Nemira și Nemi la Bookfest 2019 – noutăți editoriale și scriitori invitați

Editura Nemira vă invită la o nouă ediție a Salonului Internațional de carte Bookfest care are loc între 29 mai și 2 iunie, la Romexpo.

La standul editurii Nemira vă așteaptă noutăți editoriale proaspăt ieșite din tipar, seriile cele mai populare și autorii cei mai îndrăgiți.

Marea Britanie este țara invitată anul acesta în cadrul Bookfest și scriitoarea Sarah Perry va fi prezentă pentru lansarea celui mai recent roman, Melmoth, care apare în colecția Babel. Cunoscută publicului român deja cu Șarpele din Essex, un roman neo-victorian savuros, Sarah Perry revine cu o poveste gotică postmodernă cu totul inedită în peisajul literaturii actuale.

Pentru că vara se apropie, thrillerul perfect de citit în vacanță este Ceva în apă, de Catherine Steadman- povestea unui cuplu care pleacă în luna de miere în Bora Bora, iar în timpul unor scufundări găsesc ceva ce le poate schimba radical viața. În bine sau în rău. O carte care vă ține cu sufletul la gură până la final.

Cartea cea mai așteptată este Foc și Sânge, de George R.R. Martin, o poveste din universul Urzeala Tronurilor, care reiterează istoria misterioasei și sângeroasei dinastii a Targaryenilor, în cei 300 de ani când dragonii zburau deasupra Westerosului.

Noutățile din imprintul Armada de science fiction și fantasy includ: Prăbușirea imperiului, de John Scalzi (autorul seriei Războiul bătrânilor), o ediție de colecție a seriei-cult Dune, de Frank Herbert, începutul unei noi serii de la fascinanta Robin Hobb, Corabia magiei și o mult-așteptată ediție a cărții clasice Shinning, de Stephen King.

Colecția Babel lansează la târg un roman care se află pe toate listele de recomandări de lectură ale revistelor străine importante și este recomandată inclusiv de fostul președinte al SUA, Barack Obama – Pachinko, de Min Jin Lee, este saga unei familii de imigranți coreeni în lupta lor pentru supraviețuire, integrare și identitate în Japonia secolului al XX-lea.

După bestsellerul Câteva motive să iubești viața, Matt Haig revine cu o carte la fel de emoționantă, autentică și de folos oricui simte, uneori, că lumea în care trăim îl înnebunește: Gânduri de pe o planetă nervoasă.

La târg lansăm în premieră o carte semnată de jurnalista și scriitoarea Ioana Bâldea Constantinescu – Poveste pentru Maria. O carte despre copilărie, părinți și dragoni. Este o confesiune emoționantă și jucăușă despre copilărie prin ochii mamei, despre maternitate cu toate bucuriile și spaimele ei, despre subtila geografie a iubirii.

Cititorii de romane Young Adult vor găsi la stand continuările unor serii foarte îndrăgite: Regina roșie, cu Furtuna războiului, de Victoria Aveyard și Frăția corbilor, cu Hoții din vis, de Maggie Stiefvater.

Cititorii de poezie pot descoperi două tinere poete în colecția Vorpal – Jesica Baciu cu volumul Jes și Krista Szöcs, cu volumul Berlin.

Pentru cei mici, editura Nemi a pregătit în premieră un nou roman scris de Iulian Tănase – Extraordinara călătorie a ariciului Ariston, ilustrată de Alexia Udriște. O poveste plină de lucruri absolut, aproximativ și total extraordinare, dacă nu chiar fantastice.

Îndrăgitul autor Dick King-Smith (care l-a creat pe Babe) revine cu Șoriceii familiei Robinson, iar Chris Colfer continuă aventura din Tărâmul poveștilor cu Întoarcerea fermecătoarei.

Unul dintre cei mai populari scriitori pentru copii contemporani, Michael Morpurgo revine la Nemi cu romanul Leu-fluture, o aventură care începe în savană și o prietenie între un băiețel și un leu care traversează orice obstacol.

Și nu în ultimul rând, Sora cea mică de Jessica Meserve, o poveste menită să îi încurajeze pe toți copiii care se simt puși în umbră de frații și surorile lor mai mari.

Programul evenimentelor Nemira și Nemi

Vineri, 31 mai, 18.30 – la standul țării invitate: Lansare de carte Melmoth în prezența autoarei, Sarah Perry. Moderator: Ioana Bâldea Constantinescu

Sâmbătă, 1 iunie, 12.00 – la scena Agora: Lansare de carte Poveste pentru Maria. O carte despre copilărie, părinți și dragoni, de Ioana Bâldea Constantinescu. Invitați Ana Nicolau și Radu Vancu.

Sâmbătă, 1 iunie, 18.00 – la scena Bookfest Junior: Lansare de carte Extraordinara călătorie a ariciului Ariston, de Iulian Tănase, cu ilustrații de Alexia Udriște.

Duminică, 2 iunie, 12.00 – la scena Arca: Dublă lansare de carte din colecția Vorpal: Jes, de Jesica Baciu și Berlin, de Krista Szöcs, prezentate de Svetlana Cârstean.

Împrăștiată, dar creativă, cu nasul în cărți și mereu pe fugă. Încăpățânată și cu un doctorat în Sarcasm. Dușmanul declarat al somnului. Cinefilă de mică, cu căștile în urechi oriunde merge, imaginația o îndeamnă să viseze în cele mai (ne)potrivite momente.

Warbreaker (Warbreaker #1) · Brandon Sanderson

Simțeam că Elantris a lăsat un gol în mine. Magic System-ul era dezvoltat aproape minim, insuficient explicat, și din această cauză nu m-a prins foarte tare. Nu avea nici măcar un Ars Arcanum, secțiunea de la final în care un personaj misterios explică efectele Investiturii de pe fiecare planetă. Cum așa m-am obișnuit, citind cărțile lui Sanderson, am decis că vreau o serie în care magia este un e...[Read More]

Patrick Melrose. Nu contează. Vești rele. · Edward St. Aubyn

Ai recunoscut vreodată că ești dependent? De cei din jur, de televizor, de social media, de telefon, de acele pastile mici și albe pe care le iei din instinct de fiecare dată când te doare capul, convins că îți mențin sub control migrenele? Dacă nu observi din timp semnele, dependențele ajung să te controleze. Să te corupă. Să te schimbe. Să te autodistrugă, așa cum a descoperit și Patrick Melrose...[Read More]

Dragă Martin, de Nic Stone

Punând cu abilitate în dezbatere stereotipurile și discriminarea rasială, în multiplele sale forme de-a lungul istoriei, Dragă Martin ne arată că lucrurile nu sunt niciodată doar în alb și negru. Romanul, în curs de apariție la Youngart, se află la precomandă (cu 15% reducere) pe site-ul editurii până la finalul lunii septembrie. Justyce McAllister are 17 ani, este printre cei mai buni din clasa l...[Read More]

Povestea fără sfârșit · Michael Ende

Un băiat este batjocorit pentru că îi place să citească și să inventeze povești, pentru că nu-și controlează imaginația și preferă compania ființelor fantastice. Înconjurat de colegi răutăcioși și ignorat de un tată veșnic îngândurat, Bastian alunecă într-o buclă de singurătate și nefericire, ajungând să fure un volum îmbrăcat în mătase arămie, vrăjit de cei doi șerpi, unul deschis și unul închis ...[Read More]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader