[Corint Junior] Lansarea colecției de literatură pentru copii Smart Age. Lecturi inteligente.

Cele mai bune titluri. Cei mai buni autori. Cele mai prestigioase premii literare din lume. În cea mai nouă și cea mai ambițioasă colecție de literatură pentru copii din România – Smart Age. Pentru copiii care au crescut îndeajuns de mari ca să abordeze subiecte mari și să exploreze lumea care îi așteaptă, lumea reală. Cu umor, empatie, sensibilitate, înțelepciune și istețime.

Evenimentul de lansare are loc duminică, 29 aprilie, ora 11:00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bulevardul Regina Elisabeta nr. 38), alături de Nona Rapotan – coordonatoarea colecției Smart Age, Paul Cernat – critic literar și Daria Câmpeanu – booktuber Daria, prietenă cu cărțile.

Vom petrece dimineața de duminică într-un mod distractiv și educativ, cu activități pe placul copiilor: fotografii la cabina foto, concursuri-surpriză și tombolă cu premii speciale. Împreună vom savura înghețată și sucuri naturale și vom intra în lumea personajelor prin momente de lectură împreună cu actorii Salex Iatma și Mihaela Munteanu.

Parteneri: DaVinci Kids, Moritz Eis, SlooP, Super Photobooth.

Colecția Smart Age este dedicată copiilor de peste 12 ani, care vor înțelege imediat că toate cărțile acestei colecții sunt pentru ei, copiii isteți de la gimnaziu care se pregătesc să citească nu numai lecturi recomandate de părinți și de bunici, ci și să intre în era lecturilor alese de ei înșiși.

Cărțile din această colecție au fost alese cu grijă dintre titlurile care au primit prestigioase premii internaționale pentru valoarea lor literară, precum și pentru valoarea lor de instrumente de formare, la copii, a unor atitudini pozitive față de problemele reale din viața cotidiană. Eroii acestor cărți au vârsta cititorilor și sunt, ca și cititorii, inocenți, amuzanți și isteți. Cu siguranță vor atrage toată simpatia copiilor, care se vor regăsi în cel puțin o trăsătură a personajelor: independența, loialitatea față de prieteni, curiozitatea, spiritul de aventură, optimismul și, firește, istețimea.

Colecția Smart Age este coordonată de Nona Rapotan, care conduce și una dintre cele mai active platforme culturale on-line din România, Bookhub. Nona Rapotan, profesoară, a absolvit Filosofia și a fost implicată în foarte multe proiecte culturale dedicate mai ales promovării lecturii în rândul copiilor.

În colecția Smart Age au apărut trei titluri fascinante, care vor stârni curiozitatea copiilor:

  1. Lămâi, cărți și prieteni, de Jo Cotterill este o emoționantă poveste despre o fetiță de 12 ani, care, cu ajutorul lecturii și al prietenilor, reușește să treacă peste durerea produsă de pierderea mamei.
  2. Ne vedem în Cosmos, prieteni!, de Jack Cheng este o călătorie pe care un puști ingenuu și foarte simpatic o face pentru a înțelege ce înseamnă împlinirea visurilor alături de familie și de prieteni.
  3. Lista lui Sputnik, cățelul extraterestru, de Frank Cottrell Boyce este o carte în care întâmplările se petrec într-un ritm năucitor, dar care are un mesaj profund: „acasă” este locul în care prietenii și familia sunt împreună.
Cărțile sunt disponibile în librăriile din țară și pe site-ul Editurii Corint.

Împrăștiată, dar creativă, cu nasul în cărți și mereu pe fugă. Încăpățânată și cu un doctorat în Sarcasm. Dușmanul declarat al somnului. Cinefilă de mică, cu căștile în urechi oriunde merge, imaginația o îndeamnă să viseze în cele mai (ne)potrivite momente.

Șoareci și oameni · John Steinbeck – „N-am vrut să fac rău.”

„- Ce ușor aș mai duce-o dac-aş fi singur.” John Steinbeck nu a scris romane. John Steinbeck a scris capodopere. La răsărit de Eden şi Fructele mâniei vor ocupa întotdeauna un loc special în biblioteca mea, mulţumită părinţilor mei, care întotdeauna au ştiut ce şi când să îmi recomande. M-au ajutat să descopăr bucuria, plăcerea lecturii, conştienţi de preţul pe care urma să-l plătesc. Nu mă refer ...[Read More]

Regii timpului (Regii timpului #1) · Laura Nureldin

Nu m-am așteptat să fie o carte complexă despre călătoria în timp și impactul ei asupra personajelor. Mă așteptam să fie o carte simplă, dar comică, care să aibă un minim de sens și să fie ușor de citit. M-am așteptat la prea mult, aparent. Vreau să clarific câteva aspecte de la început: eu nu pot (și nici nu vreau să mă gândesc că aș putea) să am sentimente negative față de ceva pe care îl înțele...[Read More]

Asta e povestea noastră · Ashley Elston

Orice prietenie are o limită pe care nu trebuie să o depășești. Sunt permise glumele nevinovate, tachinările și surprizele neașteptate, până și altercațiile și disputele, cât timp sunt repede rezolvate. Ignori un flirt inocent și o privire insistentă, însă devii precaut când ochii tăi se opresc asupra unei fotografii rătăcite: atunci se destramă iluzia și afli că ai fost înșelat și manipulat. Atun...[Read More]

Ursul și privighetoarea (Winternight Trilogy #1) · Katherine Arden

Lumea e mare, iar drumul ne poate duce oriunde. Alunecă pe gheață și trezește-te în miez de iarnă, cu mucul de lumânare stins în zăpadă. Atinge cu sfială pașii ce au ars pământul și însoțește-o pe Vasea în dumbrava de brazi, unde lumina focului transformă umbrele copacilor în spirite ale pădurii la porunca Împăratului Îngheț. Descoperă un sâmbure pierdut de magie, o flacără ce amenință să fie stin...[Read More]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader