Peste 80 de filme în competiție pentru Gala Premiilor Gopo 2018

23 de lungmetraje, 12 documentare și 49 de scurtmetraje lansate în cinematografe sau festivaluri în 2017 au intrat oficial în cursa pentru nominalizări la Premiile Gopo 2018.

Gala Premiilor Gopo, cel mai important eveniment dedicat industriei cinematografice din România, ajunsă la cea de-a XII-a ediție, va avea loc pe 19 martie 2018, în București.

Printre filmele eligibile la categoria lungmetraj de ficțiune se regăsesc Ana, mon amour (r. Călin Peter Netzer), câștigătorul Ursului de Argint pentru cea mai bună contribuție artistică la Berlinale, Fixeur (r. Adrian Sitaru), propunerea României la Premiile Oscar, Aniversarea (r. Dan Chișu), Breaking News (r. Iulia Rugină), producții românești aflate în fruntea clasamentului în ceea ce privește succesul la box-office precum Octav (r. Sergiu Ioan Celebidachi), Ghinionistul (r. Iura Luncașu) și 6,9 pe scara Richter (r. Nae Caranfil), sau debuturile în lungmetraj Marița (r. Cristi Iftime), Un pas în urma serafimilor (r. Daniel Sandu) și Meda sau partea nu prea fericită a lucrurilor (r. Emanuel Pârvu).

Lista completă a lungmetrajelor eligibile poate fi consultată pe site-ul Premiilor Gopo: http://premiilegopo.ro./filme/2018

Cele mai populare documentare românești ale anului 2017, Țara moartă (r. Radu Jude), Planeta Petrila (r. Andrei Dăscălescu) și Ouăle lui Tarzan (r. Alexandru Solomon) se regăsesc printre cele 12 titluri înscrise la categoria Cel mai bun documentar, alături de Eu sunt Hercule (r. Marius Iacob), Procesul (r. Claudiu Mitcu) sau Lovesc, deci exist (r. Marius Barna).

Lista filmelor ce concurează pentru Cel mai bun scurtmetraj cuprinde titluri de ficţiune, documentar și animaţie, prezentate în premieră în circuitul festivalier competitiv naţional sau internaţional al anului trecut. Dintre cele 49 de titluri înscrise, amintim: O noapte în Tokoriki (r. Roxana Stroe), Scris/Nescris (r. Adrian Silișteanu), Doamna Ghica (r. Cătălin Mesaru, Cătălin Moise), Sechestrați fără voie (r. Tudor Botezatu), No Man’s Land (r. Marius Olteanu), Când afară ninge (r. Conrad Mericoffer), Sisif 2.0 (r. Toma Peiu, Luiza Pârvu), Cord (r. Ioachim Stroe), Petrecere privată (r. Octav Chelaru), Offstage (r. Andrei Huțuleac).

Nominalizările pentru toate cele 20 de categorii vor fi anunțate la finalul lunii februarie.

Juriul din acest an este compus din 11 profesioniști din domeniu: Igor Cobileanski (regizor), Ana Ciontea (actriță), Iuliana Târnovețchi (producător), Barbu Bălășoiu (operator), Radu Corciova (scenograf), Gabriela Albu (exploatant) și criticii de film Irina Margareta Nistor, Cătălin Olaru, Cristian Mărculescu, Angelo Mitchievici, Ion Indolean.

După ce juriul va anunța nominalizările, aproximativ 500 de membri activi din industria cinematografică românească vor fi invitați să desemneze câștigătorii trofeelor Gopo 2018.

Acest lucru va fi realizat printr-un sistem de vot asigurat de prestigioasa firmă de audit și consultanță PwC România.

Gala Premiilor Gopo 2018 – ediția a 12-a este organizată de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei și Babel Communications.

Parteneri media: All About Romanian Cinema, Cinefan, Cinemap, News.ro, Noizz.ro, Ziarul Metropolis, Zile și Nopți

Partener de monitorizare: Media Trust

Împrăștiată, dar creativă, cu nasul în cărți și mereu pe fugă. Încăpățânată și cu un doctorat în Sarcasm. Dușmanul declarat al somnului. Cinefilă de mică, cu căștile în urechi oriunde merge, imaginația o îndeamnă să viseze în cele mai (ne)potrivite momente.

Cod roșu de jaf · The Hurricane Heist (2018)

Americanii au două lucruri pe care probabil Europa nu o să le aibă vreodată: Hollywood și uragane. După ce le-au combinat pe cele două, a ieșit un Cod roșu de jaf. Un dezastru natural de asemenea proporții implică o muncă enormă, de la construirea mesajelor transmise pe TV și radio, până la transportarea și cazarea oamenilor. Acesta este transpus pe ecran cu o asemenea neglijență încât aș îndrăzni...[Read More]

Shazam! (2019) · Un erou atipic și o victorie pentru DC

Solomon. Hercule. Atlas. Zeus. Ahile. Mercur. Ei sunt eroii legendari care alcătuiesc inițialele celui mai atipic și simpatic erou DC, obișnuit (mai nou) să fie exploatat pentru cunoștințele sale vaste de muzică (singurul adversar pe măsură ar putea să fie Star-Lord), atunci când nu este asaltat cu întrebări despre numele său „original”, de debut: Captain Marvel. Conflictele legate de trademark au...[Read More]

Ready Player One: Să înceapă jocul (2018)

Ne plac jocurile pentru că ne ajută să evadăm din realitate, pentru că ne amăgesc cu iluzia libertăţii. Renunţăm la identitatea noastră, uităm de probleme şi de nemulţumiri, ne schimbăm idealurile sau înfăţişarea ca să păşim pe un tărâm virtual, unde legile pot să fie cu uşurinţă rescrise, iar gândurile şi cunoştinţele noastre nu mai reprezintă un impediment în îndeplinirea viselor pe care le ţine...[Read More]

Ant-Man and the Wasp · Omul Furnică și Viespea (2018)

E Răzbunătorul ignorat sau uitat. Cel care este răpit pentru a lupta în Războiul Civil şi pentru care ai nevoie de o lupă şi de multă răbdare pentru a-l găsi pe materialele promoţionale, fiindcă poate să fie oriunde: pe ochelarii lui Tony Stark, pe umărul lui Steve Rogers sau, în locul lui preferat, pe Mjolnir, unde nici măcar măreţul Zeu al Tunetului nu îl poate repera. E rapid, amuzant şi un coe...[Read More]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader