, dragul meu, a avut dreptate. Familia de hinduși de la etajul 6 îi ziceau rishika, clarvăzătoare.

Varya a împachetat în folie de aluminiu o bucată de kugel gătit de Gertie și i l-a dus lui Ruby Singh, colega ei de clasă la Școala Generală numărul 42, la schimb contra unei farfurii de pui cu unt și condimente. Au mâncat împreună pe scara de incendiu în timp ce soarele apunea, bălăngănindu-și picioarele desculțe, scoase printre gratii. Ruby știa totul despre femeie.

— Acum doi ani, a povestit ea, când aveam 11 ani, bunica s-a îmbolnăvit. Primul doctor a spus că era de la inimă. Ne-a zis că avea să moară în trei luni. Dar al doilea doctor a considerat că era suficient de puternică să se facă bine și i-a mai dat doi ani.

Sub ele, un taxi a scârțâit din cauciucuri pe Rivington. Ruby a întors capul ca să arunce un ochi la East River, verde-maroniu de la mâl și deversări.

— Hindușii mor acasă, a continuat ea, înconjurați de ai lor. Până și rudele din India ale lui Papa voiau să vină, dar ce să le spunem? Să stea la noi doi ani? Atunci a aflat Papa de rishika. S-a dus la ea, iar ea i-a spus o dată – data la care Dadi urma să moară. Am mutat-o pe Dadi în camera din față, spre răsărit. Am aprins o candelă și am privegheat-o: ne-am rugat, am cântat imnuri. Frații lui Papa au venit cu avionul din Chandigarh. Am stat pe podea cu verii mei. Eram vreo 20 de oameni, poate chiar mai mulți. Când Dadi a murit pe 16 mai, exact cum spusese rishika, am plâns de ușurare.

— Nu v-ați supărat?

— De ce să ne supărăm?

— Că n-a salvat-o pe bunica ta, a spus Varya. Că n-a făcut-o bine.

— Dacă nu era rishika, n-am fi putut să ne luăm la revedere de la ea. Nu-i vom putea mulțumi vreodată pentru ce a făcut. Ruby a mâncat ultima îmbucătură de kugel și a împăturit folia de aluminiu în două.

— Oricum, n-avea cum s-o facă bine pe Dadi. Rishika știe lucruri, dar nu le poate opri. Nu e Dumnezeu.

— Și acum unde e? a întrebat Varya. Daniel a auzit că ar sta într-o clădire de pe strada Hester, dar nu știe în care.

— Nici eu nu știu. Se mută tot timpul. Pentru siguranța ei. Din apartamentul familiei Singh s-a auzit un sunet ca de lucruri sparte și vocea cuiva care striga în hindi. Ruby s-a ridicat în picioare și și-a scuturat firimiturile de pe fustă.

— Cum adică pentru siguranța ei? a întrebat Varya, ridicându-se la rândul ei în picioare.

— Sunt oameni care vânează femei ca ea, a spus Ruby. Din cauza lucrurilor pe care le știe.

— Rubina! s-a auzit vocea mamei lui Ruby.

— Tre’ s-o șterg. Ruby a sărit prin geam și l-a închis în urma ei, iar Varya a coborât pe scara de incendiu până la etajul 4. Varya a fost uimită să afle că, deși se știau atât de multe despre femeie, nu toată lumea auzise de ea. Când a pomenit de clarvăzătoare în fața bărbaților cu cifre tatuate pe mâini, care vindeau la magazinul Katz, aceștia au privit-o cu teamă.

— Copii, a spus unul dintre ei. De ce-ați vrea voi să vă băgați în așa ceva?

A spus-o pe un ton ridicat, ca și cum Varya l-ar fi insultat personal. Și-a luat sendvișul, a plecat intimidată și n-a mai pomenit niciodată despre asta.