The Lunar Chronicles · Marissa Meyer

“Even in the Future the Story Begins with Once Upon a Time.” 

Probabil ați mai auzit de această serie, pentru că Internetul e plin de ea, plin de fanarts, plin de fanficuri, de teorii, de câte și mai câte. Și eu mai auzisem de ea, ba chiar citisem și câteva descrieri pe Goodreads, dar nu citisem nicio recenzie, și aici a fost prima mea greșeală. Până acum, trăisem cu impresia că The Lunar Chronicles este o colecție de repovestiri ale basmelor cu prințese pe care cu toții le știm, în care însă acțiunea se petrece în Spațiu. Credeam că fiecare volum în parte spune povestea unei prințese salvate de prințul pe cal alb. Credeam că o să fie clișeică, și că autoarea a adăugat elemente SF doar pentru a o face puțin mai deosebită. Credeam că nu e nimic de capul ei.

M-am înșelat. Cumplit. Nu e deloc ca orice altă serie YA. Nu e clișeică, nu vă va face să vă dați cu capul de pereți, nu vă veți da ochii peste cap când parcurgeți cărțile. The Lunar Chronicles provoacă dependență, este imprevizibilă, complexă, năucitoare, unică, perfectă. Termenii ce țin de științifico-fantastic sunt frumos integrați în limbajul oarecum simplu, care nu îți permite să lași cartea jos din mână. Multilateralitatea personajelor m-a suprins, dat fiind faptul că, în general, seriile YA au doar două tipuri de protagoniste feminine: fie curajoase până la extrem, care nu se lasă înspăimântate nici de cea mai mare amenințare, fie timide, introvertite, asuprite în mare parte din timp de către partener. Aici, personajele sunt gri, complicate, un deliciu pentru orice cititor.

„The lingering moon caught Cinder’s attention, and a shock of goose bumps covered her arms. The moon had always given her a sense of paranoia, like the people who lived up there could be watching her, and if she stared for too long, she might draw their attention. Superstitious nonsense, but then everything about Lunars was eerie and superstitious.

Lunars were a society that had evolved from an Earthen moon colony centuries ago, but they weren’t human anymore. People said Lunars could alter a person’s brain-make you see things you shouldn’t see, feel things you shouldn’t feel, do things you didn’t want to do. Their unnatural power had made them a greedy and violent race, and Queen Levana was the worst of them.”

Ca să n-o mai lungesc atât, încep cu Universul The Lunar Chronicles. Ne aflăm în anul 126 din a Treia Eră. Începutul Erei a fost marcat de sfârșitul celui de-al Patrulea Război Mondial, și de înființarea Uniunii Pământene (Earthen Union). Uniunea Pământeană este asemănătoare cu Națiunile Unite din „lumea” noastră, însă, în cadrul ei, toți membrii sunt egali și fiecare entitate politică de pe Pământ este un membru. Totuși, acțiunea se petrece în mare parte în Eastern Commonwealth (îmi este dificil să găsesc o traducere fidelă) și în Uniunea Africană (African Union).

Ah, încă ceva, oamenii au colonizat Luna. Da, Luna. Din nefericire, cetățenii Lunii au evoluat, devenind ființe superioare, periculoase, letale: Lunari. Pot controla mințile pământenilor, îi pot convinge să facă orice, și își pot schimba aspectul pentru a fi mai plăcuți, mai frumoși, mai atrăgători. Din această cauză, nu sunt acceptați pe Pământ, sunt temuți, dar persecutați. Evident, Lunarii sunt conduși de un despot malefic, care nu vrea decât să conducă Terra, Calea Lactee, și, dacă se poate, întregul Univers. Ea este cea care vrea să atace Pământul, ea este cea care ar fi regină peste cenușa unui imperiu dacă doar așa poate conduce. Ea este Levana Blackburn. Și-a omorât sora, Channary, pentru a-i fura tronul, și acum vrea să se căsătorească cu Kaito „Kai”, împărat al Eastern Commonwealth-ului, pentru a deveni împărăteasa Uniunii Pământene (nici eu nu am înțeles exact cum vine asta).

Trecând peste planurile înșelătoare ale Levanei, pe Luna a avut loc, cu treisprezece ani în urmă, un eveniment de-a dreptul sumbru. Moștenitoarea tronului, Selene Blackburn, nepoata de sânge a reginei actuale, a pierit într-un foc în creșă. Cum Levana era însetată de putere, era evident că ea și-a ucis ruda pentru a-și asigura o domnie neîntreruptă, însă nimeni nu a avut curajul să o arate cu degetul. De ceva timp, un zvon bucură oamenii de rând și o bântuie pe Levana: s-ar părea că Selene este în viață, pe Pământ. Acum totul se schimbă, iar regina trebuie să grăbească căsătoria cu Kai, altfel ar putea fi în pericol.

„Lunars suspect she killed Queen Channary and Princess Selene, but what can they do about it? They might think of rebellion, but as soon as they’re in her presence, she brainwashes them into compliance again.”

Fiecare volum din serie introduce un nou protagonist, bazat pe personajele din basmele copilăriei. În primul volum, inspirat de Cenușăreasa, aflăm că Linh Cinder este cel mai bun mecanic de pe Pământ, dar este și 36.28% cyborg, o mână și un picior de-ale ei fiind înlocuite cu părți de android. Pe Pământ, cyborgii sunt, la fel ca Lunarii, temuți și discriminați. Datorită părților robotice, cyborgii au abilități speciale, sunt clar superiori oamenilor de rând, și de aceea sunt tratați ca niște scursuri ale societății. Sunt obligați să realizeze munca de jos, sunt sclavi în propriile case, sunt dovada vie că omul se teme de necunoscut.

Cinder are șaisprezece ani, dar singurele ei amintiri sunt de la unsprezece ani în sus: restul e în ceață. Nu știe decât că a luat parte la un accident în care și-a pierdut ambii părinții, dar și mâna și piciorul. Acum locuiește cu mama sa vitregă, Adri, și surorile Peony și Pearl. Deoarece Adri și Pearl nu erau chiar rude iubitoare și ocrotitoare, Cinder s-a apropiat în special de Peony și Iko, androidul familiei Linh. Într-o zi, Cinder găsește urme de letumoză (letumosis), o boală necruțătoare care nu lasă supraviețuitori, pe pielea lui Peony, și niște med-droizi îi iau pe toți în custodie. Cinder se dovedește a nu fi infectată, însă sora sa mai mică rămâne în carantină, iar moartea este inevitabilă. Adri nu o va ierta niciodată pe Cinder, susținând că ea trebuia să se îmbolnăvească, pentru că oricum nimeni nu i-ar fi simțit lipsa.

Când Nainsi, androidul lui Kai, se strică, din cauza dificultății ridicate a procesului de reparare, Cinder este contactată și angajată pentru a remedia problema. Pe scurt, se întâlnește cu Kai, fac ei ce fac acolo și ajung să se îndrăgostească unul de celălalt, însă nu avem timp de așa ceva. Tatăl lui Kai moare și acesta devine împărat, iar Levana vrea să anunțe căsătoria. Între timp, Cinder află că este imună la letumoză, că este Lunară, și colaborează cu Dr. Erland pentru a găsi un antidot, apoi află că Nainsi și nou-numitul împărat sunt în căutarea prințesei pierdute a Lunei. Fast forward puțin, Cinder ajunge să fie întemnițată, însă nu se va da bătută. Plănuiește să evadeze și să pună capăt dominației Levanei.

“She would be brave. She would be heroic. She would make her own destiny.”

Dintre toate cele patru protagoniste, Cinder este de departe preferata mea. Nu pentru că este cea mai curajoasă, fiindcă nu este; nu pentru că este cea mai frumoasă, căci nu e; nu e nici sinceră tot timpul, nu are mereu replicile la ea, și în niciun caz nu este pregătită pentru ceea ce-i este menit să ajungă. Îmi place atât de mult pentru că este reală, este stângace, este chiar și puțin neîngrijită, meseria de mecanic nefiind prielnică unei „prințese”. Totuși, este solidară, este gata să se sacrifice, este gata să ia tot răul asupra sa. Este gata să moară pentru sora ei. Și vrea adevărul. Vrea să afle ce s-a întâmplat cu Selene, și vrea să protejeze Pământul de un tiran.

“Finally, Cinder gulped. “I’m sorry I had to –” She gestured at the unconscious wedding coordinator, then waved her hand like shaking it off. “But she’ll be fine, I swear. Maybe a little nauseous when she comes to, but otherwise…And your android…Nainsi, right? I had to disable her. And her backup processor. But any mechanic can return her to defaults in about six seconds, so…” She rubbed anxiously at her wrist. “Oh, and we ran into your captain of the guard in the hallway, and a few other guards, and I may have scared him and he’s, um, unconscious. Also. But, really, they’ll all be fine. I swear.” Her lips twitched into a brief, nervous smile. “Um…hello, again. By the way.”

În al doilea volum, Scufița Roșie e „jucată” de Scarlet Benoit, o fermieră pricepută din Franța. Atunci când Michelle, bunica sa, este dată dispărută, și nimeni nu pare să dea doi bani pe ea, fata decide că trebuie să o găsească singură. Cele două sunt de nedespărțit, Scarlet locuind la bunica sa încă de când era mică, ajutând-o cu treburile de la fermă și învățând să piloteze nave.

Wolf, un luptător al străzii, se oferă să o ajute pe fată după ce îi observă comportamentul. Deși nesigură la început, Scarlet începe, încetul cu încetul, să aibă încredere totală în Wolf, iar legătura lor se întărește cu fiecare pagină, devenind o relație de prietenie și poate ceva mai mult de-atât. În călătoriile lor, ajung să dea peste o Lunară murdară și neîngrijită, și apoi peste o conspirație pe care nu o vor putea evita, căci implicațiile sunt mai adânci decât ar crede.

Scarlet este clar luptătoarea grupului. Curajul și țelul de a împlini dorința bunicii sale fac din acestă scufiță roșie un adversar de temut, iar atunci când nu mai are nimic de pierdut, nimic nu o poate opri. Totuși, insolența, încăpățânarea și impulsivitatea îi pot aduce eșecul, care se dovedește a fi iminent în cele mai nepotrivite momente.

„She did not know that the wolf was a wicked sort of animal, and she was not afraid of him.”

Legătura dintre Scarlet și Wolf este deosebită, și îmi amintește, oarecum, de Feyre și Rhysand din A Court of Mist and Fury. Sinceră, carnală, adevărată, sunt un duo imbatabil, o pereche care poate aduce urgia asupra oricărui dușman. Totuși, atunci când sunt separați, aptitudinile lor pălesc. Wolf intră într-o stare aproape catatonică, iar Scarlet nu poate să nu se gândească ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi făcut asta și asta, dacă au greșit cu ceva, dacă a meritat efortul.

“But you’re the only one, Scarlet. You’ll always be the only one.”

Cel de-al treilea volum ne-o aduce pe Crescent Moon „Cress” Darnel, varianta autoarei pentru Rapunzel. Atunci când s-a născut, s-a aflat că era un „shell”, o Lunară fără abilități speciale, care nu poate nici să manipuleze, nici să fie manipulată. Din această cauză, a fost luată de la părinții săi, care au fost anunțați că va fi omorâtă, și dusă să trăiască împreună cu celelalte shells.

Când s-a observat că fata are aptitudini de hacker, a fost închisă într-un satelit și de atunci locuiește acolo. Ani de zile într-un loc rece și neprimitor, ani în care a fost, practic, sclava reginei, ochii și urechile sale. Thorne, un fost deținut, reușește să o salveze din temnița sa, iar aceasta se oferă să îl ajute în realizarea obiectivului său. Soarta a făcut ca Thorne să fie chiar „singura” persoană pe care Cress are un hopeless crush, și acum ajunge să petreacă aproape tot timpul cu el.

Cress este naivă. Asta este impresia generală pe care mi-a creat-o. Ar face orice ca să nu moară nesărutată (destul de realist) și încearcă din răsputeri să fie utilă. Thorne nu o merită, dar se poate spune că nici ea nu îl merită pe el. Cred că ea este personajul care mi-a creat cele mai mari probleme, pentru că îmi este greu să o citesc, este mult mai complexă decât pare și oh, chiar trebuie să recitesc seria.

“Maybe there isn’t such a thing as fate. Maybe it’s just the opportunities we’re given, and what we do with them. I’m beginning to think that maybe great, epic romances don’t just happen. We have to make them ourselves.”

Relația celor doi este cu adevărat imperfectă. Ba chiar tinde să devină toxică, un pericol pentru amândoi, fiindcă sunt atât de diferiți. Thorne a mai spus „te iubesc” altor douăzeci și patru de persoane, iar Cress nici măcar nu cunoaște atâția oameni. El nu știe să iubească, iar ea nu știe să fie iubită. Legătura lor e de-a dreptul dificilă, și uneori imposibil de continuat, dar ajung să se descopere reciproc, scoțând la iveală trăsături nebănuite, de a căror existență ei nici măcar nu erau conștienți.

„Imagine if there was a cure but finding it would cost you everything. What would you do?”

„Everyone I have ever cared for is either dead or left me. Everyone-except for you. So don’t tell me I’d be safer with someone else; because the truth is that I would just be more scared.”

În volumul 4, este prezentată Winter Hayle-Blackburn, fiica vitregă a Levanei. După ce mama sa, Sol, a murit, Levana și-a schimbat înfățișarea pentru a arăta exact ca aceasta, totul pentru a-l convinge pe Evret, tatăl lui Winter, să o iubească. El nu avea cum să refuze, fiindcă a fost manipulat, așa că s-au căsătorit, iar Winter a devenit prințesa Lunei. Nu a durat mult până ca regina să își dea seama că Winter este o amenințare, așa că l-a obligat pe Jacin, garda prințesei, să o omoare. Știți cum decurge Albă-ca-Zăpada: Jacin nu o ucide, ci o ajută să fugă, apoi îi prezintă alt cadavru Levanei. Din pură întâmplare, există o echipă care are nevoie de Winter pentru a o detrona pe regină, și fata urmează să li se alăture.

Winter este un mister pentru mine, chiar și acum. Nu este un shell, ci o Lunară cu puteri depline, ba chiar mai puternice decât majoritatea. Cu toate acestea, refuză să își folosească puterile, în urma unui eveniment neplăcut din copilărie, și, din această cauză, este bolnavă. Când un Lunar nu își utilizează abilitățile pentru o perioadă îndelungată, începe să vadă și să audă lucruri, totul iese de sub control, și halucinații de tot felul îi bântuie mintea. Poate unora le-a fost interzis să se folosească de puteri, însă Winter o face din proprie inițiativă. Nu vrea să rănească oameni doar pentru că este superioară. O admir nespus.

“Yeah, but broken isn’t the same as unfixable.”

“Why is it always a prince?” asked Winter. “Why isn’t she ever saved by a top-secret spy? Or a soldier? Or a … a poor farm boy, even?”

“I don’t know. That’s just how the story was written.” Evret brushed back a curl of Winter’s hair. “If you don’t like it, we’ll make up a different story tomorrow night. You can have whoever you want rescue the princess.”

“Maybe the princess can save herself.”
“That sounds like a pretty good story too.”

E greu să spui ceva despre Levana. E malefică, e cu adevărat crudă, un monstru, dar are motivele ei. Când era mică, Channary, sora ei, își exersa manipularea pe ea. O punea să facă diferite sarcini, care mai de care mai neînsemnate, până când a întrecut măsura. A rugat-o pe Levana să își bage mâna în șemineul aprins. A refuzat, normal. Apoi Channary a manipulat-o, însă de la doar o mână a ajuns la jumătate de față. Astfel, Levana a ajuns să se urască, să folosească glamour-ul pentru a-și masca hidoșenia, și chiar, poate, să-și omoare sora și nepoata. Singura problemă e că oglinzile nu pot reflecta un glamour, ci doar realitatea, și din această cauză orice suprafață reflectorizantă de pe Luna fie a fost distrusă, fie înlocuită cu altceva. Atât de departe merge ura Levanei pentru sine.

“She cried for the girl who had never belonged. A girl who tried so hard, harder than anyone else, and still never had anything to show for it.”

“Love is a conquest! Love is war!”

 Îmi e foarte greu să cuprind entuziasmul și hype-ul meu pentru serie în recenzie, și nu știu ce aș putea face mai mult ca să vă conving să o citiți. The Lunar Chronicles o serie minunată, care chiar, chiar merită citită. Vă asigur că îmi veți mulțumi, sunt sigur că o să vă placă. Ce pot să vă mai zic în afară de: „Începeți-o”? Începeți-o!