Mai rece ca gheața, de Jennifer L. Armentrout

UN SINGUR SĂRUT AL EI POATE FI FATAL. Mai rece ca gheața, al doilea volum din seria Apocalipsa Elementelor, se află la precomandă pe litera.ro cu 15% reducere și transport gratuit. Traducere din limba engleză de Ana Dragomirescu.

Și pentru că veștile bune vin împreună: 1) Jennifer L. Armentrout, autoarea de bestselleruri internaționale, vine la București în luna mai pentru a-și întâlni cititorii! & 2) seria Apocalipsa Elementelor o să fie completă la finalul lunii mai. Excited?

Layla încearcă să-și refacă din bucăți viața distrusă, lucru deloc ușor pentru o adolescentă de 17 ani, care e aproape convinsă că răul cel mare abia acum urmează. Prietenul ei imposibil de chipeș, Zayne, va fi mereu intangibil pentru ea, din cauza puterilor misterioase ale sărutului ei, hoț de suflete. Clanul Gardienilor, care a protejat-o dintotdeauna, a devenit dintr-odată păstrătorul unor secrete amenințătoare. Iar ea abia dacă suportă să se gândească la Roth, atrăgătorul și maleficul demon-prinț care o înțelege mai bine decât oricine altcineva.

În cele din urmă, Layla obține ce vrea, dar când iadul se dezlănțuie, oare e dispusă să plătească prețul…?


Gerald a ocolit mâzga ce acoperea o bancă şi s-a oprit în faţa unui dulap închis.

– Toată ectoplasma asta nu poate fi un lucru bun, nu? La început am crezut că are de-a face cu ce se întâmplă dincolo, dar acum nu mai sunt atât de sigur.

Roth a păşit în faţă, lungindu-şi gâtul.

– De ce nu?

– E mai uşor să vă arăt pur şi simplu.

Bărbatul s-a tras deoparte, a băgat mâna în buzunarul de la spate şi a scos o batistă roşie. Folosindu-se de ea, a deschis foarte încet şi cu multă grijă uşa dulapului.

– Drace! a bâiguit Roth.

Fiind incredibil de scundă, nu puteam să văd din spatele niciunuia. Oftând, m-am mutat de cealaltă parte a lui Roth şi imediat mi-am dorit să n-o fi făcut.

În dulap era îngrămădită o chestie. O creatură pe care n-o mai văzusem vreodată. Trupul ei avea aspectul laptelui stricat: alb-gălbui şi cu un fel de cocoloaşe. Pe silueta subţire şi înaltă nu se vedea niciun fir de păr şi nicio formă distinctivă. Părea să măsoare aproximativ un metru optzeci înălţime şi nu mai mult de şaizeci de centimetri lăţime. Își ținea braţele încrucişate pe piept și capul plecat. Trăsăturile faciale îi lipseau cu desăvârşire. Găsiserăm sursa cleiului. Un lichid alb şi vâscos picura de pe picioarele abia conturate.

Mi s-a întors stomacul pe dos.

– Ce naiba e?

– Bună întrebare. Gerald a închis uşa fără zgomot. Nu e singura arătare. Aproape în fiecare dulap de aici există câte una.

– Oh…! Am făcut ochii mari. Şi nu ţi-a dat prin minte să zici ceva?

– Cui? Gerald s-a răsucit spre noi, cu o căutătură tăioasă. Gardienii probabil că ne-ar ucide pe loc din cauza sângelui care ne curge în vene și demonii probabil că ne-ar ucide ca să se amuze. Iar eu habar n-am ce sunt chestiile astea. Nimeni din sabatul nostru n-are idee. Noi nu ne ocupăm cu omorâtul de-a valma.

– Iubitori de copaci! a bombănit Roth, atrăgându-şi o încruntătură severă. Ce se găseşte în dulapul ăla nu-i nici Moş Crăciun, nici nenorocitul de Iepuraş de Paște.

Un fior îmi juca pe şira spinării. Aveam o presimţire foarte rea.

– Şi poate dacă ai şti ce-i coconul ăla, atunci ai pricepe, a continuat Roth, fluturându-şi mâna înspre dulapuri, că nu-i de dorit ca un asemenea lucru să infesteze o şcoală întreagă.

Gerald şi-a încordat umerii.

– Coconul provine de la naşterea unui Lilin. Imediat ce vorbele mi-au ieşit din gură, chipul lui Gerald s-a golit de sânge, căpătând un aer sfârşit.

– Lilinul?

– Ştii despre Lilin? l-am întrebat, trecând direct la subiect. Ceva amănunte?

El a dat nerăbdător din cap.

– Unele sabaturi, cele cu tendinţe extremiste (nu al nostru, ci altele), cred că Lilith s-a ales cu partea mai proastă a înţelegerii. Că ea e mama noastră, a tuturor.

Când am auzit asta, mi-am arcuit o sprânceană.

– N-o venerăm pe Lilith. Cel puțin nu noi, dar… S-a uitat peste umăr, dincolo de uşa ce ducea spre cabinele de duş. Un Lilin aici?

– Credem că da. Din motive evidente, am vrea să-l găsim. Roth a mijit ochii. Dar ce, Gerald? Urma să mai spui ceva.

Bărbatul a înghiţit în sec, devenind deodată neliniştit.

– În apropiere de Bethesda, există un sabat care o venerează pe Lilith. Dacă cineva ar şti despre un Lilin…

– Sau dacă un Lilin ar căuta refugiu… Inima îmi tresărea de entuziasm. La ei s-ar duce, fiindcă ei s-ar putea să-l simpatizeze.

Gerald a început să transpire.

– Dar nu înţelegi! Ei nu sunt ca mine ori ca sabatul meu.

Mi-am aruncat privirea spre Roth, care a zâmbit, dezvelind un şir de dinţi albi.

– Cu alte cuvinte, ei sunt vrăjitorii cei răi din Vest.

– Da, şi ştiu ce aveţi în gând: să vă duceţi la ei. Nu v-aş sfătui. Pe el (a făcut semn cu capul spre Roth) l-ar primi cu braţele deschise. Dar pe tine? Eşti în parte Gardian. Îmi dau seama. Te-ar jupui de vie.

Am dat să-i spun că eram şi fiica lui Lilith, deci categoric sabatul ar fi trebuit să mă iubească şi să mă ia în braţe, însă căutătura lui Roth m-a avertizat să tac.

– Cum găsim sabatul ăsta?

Vrăjitorul a tras adânc aer în piept.

– E un club pe lângă Row Cinema. O să-l recunoaşteţi după simbol. Gerald şi-a arătat semnul, acum ascuns sub mânecă. Persoana cu care trebuie să discutaţi voi, cotoroanţa lor, o să fie acolo la următoarea lună plină. Şi nici să nu vă treacă prin minte să luaţi un Gardian cu voi. Cu ea de față o să fie destul.

Întorcându-şi spre mine ochii aurii şi jucăuşi, Roth şi-a curbat buzele într-un delicios surâs arogant.

– E perfect.

„Grrrozav!“

– Dar, revenind la chestiile din dulapuri… Luându-şi din nou un aer absolut serios, Roth l-a ţintuit pe Gerald cu o căutătură aspră. Sunt Târâtori Nocturni în plină metamorfoză, şi detest să mă gândesc câţi dintre ei ar putea „să se coacă“.

Groaza m-a izbit drept în stomac, făcându-l să se strângă. Târâtorii Nocturni, la fel ca Fiarele şi demonii Călăi, erau nişte fiinţe demonice, create în iad şi interzise la suprafaţă. Pe lângă faptul că, în mod evident, nu aveau nici pe departe o înfăţişare omenească, mai erau şi extraordinar de periculoase. Asemenea Călăilor, aveau forţă şi cruzime, dar mai rău era veninul pe care-l conţinea saliva lor şi cu care puteau să-şi paralizeze victimele. Astfel încât Târâtorii să se hrănească din ele fără a le ucide. Cu asta se ocupau ei acolo, dedesubt, unde-şi schingiuiau prăzile timp de o eternitate în iad.

Şi nu obişnuiau să muşte, ca Imitatorii. Aveau un talent impresionant în a-şi folosi scuipatul pe post de proiectil, ca dinozaurii ăia mici şi înfricoşători din seria de filme Jurassic Park. Iar dacă saliva lor îţi atingea pielea, atunci lucrurile o luau repede la vale.

Gerald s-a uitat peste umăr.

– N-am ştiut. Niciunul dintre noi n-a ştiut ce sunt arătările alea.

– Asta-i clar! a bombănit Roth. Trebuie să izolăm zona şi…

Un trosnet puternic ne-a speriat. M-am răsucit şi am rămas cu răsuflarea tăiată, căutând sursa zgomotului. Acesta se auzise cu ecou, ceea ce făcea mai greu de identificat locul din care provenise.

– E posibil să mai fie cineva aici? am întrebat, temându-mă deja de răspuns.

– Nu. Gerald şi-a şters fruntea cu dosul mâinii. Nimeni nu coboară aici. Eu venisem doar din greşeală, când am descoperit toate astea.

Roth s-a încruntat când la urechi ne-a ajuns un scârţâit metalic, un ticăit de balamale vechi. Am simţit cum un tremur îşi croieşte drum prin mine. Preţ de o clipă s-a lăsat liniştea, urmată de sunetul unor paşi grei şi egali.

– Tu ai vreo putere superspecială de care ar trebui să ţinem seama? a întrebat Roth.

Gerald a scuturat din cap.

– Mă pricep doar la farmece şi vrăji. Chestii pentru dragoste şi noroc.

Vrăji de dragoste? Dintr-un oarecare motiv ciudat, informaţia mi-a trezit interesul, dar într-adevăr nu era momentul să fac cercetări suplimentare. Paşii se apropiau, înaintând de-a lungul celuilalt şir de dulapuri, iar Roth şi-a lăsat bărbia în piept.

– Atunci ai face bine să-ţi mişti fundul de aici.

Eu am făcut un pas în spate, evitând mâzga de pe podea. Aruncând scântei chihlimbarii, ochii demonului i-au întâlnit pe ai mei.

– Trebuie să pleci şi tu.

– Nu, am spus, inspirând adânc. Sunt antrenată să… Ooo!

Fiinţa care se ivise de după capătul şirului de dulapuri era goală puşcă. Nu că asta ar fi fost partea cea mai deranjantă.

Avea formă de om, măsurând peste doi metri. Muşchii i se unduiau pe sub pielea lucioasă, de culoarea pietrei lunii. Două coarne groase îi răsăreau din creştetul capului, curbându-se spre interior. Vârfurile lor erau ascuţite, şi nu mă îndoiam că, dacă Târâtorul Nocturn ar fi împuns pe cineva, treaba nu s-ar fi sfârşit frumos. Pupilele, asemănătoare cu ale felinelor, erau plasate în mijlocul unor irisuri sângerii. În plus, creatura zâmbea, etalând doi colţi tăioşi ca briciul.

Roth a fost al naibii de rapid.

S-a aplecat cu viteza fulgerului şi a scos două instrumente lungi și subţiri din lateralele ghetelor. Lame de fier. Nici n-avusesem habar. Uau! Faptul că purta la el ceva fatal pentru neamul lui… era cu adevărat formidabil.

S-a ciocnit de Târâtorul Nocturn, înfigându-şi lamele în mijlocul lui. Creatura a răcnit şi l-a îmbrâncit pe demon într-o parte. Roth s-a lovit de un dulap şi a scos un geamăt. Metalul a cedat, iar el a scăpat lamele. Una a nimerit în mâzgă, cealaltă a alunecat pe podea.

– Binecuvântat fie, a şoptit Gerald, retrăgându-se.

Eu mi-am împins în adâncul sufletului spaima cumplită care nu-mi era de niciun folos şi am ţâşnit de-a curmezişul încăperii, ca să înşfac lama de pe podea. Roth înfăşurase mânerul într-o cârpă neagră, însă tot am simţit fierbinţeala fierului în timp ce mă ridicam.

Roth mi-a strigat ceva, dar adrenalina mi-a băgat simţurile în viteză când Târâtorul Nocturn s-a răsucit valvârtej spre mine. Şi-a aplecat capul într-o parte, adulmecând aerul cu nările lui ca de bou, de parcă n-ar fi reuşit să-şi dea seama ce eram.

M-am năpustit asupra lui, însă am dat greş când el a dispărut pur şi simplu, ca să reapară în spatele meu. M-am răsucit. O substanţă albă se scurgea din cele două găuri scobite în abdomenul lui musculos.

Mi-am învârtit lama înspre Târâtor, dar el s-a făcut iar nevăzut, ivindu-se din nou cu câţiva paşi mai la stânga. M-am lăsat pe vine, aşa cum mă învăţase Zayne, şi am atacat picioarele creaturii, amintindu-mi tocmai în acel moment că arătarea era cu adevărat şi fără ocolişuri complet dezbrăcată.

Bleah!

Înainte ca şutul meu să-şi atingă ţinta, Târâtorul s-a lăsat într-o parte şi a căscat gura. M-am ferit înspre dreapta când a împroşcat un jet de lichid alb, cu miros de acid. Asta mi-a distras pentru o clipă atenţia şi nu m-am mişcat suficient de repede când Târâtorul a întins o mână grea, terminată cu gheare. Am sărit în spate, însă unghiile lui mi-au străpuns partea din faţă a puloverului, zgâriindu-mă. Plămânii mi s-au golit de aer când privirea mea a întâlnit-o pe a creaturii. Am avut o scurtă senzaţie de arsură, după care Târâtorul s-a poticnit în lături.

S-a întors către Roth. Mişcându-se tulburător de iute, a prins cealaltă lamă, aflată acum în mâna demonului, şi a rupt-o în două.

– La naiba! a mormăit Roth.

Apoi Târâtorul l-a prins de gât, săltându-l de jos. Cu trupul tremurând, şi-a lăsat capul pe spate, şi-a dezvelit colţii letali şi s-a pregătit să stropească iar cu venin. Apucându-l de încheieturile cărnoase, Roth şi-a strâns picioarele şi s-a folosit de pieptul arătării ca de o trambulină. Gestul l-a făcut pe Târâtor să-l scape din mână, iar demonul a căzut pe podea şi a sărit din nou în picioare.

Eu am ocolit în grabă banca putredă şi am izbit în spinare creatura ameţită cu un şut de care Zayne ar fi fost mândru. Mi-am legănat mâna în care ţineam lama, gata să-l trimit pe ticălos înapoi în iad, înjunghiindu-l drept în inimă.

Târâtorul Nocturn a dispărut cât ai clipi, iar eu am picat pe duşumea, amortizându-mi căderea în ultimul moment, înainte să-mi înfig faţa într-o baltă de mâzgă. Creatura a reapărut deasupra mea, m-a luat de ceafă şi mi-a desprins tălpile de pământ.

Bambi mi s-a mişcat de-a curmezişul abdomenului când o explozie de durere mi-a coborât pe şira spinării, din pricina strânsorii prea puternice. Însă mi-am balansat un picior şi am dat cu vârful încălţării acolo unde conta. Răcnind, Târâtorul m-a lăsat jos şi s-a îndoit, cuprinzându-şi părţile intime în căuşul palmelor.

Am aterizat în picioare şi m-am răsucit, văzând că Roth se apropia din spatele arătării. Fără să mai pierd nici o secundă din avantajul pe care-l aveam, mi-am împins lama de fier în pieptul lui şi m-am retras repede. Stropi mărunţi, de culoare albă, s-au împrăştiat din rană, spumegând în aer. Răgetul Târâtorului Nocturn s-a sfârşit brusc când monstrul a izbucnit în flăcări. În câteva secunde, n-a mai rămas din el decât un petic de podea arsă.

Gâfâind şi clătinându-mă, am făcut un pas în spate, apoi am lăsat jos lama. Ochii mei i-au întâlnit pe ai lui Roth. El se holba la mine cu un aer şocat.

– Ce? m-am răstit.

Demonul a clătinat încet din cap.

– Uitasem că eşti în stare să lupţi. Şi uitasem cât de excitant e.

I-am susţinut privirea preţ de o clipă, după care m-am uitat spre dulapuri, apoi către locul în care Gerald se lipise de un perete. O groază cruntă îi umplea chipul.

– Spuneai că aproape toate dulapurile astea sunt pline cu asemenea arătări?

Vrăjitorul a dat din cap în semn de încuviinţare. Simţind cum mi se zvârcoleşte stomacul, mi-am şters stratul subţire de sudoare de pe frunte.

Împrăștiată, dar creativă, cu nasul în cărți și mereu pe fugă. Încăpățânată și cu un doctorat în Sarcasm. Dușmanul declarat al somnului. Cinefilă de mică, cu căștile în urechi oriunde merge, imaginația o îndeamnă să viseze în cele mai (ne)potrivite momente.

Fragment în avanpremieră: Ghid de jupoane și piraterii pentru doamne, de Mackenzi Lee

Luna aceasta la Leda Edge: Ghid de jupoane și piraterii pentru doamne, de Mackenzi Lee, traducere de Carmen Ion, continuarea bestsellerului Ghid de vicii și virtuți pentru gentlemeni. Bonus în această ediție: nuvela Ghid pentru gentlemeni: Cum să ai noroc în amor. Revenită în Anglia, după uimitoarele sale aventuri în compania destrăbălatului frate mai mare, Monty, Felicity Montague și-a pus în min...[Read More]

[CONCURS] Câștigă 5 cărți de la Editura Epica!

Sunteți pregătiți pentru un concurs Epic? Pentru că Pălărierul Nebun este un bookaholic viclean, care fură cărți sau „uită” să le returneze după ce le împrumută, Pălăriile, împreună cu prietenii de la Editura Epica, au ascuns un colet cu cinci romane pentru cititorul cu cea mai bogată (și neobișnuită) imaginație! Până pe 21 mai, spune-ne într-un comentariu la acest articol unde crezi că am ascuns ...[Read More]

Scriitoarea Sarah Perry vine în România la Salonul Internațional de carte Bookfest 2019

Scriitoarea Sarah Perry vine în România ca invitat special în proiectul „Marea Britanie – țară invitată de onoare a Salonului Internațional de Carte Bookfest” (29 mai – 2 iunie 2019, la Romexpo).   Cunoscută cititorilor români cu îndrăgitul Șarpele din Essex, o bijuterie literară în stil neo-victorian, Sarah Perry va lansa cel mai recent roman, Melmoth, care apare în colecția Babel, vineri, 31 mai...[Read More]

Îngerul întunecat (Orașul îngerilor #1) · Mihaela Strenc

„- Iubirea e un sentiment transformator, singurul care-l poate preface pe om în înger sau în demon.” Întotdeauna m-am ferit de copertele care îmi „impun” înfățișarea unui personaj. Îmi plac cele abstracte, misterioase, care se axează mai mult pe simbolistică, nu pe trăsăturile fizice ale protagoniștilor. Cea pentru „Îngerul întunecat”, deși este interesantă, având acel „aer” neobișnuit care îți în...[Read More]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader