Maleficent: Mistress of Evil este unul dintre cele mai așteptate filme ale toamnei 2019

Cu Angelina Jolie, Elle Fanning și Michelle Pfeiffer în rolurile principale, noul film “Maleficent: Mistress of Evil / Maleficent: Suverana Răului” continuă aventura fantastică care a cucerit deja milioane de fani, cu noi alianțe în lupta pentru protejarea regatului Moors.

Văzută drept una dintre cele mai așteptate lansări ale toamnei, noua producție va intra în cinematografe în data de 18 octombrie. Până atunci, fanii se pot bucura de proaspăt lansatul trailer, care dă câteva indicii despre cursul acțiunii în cel de-al doilea film al seriei.

Maleficent (Malefica) și Aurora se trezesc punându-și tot mai multe întrebări despre legăturile complexe de familie care le unesc, mai ales că viețile lor se complică teribil odată cu apariția unor forțe mult peste așteptările lor. Spectrul maleficului însă le forțează să pună bazele unor noi alianțe.

În noul film marca Disney, „Maleficent: Suverana Răului”, continuarea hitului global de box office din 2014, Maleficent și fina ei, Aurora, pun la îndoială legăturile familiale complexe ce le unesc, în timp ce sunt despărțite de căsătorii, aliați neașteptați și noi forțe întunecate.

Anii au fost blânzi cu Maleficient și Aurora. Relația lor, născută din durere, răzbunare și în cele din urmă dragoste, a înflorit. Cu toate acestea, discordia dintre om și zână încă mai există. Căsătoria iminentă a Aurorei cu prințul Phillip este un prilej de sărbătoare în regatul Ulstead și a vecinilor Moors, nunta unind aceste două lumi. Când o întâlnire neașteptată introduce o nouă alianță puternică, Maleficient și Aurora sunt despărțite de un Mare Război, fiindu-le testate loialitatea și determinându-le să se întrebe dacă pot fi cu adevărat o familie.

În regia lui Joachim Ronning, filmul „Maleficent: Mistress of Evil / Maleficent: Suverana Răului” îi are în distribuție și pe actorii Chiwetel Ejiofor, Sam Riley, Harris Dickinson, Ed Skrein, Imelda Staunton, Juno Temple și Lesley Manville.

Filmul „Maleficent: Mistress of Evil / Maleficent: Suverana Răului” intră în cinematografele din întreaga țară începând din 18 octombrie, fiind distribuit de Forum Film România și fiind disponibil în formatele 3D și IMAX 3D.

Împrăștiată, dar creativă, cu nasul în cărți și mereu pe fugă. Încăpățânată și cu un doctorat în Sarcasm. Dușmanul declarat al somnului. Cinefilă de mică, cu căștile în urechi oriunde merge, imaginația o îndeamnă să viseze în cele mai (ne)potrivite momente.

Călugărița: Misterul de la Mănăstire · The Nun (2018)

Frenchie: What’s the opposite of a miracle, Father? A bântuit-o pe Lorraine Warren în The Conjuring 2 și s-a ascuns într-o fotografie în Annabelle: Creation. Ne-a vizitat în coșmaruri, ne-a urmărit „ascensiunea” în universul creat de James Wan, prinsă în rama unui tablou sau într-o viziune imposibil de uitat, în așteptarea momentului ei, când povestea avea să îi fie împărtășită, iar originil...[Read More]

Vicele (2019) · Vice · Când republicanii sunt prinși într-un film liberal

Dick Cheney a fost cel mai puternic vicepreședinte al Statelor Unite ale Americii. Unii ar spune că a fost și cel mai detestat, numele său fiind asociat cu numeroase acțiuni și decizii interne și internaționale ce au contribuit la crearea unei noi ordini mondiale. Dacă alegi să citești doar headline-urile, câteva cuvinte îți vor atrage imediat atenția: CIA, războiul din Irak și tortură. Cum a reuș...[Read More]

The Death of Stalin · Moartea lui Stalin (2018)

În spiritul unei exagerări de dragul superficialității cotidiene, aș declara The Death of Stalin ca al doilea cel mai bun film de anul trecut. Spun exagerare deoarece nu am văzut decât unul dintre filmele care într-adevăr au adus ceva nou și incitant pe marile ecrane în 2017 (vreo 4), și acela este The Killing of a Sacred Deer, care s-a așezat în top ca o coroană strâmbă. Păstrând în vedere acest ...[Read More]

Glass (2019) · Când Sarah Paulson confundă Glass cu American Horror Story

Poate să supraviețuiască un antagonist fără un erou? Poate să cucerească sau să distrugă lumea, să își transforme dorința de răzbunare în realitate, să își dovedească menirea, credința, teoria, să își învingă toți adversarii și să fie împlinit? Mulțumit? Fericit? În 2000, prin Indestructibilul/Unbreakable, Glass ne-a șocat prin dezinvoltura cu care și-a recunoscut păcatele, prin viziunea lui asupr...[Read More]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader