Întâlnire cu Rita și Kaos Moon la București

Editura Herg Benet și Epic Bar vă așteaptă cu drag sâmbătă, 17 martie, de la ora 17.30, la o întâlnire cu romanul Celelalte Scrisori către Rita, de Kaos Moon (pseudonim al scriitorului Ștefan Caraman).

Evenimentul va avea loc la Epic Bar, Strada Colței nr. 50, București.

Invitați: Alexandru Voicescu și Cristina Nemerovschi.

***

 „Atâta onestitate și atâta umor pot pune bazele unei noi civilizații…“
— Daniela Costiana —

„Kaos Moon e acel frumos nonșalant care te face să mergi în pielea goală prin oraș, fără să-ți fie rușine! Scrie ca și cum face sex și face sex precum scrie…“
— Fred Schonfeld —

„Îți mulțumesc din tot sufletul pentru starea de bine pe care o am atunci când îți citesc cărțile!“
— Denisa Victoria —

„Nu știu, bro’, aș putea spune că Scrisorile către Rita sunt atât de bune, încât ajung la timp chiar și cu poșta română.“
— Valetul de Treflă —

„Dacă nu ar exista Scrisorile lui Eminescu, în mod sigur Scrisori către Rita ar fi materie obligatorie pentru bac.“
— Costel Zaharia —

„O mizerie intelectuală sine qua non… oxigenul din aer, apa izvorând din pământ, sticla de votcă și Rita din Scrisori.“
— Liviu Fenoghen —

***

„Draga mea. Azi am înnoptat într-un hotel prost din București. Nu știi cât de mult îmi lipsești. Îmi vine să mă urc pe pereți. Îmi vine să mă arunc de la fereastră. Îmi vine să mănânc fără să mă opresc. Am luat tot din minibarul ăstora și nu m-am săturat. O să mă apuc să le mănânc perdelele, patul, tabloul de pe perete, televizorul și, când o să termin tot, o să mă mănânc și pe mine. O să încep cu picioarele, bazinul, sexul, pieptul, mâna stângă, o să las la urmă mâna asta dreaptă, până va scrie ultimul cuvant, și acela să fie adio.”

***

„Cu ce te ocupi, Ștefan?”
„Adun povești, apoi le înghesui în cărți pretinzând că interesează pe cineva.”
„Scriitor?”
„Scriitor.”
„Ce frumos…”
„Nu e frumos, e enervant, frustrant și umilitor.”
„De ce spui asta?”
„Pentru că îmi permit.” Ștefan izbucni în ras. „Iartă-mă, mă jucam. Da, poate fi și frumos să scrii, ai dreptate. Tu?”
„Eu?”
„Cu ce te ocupi, Tinna?”
„Adun povești, apoi le înghesui în propria mea persoană și le recit pretinzând că interesează pe cineva.”
„Actor?”
„Actor.”
„Ce frumos…”
„Nu e frumos, e enervant, frustrant și umilitor.”
„De ce spui asta?”
„Cui i-ar plăcea să se risipească între atâtea vieți încât la un moment dat să nu-și mai amintească faptul că are și el una?”

Împrăștiată, dar creativă, cu nasul în cărți și mereu pe fugă. Încăpățânată și cu un doctorat în Sarcasm. Dușmanul declarat al somnului. Cinefilă de mică, cu căștile în urechi oriunde merge, imaginația o îndeamnă să viseze în cele mai (ne)potrivite momente.

În ape adânci · Paula Hawkins – „Cine poate să aleagă de cine se îndrăgostește?”

„Unii spun că femeile au lăsat ceva din ele în apă, alții spun că apa păstrează ceva din puterile lor, fiindcă de atunci le-a atras spre țărmurile sale pe cele fără noroc, pe cele disperate, pe nefericite, pe rătăcite. Vin aici ca să înot cu surorile lor.” Urmăresc ochiurile de apă de pe copertă, sperând că astfel îmi voi organiza mai bine ideile, dar nu reușesc să mă concentrez. Nu mă scufund, ni...[Read More]

Râurile din Londra · Ben Aaronovitch · „Să păstrez pacea Reginei. Să aduc ordine în haos.”

„Să păstrez pacea Reginei. Să aduc ordine în haos.” Au trecut aproape trei luni de când am citit Râurile din Londra şi am vizitat pentru prima oară Bizareria. Îmi amintesc de sutele de volume îmbrăcate în piele şi de petele de cerneală de pe degete, de experimentele lui Peter Grant şi de bastonul cu mâner argintiu al lui Thomas Nightingale. De zeii vechi şi noi, subjugaţi de magia râurilor, de une...[Read More]

Ubik · Philip K. Dick

Philip K. Dick este o legendă! Cel puțin așa mă anunță ediția mea din 2006 a culegerii de povestiri Furnica Electrică. Și, deși nu m-am delectat cu prea multe romane sau povestiri de ale sale (dacă poți defini citirea unei opere marca Philip K. Dick ca fiind o delectare), pe mine m-a convins poate prea ușor. Teme SF cât se poate de arhifolosite, și, totuși, poveștile lui K. Dick aduc ceva nou. O n...[Read More]

Argintul preschimbat · Naomi Novik

Naomi Novik întotdeauna va rămâne una dintre autoarele mele preferate de literatură fantasy, alături de Robin Hobb și N.K. Jemisin. Mi-a făcut cunoștință cu Temeraire, un dragon ușor posesiv și dependent de cărți, ce m-a salvat de nenumărate ori de-a lungul Războaielor Napoleoniene. M-a închis într-un Turn, unde am fost nevoită să învăț tainele magiei pentru a învinge o forță întunecată, înrădăcin...[Read More]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader