Mayerling: Pasiune, obsesie și dorință la Royal Opera House
În viziunea balerinului și coregrafului Kenneth MacMillan, tragedia de la Mayerling capătă o ambianță noir și devine o adaptare modernă, întunecată și tulburătoare, cu personaje predispuse la acte de violență, distrugere și nebunie. Vorbim despre crimă și suicid, ascensiune și decădere, abuz de putere și un sentiment sfâșietor de tristețe. Despre pasiune, obsesie și dorință. Despre Rudolf Franz Karl Joseph, Prințul Moștenitor al Austriei, Ungariei și Boemiei, singurul fiu al împăratului Franz Joseph I al Austriei și al împărătesei Elisabeta de Wittelsbach (pentru mine, ea întotdeauna o să fie Prințesa Sissi, una din(tre) eroinele copilăriei mele – nu ratam niciun episod din Princess Sissi).
Dacă încă nu ai aflat, pe 21 octombrie a debutat sezonul 2018/2019 la Royal Opera House Live Cinema. Sute de cinematografe difuzează spectacole excepționale de balet, adaptări sau ecranizări după piese de teatru, legende și romane celebre. Poate nu ai timp sau posibilitatea să mergi la Royal Opera House, însă aici intervin prietenii de la Happy Cinema, care șterg într-o fracțiune de secundă mii de kilometri și te invită la un eveniment de neuitat, unde doi prezentatori fermecători și glumeți îți împărtășesc secrete înainte de începerea fiecărui act.
Adaptare a romanului omonim scris de Claude Anet, Mayerling urmărește decadența Imperiului Austro-Ungar prin viața tumultoasă a lui Rudolf, un personaj parcă desprins din operele lui Shakespeare, veșnic nefericit și împovărat de responsabilități, obligații și umbra unui destin măreț. Steven McRae (Rudolf) nu-l poate detrona pe Sergei Polunin. Îi lipsește grația balerinului rus, mai ales în mișcările cu amplitudine, însă compensează printr-o descătușare înfricoșătoare, momente de nebunie și abandon ce se sfârșesc aproape de fiecare dată în brațele unei amante sau cu capul lipit de birou și craniul strâns între degete (un déjà vu brutal pentru cei fascinați de Hamlet și semiotică).
Asemenea mamei sale, Rudolf nu s-a putut acomoda cu stilul rigid al curții regale vieneze. Protocoale și maniere, baluri și sesiuni de vânătoare, invitați de onoare și numeroși politicieni și aliați care îi caută aprobarea, sprijinul și prietenia. După un mariaj nefericit cu Prințesa Stéphanie a Belgiei, în mare parte datorită propriilor vicii și frustrări, Rudolf se pierde într-o viață plină de abuzuri și devine un client fidel al bordelurilor din Viena. Papa refuză să îi acorde divorțul, iar problemele de sănătate îl transformă într-un pericol pentru cei din jur (se presupune că a avut sifilis și că a ajuns la un stadiu avansat de demență).
Steven McRae trăiește cu intensitate fiecare clipă, aducându-l pe Rudolf la doar câteva secunde de sinucidere. Întoarce abia în ultima clipa revolverul, îl aruncă din nou în abis, apoi își regăsește liniștea, un echilibru precar, în brațele unei femei. Poate să fie o amantă, o aventură de-o noapte, o soție abandonată sau o mama care-l respinge și nu îi oferă afecțiunea după care tânjește. Îi simți disperarea când se agață de fustele lui Sissi. Surprinzi privirea imploratoare, tremurul necontrolat al degetelor și furia pe care o revarsă asupra Prințesei Stéphanie, un suflet nevinovat, sacrificat pentru o alianță și un imperiu.
Când fericirea și dragostea devin un mit, apare Baroneasa Maria von Vetsera, o tânără debutantă a societății vieneze și o pradă ușoară pentru experimentatul Rudolf. Legătura dintre ei (con)duce indirect la declanșarea celui de-Al Doilea Război Mondial, iar întâlnirile, pătimașe, interzise și senzuale, sunt reliefate în balet printr-un dans neașteptat de erotic. Contrastul dintre Maria von Vetsera și Prințesa Stéphanie a Belgiei redefinește arta scenică printr-o scenă impresionantă, în care singurul „element” schimbat este femeia. Rămânem în dormitor, în același decor, însă există doi prinți moștenitori, un Rudolf rece și indiferent, predispus la violență, și un Rudolf rătăcit și sedus, ușor de manipulat și, poate, chiar și de iubit.
Mayerling este conceput pe structura baletului neoclasic, creat de coregraful George Balanchine. Ca o reacție la anti-clasicism, într-un stil ușor exagerat, Kenneth MacMillan „pictează” tablouri impresionante, în nuanțe calde și nostalgice de toamnă. Decorurile simple și costumele autentice, din materiale scumpe, brocart, catifea, dar și fireturi aurite, croite în stilul tunicilor armate ungare, amintesc de dorința lui Rudolf de a continua viziunea mamei sale și de a reda independența Ungariei. Fiecare element, fiecare personaj, subliniază opulența curții vieneze, eleganța și bun gustul, schimbări aduse de Prințesa Sissi.
Urmărești cu sufletul la gură dansurile, costumele și decorurile, reproșurile, crizele lui Rudolf, care se desfășoară într-un ritm crescendo, neliniștea Prințesei Stéphanie, indiferența nefirească a împărătesei și tristețea fără precedent a împăratului, care tremură sub privirea nemulțumită a strămoșilor săi și se pierde în umbra tablourilor. Știe că sfârșitul dinastiei este aproape.
Ce ignori? Muzica. Cu mici excepții, Liszt nu reușește să țină pasul cu balerinii și atmosfera. Le oferă o libertate nemeritată, iar ei profită de generozitatea lui și pierd controlul. Astfel… are loc tragedia de la Mayerling. În acele minute, uiți de performanța ireproșabilă a minunatei Sarah Lamb (Baroneasa Mary von Vetsera) și de suferința lui Steven McRae. Rămâi cu un craniu, un revolver, un jurământ și o iubire interzisă.
Următoarele spectacole de la Royal Opera House (Royal Ballet), difuzate la Happy Cinema, sunt: La Bayadere (18 noiembrie), Die Walküre (25 noiembrie), The Nutcracker (9 decembrie). Ne vedem acolo?
Trei panouri în afara orașului Ebbing, Missouri (2018)
Oscarurile de anul acesta au trecut la fel de repede cum a trecut și bucuria sau dezamăgirea noastră. La fel ca oricare artă, cinematografia este subiectivă: poate alte producții meritau să fie nominalizate sau să caștige. Cu șapte nominalizări, Trei panouri în afara orașului Ebbing, Missouri a primit doar două premii, pentru cea mai bună actriță în rol principal și pentru cel mai bun actor în rol...[Read More]
Incredibles 2 · Incredibilii 2 (2018)
Ca orice persoană care a copilărit la începuturile anilor 2000, pentru mine The Incredibles e unul din filmele pe care le-am iubit din suflet. Animație, familie, supereroi, salvat lumea: avea tot ceea ce îmi doream. Acum, 14 ani mai târziu, familia Incredibilă s-a întors. Este cunoscut în industria cinematică faptul că o continuare a unui film rareori se ridică la așteptările setate de original. T...[Read More]
Mașinării Infernale (2018) · Mortal Engines · I can remake you, just as I was remade.
Mașinării Infernale a fost șansa lui Christian Rivers să ne demonstreze că i se potrivește și rolul de director, nu doar cel de visual effects supervisor sau splinter unit director. Poate că nu a mai vrut să se afle în umbra lui Peter Jackson, alături de care a început să lucreze imediat după ce a terminat liceul (dacă vreți o comedie-horror „altfel”, vă recomand Braindead, prima colaborare dintre...[Read More]
Anna (2019)
Sunt pretențioasă dacă îmi doresc un scenariu original sau un plot twist nou? Dacă nu cer prea mult, îmi este dor și de o scenă șocantă și imprevizibilă, care nu se folosește de violență și/sau de sexism pentru a ilustra cât de nedreaptă a fost sau este în continuare societatea cu privire la femei, imigranți și minorități. Este aproape imposibil să elimini toate stereotipurile din filmele cu spion...[Read More]