Fragment în avanpremieră: Regina Aerului și a Întunericului, de Cassandra Clare

Leda Edge și-a propus în acest an să își tortureze cititorii, iar eu le ofer (cu mare drag) o mână de ajutor. Sau ar trebui să spun un „articol de ajutor”? Nu? Bine, nu contează. Știți că în aprilie apare Regina Aerului și a Întunericului, de Cassandra Clare, al treilea volum al seriei Uneltiri Întunecate (traducere de Roxana Olteanu). Dar sunteți pregătiți pentru final?

Sânge nevinovat a fost vărsat pe treptele Sălii de Consiliu, în fortăreața sacră a vânătorilor de umbre.

După moartea tragică a Liviei Blackthorn, Conclavul se află în pragul războiului civil. O parte din familia Blackthorn fuge la Los Angeles, încercând să descopere sursa bolii care distruge rasa magicienilor. Între timp, Julian și Emma fac eforturi disperate să ignore dragostea lor interzisă și să îndeplinească o misiune periculoasă pe Tărâmul Elfilor, pentru a lua Cartea Neagră a Morții. Ceea ce ei descoperă la Curțile elfilor este un secret care poate să destrame întreaga Lume a Umbrelor și să deschidă un drum întunecat spre un viitor pe care nu și l-ar fi putut vreodată imagina.

Prinși într-o cursă contracronometru, Emma și Julian trebuie să salveze lumea vânătorilor de umbre înainte ca puterea letală a blestemului parabatai-lor să îi distrugă pe ei și pe toți cei pe care îi iubesc.

Fragment


1

Moartea privește‑n oraș

Era sânge pe podiumul din Sala Consiliului, sânge pe scări, sânge pe pereți și pe podea și pe bucățile rupte din Sabia Mortală. Mai târziu, Emma își va aminti de toate acestea ca de un soi de ceață roșie. În minte îi revenea mereu un fragment dintr-o poezie, ceva legat de cum nu îți poți imagina cât sânge au în ei oamenii.

Se spune că șocul te amorțește în fața unei mari lovituri, dar Emma nu se simțea deloc amorțită. Vedea și auzea totul foarte bine: Sala Consiliului plină de gardieni. Țipetele. Încercase să ajungă până la Julian. Gardienii se aliniaseră în fața ei ca un zid. Auzea și alte strigăte: „Emma Carstairs a sfărâmat Sabia Mortală! A distrus un Instrument Mortal! Arestați-o!”

Nu-i păsa ce voiau să-i facă; trebuia să ajungă la Julian. Era tot pe podea, cu Livvy la piept, rezistând în fața tuturor eforturilor pe care le făceau gardienii să-i ia trupul mort din brațe.

— Lăsați-mă să trec, a spus ea. Este parabatai-ul meu, lăsați-mă să trec!

— Dă-mi sabia! Era vocea Consulului.

— Dă-mi Cortana, Emma, și poți să te duci să-l ajuți pe Julian.

Ea a icnit și a simțit gust de sânge în gură. Acum pe podium era Alec, îngenuncheat lângă cadavrul tatălui său. Toată sala era plină de lume care se mișca în grabă; printre ei, Emma l-a zărit pe Mark, care ieșea cu Ty pe brațe, inconștient, îmbrâncindu-i pe nefilimii întâlniți pe drum. Arăta mai sumbru decât îl văzuse vreodată. Kit era cu el; unde era Dru? Acolo — singură, pe podea; nu, era Diana cu ea, o ținea în brațe, plângând, și dincolo era Helen, care se lupta să ajungă pe podium.

Emma a făcut un pas în spate și a fost gata să cadă. Podeaua de lemn era alunecoasă din cauza sângelui. Consulul Jia Penhallow era tot în fața ei, cu mâna ei subțire întinsă spre Cortana. Cortana. Sabia făcea parte din familia Emmei, făcea parte din memoria ei dintotdeauna. Își amintea și acum cum Julian i-o pusese în brațe după ce părinții ei muriseră, își amintea cum ținuse sabia în brațe ca pe un copil, fără să conștientizeze tăietura adâncă pe care lama i-o făcea pe braț.

Jia îi cerea să îi dea o parte din ea. Dar Julian era acolo, singur, copleșit de durere, scăldat în sânge. Iar el făcea parte din ea mai mult decât Cortana. Emma a predat sabia; când a simțit că îi este luată din mână, tot corpul i s-a încordat. I s-a părut că sabia țipă când e despărțită de ea.

— Du-te! a spus Jia.

Emma auzea și alte voci, inclusiv vocea lui Horace Dearborn, care striga să fie oprită, să plătească pentru distrugerea Sabiei Mortale și pentru dispariția lui Annabel Blackthorn. Jia țipa la gardieni, le spunea să-i scoată pe toți din sală: era vremea durerii, nu vremea răzbunării — Annabel va fi găsită — pleacă demn, Horace, altfel vei fi escortat afară, nu e momentul acum — Aline le ajuta pe Dru și pe Diana să se ridice, le ajuta să iasă afară din sală…

Emma a căzut în genunchi lângă Julian. Mirosul metalic de sânge era peste tot. Livvy era un trup mototolit în brațele lui, cu pielea alb-albăstruie. Acum nu îi mai spunea să se întoarcă, ci o legăna ca pe un copil, cu bărbia lipită de creștetul ei.

— Jules, a șoptit Emma, dar cuvântul a sunat nepotrivit din gura ei: era numele pe care îl folosea când erau copii, iar el era acum adult, era un părinte îndurerat.

Livvy nu fusese numai sora lui. Ani de zile o crescuse ca pe fiica lui.

— Julian. I-a atins obrazul rece, apoi a atins obrazul lui Livvy, și mai rece. Julian, iubirea mea, te rog, lasă-mă să te ajut…

El a ridicat încet capul. Arăta de parcă cineva aruncase peste el o găleată plină cu sânge. Sângele îi acoperea pieptul și gâtul și îi stropise bărbia și obrajii.

— Emma. Vocea lui abia dacă era o șoaptă.

— Am desenat atâtea iratze…

Dar Livvy era deja moartă când se prăbușise pe podiumul de lemn. Înainte ca Julian s-o ia în brațe. Nicio rună, nicio iratze n-ar mai fi putut s-o ajute.

— Jules!

Helen reușise, în sfârșit, să-și facă loc printre gardieni; s-a aruncat și ea la pământ, lângă Emma și Julian, fără să-i pese de sângele de pe jos. Emma s-a uitat, amorțită, cum Helen a scos cu delicatețe fragmentul de lamă din Sabia Mortală care era înfipt în trupul lui Livvy și cum l-a pus jos. Îi murdărise mâinile de sânge. Cu buzele albite de durere, i-a luat în brațe pe Julian și pe Livvy, șoptind cuvinte duioase.

Încăperea se golea în jurul lor.

Intrase și Magnus, și mergea încet, arătând foarte palid. În spatele lui înainta un șir întreg de Frați Tăcuți. Magnus a urcat pe podium și Alec s-a ridicat în picioare, aruncându-se în brațele lui. Au rămas așa, îmbrățișați, fără niciun cuvânt, în timp ce patru dintre Frați s-au aplecat și au luat trupul lui Robert Lightwood. Îi puseseră brațele pe piept și îi închiseseră ochii. Cuvintele „ave atque vale, Robert Lightwood”, murmurate de Frații Tăcuți, pluteau în încăpere, în timp ce ieșeau din sală.

Consulul s-a apropiat de ei. Lângă ea erau gardieni. Frații Tăcuți veneau în urma lor ca niște umbre fantomatice, cețoase.

— Trebuie să-i dai drumul, Jules, a spus Helen cu voce blândă. Trebuie să fie dusă în Orașul Tăcut.

Julian s-a uitat la Emma. Ochii lui erau înnegurați ca cerul de iarnă, dar ea putea să citească în ei.

— Lăsați-l pe el să facă asta, a spus Emma. Vrea să fie ultima persoană care o duce pe Livvy în brațe.

Helen l-a mângâiat ușor pe păr și l-a sărutat pe frunte, apoi s-a ridicat. A spus:

— Jia, te rog!

Consulul a încuviințat din cap. Julian s-a ridicat încet în picioare, strângând-o pe Livvy la piept. A pornit spre scări, să coboare de pe podium, cu Helen alături și cu Frații Tăcuți în urma lui, dar când s-a ridicat și Emma, Jia a ridicat mâna s-o oprească.

— Doar familia, Emma, a spus ea.

Eu fac parte din familie. Lasă‑mă să mă duc cu ei. Lasă‑mă să mă duc cu Livvy, a țipat Emma în sinea ei, dar a strâns ferm din buze: nu putea să mai adauge și tristețea ei la această oroare. Iar regulile Orașului Tăcut erau implacabile. Legea e dură, dar e lege.

Mica procesiune se îndrepta spre ușă. Cohorta plecase, dar în cameră mai erau câțiva gardieni și vânători de umbre: grupul a fost însoțit de murmurele lor: „Adio și odihnește-te în pace, Livvy Blackthorn!”

Consulul s-a întors, cu Cortana care sclipea în mâna ei, a coborât scările și s-a dus la Aline, care se uita cum era dusă Livvy afară. Emma a început să tremure din tot corpul, scuturată de fiori care porniseră chiar din măduva oaselor.

Niciodată nu se simțise atât de singură — Julian pleca de lângă ea, ceilalți frați Blackthorn i se părea că sunt la milioane de kilometri distanță, ca niște stele îndepărtate, iar ea își dorea părinții cu o intensitate dureroasă, aproape umilitoare, și îl voia pe Jem, și voia să aibă din nou Cortana în brațe și voia s-o uite pe Livvy plină de sânge, moartă și prăbușită la pământ ca o păpușă stricată, în timp ce fereastra de la Sala Consiliului exploda și coroana sfărâmată o lua pe Annabel — nu mai văzuse nimeni asta în afară de ea?

— Emma.

Niște brațe au cuprins-o de umeri, brațe familiare, delicate, care au ridicat-o în picioare. Era Cristina, care probabil o așteptase pe ea în tot haosul acela, rezistând cu încăpățânare acolo, în timp ce gardienii țipau să iasă toată lumea afară, dar ea rămăsese, ca să fie alături de Emma.

— Emma, vino cu mine, nu sta aici! O să am eu grijă de tine. Știu unde ne putem duce. Emma. Corazoncita. Vino cu mine.

Emma a lăsat-o s-o ridice în picioare.

Magnus și Alec veneau spre ele. Chipul lui Alec era împietrit și avea ochii roșii. Emma a rămas în picioare, cu mâna în mâna Cristinei, și s-a uitat în sală, care părea să fie acum o încăpere complet diferită. Poate pentru că atunci când veniseră aici era soare, s-a gândit ea, auzindu-i ca prin ceață pe Magnus și pe Alec spunându-i Cristinei s-o ducă pe Emma în casa pregătită pentru familia Blackthorn.

Poate pentru că sala era întunecată acum, iar prin colțuri umbrele se îngroșaseră ca o vopsea. Sau poate pentru că totul se schimbase acum.

Poate pentru că nimic nu avea să mai fie la fel vreodată.

— Dru? Helen a bătut încet la ușa închisă. Dru, pot să vorbesc cu tine?

Cel puțin, așa credea, că era camera lui Dru. Casa de pe canal, aflată lângă reședința Consulului, pe strada Princewater, fusese pregătită pentru familia Blackthorn înainte de întrunire, pentru că se presupunea că vor petrece în Idris mai multe nopți. Diana le prezentase mai înainte casa lui Helen și lui Aline, și Helen chiar apreciase micile detalii în care se cunoștea mâna afectuoasă a Dianei: la bucătărie erau flori, și numele fiecăruia era scris pe ușa camerei — camera cu două paturi înguste era pentru gemeni, camera lui Tavvy era plină de cărți și de jucării pe care Diana le adusese din casa ei de deasupra magazinului de arme.

Helen se oprise în fața unei camere mici, cu tapet floral.

— Pentru Dru, poate? a întrebat ea. E frumoasă.

Diana păruse să se îndoiască.

— A, Dru nu e genul ăsta, spusese ea. Poate dacă tapetul era cu lilieci sau cu schelete.

Helen clipise din ochi nedumerită.

Aline o luase de mână.

— Nu-ți face griji, îi șoptise ea. O să ajungi să-i cunoști din nou. O să fie floare la ureche. Și poate așa ar fi fost, s-a gândit Helen, uitându-se la ușa cu bilețelul pe care scria Drusilla. Poate, dacă totul ar fi mers bine. O durere ascuțită i-a înțepat pieptul — se simțea așa cum își imagina că se simte un pește prins în cârlig, răsucindu-se și zbătându-se să scape de acul dureros înfipt în carnea lui.

Își amintea de durerea aceasta de la moartea tatălui ei, când doar gândul că va trebui să aibă grijă de familia ei, că va trebui să aibă grijă de copii, a făcut-o să treacă peste ea. Încerca să facă și acum la fel, dar copiii — dacă mai puteau fi numiți așa; numai Tavvy era cu adevărat copil, iar el era în casa Inchizitorului, și nu văzuse, din fericire, ororile petrecute în Sala de Consiliu —, era limpede, nu se simțeau în largul lor lângă ea. Ca și cum ar fi fost o străină.

Ceea ce făcea ca durerea din piept să fie și mai ascuțită. Și-ar fi dorit să fie și Aline alături de ea, dar aceasta se dusese la părinții ei pentru câteva ore.

— Dru, a spus din nou Helen, bătând mai tare în ușă. Te rog, lasă-mă să intru.

Ușa s-a dat de perete și Helen și-a tras repede mâna, ca să n-o lovească din inerție pe Dru. Sora sa stătea în fața ei și se uita urât la ea, îmbrăcată în hainele negre de întrunire, care nu i se potriveau, prea strâmte în talie și la piept. Pleoapele îi erau atât de roșii, de parcă ar fi fost acoperite cu machiaj stacojiu.

— Știu că probabil vrei să fii singură, a spus Helen. Dar voiam să știu dacă…

— Dacă sunt bine? a completat Dru, cu vocea cam ridicată.

Sensul era clar: Cum aș putea să fiu bine?

— Dacă supraviețuiești.

Dru s-a uitat o clipă în altă parte; buzele ei strânse cu putere tremurau. Helen ar fi vrut s-o ia în brațe pe surioara ei, s-o strângă pe Dru la pieptul ei, așa cum făcea cu mulți ani în urmă, când ea era doar un copil încăpățânat.

— Vreau să știu ce face Ty.

— Doarme, a spus Helen. Frații Tăcuți i-au dat un sedativ, și Mark stă cu el. Vrei să stai și tu cu el?

— Vreau…

Dru a șovăit, iar Helen încerca să spună ceva liniștitor despre Ty. Era îngrozită de ce se va întâmpla când se va trezi. Leșinase în Sala de Consiliu, iar Mark îl dusese în brațe la Frații Tăcuți, care deja veniseră la Citadelă. Aceștia îl examinaseră într-o muțenie stranie și spuseseră că fizic era sănătos, dar că îi vor da niște ierburi să-l adoarmă. Că uneori mintea noastră știe când să se închidă, ca să se poată vindeca. Deși Helen nu înțelegea cum o noapte de somn, sau chiar un an de somn, ar putea să-l pregătească pe Ty pentru pierderea surorii gemene.

— Îl vreau pe Jules, a spus Dru, în cele din urmă. E aici?

— Nu, a răspuns Helen. E tot cu Livvy. În Orașul Tăcut.

Ar fi vrut să-i spună că trebuia să apară dintr-o clipă în alta — Aline o anunțase că ceremonia de depunere a defunctului în oraș, în vederea incinerării, era una scurtă —, dar nu voia să-i spună lui Dru ceva ce ar putea să nu fie adevărat.

— Dar Emma?

Dru vorbea politicos, dar clar: îi vreau pe oamenii pe care îi cunosc, nu pe tine.

— Mă duc să o caut, a spus Helen.

Nici nu s-a întors bine, că ușa de la camera lui Dru s-a închis în urma ei cu un bufnet surd, dar hotărât.

A clipit, încercând să-și alunge lacrimile — și l-a văzut pe Mark, stând pe hol, la doar câțiva metri de ea. Avea în mână un cocoloș de hârtie, care părea să fie un mesaj de foc.

— Helen, a spus el.

Vocea îi era răgușită. După atâția ani petrecuți cu vânătorii sălbatici, își manifesta oare durerea precum elfii? Părea boțit la față și obosit: sub ochi avea niște riduri foarte umane, ca și în jurul gurii.

— Ty nu e singur, sunt cu el Diana și Kit — pe urmă, doarme în continuare. Vreau să vorbesc cu tine. — Trebuie s-o găsesc pe Emma, a spus Helen. Dru vrea să stea cu ea.

— Camera ei este chiar acolo; cu siguranță vom avea timp s-o chemăm înainte de a pleca, a spus Mark, arătând spre capătul coridorului.

Casa avea lambriuri de lemn în culoarea mierii, iar lămpile-vrăjitoarei dădeau o lumină caldă; în oricare altă zi, ar fi fost un loc foarte plăcut.

— Înainte de a pleca? a întrebat Helen, nedumerită.

— Am primit un mesaj de la Magnus și Alec, din casa Inchizitorului. Trebuie să mă duc acolo să-l iau pe Tavvy și să-i spun că sora noastră a murit.

Mark a întins mâna spre ea, cu fața schimonosită de durere.

— Te rog, Helen! Vino cu mine!

Împrăștiată, dar creativă, cu nasul în cărți și mereu pe fugă. Încăpățânată și cu un doctorat în Sarcasm. Dușmanul declarat al somnului. Cinefilă de mică, cu căștile în urechi oriunde merge, imaginația o îndeamnă să viseze în cele mai (ne)potrivite momente.

Cele mai citite cărți în 2018 de la Grupul Editorial ART. Copiii au citit mai mult!

Un an bun în cărți se cunoaște nu doar din cifre, ci și din reacțiile cititorilor. În 2018, Grupul Editorial Art a publicat peste 150 de cărți noi pentru toate vârstele și pentru cele mai diverse gusturi literare. Care au fost cele mai căutate titluri de-a lungul anului pentru copii, adolescenți și adulți apărute la editurile Art, Youngart, Arthur, Vlad și Cartea cu Genius, Grafic și Paladin, afla...[Read More]

BOHEMIAN RHAPSODY – Adevărata biografie a lui Freddie Mercury apare la Editura Nemira (avanpremieră)

Fermecătorul și fascinantul solist al formației Queen, icon al muzicii moderne, prinde viață prin cuvintele jurnalistei de muzică rock Lesley Ann Jones în Bohemian Rhapsody – Adevărata biografie a lui Freddie Mercury, care apare la Editura Nemira în colecția Yorick de arte ale spectacolului. Cu o cercetare meticuloasă, empatică și fără alunecări spre senzațional, cartea se bazează pe mărturiile ce...[Read More]

Meik Wiking, cel mai de seamă expert în fericire din lume, vine la București

Meik Wiking, autorul Litera al bestsellerului „Mica Enciclopedie Hygge: Rețeta daneză a fericirii”, vine la București, la Târgul de carte Gaudeamus, pentru lansarea celei de-a doua cărți „Mica Enciclopedie Lykke: În căutarea celor mai fericiți oameni din lume”. Lansarea cărții și sesiunea de autografe va avea loc la standul Editurii Litera, din Pavilionul Central Romexpo, sâmbătă, 25 noiembrie, de...[Read More]

Cărtureşti Carusel a fost nominalizată la premiul „Librăria anului“

Cărtureşti Carusel se află pe lista scurtă pentru premiul „Librăria anului” în cadrul Excellence Awards de la London Book Fair, care va avea loc între 10 şi 12 aprilie. Librăria din Bucureşti concurează la categoria The Bookstore Of The Year Award alături de alte două case ale cărţii: Timbooktoo din Gambia şi The Uppsala English Bookshop din Suedia. Câştigătorul va fi anunţat în cadrul unei ...[Read More]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader