Fragment în avanpremieră: Măreț vom arde, de Kiersten White

În această vară ne luăm „rămas bun” de la Saga Cuceritorului și aflăm ce soartă îi așteaptă pe Lada, Radu și Mehmed. Măreț vom arde încheie trilogia lui Kiersten White și reprezintă un semnal de alarmă pentru mine: dacă nu o citesc cât mai curând, mă așteaptă un block pe Facebook. Auch!

Traducerea îi aparține Iuliei Anania.

CINE VA TRĂI?
CINE VA MURI?
ȘI CINE VA DOMNI TRIUMFĂTOR?

UNELE IUBIRI VINDECĂ
Chinuit de faptul că nu știe ce s-a ales de Nazira și de Ciprian, Radu e chemat înapoi în noua capitală. Mehmed clădește un imperiu, devenind sultanul de care are nevoie poporul său. Ca împărat, Mehmed e mai puternic ca niciodată… dar îngrozitor de singur. Oare asta înseamnă că Radu va putea în sfârșit să aibă ceva mai mult cu Mehmed?

UNELE IUBIRI DISTRUG
Domnia Ladei de dreptate absolută a creat o Valahie lipsită de crime. Însă Lada nu va avea liniște până ce lumea nu va afla că hotarele țării ei sunt inviolabile. Astfel că atunci când se hotărăște să-i trimită lui Mehmed trupurile soliei lui de pace, sultanul și Radu nu au de ales – trebuie să-i declare război fetei prinț, care a devenit cu adevărat un dragon. Dacă Ladei îi este îngăduit să continue, doar moartea va prospera.

UNELE IUBIRI NU SFÂRȘESC NICIODATĂ
Numai distrugând tot ce-a fost înainte – inclusiv relațiile sale – va putea Lada cu adevărat să-și clădească țara pe care și-o dorește. Radu se teme că ei subestimează voința de neclintit a surorii lui, însă Mehmed continuă să o iubească. Și o înțelege. Ea va trebuie să piardă în fața lui, astfel încât să o poată feri de primejdii. E singura cale… nu-i așa?

REVENDICĂ TRONUL.
CERE COROANA.
CONDU LUMEA.


Capitolul III

Târgoviște

Două săptămâni mai târziu, ambasadorii turci apărură neanunţaţi şi neinvitaţi, împreună cu o escortă de ieniceri. Lada îşi alinie propriii oameni în cameră, pentru afişarea puterii. Îi depăşeau de trei ori ca număr pe ieniceri. Oamenii ei, câţiva dintre ei foşti ieniceri, priveau cu răceală.

Lada se tolăni pe tron, cu un picior atârnat peste braţul scaunului. Dădea nerăbdătoare din picior, legănându‑l prin aer. Putea să observe, din privirile uimite şi posturile nehotărâte ale ambasadorilor, că lipsa ei de maniere îi agita.

Zâmbi.

— Asta‑i Valahia. Descoperiți‑vă capetele, în semn de respect. Nici ienicerii cu coifurile lor cilindrice, cu aripi albe, nici ambasadorii cu turbanele lor nu făcură vreo mişcare ca să‑i asculte ordinul.

Conducătorul ambasadorilor, un bărbat mai în vârstă, cu o barbă argintie şi ochi șireți, ridică dispreţuitor o sprânceană:

—  Aducem condiţiile vasalităţii voastre din partea sultanului nostru, Mâna lui Dumnezeu pe Pământ, Cezarul Romei, Mehmed Cuceritorul.

Lada se bătu gânditoare cu degetul în bărbie.

—  Ce povară, să fii mâna lui Dumnezeu! Ce mână e, mă întreb? Stânga lui Dumnezeu sau dreapta lui Dumnezeu? Dacă Mehmed se şterge la fund cu mâna lui Dumnezeu în locul propriei sale mâini, o să fie trăsnit pentru blasfemie?

Mulţi dintre oamenii ei din cameră râseră aspru, iar Lada se îmbujoră de plăcere. Dar Bogdan îşi feri privirea. Detesta modul ei de‑a vorbi astfel despre Dumnezeu. Era o bună aducere‑aminte. Ea nu avea trebuinţă de Dumnezeu, dar majoritatea poporului ei avea, şi tot ceea ce păstra credinţa şi încrederea reprezenta o sursă de putere. Văzuse ce reuşise Mehmed mulţumită credinţei lui neclintite. Văzuse cum aceeaşi credinţă i‑l furase pe fratele ei. Credinţa însemna putere. Ştia că n‑ar trebui să respingă nimic din ce‑i oferea putere asupra celorlalţi.

Se îndreptă pe scaun.

—  Dumnezeul nostru, adevăratul Dumnezeu al creştinismului, nu are formă şi, ca urmare, nu are mâini. Respingem titlul sultanului vostru şi autoritatea lui. N‑aveţi niciun scop aici. Plecaţi!

—  Mai e ceva, zise căpitanul ienicerilor și făcu un pas în faţă. Era îndesat şi cu umeri largi, iar anii de instrucţie i se vedeau la fiecare mişcare. Iar ea aproape că uitase cât de perfecţi erau ienicerii. Gândul la oamenii pe care îi conducea acum o făcea să se simtă nesigură. Nu erau nimic în comparaţie cu aceşti soldaţi instruiţi din copilărie să fie arme ale sultanului.

Căpitanul continuă:

—  Venind încoace, am trecut prin Bulgaria. Se pare că au existat nişte conflicte de‑a lungul graniţei voastre. Mai multe sate valahe au fost arse.

Ladei nu‑i venea să creadă că afla abia acum despre asta, de la un inamic în loc de propriii ei oameni. Detesta faptul că acela îi arăta că are mai multă informaţie decât ea.

—  N‑am primit încă rapoarte despre asta.

Bărbatul nu‑şi schimbă expresia, la fel de tăioasă şi neclintită ca oţelul.

—  Toţi valahii sunt morţi. Din nefericire. Cel mai probabil din cauza unei neînţelegeri. Dar odată ce condiţiile vasalităţii voastre vor fi stabilite, Bulgaria o să fie un aliat puternic şi astfel de conflicte vor înceta. Sultanul îşi protejează vasalii.

Bărbatul acesta, otomanul acesta, credea că poate să vină aici şi să‑i spună despre atacurile asupra propriei ei ţări – despre măcelărirea propriului ei popor – ca metodă de a o forţa să fie de acord cu stăpânirea otomană? Ca şi cum valahii morţi ar fi fost vreun fel de argument în favoarea alierii cu cei care‑i uciseseră? Iar faptul că ştiuse despre asta înaintea ei era de neînţeles. Doar dacă nu venise aici direct după ce‑o făcuse chiar el.

Lada se aplecă în faţă, cu voce rece:

—  Mi‑aţi omorât oamenii.

Căpitanul ienicerilor afişă un zâmbet care nu‑i atinse ochii:

—  Nu. Bulgarii v‑au omorât oamenii, de‑a lungul unei graniţe haotice. Condiţiile sultanului elimină un astfel de haos. Un tratat solid, respectat cum se cuvine, o să vă protejeze oamenii.

Lada îşi dezveli dinţii mici şi albi. Nu era un zâmbet.

—  Eu îmi protejez oamenii. Eu îi şi răzbun. Şi nu ai ce să mă înveţi despre respect. La urma urmei, niciunul dintre voi nu mi‑a arătat respectul de a vă descoperi capetele. Se ridică în picioare. Legaţi‑i!

Oamenii ei trecură la treabă. Căpitanul de ieniceri şi soldaţii lui încercară să se lupte, dar nu li se permisese să aducă arme în sala tronului.

Toţi fură supuşi, deşi nu fără luptă şi cu preţul câtorva nasuri sparte.

Conducătorul ambasadorilor o săgetă pe Lada cu o privire ucigătoare.

—  Nu ne puteţi răni. Nu vreţi să riscați ceea ce ar însemna asta.

—  Voi nu v‑aţi îngrijorat ce risc v‑ar aduce omorârea oamenilor mei.

Lada spumega de furie. Veniseră pe pământul ei. Măcelări‑seră valahi aflaţi sub protecţia ei. Spre deosebire de scrisori, un astfel de fapt nu putea trece fără răspuns. Avea să trimită un mesaj al cărui ecou va ajunge în tot imperiul lui Mehmed şi în toată Europa.

Îi dădu târcoale ambasadorului, apoi smuci de marginile turbanului său.

—  O să v‑ajut. Dacă era atât de important pentru voi să vă păstraţi acoperămintele de cap în prezenţa mea, atât de important încât merita să fiţi necuviincioşi faţă de un prinţ, atunci o să mă asigur că nu va fi niciodată nevoie să vă mai descoperiţi capetele. Lada se întoarse către Bogdan. Adu‑mi cuie şi‑un ciocan, îi ceru ea.

În sfârşit, conducătorul ambasadorilor începea să tremure. În sfârşit, vedea cum răspundea Lada lipsei de respect şi morţii propriilor ei oameni.

Lada stătu în colţul sălii tronului în timp ce oamenii ei băteau cuie în capetele otomanilor. Ca întotdeauna, se sili să privească. Ar fi fost mai uşor ca asta să se întâmple în altă parte. În vreo temniță ascunsă. Dar nu. Avea să fie martor al lucrurilor care trebuiau făcute pentru ca Valahia să fie în siguranţă. Aceasta era povara ei, responsabilitatea ei.

Ţipetele oamenilor erau puternice. Într‑o străfulgerare strălucitoare, plină de sânge, îşi aminti una din multele ei excursii din copilărie în care fusese obligată să vadă munca brutală a torţionarilor sultanului. Preţul stabilităţii era întotdeauna plătit cu sânge, carne şi durere.

Privi, dar ca şi cum s‑ar fi aflat la mare distanţă.

Aceia nu erau oameni. Erau scopuri îndeplinite. Nu erau oameni.

O lovi un val brusc de uşurare: Radu nu era acolo. Nu‑i plăcea să‑şi imagineze expresia de pe chipul lui dacă ar fi fost de faţă. Încercase întotdeauna să‑l protejeze, fiindcă el era responsabilitatea ei. Acum aşa era toată Valahia. Ar fi făcut orice ar fi fost nevoie ca să‑şi protejeze poporul.

Ţipetele se opriră. Ceea ce era bine. Mai avea şi alte lucruri de făcut.

—  Trimiteţi‑i înapoi la Mâna lui Dumnezeu al lor, spuse ea, aruncând o privire corpurilor.

Unii dintre ei erau încă în viaţă. Din nefericire pentru ei; dar nu avea să mai dureze mult.

—  Spuneţi‑i că o să am parte de respectul lui.

Se întoarse spre Bogdan, ale cărui mâini erau lucioase de sânge. Mama lui, Oana, avea să i le şteargă. Unele lucruri nu se schimbă niciodată.

—  Trimite după Nicolae şi forţele noastre. Avem treabă de făcut în Bulgaria.

Împrăștiată, dar creativă, cu nasul în cărți și mereu pe fugă. Încăpățânată și cu un doctorat în Sarcasm. Dușmanul declarat al somnului. Cinefilă de mică, cu căștile în urechi oriunde merge, imaginația o îndeamnă să viseze în cele mai (ne)potrivite momente.

Casa strâmbă · Agatha Christie · „Săvârșirea unei crime îți impune o stare de adâncă singurătate.”

„Și trăiau cu toții într-o casă mică și strâmbă.” Grinzi oblice. Structură de lemn. Holuri spațioase. Lemn de stejar bine lustruit. Alamă strălucitoare. Lambriuri de un albastru pal. Și mobilă înzorzonată cu brocarturi. Pășește cu încredere în Casa strâmbă, sanctuarul familiei Leonides și un roman scris din „plăcere pură” de Agatha Christie, care se întoarce cu vinovăție la „origini”, la seringă ș...[Read More]

Celebrul scriitor norvegian Jo Nesbø vine în România!

Celebrul scriitor norvegian Jo Nesbø se va afla în România la începutul lunii mai. Autorul seriei crime Harry Hole se va întâlni cu publicul din București marți, 7 mai, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu. Alături de Jo Nesbø se vor afla scriitorii George Arion și Michael Haulică. Moderatorul evenimentului va fi Magdalena Mărculescu, director editorial TREI. Două zile mai târziu,...[Read More]

Misterul ceasului din perete · John Bellairs · „Nu muri înainte să apuc și eu să te cunosc!”

„Nu muri înainte să apuc și eu să te cunosc!” TIC-TAC. TIC-TAC. TIC-TAC. Nu, nu e vremea să te trezești. Adevărul este că nu știu când te-ai decis să citești articolul, însă, indiferent de circumstanțe, sper că nu ești înconjurat(ă) de ceasuri cu pendul de torsiune, cadrane solare, lumânări gradate și clepsidre. Dacă ai avut ghinionul să te întâlnești (deja) cu excentricul Jonathan Barnavelt, prob...[Read More]

Surprizele și noutățile editurilor Nemira și Nemi în 2018

Colecția Nautilus science fiction & fantasy Central Station, de Lavie Tidhar, tânăr scriitor israelian, distins cu numeroase premii internaționale (cea mai bună carte SF&F la The Guardian în 2016, câștigător al John W. Campbell Memorial Award, pe lista scurtă pentru Cel mai bun roman la British Science Fiction Award 2016, nominalizat la Premiul Arthur C. Clarke 2017). Adrian Tchaikovsky cu...[Read More]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader