Cele o sută de mii de regate (Cele o sută de mii de regate #1) · N. K. Jemisin

„- Spune cuvintele!

[…]

– Fă ce vrei cu mine, Stăpâne al Nopții!”

„Lucrez” la această recenzie de câteva săptămâni. Am tăiat, am șters și am rescris. Am ascuns cartea în bibliotecă, am uitat-o acasă și am recitit câteva capitole, căutând o sursă de inspirație, căutând cuvintele potrivite pentru a vă descrie cât de mult mi-a plăcut și cât de greu mi-a fost să o citesc lent, să prelungesc „tortura”, conștientă de durerea pe care aveam să o simt la finalul lecturii.

N. K. Jemisin este o autoare extraordinară. Completă. Imprevizibilă. Talentul ei este palpabil, un personaj invizibil, care se află mereu în preajma ta, un ghid în necunoscut și în lumile fantastice pe care autoarea le-a creat pentru tine. Își clădește cu grijă personajele, le modelează pe parcurs, strecurându-le secrete și abilități, dorințe și vise, până în punctul în care orice delimitare este imposibilă. Târziu vei conștientiza că toate legăturile tale cu realitatea au fost înlăturate, că te-ai prăbușit în temnița cuvintelor, la mila lui Jemisin. Puterea ei crește, alimentată de curiozitatea ta. Personajele te ademenesc și te înșală, cu zâmbetul pe buze. Tu nu ai nicio influență, nicio armă, niciun avantaj. Din cititor… te vei transforma în prizonier.

La prima vedere, pentru locuitorii din Arrebaia, capitala Celor O Sută de Mii de Regate, Yeine Darr este o sălbatică, o tânără urâtă și lipsită de maniere, conducătoarea unui stat mic și nesemnificativ din Nordul Îndepărtat. Ajunsă în Văzduh, în palatul bunicului ei, regele Dekarta Arameri, Yeine află motivul pentru care a fost chemată: a fost desemnată unul dintre cei trei moștenitori ai tronului.

Vestea este surprinzătoare, după ce toată viața ei a fost ignorată de către familia Arameri. S-a obișnuit cu un trai simplu, dar onest, cu tradițiile poporului ei. Yeine este un soldat și o războinică, nu o prințesă. Îi plac hainele simple, bărbătești, siguranța oferită de tăișul sabiei, adrenalina din focul unei bătălii. Este conștientă de aspectul ei fizic, de privirile compătimitoare care o însoțesc oriunde o poartă pașii, de greutatea cu care se deplasează în rochii sau de ușurința cu care este mințită și jignită.

Jocurile de putere, jocurile politice, o înspăimântă. Își conservă energia și cuvintele, se mulțumește să vorbească puțin și la obiect, pentru a nu le oferi un avantaj verișorilor ei. Nu își dorește tronul și este dezgustată de plăcerea cu care clanul Arameri controlează soarta atâtor regate, prin magie, forță și armele lor de temut, cele care sălășluiesc în palat și îi pândesc pe cei neprotejați: zeii.

Mitologia în jurul căreia își construiește Jemisin propriul regat este uluitoare. Istoria lumii, războaiele și neînțelegerile dintre zei, precum și relația copleșitoare, periculoasă, dintre cei trei frați (Strălucitorul Itempas – Stăpânul Zilei, Trădătoarea Enefa și Nahadoth, Stăpânul Nopții), constituite deliciul acestui roman extraordinar, care (încă) refuză să mă elibereze din vraja pe care a țesut-o în jurul meu, din plasa de iluzii în care am pășit cu atât de multă încredere, fără să intuiesc ce avea să mă aștepte.

După înfrângerea suferită în fața Strălucitorului Itempas, ceilalți zei au devenit sclavii familiei Arameri. Armele lor cel mai de preț. Și-au pierdut o parte din puteri și libertatea. Sunt închiși în Văzduh, blestemați să urmeze ordinele stăpânilor, indiferent cât de crude sau cât de înjositoare le sunt dorințele.

„Se spune că sunt undeva în Văzduh, patru la număr, ferecați în închisoarea unor trupuri umane, ținuți sub cheie prin lanțuri și magie. Poate că dorm în coșciuge de cristal și sunt treziți ocazional pentru a fi lustruiți și unși. Poate că sunt arătați invitaților de seamă.

Dar câteodată, stăpânii lor îi cheamă să atace. Atunci apar noi și stranii năpaste. Uneori, populația unui întreg oraș dispare peste noapte. Odată, prăpăstii crestate, forfotind de aburi, au apărut acolo unde se aflaseră înainte munți.

Este periculos să-i urăști pe cei din familia Arameri. Le urâm armele în schimb, pentru că armelor nu le pasă.”

Yeine este singură și nu știe în cine ar trebui să aibă încredere. Nu reușește să își ascundă temerile și devine o țintă ușoară pentru uzurpatori. Pentru familia Arameri, este doar un pion, o piesă de schimb, o păpușă fragilă și naivă, care poate să fie manipulată de către oricine îl cunoaște pe păpușar. Urechile o ard de la numărul minciunilor care îi sunt șoptite. Ochii o ustură din pricina lacrimilor pe care le eliberează când se află în camera ei, după ce și-a folosit și ultimul strop de energie, și ultima urmă de demnitate, pentru a-și controla reacțiile și a le oferi tuturor ceea ce vor să vadă. O Arameri, nu o Darr.

În plasa de intrigi și conspirații care se desfășoară în Văzduh, aliații lui Yeine sunt zeii. Dintr-un motiv necunoscut, pe ea o preferă, pe ea vor să o ajute. Știe că ar trebui să se ferească de ei, că vor profita de orice greșeală pentru a se elibera sau pentru a o ucide. Un cuvânt greșit, o dorință formulată neclar, și totul s-ar putea sfârși. Dar moartea pare o scăpare, libertatea după care râvnește. Magia din palat o neliniștește. Întrunirile consiliului ascund o amenințare pe care bunicul ei refuză să o deslușească. Zeii îi urmăresc fiecare mișcare și așteaptă ca ea să ia o decizie: va trece de partea lor sau va rămâne un pion al clanului Arameri?

Acum, urmează o parte foarte dificilă pentru mine. Trebuie să vă vorbesc despre Sieh și Nahadoth, personajele mele preferate, cele care m-au făcut să urlu, să plâng, să urăsc, să râd și să iubesc, cele care s-au jucat fără milă cu sentimentele mele, lăsându-mă de fiecare dată amețită și secătuită, la un pas de a izbucni și de a-mi pierde controlul.

Da, o să spuneți că este doar un roman și că ei sunt doar personaje fictive, pe care sigur le voi uita în câteva săptămâni. Nu, această explicație nu este potrivită pentru mine, nu are niciun efect. Eu trăiesc cărțile pe care le citesc, investesc o parte din mine în ele, caut să mă regăsesc în personaje, să le înțeleg deciziile, să le iert greșelile. Cele O Sută de Mii de Regate nu este doar o altă carte din bibliotecă.

Sieh este ca o rază de soare într-o zi cețoasă de toamnă. Nu contează cât de deprimat ești, el sigur va găsi o cale de a-ți fura un zâmbet, oricât de mic ar fi. Yeine are sentimente contradictorii pentru el. Îl îndrăgește și îi place să-l aibă aproape, dar nu poate uita cine și ce este. A fost acolo, un martor mut al prăbușirii atâtor regate și civilizații, un zeu care nu se sfia să-și controleze puterile și să se joace cu soarta muritorilor.

„- De ce vrei să dormi cu mine?

A scos un oftat ușor.

– Pur și simplu îmi placi, Yeine. Chiar trebuie să fie un motiv pentru orice?

S-a strâmbat.

– Păi, asta încep să cred despre tine.”

Dintre toate înfățișările pe care le-ar fi putut alege, Sieh apare întotdeauna ca un copil neastâmpărat și viclean, dornic de afecțiune și de iubire. Se simte fericit și ocrotit în brațele lui Yeine, când ea își strecoară degetele în părul lui sau îi permite să o însoțească în palat, fără să îi pese de neliniștea pe care o „plantează” în mintea celorlalți moștenitori. E un zeu bătrân și îndurerat, care își găsește alinare în trupul unui copil. Un fiu care pare că și-a pierdut părinții și e bântuit de trecut, de amintirile unei crime și a unei trădări despre care foarte puțini, muritori sau zei, îndrăznesc să mai vorbească.

Mereu am fost fascinată de antagoniști, de motivele care i-au îndemnat să treacă de partea Răului, curioasă să le descopăr gândurile și scopurile, să primesc un răspuns pentru toată suferința pe care o provoacă. Nahadoth este Stăpânul Nopții, un villain complex și toxic, cel mai puternic și periculos dintre zeii prizonieri. Forța lui este nemăsurată. Dacă îi oferi libertatea mult râvnită, dacă renunți la controlul pe care îl ai asupra lui, lumea o să fie distrusă.

Există o delimitare foarte fragilă între „statutul” de villain și cel de anti-erou. Cred că Jemisin și-a schimbat părerea de câteva ori, nesigură pe care opțiune să mizeze. S-a implicat, cu trup și suflet, în crearea lui Nahadoth, de la aparițiile sale, până la capcana dualității, lăsându-l pe timpul zilei să fie blocat în trupul unui muritor, iar la lăsarea nopții, când și ultima fâșie de lumină este înghițită de întuneric, să îi fie înlăturate lanțurile. Abia atunci îi simți puterea, îl vezi pe zeu, pe Stăpânul Nopții.

Aparițiile lui sunt spectaculoase. Asta îmi doream de la un roman fantasy: un personaj imposibil de citit, cu intenții ascunse, care își modelează mereu înfățișarea și îi manipulează cu atenție pe cei din jurul său, urmându-și propriile interese… până la un anumit punct.

„În clipa în care atât mintea, cât și corpul mi-au încremenit, m-ar fi putut prinde. Se afla la doar câțiva pași depărtare. Dar nu s-a mișcat și nu a spus nimic, așa că ne-am uitat pur și simplu unul la altul. Fața îi era ca a lunii, palidă și cumva nestatornică. Îi puteam ghici trăsăturile în linii mari, dar niciuna dintre ele nu îmi rămânea în minte mai departe de o impresie de frumusețe uimitoare. Părul lung, foarte lung,  flutura în jurul lui ca un fum negru, cu bucle mișcându-se ca ghidate de o voință proprie.”

Când Yeine și Nahadoth se întâlneau, am fost surprinsă că nu se prăbușea palatul sau că nu îmi lua foc cartea. Când am citit sinopsisul, îmi era teamă de o altă poveste de dragoste „clasică”, specifică romanelor fantasy, despre cea aleasă și cel care o va ajuta să își îndeplinească menirea. Jemisin, ești minunată. Mulțumesc pentru ceea ce mi-ai oferit, voi prețui pentru totdeauna această legătură. Nu îndrăznesc să o etichetez, pentru că nu știu exact ce a fost și nu vă voi dezvălui surprizele pregătite de autoare pentru voi.

Dar… există dorință. Și pasiune. Și atracție. Yeine este vrăjită de Stăpânul Nopții, de chipul lui, de aura întunecată care pulsează în jurul său, umbra ființei sale. Ar vrea să-l ignore, să fugă de el, însă Nahadoth are alte planuri pentru ea. I ship them so bad, that I am not even ashamed anymore.

„Îl doream. Voiam să-l ademenesc. Voiam să-l controlez. M-am văzut pe mine dezbrăcată, întinsă în iarba verde, cu mâinile și picioarele înfășurate în jurul lui Nahadoth, în timp ce el se cutremura deasupra mea, captiv și neajutorat în fața plăcerii. Al meu. M-am văzut mângâindu-i părul negru ca noaptea și uitându-mă în sus chiar în ochii mei, zâmbind cu o satisfacție îngâmfată, posesivă.

Am respins acea imagine, acele sentimente, aproape la fel de repede cum mi se înfiripase în minte. Dar era încă un avertisment.”

Intențiile zeilor nu sunt nobile, însă Yeine nu este surprinsă de acest aspect. Nici ale ei nu sunt. A venit în Văzduh pentru a răscoli trecutul, pentru a căuta un criminal și a elucida un mister care încă răzbate pe holurile din palat, o taină păgână și un sacrificiu care i-a marcat destinul, dirijându-i viața până în acest moment, când are șansa de a deveni următorul conducător al Celor O Sută de Mii de Regate. Însă tronul este o capcană, iar probele pe care trebuie să le câștige au un preț imposibil de plătit.

Cele O Sută de Mii de Regate este romanul care m-a vrăjit și m-a sedus, dar care a refuzat să mă abandoneze. M-am agățat de fiecare pagină, ca un înotător care înfruntă valurile pe timp de furtună, uimită de ingeniozitatea autoarei. Fantasy de calitate, o legătură interzisă între un zeu și muritoare, pasiune, trădări, secrete, conspirații și întorsături spectaculoase de situație.

V-o prezint pe N. K. Jemisin, o voce unică și originală în literatura fantasy, care, din păcate, nu este apreciată la adevărata ei valoare!

Mulțumesc Grupului Editorial Art pentru carte!