Omul de cretă · C.J. Tudor · „Mai bine să fii nebun decât să fii înger!”

Cărți Recenzii
Comandă
7.5

Bun

Omul de cretă · C.J. Tudor · „Mai bine să fii nebun decât să fii înger!”
Omul de cretă · C.J. Tudor · „Mai bine să fii nebun decât să fii înger!”

În 1986, Eddie și prietenii lui își petrec zilele mergând cu bicicleta printr-un orășel englez mereu adormit, în căutare de aventuri. Omuleții de cretă pe care-i desenează peste tot sunt codul lor secret. Dar atunci când unul dintre aceste desene îi conduce la un cadavru dezmembrat povestea se schimbă definitiv.

În 2016, Eddie crede că a lăsat totul în urmă. Dar apoi el și prietenii lui primesc un mesaj misterios și trecutul se întoarce la viață mai periculos ca niciodată.

Goodreads: 4.17

Cretă albă, strălucitoare pe asfaltul negru. Coduri, mesaje secrete și întâlniri în adâncul pădurii. Un loc de joacă abandonat, cu lanțuri ruginite și balansoare răsucite peste bare. O zi frumoasă de târg, eclipsată de un strigăt, o Dansatoare și de Omul de cretă. Porecla nu se naște din răutate sau dispreț. Se lipește de purtător și îl condamnă la o soartă potrivnică, fără ca el să aibă șansa să își declare nevinovăția sau să-și mărturisească păcatele.

Răspunsul este desenat pe poteca din fața porții și pe trunchiurile copacilor: omuleți albi de cretă. Spânzurați, înecați, torturați. Amenințări, avertismente, un orășel de provincie și o vară fatidică din 1986. Ce-ți poți dori mai mult de la o autoare care i-a devorat pe Stephen King și James Herbert?

Inițial, au fost cinci culori. Cinci culori pentru cinci prieteni. Roșu. Albastru. Verde. Galben. Portocaliu. Au creat un cod, câteva simboluri și au început să deseneze. O vară plictisitoare s-a transformat repede într-o aventură palpitantă; cretele colorate nu mai erau un cadou nereușit sau o curiozitate de moment, ci arma lor secretă, „telefonul” anilor ’80. Te surprinde nostalgia și o urmă de invidie când îi urmărești pe Eddie și pe prietenii lui pedalând pe biciclete în pantaloni scurți și tricouri rupte, însă totul se schimbă când culorile sunt absorbite de un alb rece, inuman și crud, prevestitorul morții.

„Nimeni nu-și aduce aminte de cineva pentru lucrurile pe care nu le-a făcut.”

Nu este un secret că iubesc misterele, seriile polițiste și (în mod special) thrillerele psihologice. Mă fascinează limitele umane, curiozitatea pentru nefiresc, excesele, viciile și semnăturile criminalilor în serie, divergențele dintre ce este considerat drept sau greșit, bun sau rău. Știu că sunt subiecte delicate și sensibile, însă, dacă îmi oferi și un element inedit, o formă interzisă de imaginație, ceva aproape (greșit de) artistic, sunt șanse foarte mari să mă deconectez de la lume și să mă scufund pentru câteva ore într-un roman ce mă va convinge să privesc (din nou) un obiect nevinovat drept un simbol pentru ceva malefic și imoral.

De data aceasta, victima este creta, cea care mi-a distrus numeroase uniforme și mi-a pătat degetele în primii ani de școală, când era o adevărată provocare să nu-ți enervezi colegii și învățătoarea cu câteva gheare pe tablă. Dar să revenim la C.J. Tudor, la Omul de cretă și la cum am stat trează până la două dimineața pentru a prinde un criminal și a rezolva un număr neașteptat de mare de intrigi și conspirații.

„În viață poți schimba multe lucruri – greutatea, înfățișarea, chiar și numele – dar sunt și altele pe care, indiferent cât ai spera, ai încerca și te-ai strădui, e imposibil să le schimbi. Acestea sunt cele care ne călesc: nu lucrurile pe care le schimbăm, ci cele pe care nu reușim să le schimbăm.”

Pe parcursul lecturii, m-am tot gândit la IT și Stranger Things: capitole care alternează între trecut și prezent, finalizate aproape întotdeauna cu un cliffhanger („După ce a venit poliția să-l aresteze pentru tentativă de omor.”), ritm delicios de alert, dialoguri care se desfășoară mai intens ca un schimb de mingi la o finală de Grand Slam și o prietenie inegală, testată pe parcursul a mai bine de două decenii. Din păcate, lipsesc referințele pop culture, iar atmosfera anilor ’80 se rezumă, în mare parte, la lipsa tehnologiei și incapacitatea adulților de a accepta extinderea limitelor morale și sociale.

Am avut mereu impresia că autoarea nu este familiarizată cu perioada aleasă sau că se teme să ne ofere prea multe informații. A optat pentru o abordare sigură, săracă în detalii, compensând cu un grup de cinci copii ce nu au înțeles vreodată semnificația cuvântului „prietenie”.

„Nimic nu era mai frumos decât să faci ceva ce nu ar trebui și să i-o plătești unui adult în același timp.”

Cu o singură excepție, niciunul nu are o familie obișnuită sau lipsită de probleme. Probabil o să mă contrazici în acest moment și îmi vei spune că nicio familie „nu scapă” de probleme. Și ai dreptate. Dar mereu există o limită, o graniță pe care niciun părinte nu ar trebui să o depășească. Și nu mă refer neapărat la abuz, fie el fizic sau verbal. Responsabilitățile unui părinte nu se rezumă la un acoperiș deasupra capului și la cel puțin o masă caldă pe zi. Soluția nu este să vorbești în spatele ușilor închise, să le acoperi urechile și să eviți (la nesfârșit) rostirea adevărului. Copiii simt. Înțeleg. Observă. Ascultă și află.

 „Cred că era prima dată când am înțeles că lucrurile se pot schimba într-o secundă. Tot ce luăm de bun ne poate fi smuls instantaneu. Poate de aia am profitat. Ca să mă agăț de ceva. Să fiu în siguranță. Cel puțin asta mi-am zis.”

Influența lui Stephen King este foarte puternică; nici nu mă mir că autorul a avut doar cuvinte de laudă pentru Omul de cretă. Romanul nu este o copie după IT, însă nu poți să nu observi câteva asemănări între personaje, de la culoarea părului și comportament, până la legăturile cu ceilalți din grup și evoluția lor de la copii la adulți. Mi-ar fi plăcut ca autoarea să insiste mai mult asupra relațiilor dintre personaje, să avem mai multe interacțiuni/întâlniri separate, câte doi, în loc să ne oblige să îi observăm cum gândesc și acționează în grup.

Grupul se poate transforma foarte ușor într-o închisoare. Ești constrâns să acționezi ca liderul informal, să accepți viziunea comună și să îți ascunzi uneori părerea de teama repercursiunilor. Mereu va exista o fire dominantă, un rebel sau un introvertit; important e să existe respect și încredere, mai ales dacă prietenia apare de la o vârstă fragedă, o perioadă de tranziție, când copiii au tendința să spună tot ce gândesc sau simt, chiar dacă sunt conștienți de răutatea gratuită oferită.

„Mai bine să fii nebun decât să fii înger!”

În Omul de cretă îi avem pe Eddie Munster, Gav Grasu, Mickey Metal, Hoppo (din nefericire, singurul personaj de care mi-a păsat) și Nicky. Față de alte recenzii, nu o să îți ofer nicio informație despre personaje. O să te las să pășești cu ochii legați în roman, fără niciun avertisment, păstrând toate atuurile pentru mine. O să îți dai imediat seama cum au fost alocate rolurile în grup. Nimic neobișnuit, până vei sări două decenii în viitor și vei sta la masă cu adulții. O să îți fie dor de copii. De porecle și glume, chiar și de ironiile ce încearcă (fără succes) să ascundă invidia și gelozia.

Adulții s-au rătăcit pe drum și s-au răzbunat între ei pe câteva greșeli comise în copilărie. Aici intervine ingeniozitatea autoarei și anume formarea unui lanț al slăbiciunilor, din care nu lipsesc ezitări, minciuni, secrete și temeri ce vor duce la crime, accidente și la o serie de evenimente nefericite.

Sunt atât de instabili și rătăciți încât, în momentul în care începi să primești o parte din răspunsuri, nu dai glas niciunui reproș. Nu te poți întoarce în timp ca să schimbi desfășurarea lucrurilor. Nu îi poți avertiza și, cu toată sinceritatea îți spun, nici nu cred că ai fi avut puterea să îi împiedici. Sunt păcatele lor. Sau ale lui. Sau ale ei. Cine știe? Doar nu o să îți spun eu cine merită să fie condamnat și cine merită să fie iertat. Nu există personaje albe sau negre, bune sau rele. Sunt copii ce descoperă un cadavru dezmembrat în 1986 și adulți ce refuză să rostească adevărul în 2016. Până când își dau seama că nu mai au de ales, că altcineva le cunoaște secretele și că oricare dintre ei ar putea „să adopte” rolul de victimă.

Între tablouri ascunse sub cheie și păcate comise fără niciun regret se strecoară Dansatoarea și Omul de cretă. Între o prietenie fragilă și un secret întunecat se află cinci scrisori și o amenințare nerostită. Iar între copii și adulți, între 1986 și 2016, ai două elemente comune: crime și greșeli nevinovate. Dacă încă nu te-am convins, îți mărturisesc că am terminat romanul la două dimineața și mi-a plăcut (enorm de mult) finalul. De ce? Pentru că mi-a confirmat bănuielile și e la fel de twisted ca și… oh, o să vezi tu la cine mă refer. Doar nu vrei să îți stric surpriza și să îți scriu răspunsul pe tablă. Cu cretă albă, desigur.

7.5

Bun

Împrăștiată, dar creativă, cu nasul în cărți și mereu pe fugă. Încăpățânată și cu un doctorat în Sarcasm. Dușmanul declarat al somnului. Cinefilă de mică, cu căștile în urechi oriunde merge, imaginația o îndeamnă să viseze în cele mai (ne)potrivite momente.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Show Buttons
Hide Buttons

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader