Mayerling: Pasiune, obsesie și dorință la Royal Opera House
În viziunea balerinului și coregrafului Kenneth MacMillan, tragedia de la Mayerling capătă o ambianță noir și devine o adaptare modernă, întunecată și tulburătoare, cu personaje predispuse la acte de violență, distrugere și nebunie. Vorbim despre crimă și suicid, ascensiune și decădere, abuz de putere și un sentiment sfâșietor de tristețe. Despre pasiune, obsesie și dorință. Despre Rudolf Franz Karl Joseph, Prințul Moștenitor al Austriei, Ungariei și Boemiei, singurul fiu al împăratului Franz Joseph I al Austriei și al împărătesei Elisabeta de Wittelsbach (pentru mine, ea întotdeauna o să fie Prințesa Sissi, una din(tre) eroinele copilăriei mele – nu ratam niciun episod din Princess Sissi).
Dacă încă nu ai aflat, pe 21 octombrie a debutat sezonul 2018/2019 la Royal Opera House Live Cinema. Sute de cinematografe difuzează spectacole excepționale de balet, adaptări sau ecranizări după piese de teatru, legende și romane celebre. Poate nu ai timp sau posibilitatea să mergi la Royal Opera House, însă aici intervin prietenii de la Happy Cinema, care șterg într-o fracțiune de secundă mii de kilometri și te invită la un eveniment de neuitat, unde doi prezentatori fermecători și glumeți îți împărtășesc secrete înainte de începerea fiecărui act.
Adaptare a romanului omonim scris de Claude Anet, Mayerling urmărește decadența Imperiului Austro-Ungar prin viața tumultoasă a lui Rudolf, un personaj parcă desprins din operele lui Shakespeare, veșnic nefericit și împovărat de responsabilități, obligații și umbra unui destin măreț. Steven McRae (Rudolf) nu-l poate detrona pe Sergei Polunin. Îi lipsește grația balerinului rus, mai ales în mișcările cu amplitudine, însă compensează printr-o descătușare înfricoșătoare, momente de nebunie și abandon ce se sfârșesc aproape de fiecare dată în brațele unei amante sau cu capul lipit de birou și craniul strâns între degete (un déjà vu brutal pentru cei fascinați de Hamlet și semiotică).
Asemenea mamei sale, Rudolf nu s-a putut acomoda cu stilul rigid al curții regale vieneze. Protocoale și maniere, baluri și sesiuni de vânătoare, invitați de onoare și numeroși politicieni și aliați care îi caută aprobarea, sprijinul și prietenia. După un mariaj nefericit cu Prințesa Stéphanie a Belgiei, în mare parte datorită propriilor vicii și frustrări, Rudolf se pierde într-o viață plină de abuzuri și devine un client fidel al bordelurilor din Viena. Papa refuză să îi acorde divorțul, iar problemele de sănătate îl transformă într-un pericol pentru cei din jur (se presupune că a avut sifilis și că a ajuns la un stadiu avansat de demență).
Steven McRae trăiește cu intensitate fiecare clipă, aducându-l pe Rudolf la doar câteva secunde de sinucidere. Întoarce abia în ultima clipa revolverul, îl aruncă din nou în abis, apoi își regăsește liniștea, un echilibru precar, în brațele unei femei. Poate să fie o amantă, o aventură de-o noapte, o soție abandonată sau o mama care-l respinge și nu îi oferă afecțiunea după care tânjește. Îi simți disperarea când se agață de fustele lui Sissi. Surprinzi privirea imploratoare, tremurul necontrolat al degetelor și furia pe care o revarsă asupra Prințesei Stéphanie, un suflet nevinovat, sacrificat pentru o alianță și un imperiu.
Când fericirea și dragostea devin un mit, apare Baroneasa Maria von Vetsera, o tânără debutantă a societății vieneze și o pradă ușoară pentru experimentatul Rudolf. Legătura dintre ei (con)duce indirect la declanșarea celui de-Al Doilea Război Mondial, iar întâlnirile, pătimașe, interzise și senzuale, sunt reliefate în balet printr-un dans neașteptat de erotic. Contrastul dintre Maria von Vetsera și Prințesa Stéphanie a Belgiei redefinește arta scenică printr-o scenă impresionantă, în care singurul „element” schimbat este femeia. Rămânem în dormitor, în același decor, însă există doi prinți moștenitori, un Rudolf rece și indiferent, predispus la violență, și un Rudolf rătăcit și sedus, ușor de manipulat și, poate, chiar și de iubit.
Mayerling este conceput pe structura baletului neoclasic, creat de coregraful George Balanchine. Ca o reacție la anti-clasicism, într-un stil ușor exagerat, Kenneth MacMillan „pictează” tablouri impresionante, în nuanțe calde și nostalgice de toamnă. Decorurile simple și costumele autentice, din materiale scumpe, brocart, catifea, dar și fireturi aurite, croite în stilul tunicilor armate ungare, amintesc de dorința lui Rudolf de a continua viziunea mamei sale și de a reda independența Ungariei. Fiecare element, fiecare personaj, subliniază opulența curții vieneze, eleganța și bun gustul, schimbări aduse de Prințesa Sissi.
Urmărești cu sufletul la gură dansurile, costumele și decorurile, reproșurile, crizele lui Rudolf, care se desfășoară într-un ritm crescendo, neliniștea Prințesei Stéphanie, indiferența nefirească a împărătesei și tristețea fără precedent a împăratului, care tremură sub privirea nemulțumită a strămoșilor săi și se pierde în umbra tablourilor. Știe că sfârșitul dinastiei este aproape.
Ce ignori? Muzica. Cu mici excepții, Liszt nu reușește să țină pasul cu balerinii și atmosfera. Le oferă o libertate nemeritată, iar ei profită de generozitatea lui și pierd controlul. Astfel… are loc tragedia de la Mayerling. În acele minute, uiți de performanța ireproșabilă a minunatei Sarah Lamb (Baroneasa Mary von Vetsera) și de suferința lui Steven McRae. Rămâi cu un craniu, un revolver, un jurământ și o iubire interzisă.
Următoarele spectacole de la Royal Opera House (Royal Ballet), difuzate la Happy Cinema, sunt: La Bayadere (18 noiembrie), Die Walküre (25 noiembrie), The Nutcracker (9 decembrie). Ne vedem acolo?
The Loft · Ispita (2015)
Cinci prieteni și un cadavru. În ciuda faptului că a fost desființat de critici, clasificat drept o producție plictisitoare, lipsită de acțiune și cu un final nesatisfăcător, The Loft mi s-a părut un thriller captivant, construit ca un puzzle între trecut și prezent, cu numeroase indicii și piste false și personaje secundare care par să nu aibă un rol specific, dar apar în momente cheie cu o repli...[Read More]
Hellboy (2019) · O migrenă paranormală
Invocat de o societate nazistă secretă ca armă supremă în Al Doilea Război Mondial, Hellboy este ajutat să-și atingă potențialul maxim ca erou după ce tatăl adoptiv nu își respectă ordinele și îi cruță viața. #HellBoy3?! Oricât de mult mi-aș fi dorit să văd o continuare realizată de Guillermo del Toro, Hellboy (2019) este un reboot complet al seriei care oferă cu ușurință „migrene paranormale”. Am...[Read More]
Mary, regina Scoției (2019) · Două regine. O coroană. Și o execuție.
Două regine. Două dinastii. O coroană. Și o execuție. Reginele nu au familie, prieteni și aliați. Au responsabilități, supuși și obligații. Moștenirea poate să fie atât un păcat, cât și un blestem, mai ales dacă devii regina Scoției la șapte zile de la naștere. Ești slăbită, dar protejată de cei care au rămas devotați familiei, trăiești treisprezece ani la curtea franceză, unde devii soția regelui...[Read More]
Venom (2018) · Eyes! Lungs! Pancreas! So many snacks, so little time!
Venom a reușit „performanța” de a șterge evoluția filmelor cu supereroi. După zeci de producții Marvel și DC, unele mult prea înspăimântătoare (calitativ) pentru a fi revăzute (Green Lantern – 2011 sau Fantastic Four – 2014), Sony Pictures Entertainment ne demonstrează că întotdeauna există loc pentru mai rău. Dacă te așteptai la un film dark & twisted, la un villain diabolic și monstruos și l...[Read More]