Fragment în avanpremieră: Văduve, de Lynda la Plante

Surprizele pentru Gaudeamus 2018 abia au început: Editura Litera publică în colecția Buzz Books romanul Văduve, de Lynda la Plante (traducător Andreea Năstase), un thriller excepțional, ecranizat în acest an de Twentieth Century Fox cu Elizabeth Debicki, Carrie Coon, Michelle Rodriguez și Viola Davis în rolurile principale. Filmul va avea premiera în România pe 23 noiembrie.

Un jaf asupra unei autospeciale blindate pentru transport de valori eșuează lamentabil și trei femei rămân văduve. Când Dolly Rawlins descoperă planurile soțului său pentru jaful ratat, o idee prinde contur în mintea ei…

AR PUTEA EA ȘI CELELALTE SOȚII SĂ TERMINE TREABA PE CARE SOȚII LOR AU ÎNCEPUT-O?

Pe măsură ce femeile pun la cale jaful, devine clar că altcineva trebuie să fi fost implicat. Dar numai trei cadavre au fost găsite la locul faptei.

CINE A FOST CEL DE-AL PATRULEA BĂRBAT? ȘI UNDE ESTE ACUM?

„Un roman tipic pentru Lynda La Plante, Văduve este o carte pur și simplu uimitoare. Nu e nimeni ca Dolly Rawlins. De citit neapărat.” – Northern Crime

„O carte de o rară autenticitate.” – Sunday Telegraph

„Plină de răsturnări de situație.” – Independent on Sunday


Lynda La Plante s-a născut în Liverpool. A făcut studii de actorie la Royal Academy of Dramatic Art și a lucrat cu National Theatre și Royal Shakespeare Company înainte de a deveni actriță de televiziune. A început apoi să scrie scenarii, cunoscând un succes deosebit cu serialul TV Widows. Toate romanele sale au fost bestselleruri internaționale. Scenariul său original pentru celebrul serial Prime Suspect a câștigat mai multe premii BAFTA, Emmy și din partea British Broadcasting și Royal Television Society, precum și premiul Edgar Allan Poe. Lynda a devenit membru de onoare al British Film Institute și a primit premiul BAFTA Dennis Potter Writer’s Award în anul 2000. În 2008, a fost numită Comandor al Ordinului Imperiului Britanic pentru servicii aduse literaturii. În 2009, Lynda La Plante a fost inclusă în Crime Thriller Awards Hall of Fame.


Prolog

Londra, 1984

Planul atacului fusese impecabil; cu Harry Rawlins nici nu putea fi altfel. Era un anticar de lux, specializat în opere de artă, argintărie şi bijuterii dintre cele mai scumpe, şi forma un cuplu perfect cu soţia lui, Dolly. Dar Harry Rawlins mai avea un chip. Infractor de cursă lungă şi expert în spălarea banilor, îşi câştigase respectul nedisimulat şi loialitatea tuturor colaboratorilor săi – ceea ce nul împiedica să se transforme întrun duşman letal, nemilos şi calculat atunci când cineva i se punea dea curmezişul.

Planul era simplu şi, aşa cum funcţiona totul în lumea lui Harry Rawlins, fusese repetat în cele mai mici detalii. Patru atacatori purtând cagule urmau să jefuiască un transport de valori întrun punct prestabilit din pasajul subteran cu două sensuri de circulaţie ce trecea pe sub Strand. Un membru al bandei, la volanul unei maşini de pâine, avea să apese brusc pedala de frână chiar în faţa autospecialei blindate, blocândui înaintarea. Fordul Escort cu trei bărbaţi la bord, angajat din timp în urmărirea vehiculului de transport, avea să intre atunci în acţiune. Unul dintre pasageri avea să oprească traficul, ameninţândui pe şoferi cu o armă, iar ceilalţi doi aveau să arunce în aer uşile din spate ale autospecialei folosind explozibil plastic şi o capsă detonantă cu temporizator. Odată ce li se alătura şoferul maşinii de pâine, cei patru tâlhari aveau săşi umple reciproc rucsacii cu bani, urmând să parcurgă în fugă cei cincizeci de metri până la ieşirea din pasajul subteran, unde îi aştepta un automobil cu motorul pornit. Cel deal patrulea atacator, însărcinat să le acopere retragerea, urma să conducă maşina de pâine la o ascunzătoare prestabilită.

Totul păruse să decurgă conform planului. Cele trei autovehicule intraseră în pasajul subteran ce traversa Strandul. Bandiţii, răufăcători cu experienţă, erau pregătiţi pentru faza următoare. Un eveniment neaşteptat îi luase însă pe toţi prin surprindere. Nu departe în spatele lor îşi făcuse apariţia o maşină de poliţie cu sirenele urlând şi girofarul în funcţiune, pe urmele unor tineri vitezomani.

La auzul sirenelor, şoferul Fordului Escort întorsese capul panicat – în aceeaşi fracţiune de secundă, şoferul furgonului cu pâine, acţionând conform planului, călcase frâna, obligând transportul de bani să facă acelaşi lucru. Şoferul Fordului văzuse prea târziu ce se întâmpla în faţa lui. Maşina se înfipsese în spatele autospecialei blindate, iar autovehiculul urmărit de poliţie se izbise în portbagajul ei.

Impactul aproape simultan îl aruncase pe pasagerul din dreapta al Fordului Escort înainte. Explozibilul plastic pe carel avea în mâini se izbise în parbriz şi detonase întro bulă
de foc ce înghiţise tot habitaclul.

Cei trei atacatori înarmaţi rămăseseră captivi în propriul vehicul, flăcările şi fumul împiedicând deschiderea portierei şoferului din exterior. Nimeni nu putea ajunge la ei, nimeni nui putea ajuta, dar strigătele lor fuseseră auzite de toţi cei din apropiere; nu se opriseră decât atunci când rezervorul de benzină explodase, în sfârşit, spulberând ceea ce mai rămăsese din maşină.

În confuzia teribilă ce urmase, şoferul furgonului de pâine trecuse complet neobservat. Bărbatul rămăsese o clipă împietrit, privind neîncrezător tragedia în plină desfăşurare, apoi fugise înapoi la maşină şi accelerase, ieşind din pasaj.

Cele trei corpuri carbonizate fuseseră duse la morga din Westminster. Două zile mai târziu, medicul legist îşi încheiase raportul, identificândui pe cei trei ca Harry Rawlins, Joe Pirelli şi Terry Miller.

Harry Rawlins, şoferul Fordului Escort, încasase în plin unda de şoc a exploziei. Partea de sus a corpului îi fusese efectiv spulberată, iar din craniu nu mai rămăsese nimic care să poată fi reconstituit. Picioarele îi fuseseră carbonizate până la os. Cu toate acestea, de încheietura mâinii stângi, mutilată îngrozitor, atârna un inconfundabil Rolex din aur masiv pe spatele căruia se putea citi: „Lui Harry, cu dragoste, Dolly – 12/2/62“.

Poliţia suspectase încă de la început că al doilea cadavru iar fi aparţinut lui Joe Pirelli, dar chipul bărbatului era prea ars ca să permită identificarea. Deşi Joe avea cazier, prelevarea amprentelor se dovedise imposibilă. Până la urmă, cu ajutorul unui odontolog judiciar reuşiseră săl identifice cu o marjă de eroare suficient de mică.

Cu trei condamnări la activ, Terry Miller fusese identificat mai uşor, în baza amprentelor parţiale de la degetul mare şi de la arătătorul mâinii stângi, restul fiind calcinat.

Toţi cei trei decedaţi fuseseră căsătoriţi. Cele trei soţii erau acum văduve.


Capitolul 1

În bucătăria casei sale, Dolly Rawlins călca gulerul şi mânecile unei cămăşi apretate atent, aşa cum îi plăcuse întotdeauna lui Harry. Coşul de rufe de lângă ea era plin cu cearşafuri şi cu feţe de pernă călcate. La picioarele ei stătea Wolf, micul pudel pe care i‑l oferise Harry atunci când Dolly adusese pe lume un băieţel născut mort, spulberându‑le visul de a avea o familie. Căţelul se ţinea după ea peste tot prin casă.

De când se întorsese de la secţia de poliţie, Dolly nu făcuse decât să spele, să calce şi să şteargă praful. Trecuse deja de ora unu după‑amiaza. Câteodată se oprea şi rămânea cu privirea fixată în zare, dar atunci simţea cum în inima ei îşi făcea loc durerea, aşa că se întorcea la treabă; orice, ar fi făcut orice ca să‑şi curme
suferinţa. Poliţiştii n‑o lăsaseră să vadă cadavrul zdrobit al lui Harry, iar o parte din ea refuza să accepte vestea pe care tocmai o aflase. O minţeau, era sigură. Din clipă în clipă, Harry urma să ajungă acasă.

Linda Pirelli rămăsese pironită în mijlocul morgii reci, cu părul brunet încadrându‑i faţa pământie. Şi‑ar fi dorit să aibă pe cineva alături, şi‑ar fi dorit multe lucruri, dar ceea ce‑şi dorea mai presus de orice era ca totul să se dovedească doar un coşmar oribil, din care avea să se trezească peste câteva secunde.

– Amprenta dentară sugerează că ar putea fi vorba de soţul dumneavoastră, doamnă Pirelli, dar, cum n‑am putut găsi toţi dinţii, am dori să aruncaţi o privire, îi spuse legistul. O parte a feţei nu este arsă complet, aşa că dacă rămâneţi acolo unde sunteţi, l‑aţi putea identifica. Sunteţi gata?

Înainte ca femeia să poată răspunde, medicul trase deoparte cearşaful.

Linda scoase un ţipăt uşor, duse mâna la gură şi înţepeni. Simţi o scurgere călduţă pe interiorul pulpei.

– Toaleta, trebuie să merg la toaletă… începu să murmure.

– Acesta este soţul dumneavoastră, Joseph Pirelli? o întrebă nemiloasă poliţista care o însoţea.

– Da, da, el este. Acum, vă rog, lăsaţi‑mă să ies de aici.

Poliţista o apucă de braţ şi o îndepărtă de masa de autopsie către toaletele de pe coridor.

Audrey, mama lui Shirley Miller, era obosită şi plictisită. Se uită în jos, cu silă, la rochia diformă de lână pe care o purta, la picioarele goale şi la botine. Îşi sur­prinse imaginea în fereastra bucătăriei, remarcând şuviţele gri ce începeau să i se iţească în părul vopsit în castaniu; avea nevoie de o vizită la coafor ca să se simtă din nou ca o fiinţă umană. În timp ce‑şi privea reflexia deloc măgulitoare, îşi auzi fiica plângând în hohote la etaj.

Shirley stătea pe pat cu o batistă în mână. De fiecare dată când îşi ştergea ochii înroşiţi începea să plângă mai abitir, repetând numele răposatului ei soţ şi strângându‑i fotografia la piept.

– Terry… Terry… Terry…

Audrey intră cu o cană de lapte fierbinte şi o felie de pâine prăjită unsă cu unt, dar fiica ei nu putea înghiţi nimic, aşa că se văzu obligată să mănânce chiar ea micul dejun pe care i‑l pregătise. Privi fotografia încadrată într‑o ramă metalică, argintie, pe care Shirley o strângea între degete.

Aşezată pe marginea patului, îşi examină atent fiica, mândria vieţii ei. Adusese pe lume o tânără superbă, cu un chip rotund şi un păr blond ce‑i cobora armonios pe umeri. Era înzestrată cu un temperament blând şi nu ieşise din cuvântul mamei decât o singură dată, când îl luase de bărbat pe Terry Miller. „O să treacă peste asta, cu timpul o să redevină fata veselă de dinainte“ îşi spuse. Deocamdată însă, tot ce putea face era s‑o lase să plângă.

La ora două după‑amiaza, Dolly îşi luă scândura şi fierul de călcat şi se târî până la etajul casei impecabile din orăşelul Potters Bar. Wolf o urmă somnoros pe scări. De obicei dormea în salon, pe covorul persan din faţa şemineului cu ornamente bogate. Poliţa de deasupra susţinea o cronică de familie în imagini: căsătoria ei cu Harry, la biroul Stării civile din Chelsea, cu Dolly îmbrăcată într‑un superb taior Chanel, cu un buchet de trandafiraşi albi în mână, luna de miere la Paris, apoi fiecare sărbătoare petrecută împreună, aniversările, Crăciunurile şi balul de caritate de sfârşit de an. Iarna, buştenii ce ardeau permanent încălzeau trupul căţelului, pe când vara micul patruped se bucura de curenţii de aer care circulau prin ferestrele glisante întredeschise. Cu toate acestea, când afacerile îl ţineau pe Harry departe de casă mai multe zile, Wolf se ghemuia întotdeauna lângă ea pe canapeaua moale de catifea roşie, cu ciucuri aurii.

Dolly deschise uşa dormitorului. În interior, veioza de la capul patului învelea într‑o lumină caldă camera imaculată, perdelele, cuverturile şi pernele asortate, aranjate perfect. Nimic nu era nelalocul lui. Dolly puse instrumentele de călcat la locul lor, vârî mâna în buzunarul şorţului, scoase o brichetă şi‑şi aprinse a o suta ţigară din ziua aceea. În timp ce inhala fumul cu lăcomie, îşi simţi inima grea în piept.

Coborî la parter, deschise uşile de mahon ce mascau combina stereo, porni pick‑upul şi plasă cu delicateţe acul pe discul ce se găsea deja pe platan. Îl asculta în buclă de când se întorsese de la secţia de poliţie: tonurile adânci, ample, ale lui Kathleen Ferrier cântând „Life Without Death“ păreau s‑o liniştească.

Se aşeză în salon cu ţigara în mână şi căţelul încolăcit lângă ea. Nu plângea. Nu putea să plângă – se simţea ca şi cum cineva îi furase toate emoţiile. Îşi aminti cum cu două zile înainte, dimineaţa, Harry o sărutase de la revedere. Îi spusese că plănuia să achiziţioneze mai multe obiecte de epocă şi că urma să lipsească cel mult două zile. Începuse să‑i resimtă absenţa din clipa în care ieşise pe uşă; cu o seară înainte tocmai pregătea lasagne pentru cină – lui Harry îi plăceau cu o crustă rumenă de brânză pe deasupra – când auzise soneria de la intrare.

 

Împrăștiată, dar creativă, cu nasul în cărți și mereu pe fugă. Încăpățânată și cu un doctorat în Sarcasm. Dușmanul declarat al somnului. Cinefilă de mică, cu căștile în urechi oriunde merge, imaginația o îndeamnă să viseze în cele mai (ne)potrivite momente.

Toamna literară 2019 la Editura Litera: Buzz Books, Blue Moon & more

Toamna literară începe cu o carte foarte așteptată și în România, Trei femei, de Lisa Taddeo. Cel mai detaliat portret al dorinței realizat vreodată de un scriitor de nonficțiune va deveni în mod cert una dintre cele mai importante și dezbătute cărți ale anului. Mai mult, lansarea oficială va avea loc în prezența autoarei, la București, în luna octombrie. #lisataddeoinromania Celebra serie de thri...[Read More]

„Acesta e un poem care vindecă peștii”: O carte despre cum să-i apropiem pe copii de poezia adevărată

Editura Cartea Copiilor lansează „Acesta e un poem care vindecă peștii”, de Jean-Pierre Siméon, cu ilustrații de Olivier Tallec, în traducerea scriitoarei Lavinia Branişte. Cartea, lansată iniţial în Franţa în 2005, este prima carte pentru copii tradusă în română a cunoscutului autor francez Jean-Pierre Siméon. Povestea prinde viaţă prin ilustrațiile lui Olivier Tallec, pe care copiii şi părinţii ...[Read More]

O zi de Decembrie · Josie Silver · „Minciunile mă împovărează.”

„Minciunile mă împovărează.” O zi de Decembrie înlocuiește o seară de toamnă. Scriu despre dragoste la prima vedere, beteală în par, regrete, dorințe ascunse și o minciună care nu are picioare scurte. Supraviețuiește aproape un deceniu, mândră de durerea provocată, un personaj viclean și invizibil, ce își împletește cu răbdare pânza de intrigi și speranțe deșarte. Distruge cu îndemânare fiecare ca...[Read More]

Devoratoarea de păcate, de Megan Campisi

Un nou titlu #mustread apare în colecția Buzz Books a Editurii Litera: Devoratoarea de păcate, de Megan Campisi. Traducere și note de Irina-Marina Borțoi. Romanul este o poveste captivantă despre trădare, putere, destinul femeii și strania libertate pe care ți-o poate oferi statutul de paria al societății – căci, așa cum va afla May, să fii un nimeni schimbă uneori totul… Anglia secolului al...[Read More]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader