Eu sunt Malala · „Un copil, un profesor, un stilou, o carte pot schimba lumea.”

Cărți Foxisme Recenzii
Comandă
10

Perfect

10

User Avg

Eu sunt Malala · „Un copil, un profesor, un stilou, o carte pot schimba lumea.”
Eu sunt Malala · „Un copil, un profesor, un stilou, o carte pot schimba lumea.”

Malala Yousafzai avea doar zece ani când talibanii au pus stăpânire pe regiunea Swat. Aceştia spuneau că muzica este un păcat, femeilor le interziceau să meargă singure pe stradă şi fetelor să meargă la şcoală. Deși a crescut într-o zonă a Pakistanului stăpânită de înfricoşătoarea umbră a terorismului, Malala a învăţat de mică să aibă curajul să vorbească în numele convingerilor sale. Iar convingerea ei cea mai puternică a fost dreptul la educaţie. În 9 octombrie 2012, cauza pentru care lupta a fost cât pe-aci să-i aducă moartea. Nimeni nu se aştepta să scape cu viaţă.

Goodreads: 4.31

„Un copil, un profesor, un stilou, o carte pot schimba lumea.”

După ce m-am uitat aproape zece minute pe pereţi, căutând cuvintele potrivite pentru a începe acest articol, am realizat că ele nu există. Pot să tai sau să rescriu fiecare paragraf. Să recitesc cartea, cu speranţa unei desfăşurări diferite a evenimentelor. Să o consider o operă de ficţiune, nu o autobiografie. Dar nu am să fac acest lucru. Sentimentele mele vor rămâne neschimbate, iar trecutul, acoperit de sânge, moarte şi idealuri înşelătoare, va persista, amintindu-mi de strigătul unui popor.

Un strigăt născut din disperare, neputinţă şi  teamă. Un strigăt care a făcut înconjurul lumii prin intermediul unei copile care a crezut într-un viitor mai bun, în şansa izbăvirii, în schimbare, dreptate şi justiţie.

Fie că ai citit sau nu autobiografia Malalei Yousafzai, poate că ştii că a fost împuşcată de talibani pe 9 octombrie 2012 sau că este cunoscută pentru activităţile ei legate de dreptul la educaţie şi de problemele societăţii islamice, în special discriminarea femeii. În 2014 a fost recompensată cu Premiul Nobel pentru Pace pentru lupta împotriva asupririi copiilor şi a tinerilor, dar şi pentru dreptul tuturor copiilor la educaţie. Ea este Malala. Un model de urmat, o supravieţuitoare, o eroină şi o luptătoare.

Îmi este foarte greu să vorbesc despre Eu sunt Malala. Am încercat să mă detaşez de ce am citit şi să mă gândesc că totul face parte din trecut. Din păcate (sau din fericire, încă nu sunt sigură), nu am putut. Chiar dacă nu este trecutul meu, poporul meu, mi-am acceptat ignoranța şi am căutat informaţii adiţionale, completându-mi cunoştinţele cu însemnările de la finalul cărţii. Am parcurs cele mai importante evenimente din istoria Pakistanului în decurs de o oră, oprindu-mă asupra perioadei în care talibanii şi-au extins influenţa în Swat (2007-2009), urmând apoi să pună stăpânire pe regiune.

„- Noaptea ne e cel mai frică, jani. Dar dimineaţa, la lumină, ne regăsim curajul.”

Sursă: GirlTalkHQ

În 2005, conducerea Mişcării pentru Aplicarea Legii Islamice (TNSM) a fost preluată de Maulana Fazlullah şi un cutremur masiv a omorât peste 70 000 de oameni în Pakistan. La prima vedere, nu ai crede că există o legătură între cele două evenimente, dar mulahii TNSM afirmă în predicile lor că Dumnezeu le-a dat un semn. Dacă poporul pakistanez nu se pocăieşte, dacă locuitorii nu vor începe să trăiască după sharia, legea religioasă islamică, viitoarele pedepse vor avea urmări mult mai mari.

În acelaşi an, Maulana Fazlullah înfiinţează zeci de staţii radio ilegale, unde predică războiul sfânt, jihadul, şi încheie o alianţă cu ramura pakistaneză a talibanilor. Familiile se strâng în jurul radioului şi ascultă predicile ce le sunt adresate, „sfaturi” pentru o viaţă lipsită de tentaţii, păcate şi regrete, sfaturi ce se transformă în avertismente, apoi în ameninţări, finalizate cu biciuiri în public sau, în cazuri în care forţa brută este singura soluţie acceptată, cu moartea.

Care sunt aceste „sfaturi”? Rugaţi-vă zilnic. Nu mai dansaţi. Nu le mai permiteţi femeilor să iasă singure din casă. Pedepsiţi-le dacă le vedeţi în compania unor bărbaţi străini. Nu mai ascultaţi muzică. Nu mai mergeţi la filme. Nu mai fumaţi. Şi, cel mai important, nu le lăsaţi pe femei, pe soţiile, fiicele sau nepoatele voastre, să meargă la şcoală. De ce? Pentru că educaţia vestică se opune islamului.

Cele mai multe „acte de dreptate” întreprinse de Maulana Fazlullah şi de către adepţii săi erau săvârşite la lăsarea nopţii. „Vinovaţii” erau urmăriţi și răpiți, apoi torturaţi şi ucişi. Corpurile lor erau expuse în pieţe, dar pentru ei nu erau un simbol al violenţei și al nedreptăţii. Nu. Erau un simbol al credinţei şi al justiţiei.

„Cineva a încercat să mă facă să tac. Şi milioane au vorbit în locul meu.”

Când mă gândesc la şcoală, nu ştiu ce ar trebui să simt. Recunoştinţă? Bucurie? Nostalgie? Ar trebui să mint şi să îndulcesc adevărul, să spun că a fost o perioadă minunată a vieţii mele? Poate. La început, şcoala a fost o obligaţie: materii cărora nu le vedeam rostul, teme care îmi răpeau serile sau dimineţile, profesori ce ne insultau şi zâmbeau când vedeau că ne este teamă de ei. Eram uşor de manipulat şi de speriat. Eram copii.

Toţi avem astfel de amintiri, însă încerc să le păstrez doar pe cele bune: mentorii pe care i-am avut în şcoala generală şi în liceu, profesori care m-au susţinut, chiar şi când eu nu aveam încredere în mine şi în ceea ce puteam să ofer, pauzele în care ascultam muzică alături de cele mai bune prietene sau când citeam Cronicile din Wardstone şi încercam să le corup, doar-doar îmi vor împărtăşi dragostea pentru serie.

Şcoala nu este un bine sau un rău necesar. Nu trebuie să fie văzută ca o obligaţie, un alt punct de bifat de pe listă. M-a ajutat foarte mult, şi, chiar dacă nu îmi este dor de acea perioadă şi nu aş vrea să o retrăiesc, sunt recunoscătoare. În acei ani, am început să citesc, mi-am descoperit foarte multe pasiuni şi hobby-uri, având drept „cârlig” o lecţie de istorie, un autor recomandat de un profesor sau o discuţie în faţa laboratorului înainte de începerea unei ore. Cu bune şi cu rele, şcoala nu a reprezentat un refugiu sau a doua casă, dar a fost un punct de plecare, unul dintre imboldurile de care am avut nevoie ca să descopăr vastitatea lumii înconjurătoare.

Sub umbra înfricoşătoare a terorismului, Malala merge la şcoală. Luptă pentru dreptul ei şi învaţă din plăcere şi din curiozitate. Este conştiincioasă şi îşi doreşte mereu să ia premiul întâi la finalul semestrului, mustrându-se cu duritate atunci când acest lucru nu se întâmplă. Dragostea ei pentru educaţie poate să fie eclipsată doar de iubirea ce le-o poartă părinţilor săi. Este neobişnuit ca un tată să îi ofere fiicei sale atât de multă libertate, oportunitatea de a avea acces la educaţia vestică, însă, asemenea Malalei, şi aba (termen paștun de afecţiune pentru „tată”) este un erou.

„Şcoala mea era un paradis.

Pentru că în şcoala Khushal zburam pe aripile cunoaşterii. Într-o ţară în care femeile nu au voie să iasă din casă fără să fie însoţite de un bărbat, noi, fetele, călătoream în lung şi-n lat înăuntrul cărţilor. Într-o ţară în care multe femei nu puteau citi preţurile de la piaţă, noi învăţam tabla înmulţirii. Într-un loc în care, de îndată ce intram în adolescenţă, trebuia să ne acoperim feţele şi să ne ascundem de băieţii cu care ne jucam în copilărie, alergam libere ca vântul.”

Dificultăţile financiare nu îl împiedică pe tatăl Malalei să deschidă o şcoală pentru fete, Școala Khushal. Când Malala avea opt ani, tatăl ei se îngrijea deja de opt sute de elevi şi de trei campusuri, o şcoală primară şi două licee, unul pentru băieţi şi unul pentru fete. Acum, mai citeşte o dată numărul, dar mai lent. Opt. Sute. Opt sute de fete şi de băieţi mergeau la şcoală datorită credinţei şi bunătăţii unui singur bărbat. O iniţiativă s-a transformat într-un proiect şi într-un stil de viaţă, pentru că, aşa cum însăşi Malala a afirmat, Şcoala era lumea mea şi lumea mea era şcoala.

Am fost impresionată de legătură dintre Malala şi părinţii ei. Chiar şi când au devenit ţinte, când numele lor au fost rostite la radio, când elevele au început să fie retrase de la şcoală şi rudele şi cei mai buni prieteni i-au rugat să se oprească, să închidă Scoala Khushal şi să îi asculte pe talibani, familia Yousafzai nu a renunţat la luptă şi la educaţie. Și-au riscat siguranţa şi viitorul pentru un vis. Şi-au apărat drepturile. Au apărut drepturile unui popor, drepturile unei societăţi, drepturile unei ţări. Şi glasurile şi idealurile lor au traversat graniţe şi continente, primind susținerea necesară. Însă preţul a fost mare, iar anii de teroare au continuat pentru o perioadă îndelungată, înainte ca ajutorul să sosească.

Sursă: Guyana Chronicle

„- Eu o să-ţi protejez libertatea, Malala. Tu vezi-ţi de visele tale.”

Nu sunt părinte şi nu am niciun drept să judec, dar au fost momente când am pus deciziile luate de tatăl Malalei sub semnul întrebării. Pe de-o parte, i-am admirat curajul, nesăbuinţa şi credinţa, dar, într-un colţ al minţii mele, nu puteam să nu mă întreb: eu aş fi îndrăznit să fac ca el? Mi-aş fi lăsat copilul să îşi continue cuvântările, însemnările pe blogul BBC, discursurile şi apariţiile la televizor, ştiind că talibanii ar putea în orice moment din zi sau din noapte să îl atace şi să îl ucidă? I-aș fi riscat viața?

Sunt întrebări la care niciun părinte nu ar trebui să se gândească, întrebări care ar trebui să rămână fără răspuns. Dar au apărut pe parcursul lecturii şi m-am speriat de ele şi de adevărul din spatele lor. Dacă ei nu ar fi riscat, situaţia ar fi rămas neschimbată şi poate că acum nu ar fi existat nicio şcoală de fete în Pakistan. Împuşcăturile ar fi răsunat în continuare pe străzi, oamenii ar fi fost răpiţi din propriile case, iar femeile şi-ar fi pierdut glasurile şi chiar şi cele mai nesemnificative drepturi. Nesemnificative doar din punctul nostru de vedere.

Eu sunt Malala este un roman ce poate să fie privit ca o lecţie valoroasă de istorie. Nu este o lectură uşoară, nici pe departe. Însemnările şi amintirile Malalei te înspăimântă, te îngrozesc şi, la un moment dat, te deprimă. Involuntar, începi să faci diferite legături, să te gândeşti unde te-ai aflat în datele menţionate în carte.
După câteva minute, când vei înţelege că acele amintiri nu vor reveni prea curând, îţi vei da seama cât de norocos eşti.

10

Perfect

Împrăștiată, dar creativă, cu nasul în cărți și mereu pe fugă. Încăpățânată și cu un doctorat în Sarcasm. Dușmanul declarat al somnului. Cinefilă de mică, cu căștile în urechi oriunde merge, imaginația o îndeamnă să viseze în cele mai (ne)potrivite momente.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Show Buttons
Hide Buttons

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader