Cele mai bune titluri. Cei mai buni autori. Cele mai prestigioase premii literare din lume. În cea mai nouă și cea mai ambițioasă colecție de literatură pentru copii din România – Smart Age. Pentru copiii care au crescut îndeajuns de mari ca să abordeze subiecte mari și să exploreze lumea care îi așteaptă, lumea reală. Cu umor, empatie, sensibilitate, înțelepciune și istețime.
Evenimentul de lansare are loc duminică, 29 aprilie, ora 11:00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bulevardul Regina Elisabeta nr. 38), alături de Nona Rapotan – coordonatoarea colecției Smart Age, Paul Cernat – critic literar și Daria Câmpeanu – booktuber Daria, prietenă cu cărțile.
Vom petrece dimineața de duminică într-un mod distractiv și educativ, cu activități pe placul copiilor: fotografii la cabina foto, concursuri-surpriză și tombolă cu premii speciale. Împreună vom savura înghețată și sucuri naturale și vom intra în lumea personajelor prin momente de lectură împreună cu actorii Salex Iatma și Mihaela Munteanu.
Parteneri: DaVinci Kids, Moritz Eis, SlooP, Super Photobooth.
Colecția Smart Age este dedicată copiilor de peste 12 ani, care vor înțelege imediat că toate cărțile acestei colecții sunt pentru ei, copiii isteți de la gimnaziu care se pregătesc să citească nu numai lecturi recomandate de părinți și de bunici, ci și să intre în era lecturilor alese de ei înșiși.
Cărțile din această colecție au fost alese cu grijă dintre titlurile care au primit prestigioase premii internaționale pentru valoarea lor literară, precum și pentru valoarea lor de instrumente de formare, la copii, a unor atitudini pozitive față de problemele reale din viața cotidiană. Eroii acestor cărți au vârsta cititorilor și sunt, ca și cititorii, inocenți, amuzanți și isteți. Cu siguranță vor atrage toată simpatia copiilor, care se vor regăsi în cel puțin o trăsătură a personajelor: independența, loialitatea față de prieteni, curiozitatea, spiritul de aventură, optimismul și, firește, istețimea.
Colecția Smart Age este coordonată de Nona Rapotan, care conduce și una dintre cele mai active platforme culturale on-line din România, Bookhub. Nona Rapotan, profesoară, a absolvit Filosofia și a fost implicată în foarte multe proiecte culturale dedicate mai ales promovării lecturii în rândul copiilor.
În colecția Smart Age au apărut trei titluri fascinante, care vor stârni curiozitatea copiilor:
„Nimeni nu știe cine a inventat Panica sau când a început. Există mai multe teorii. Unii dau vina pe închiderea fabricii de hârtie care pusese pe liber, peste noapte, patruzeci la sută din populația adultă din Carp, New York.” Carp este un orășel nu foarte cunoscut, banal și cu o populație din ce în ce mai scăzută, care nu le oferă tinerilor prea activități de făcut în timpul liber. La un moment d...[Read More]
În pofida unui sentiment rău-prevestitor, ivit încă din prima clipă în care pășești pe acel peron abandonat din munți, Loch Corrin posedă un farmec aparte: ascuns în sălbăticie, departe de civilizație, este un loc exclusivist și frumos, dar, totodată, ostil și primejdios. Încerci să nu te lași învins de anxietate și să te bucuri de priveliștea uluitoare, de Cabana care promite nenumărate petreceri...[Read More]
Ove m-a jignit și m-a scos din minți, însă a știut când și cum să își ceară scuze. Bunica mi-a provocat imaginația și a șters pe furiș granița dintre ficțiune și realitate. Scandalul și Noi contra voastră m-au secat de lacrimi și de energie, iar inima încă-mi tresare când mă gândesc la Benji, unul dintre cele mai complexe, imprevizibile și curajoase personaje din operele lui Backman. Iar după atât...[Read More]
Ce se întâmplă atunci când o autoare canadiană de romane polițiste încheie o alianță cu fostul secretar de stat al administrației Barack Obama (2009-2013)? Nu, nu este o întrebare-capcană sau prima replică dintr-un banc răsuflat, ci o curiozitate pertinentă, îndeosebi în contextul actual, când orice operă de ficțiune poate fi considerată un atac la persoană sau o formă nu-tocmai-subtilă de critică...[Read More]