Nu renunța, Simon, de Rainbow Rowell

Pregătiți pentru prima aventură alături de Simon & Baz? Nu renunța, Simon, de Rainbow Rowell, a apărut la Editura YoungArt. Traducere și note de Ioana Filat.

Simon Snow și Basilton Grimm-Pitch sunt colegi de cameră încă din primul lor an la Watford. Dar doar pentru că n-au de ales, din moment ce sunt dușmani juruiți și cel mai probabil unul dintre ei va sfârși ucis de mâna celuilalt. Norocul lor că nu mai au mult de îndurat: ultimul an școlar, de altfel pe cale să înceapă, va fi și ultimul an în care vor locui împreună. Însă întors la Watford după vacanța de vară, Simon descoperă că Baz e de negăsit. Cum e posibil ca inamicul lui cel mai aprig să nu profite de ultima ocazie de a-i face viața un calvar? Și unde să fi dispărut fără urmă?

Neliniștit că Baz ar putea pune la cale vreun complot odios, dar și îngrijorat mai mult decât e pregătit să accepte că i s-ar fi putut întâmpla ceva, Simon se reîntoarce în lumea magiei, pe care o găsește la fel de fabuloasă, dar mai întunecată și mai populată de monștri ca niciodată. În plus, au trecut douăzeci de ani de la ultima ridicare a Vălului, ceea ce înseamnă că morților li se va permite din nou să treacă pragul dintre lumea lor și lumea celor vii.

Nu renunța, Simon este o capodoperă. Un roman plin de suspans și provocator, amuzant și terifiant, profund emoționant și foarte, foarte magic. Credeți-mă pe cuvânt, n-ați mai auzit niciodată de o asemenea școală de magie.“ – Lev Grossman

„O poveste de dragoste genială, sinceră și captivantă despre adolesenți care nu pot fi împărțiți pe categorii și care încearcă să reziste stresului, suferinței și provocării de a nu-și ascunde adevăratele identități. Zici că Rowell a întors pe dos cărțile din universul Harry Potter și ne arată părțile lor ascunse și absolut uluitoare.“ – Time Magazine

„Aprovizionați-vă cu mai multe exemplare; titlul ăsta cere să fie citit și răscitit.“ – Booklist

 

Fragment


4

Penelope

Prea slab. Arată prea slab.

Mai rău de-atât… de-a dreptul scheletic.

Simon arată întotdeauna mai bine după ce se înfruptă câteva luni cu biftecul de la Watford. (Şi cu budincă de Yorkshire, ceai cu prea mult lapte, cârnaţi unsuroşi şi brioşe cu unt făcute sendviş.) Cum are umerii şi nasul late, când slăbeşte prea tare, îi atârnă pielea pe pomeţi.

M-am obişnuit să-l văd în fiecare toamnă slăbănog. Însă de data asta e mai rău.

Pare jupuit la faţă. Are pleoapele roşii şi sub ochi pielea îi e aspră şi pătată. Şi mâinile îi sunt roşii, iar când îşi încleştează pumnii, i se albesc încheieturile degetelor.

Până şi zâmbetul îi e oribil. I se lăţeşte prea roşu pe faţă.

Nici nu pot să-l privesc în ochi. Când vine aproape, îl apuc de mânecă şi, când îşi vede de-ale lui, mă simt uşurată. Dacă nu şi-ar vedea, cred că nu i-aş mai da drumul. L-aş apuca zdravăn, l-aş ţine strâns şi aş face o vrajă ca să nimerim amândoi cât mai departe de Watford. Am putea să ne întoarcem după ce se termină povestea. Să-i lăsăm pe Mag, pe Pitchi, pe Monoton şi pe toţi ceilalţi să-şi ducă războaiele la care par să ţină aşa de tare.

Eu şi Simon am putea să ne luăm un apartament la Anchorage. Sau Casablanca. Sau Praga.

Eu aş citi şi aş scrie. El ar dormi şi ar mânca. Şi am apuca amândoi să trăim aproape până la nouăsprezece ani. Poate chiar până la douăzeci.

Aş face-o. L-aş lua de aici – asta dacă n-aş crede că numai el ar putea să schimbe cu ceva situaţia asta.

Dacă l-aş răpi pe Simon şi l-aş ține departe de pericole… în siguranţă…

Nu ştiu dacă ar mai exista o Lume a Magilor la care să ne întoarcem.

@vkelleyart


5

Simon

 

Practic suntem doar noi în sala de mese.

Penelope se aşază pe masă, cu picioarele pe un scaun. (Pentru că îi place să pretindă că nu-i pasă de nimic.)

Mai sunt câţiva puşti din anul unu şi doi la celălalt capăt al sălii, iau ceaiul cu părinţii lor. Observ cum încearcă să se uite pe furiş la mine, cu mic, cu mare. Puştii se obişnuiesc cu mine după câteva săptămâni, însă ai lor nu mai au altă ocazie să mă ia la ochi.

Cei mai mulţi magicieni ştiu cine sunt. Cei mai mulţi au ştiut de mine înainte să aflu chiar eu, există o profeţie despre mine – de fapt mai multe profeţii –, despre un magician preaputernic, care o să apară şi o să le dreagă pe toate.

Unul va veni să ne nimicească.
Dar va cădea în faţa celuilalt.
Fie ca puterea puterilor să troneze
Şi să ne salveze.

Marele Magician. Alesul. Puterea Puterilor.

Încă mi se pare ciudat că cică eu sunt tipul ăla. Însă nici nu pot s-o neg. Ce mai, nimeni nu mai are puterile mele. Nu le pot controla şi direcţiona întotdeauna, însă le am.

Când am apărut eu la Watford, cred că lumea cam renunţase la vechile profeţii. Sau se întreba dacă Marele Magician nu-şi trăise deja traiul fără să observe nimeni.

Nu cred că se aştepta nimeni ca Alesul să vină din lumea Normală, dintre mundani.

Niciun magician nu s-a născut vreodată din vreun neam de Normali.

Însă eu m-am născut probabil, doar magicienii nu-şi abandonează copiii. Nu există orfani cu puteri magice, zice Penny. Magia e prea preţioasă.

Magul nu mi-a zis nimic din toate astea când a venit să mă ia. Nu ştiam că sunt primul Normal cu puteri magice sau cel mai puternic magician de care se auzise vreodată. Nici că destui magicieni – mai ales adversarii Magului – credeau că eram o scorneală a lui, nu ştiu ce joc politic. Un cal troian de unsprezece ani, ras în cap şi cu blugii atârnându-i pe el.

Când am ajuns la Watford, câteva dintre Vechile Familii au vrut să fac paradă pe acolo şi să dau mâna cu toţi mahării, ca să mă ia la cercetat. Să-mi verifice cauciucurile. Însă Magul nici n-a vrut să audă de așa ceva. Cei mai mulţi magicieni, zice el, sunt prea prinşi cu intrigile lor meschine şi maşinaţiile politice ca să mai vadă tabloul de ansamblu. „N-o să te las să încapi pe mâna nimănui, Simon.“

Acum mă bucur că m-a luat sub aripa lui. Ar fi drăguţ să cunosc mai mulţi magicieni şi să mă simt mai în sânul societăţii, însă mi-am făcut prieteni – mi i-am făcut când eram mici şi nu i se rupea niciunuia de Marele meu Destin.

De fapt, statutul meu de vedetă mi-a pus beţe în roate când vine vorba de prietenii de la Watford. Toată lumea ştie că se cam lasă cu explozii când sunt prin zonă. (Deşi încă n-a fost aruncat nimeni în aer, lucru deloc de neglijat.)

Ignor lumea care se zgâieşte de la celelalte mese şi o ajut pe Penelope cu ceaiul.

Chiar dacă învăţăm la o şcoală cu internat de elită – cu propria ei catedrală şi şanţ de apărare –, nimeni nu huzureşte la Watford. Ne spălăm singuri vasele şi, după anul patru, rufele. Putem să apelăm la magie ca să ne ducem sarcinile la capăt, însă eu nu obișnuiesc să fac asta. Pritchard e bucătăreasa şi ne găteşte cu câteva ajutoare, iar noi, restul, servim la masă cu rândul. În weekend te serveşti singur.

Penelope pune pe tavă sendvişuri cu brânză şi un morman de brioşe calde, iar eu dau gata jumate de calup de unt. (Mănânc brioşele cu fâşii groase de unt, ca să se topească pe la margini şi să rămână rece la mijloc.) Penny se uită la mine de parcă îi fac un pic greaţă, dar și de parcă mi-ar fi dus dorul.

— Zi-mi cum a fost peste vară, îi spun printre înghiţituri.

— A fost bine, zice. Foarte bine.

— Da?

Îmi zboară firimituri din gură.

— Am fost cu tata la Chicago. A făcut nişte cercetări la un laborator de acolo, iar eu și Micah l-am ajutat. (De cum aduce vorba de prietenul ei, se relaxează.) Micah vorbeşte spaniola nemaipomenit de bine. M-a învăţat o groază de farmece noi, cred că dacă o să învăţ mai bine limba, o să reuşesc să fac vrăji ca orice vorbitor nativ.

— Ce mai face?

Penelope se înroşeşte şi muşcă din sendviş ca să nu trebuiască să-mi răspundă pe loc. N-au trecut decât câteva luni de când ne-am văzut, însă arată altfel. Mai matură.

Fetele nu trebuie să poarte fuste la Watford, însă Penelope şi Agatha o fac din plăcere. A lui Penny e plisată, lungă până la genunchi, şi de obicei o asortează cu şosete cu romburi în culorile şcolii. Pantofii sunt negri, cu catarame, ca ai lui Alice în Ţara Minunilor.

Penny a arătat întotdeauna mai tânără decât e – ca o fetiţă rotunjoară, bucălată şi cu picioarele grăsuțe şi genunchii cărnoşi –, iar în uniformă pare şi mai tânără.

Şi totuşi s-a schimbat peste vară. Începe să arate a femeie în haine de fetiţă.

— Micah e bine, zice ea în sfârşit, dându-şi peste ureche părul brunet. N-am mai stat atâta împreună de când a fost aici.

— Deci nu vi s-a luat unul de celălalt?

— Nu, râde ea. Chiar totul a început să pară… real. Pentru prima dată.

Nu ştiu ce să zic, aşa că încerc să-i zâmbesc.

— Îh, face ea, închide gura.

O închid.

— Dar tu? mă întreabă Penny.

Îmi dau seama că a tot vrut să mă descoasă şi de-acum nu mai rezistă. Se uită rapid în jur şi se apleacă în faţă.

— Poţi să-mi zici ce s-a întâmplat?

— Ce s-a întâmplat când?

— Astă-vară.

— Nu s-a întâmplat nimic, zic ridicând din umeri.

Se lasă la loc oftând.

— Simon, nu e vina mea că m-am dus în America. Am încercat să rămân aici.

— Nu, zic. Doar că nu-i nimic de povestit. Ai plecat. Toată lumea a plecat. M-am dus înapoi la casa de copii. De data asta la Liverpool.

— Adică Magul pur şi simplu… te-a trimis în lume? După tot ce s-a întâmplat?

Penelope pare nedumerită. Nu mă mir. Tocmai scăpasem din mâinile răpitorilor şi Magul m-a trimis pe loc la plimbare.

Când eu şi Penny i-am povestit Magului ce s-a întâmplat, am crezut că o să-l atace imediat pe Monoton. Ştiam unde e monstrul, ştiam în sfârşit cum arată!

Monotonul atacă neîncetat Watford de când am venit eu aici. Trimite creaturi întunecate. Se ascunde de noi. Lasă puncte moarte după el în atmosfera magică. Şi în sfârşit aveam un indiciu.

Voiam să-l găsesc. Voiam să-l pedepsesc. Voiam s-o sfârşesc odată cu toată povestea, luptând la dreapta Magului.

Penelope îşi drege glasul. Probabil că par la fel de pierdut cum mă simt.

— Ai vorbit cu Agatha? mă întreabă.

— Agatha?

Îmi pun unt pe încă o brioşă. S-au răcit, untul nu se mai topeşte. Penny ridică mâna dreaptă şi piatra mare şi violet de pe deget îi luceşte în soare.

Fierbinte, cum le place unora!

Îşi risipeşte magia de pomană. Tot timpul îşi risipeşte magia cu mine. Untul se topeşte pe brioşa de-acum aburindă, pe care o apuc când cu o mână, când cu cealaltă.

— Ştii că Agatha n-are voie să vorbească cu mine peste vară.

— Am crezut că o să găsească ea o cale de data asta, zice Penelope. Nişte măsuri speciale, ca să încerce să se justifice pentru ce-a făcut.

Renunţ la brioşa prea fierbinte şi o las în farfurie.

— Doar n-o să iasă din cuvântul Magului. Sau din cuvântul alor ei.

Penny se uită la mine fără să zică nimic. Şi ea e prietenă cu Agatha, însă Penelope o judecă mai aspru decât mine. Nu e treaba mea s-o judec, treaba mea e să fiu iubitul ei.

Penny oftează şi îşi întoarce privirea de la mine, dând un şut în scaun.

— Asta-i tot? Nimic? Niciun progres? Doar o vară ca oricare alta? Acum ce ne facem?

De obicei eu dau cu piciorul în stânga şi-n dreapta, însă am tot ars picioare în pereţi – şi în oricine se uita chiorâş la mine – toată vara.

— Ne întoarcem la ore, presupun, zic ridicând din umeri.

Împrăștiată, dar creativă, cu nasul în cărți și mereu pe fugă. Încăpățânată și cu un doctorat în Sarcasm. Dușmanul declarat al somnului. Cinefilă de mică, cu căștile în urechi oriunde merge, imaginația o îndeamnă să viseze în cele mai (ne)potrivite momente.

Fragment în avanpremieră: Assassin’s Creed. Ultimii descendenți, de Matthew J. Kirby

Fanii AC au un nou motiv de bucurie: Assassin’s Creed. Ultimii descendenți, de Matthew J. Kirby, prima carte dintr-o nouă serie Assassin’s Creed; deschide o nouă colecție – Paladin Young Books – la Salonul Internațional de Carte Bookfest 2019. Traducere de Ana-Veronica Mircea. Viitorul tău se află în trecut. Owen are un singur țel: să dovedească nevinovăția tatălui său, mort în închisoare. Cu ajut...[Read More]

Casa bântuită · Shirley Jackson

Lanțurile se înfășoară în fiecare seară în jurul zăbrelelor, prinse cu un lacăt ce transformă poarta într-un obstacol imposibil de ocolit. Oaspeții ar putea să escaladeze zidul de piatră și să se rătăcească în pădure, însă cel mai apropiat oraș se află la șase mile distanță și niciun locuitor din Hillsdale nu-și va întrerupe somnul pentru a depista sursa țipetelor. A fost alegerea lor să vină la H...[Read More]

Bufnița care se temea de întuneric · Jill Tomlinson

Întotdeauna mi-a fost frică de întuneric. Teama s-a amplificat după ce am văzut Poltergeist III pe la 5-6 ani (e o poveste lungă, dar de atunci am început să mă feresc de oglinzi), iar faptul că mă uitam la trei dimineaţa la Scooby Doo, la desenele clasice, care erau mult mai înfricoşătoare în comparaţie cu ceea ce e acum la televizor, nu m-a ajutat să devin un copil curajos şi îndrăzneţ, care put...[Read More]

Editura Polirom la Gaudeamus 2017 – Noutăți și program de evenimente

22-26 noiembrie, Complexul Romexpo București PROGRAM DE EVENIMENTE JOI, 23 noiembrie ora 17.30: Collegium. Litere. Carmen Mușat, Frumoasa necunoscută Invitați: Bianca Burța-Cernat, Mircea Martin, Caius Dobrescu Moderator: Bogdan-Alexandru Stănescu   ora 18.00: Bogdan Suceavă, Istoria lacunelor. Despre manuscrise pierdute Invitați: Carmen Mușat, Paul Cernat Moderator: George Onofrei   ora...[Read More]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader