Miss Daisy și șoferul ei, o comedie simpatică ce atinge probleme filozofice

Săptămâna trecută am avut ocazia să vizionez piesa „Miss Daisy și șoferul ei”, cu Maia Morgenstern în rolul principal. Dacă ar fi să rotunjim o încadrare, se poate spune că avem de-a face cu o comedie simpatică, pe stilul Christmas Special, în care putem găsi și confruntarea cu probleme filozofice referitoare la bătrânețe și la sinele care scapă criticii.

Miss Daisy, fostă profesoară de engleză, este mama unui evreu bogat pe nume Booli, cu care se află într-o relație de conflict, pe alocuri ridicolă, pe alocuri mascând o profundă nevoie de atenție odată cu înaintarea în vârstă. Distrugerea unui automobil duce la angajarea unui șofer pe care Miss Daisy nu-l dorește. Pe lângă faptul că simpla lui prezență reprezintă pentru Miss Daisy un afront adus de către fiul ei, Hawk, noul șofer, mai este și de culoare, o prejudecată pe care doamna încearcă să o suprime, dar nu o și împiedică să apară.

Dezvoltarea relației dintre cei doi pune în fața audienței mai multe probleme morale. Un om înstărit și educat ajunge să aibă nevoie de săracul Hawk care nu știe nici să citească, datorită stabilității de caracter a acestuia. Actorul Mircea Rusu colorează foarte bine personajul șoferului printr-un râs omniprezent și gălăgios care detensionează orice replică acidă și orice bârfă necurată. Omul simplu vindecă prin verticalitatea lui pe omul complicat și slăbit de prea multe suspiciuni, bănuieli și prejudecăți.

Contrastul dintre cei doi aduce comedia. Miss Daisy ajunge să vadă capcana în care omul se prinde pe sine atunci când se ia prea în serios. Fiul său este un exemplu al acestei capcane, ilustrând o teamă din ce în ce mai mare de a a-și pierde puterea odată cu creșterea acesteia. Faptul de a fi luat în serios de ceilalți membrii puternici ai comunității îl menține stabil.

Pe lângă interpersonalitate, Miss Daisy este și instrumentul timpului, care pune omul în fața condiției sale efemere. Bătrânețea îi aduce lui Miss Daisy nevoia de a-și întări principiile și valorile care i-au condus trecutul și a le proiecta cât mai ferm asupra tuturor celor din prezent. Demența o proiectează la școală, unde valoarea prieteniei este regândită, găsind-o de această dată concentrată pe de-a întregul în Hawk – care este flegmatic, obosit, bătrân și el, nu prea deștept, dar loial.

Alianțele pe care și le fac oamenii de-a lungul vieții constituie principalul subiect al luptei lor continue. Relațiile necesită luptă pentru a le construi și menține, iar bătrânețea este etapa în care vei culege sau nu roadele acestora. Valorile pe care le-ai crezut importante înainte par insignifiante acum, iar oamenii nu mai intră în aceleași categorii (deștept-prost, negru-alb, sărac-bogat). Ce mai rămâne este dragostea, dorința celuilalt de a-ți rămâne alături indiferent de vremuri. Iar întreaga viață a lui Miss Daisy s-a constituit într-un singur rod, un străin întârziat, care nu se pricepe la nimic altceva în afară de loialitate.

Piesa „Miss Daisy și șoferul ei” a avut premiera pe anul acesta, pe 29 septembrie, la Teatrul Evreiesc de Stat, unde își așteaptă în continuare spectatorii împătimiți de comedii condimentate filozofic. Vă recomand această piesă și dacă vreți să testați renumele actorilor principali. Jocul actoricesc se distinge foarte clar între rândurile acestei piese, rezultând o pereche de personaje fără nicio scurgere de caracter.

„Înclinat către progres. Cu picioarele în regres. Stau pe loc și mă gândesc – vreau să plec sau m-amăgesc?!“ Are părul foarte fin și plat din naștere. Îi place orice mâncare ce conține ou. Nu citește poezie. Îi pasă de ce crede lumea. Îi este prea des rușine. Sunt înalt și slab. Bea bere doar ca să poată dormi. Ar vrea să-l fi cunoscut pe F. Scott Fitzgerald. Nu s-ar căsători cu Virginia Woolf (oricât și-ar dori ea), i-ar da o palmă lui Orson Scott Card și ar vrea să trăiască viața lui Tolkien. Motto: Gândește-te de două ori înainte să gândești!

Workshop de dans African în București – Roots/ African Dance Workshop

Când? 02-03 Februarie 2018, 16:00-19:00 Unde? Centrul Național al Dansului București, Bd. Mărășești 80-82 Acces: cu plată Muzica și dansul ne dau mereu o stare de bine, indiferent din ce parte a lumii provin. De această dată, sunteți invitați la o sesiune de dans pe ritmuri live africane, având ca instrument principal tobele africane. În perioada 02-03 februarie, mai mulți artiști din Guinea, Togo...[Read More]

Untold 2018 – cel mai mare spectacol muzical din Europa!

Când? Joi 2 august – 5 august 2018, 00:00 Unde? Cluj Arena, Cluj Napoca Anul acesta, Festivalul UNTOLD revine cu cea de-a patra ediție într-o formă extraordinară. În perioada 2-5 august 2018, pe Cluj Arena din Cluj-Napoca, veți auzi artiști precum: The Prodigy, Bonobo, Afrojack, Armin van Buuren, Alesso, Dimitri Vegas & Like Mike, Diplo, Kygo, Oliver Heldens, Steve Aoki, Loko Dice, Nina ...[Read More]

SoundArt Festival București 2018

Când? Vineri 11 Mai 2018 – Duminică 13 Mai 2018, 20:00 Unde? Quantic Club, Club Fabrica, Control Club, București Acces: cu bilet   Muzică bună, atmosferă genială, distracție și voie bună, asta e ce vă propune SoundArt Festival ce aduce ritmul stoner și progresiv, de această dată în trei locații diferite. Sună bine? SoundArt Festival 2018 vine cu trei zile de muzică, într-o ediție care p...[Read More]

Bounty Fair#28 vine cu ediția de toamnă

Când? 23-24 septembrie 20017, 10:00-20:00 Unde? Casa Universitarilor, București (Str. Dionisie Lupu, nr. 46, lângă Grădina Icoanei) Acces: plată la intrare În dorința de a aduce bucurie prin diversitate și originalitatea produselor, Bounty Fair#28 se întoarce pentru ediția de toamnă în weekend-ul 23-24 septembrie 2017, la Casa Universitarilor din București. Propus întregii familii, puteți veni cu ...[Read More]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader