Recomandare: 50 de cărți de căutat la #Bookfest13

Pentru că lista unui bookaholic crește exponențial (nu încercați să mă mințiți, știu adevărul), iar editurile încă nu ne-au dezvăluit toate noutățile și surprizele cu care ne așteaptă la Salonul Internațional de Carte Bookfest, ediția a XIII-a, m-am gândit să vin în ajutorul vostru cu o listă „scurtă” cu/de recomandări, câteva titluri ce mi-au atras atenția și pe care plănuiesc să le citesc în perioada următoare.

Târgul va avea loc între 30 mai și 3 iunie, la Romexpo, în noul pavilion B2. Intrarea este liberă, iar Invitatul de Onoare este SUA.

Editura Paladin (Grupul Editorial ART)

1. Carbon modificat (Takeshi Kovacs #1), de Richard K. Morgan

Când vor întreba cum am murit, spune-le: la fel de furios.

Prin stocarea spiritului într-o memorie corticală care poate fi inserată în alt corp, moartea devine un detaliu. Ucis în mod violent pe câmpul de luptă, fostul agent special Takeshi Kovacs este reîntrupat cu ajutorul magnatului Bancroft, pentru a rezolva misterul morții acestuia. În aparență, o sinucidere. Dar când viața se află la doar o reactualizare distanță, să-ți pui capăt zilelor poate părea absurd.Un demon electronic, un spirit malign ce trăia sub formă de carbon modificat și apărea doar ca să distrugă și să ucidă.

2. Războiul lui Caliban (The Expanse #2), de James Corey

Este un sistem complex simplu. Pentru că-i simplu, este supus efectului de cascadă, iar pentru că-i complex, nu se poate anticipa ce se va prăbuși. Și nici cum anume. este imposibil de computerizat.

Sistemul solar este la un pas de izbucnirea unui război interplanetar. Supraputerile Marte și Pământ se află într-o permanentă dispută și conflictul amenință să ia amploare odată cu apariție protomoleculei care face ravagii pe Venus. Un tată își caută cu disperare fetița dispărută chiar înainte de dezlănțuirea haosului provocat de virusul extraterestru, iar în ajutor îi vin căpitanul Holden și echipajul său, care pornesc într-o călătorie spațială cu miză dublă: găsirea lui Mei și restabilirea ordinii în sistemul solar.

Dacă viața transcende moartea, atunci te voi căuta în cealaltă parte. Dacă nu, tot acolo.

3. Helliconia. Primăvara (Helliconia #1), de Brian Aldiss

Credeți că trăiți în centrul universului. Eu spun că trăim în centrul unei ferme. Poziția noastră este atât de neînsemnată, încât nici nu vă puteți da seama de realitate.

Sub cei doi sori ai Helliconiei, o planetă îndepărtată, dar foarte asemănătoare cu Terra, trecerea lentă a anotimpurilor reglementează nașterea, creșterea și căderea civilizațiilor într-un ciclu fără sfârșit. Sosirea primăverii va transforma complet lumea, societatea și viețile celor ce au cunoscut până atunci doar iarna pe care o crezuseră perpetuă. În momentul apariţiei pe orbita ei a unei staţii științifice se pune întrebarea dacă cercetătorii pământeni aflaţi la bordul acesteia sunt mai mult decât simpli observatori.

Problema era în curs de dezbatere – deseori aprinsă. O dată în plus, existau capete înfierbântate care, în ciuda primejdiilor, votau pentru o expediție ilegală pe suprafața Helliconiei.

4. Lumea inelară (Lumea inelară #1), de Larry Niven

Semenii mei au plecat în direcția Norilor lui Magellan, dar unii dintre noi am rămas, în cazul în care migrația păpușarilor ar întâmpina vreun obstacol. Acum a întâmpinat.

Megastructura descoperită de specia extraterestră a păpuşarilor într-un colţ încă neexplorat al universului se dovedeşte a fi un inel uriaş construit în jurul unui soare. Deşi înfricoşaţi de posibila întâlnire cu cei care au creat imensul artefact, păpuşarii alcătuiesc un grup expediţionar care să-l exploreze. Însă aventurierul Louis Wu şi echipajul lui pestriţ vor avea de înfruntat pericole majore în vastul şi necunoscutul ecosistem al Lumii Inelare.

Lumea Inelară nu avea orizont.

Nu se zărea nicio linie în care pământul să se curbeze sub cer. Mai degrabă cerul și pământul păreau să se contopească într-o zonă unde detaliile de mărimea unor continente erau doar niște puncte și unde toate culorile se topeau gradual în albastrul cerului.


Editura Youngart (Grupul Editorial ART)

5. Fata cu palton albastru, de Monica Hesse

Unul dintre cele mai bune romane YA din 2016 conform Entertainment Weekly, Booklist, The New York Public Library. Premiul Edgar.

Amsterdam, 1943. Hanneke procură și livrează mărfuri de pe piața neagră,le ascunde părinților îngrijorați adevărata natură a ocupației sale și-n fiecare clipă e cu gândul la iubitul ei ucis pe front când nemții au invadat țara.

După o livrare obișnuită, o clientă îi cere ajutorul. Așteptându-se ca doamna Janssen s-o roage să obțină carne sau cafea veritabilă, Hanneke este șocată să audă că i se cere să găsească o adolescentă evreică evaporată ca prin farmec din cămăruța unde bătrâna doamnă o ascundea. Inițial, Hanneke nu vrea să se implice într-o misiune atât de periculoasă, dar este atrasă curând într-un păienjeniș de mistere și de descoperiri uimitoare care o conduc în interiorul Rezistenței, îi deschid ochii în fața mașinăriei de război naziste și o obligă să acționeze.

Fata cu palton albastru este un roman extraordinar despre curaj, durere și dragoste în niște vremuri imposibile.

6. Cititoarea (Marea de Aur și Cerneală #1), de Traci Chee

Una dintre cele mai bune cărți ale anului 2016 conform Kirkus, NPR, Buzzfeed, Bustle, School Library Journal.

Sefia știe ce înseamnă să supraviețuiești. După ce tatăl îi e ucis cu brutalitate, tânăra dispare în sălbăticie împreună cu mătușa ei, Nin, care o învață să vâneze și să fure. Dar după ce Nin este răpită, Sefia rămâne complet singură și niciuna dintre tehnicile de supraviețuire învățate nu o pot ajut să dea de urma mătușii ei. Singurul indiciu pe care îl are este un obiect dreptunghiular straniu, despre care va afla că e o carte, un lucru nemaipomenit într-o societate neinstruită. Cu ajitorul cărții și al unui străin misterios (care are propriile lui secrete întunecate), Sefia pornește să-și salveze mătușa și să-i pedepsească pe cei responsabili de moartea tatălui ei.

7. Diabolica (Diabolica #1), de S.J. Kincaid

Nemesis e o Diabolică – un monstru, ar spune unii –, un umanoid creat în laborator special pentru Sidonia, fiica Senatorului von Impyrean. E nemiloasă, are o forţă fizică de temut şi i-a fost încredinţată o singură misiune: să ucidă pe oricine ar vrea să-i facă rău Sidoniei. Şi-ar da bucuroasă viaţa pentru ca aceasta să fie în siguranţă. Aşa încât atunci când Împăratul află de ereziile Senatorului Impyrean şi-i porunceşte să i-o trimită pe fiica lui la curtea galactică, Nemesis e cea care, deghizată, îi va lua locul Sidoniei. Odată ajunsă acolo, va descoperi că politica e un adevărat cuib de vipere, unde trebuie să se adapteze rapid pentru a supravieţui, folosindu-şi alte abilităţi decât cele fizice. Astfel, în mijlocul pericolelor şi al rebeliunilor, Nemesis îşi va descoperi umanitatea şi, poate, va găsi calea de a salva lumea.

Diabolica este o poveste despre curaj, maturitate şi găsirea identităţii, într-o lume în care nu ştii  cine îţi e prieten şi pe cine te poţi baza.

8. Cum să spânzuri o vrăjitoare, de Adriana Mather

După ce tatăl ei se îmbolnăveşte brusc, Samantha Mathers e nevoită să se mute împreună cu Vivian, mama sa vitregă, în Salem. Viaţa într-un nou oraş se dovedeşte a fi dificilă, iar să-şi facă prieteni e încă şi mai greu – căci Sam e descendenta preotului Cotton Mather, unul dintre bărbaţii responsabili pentru Procesele vrăjitoarelor din Salem. Astfel, fără să vrea, devine inamica unui grup de fete de la şcoală. Când în viaţa ei apar şi o fantomă, şi un blestem vechi de secole, iar oamenii din jur încep să moară, Sam se trezeşte aruncată direct în mijlocul unei vânători de vrăjitoare. Are ea puterea de a opri totul până nu e prea târziu?


Editura ART (Grupul Editorial ART)

9. Un caz foarte straniu: doctorul Jekyll şi domnul Hyde Robert, de Louis Stevenson

O fabuloasă explorare a ascunzișurilor minții umane și o operă cult a literaturii gotice, la fel de tulburătoare și înfiorătoare pe cât era și-acum mai bine de un secol.

„Stevenson își deschide ochii, și ni deschide și nouă, în fața confuziei realității, iar ceea ce ne arată este ceva ce-l preocupă în mod vital pe cititorul modern: inevitabila dualitate a existenței noastre.“ The Atlantic

„O operă care e mai aproape de poezie decât de proza obișnuită. Din aceeași ligă cuDoamna Bovary sau Suflete moarte.“ Vladimir Nabokov

10. Scandalul (Scandalul #1), de Fredrik Backman

Situat în inima pădurii, Björnstad-ul pare un oraș mort. Singura șansă ca economia să reînvie este ca echipa de juniori să câștige finala campionatului de hochei. Dar pentru unii dintre tinerii hocheiști de șaptesprezece ani, educați în spiritual „doar victoria contează” presiunea devine prea mare, iar importanța pe care o dau victoriei transcende dimensiunea morală a vieții lor în comunitate. Și atunci când interesele – fie ele financiare, fie legate de glorie – devin mai importante decât oamenii, victimele devin vinovați, iar cei diferiți devin paria.

Backman aduce în discuție două subiecte de actualitate: agresiunea sexual și discriminarea etnică și de gen. Fără să arate cu degetul, fără să fie părtinitor sau să găsească vinovați, el pune pe tapet faptele, neomițând contextul, și-i lasă pe cititori să judece singuri.

11. Jurnalul secret al lui Hendrik Groen, 83 de ani şi ¼, de Hendrik Groen

Cine e Hendrik Groen? Să fie într-adevăr un octogenar respectabil? Un avertizor de integritate al căminelor de bătrâni din Amsterdam? Sau poate în spatele acestui pseudonim se ascunde un faimos scriitor de limbă neerlandeză. Nimeni nu știe cine e misteriosul Hendrik Groen, ori cât adevăr există în scrierile sale, însă formidabilul succes de care s-a bucurat – a fost tradus în peste treizeci și trei de limbi – l-a făcut să-și continue demersul început pe site-ul revistei Torpedo cu un nou volum în care pune sub lupă un an din viața atașantului personaj. Iată ce spune despre romanele lui: „Nu există nici o frază mincinoasă, însă nu toate cuvintele sunt adevărate.“

Hendrik Groen are 83 de ani, locuiește într-un cămin din Amsterdam și nu poate să sufere bătrânii. Mai exact, detestă smiorcăielile și văicărelile, nelipsitele discuții despre boli și beteșuguri și veșnicele povești despre vremurile de odinioară cu care vin aceștia la pachet. Slavă Domnului, nu toată lumea din cămin e atât de plictisitoare! E suficient să se mai găsească câțiva bătrânei cu un spirit la fel de tânăr ca al lui Hendrik pentru ca clubul Badanumo („Bătrân, dar nu mort“) să ia naștere. Împreună, membrii clubului organizează diverse ieșiri (de la campionate de petancă la ateliere de gătit), perseverează în lupta lor împotriva conducerii căminului, se străduiesc să nu piardă contactul cu „lumea civilizată“ din afara căminului,  formează un front comun în fața pesimismului și-a suflului morții care îi înconjoară și încearcă, pe cât se poate, să se bucure de viață.

Dincolo de situațiile comice și comentariile sarcastice se întrezăresc multe amintiri dureroase și răni necicatrizate. Însă, cu luciditate și demnitate, într-un stil lejer și printr-o scriitură simplă, Hendrik Groen ne livrează o înduioșătoare lecție de optimism adresată generațiilor de orice vârstă.12. Disecție, de Han Kang

Roman câștigător al prestigiosului premiu italian Malaparte în 2017.

Printre cele mai bune cărți ale anului 2017 pentru: Amazon, The Atlantic, San Francisco Chronicle, NPR, Library Journal, Huffington Post.

În centrul romanului Disecție  se află un episod atroce din istoria Coreei de Sud, masacrul de la Gwangju din mai 1980 când armata a ucis cu o brutalitate și o cruzime de neînchipuit civilii care protestau, inclusiv femei și copii. Bilanțul celor împușcați, omorâți în bătaie sau cu baioneta este încă un subiect disputat: armata a declarat sub două sute de morți, presa străină peste o mie.

Dar cifrele contează mai puțin aici pentru că răscolitorul roman al lui Han Kang vorbește despre un bilanț mai profund și mai devastator: poveștile întrețesute aici ne spun, într-o scriitură de o sensibilitate exacerbată, că o traumă se depune în carnea și în oasele victimei zeci de ani, dar și că moartea unui singur om bulversează ireparabil viețile celor care rămân în urmă.

Ca un omagiu adus victimelor și supraviețuitorilor masacrului care nu au voce și trebuie să fie auziți, romanul este structurat în șapte capitole, fiecare povestit din perspectiva unor personaje diferite și se întinde din 1980 până în 2013.

Toate șapte au în comun faptul că au legătură cu acel mai sângeros: întâi auzim vocea lui Dong-ho, un băiat de paisprezece ani care își caută un prieten dispărut în tăvălugul acelor zile și ajunge să aibă grijă de cadavrele victimelor nerevendicate și este ucis și el; apoi auzim povestea prietenului dispărut care este spusă din perspectiva unui leș aruncat într-o groapă comună, urmată, pe rând de istorii ale supraviețuitorilor – un redactor de carte, un prizonier torturat după masacru, o tânără muncitoare într-o fabrică abuzată și brutalizată, mama lui Dong-hi și, în fine, închizând o bulcă, Han Kang însăși, a cărei familie vânduse casa părinților lui Dong-ho și se mutase din oraș cu câteva luni înainte de masacru.


Editura Grafic (Grupul Editorial ART)

13. V de la Vendetta, de Alan Moore și David Lloyd

Scriitura inteligentă a lui Alan Moore se combină excelent cu extraordinarele ilustrații ale lui David Lloyd în acest roman distopic devenit un clasic.

V de la Vendetta e o poveste impresionantă despre libertate, o carte-cult esențială nu doar pentru fanii romanelor grafice, ci și pentru cititorii pasionați.

Într-un viitor distopic, după ce fața Planetei a fost schimbată de un război devastator, în Anglia puterea este preluată de un regim totalitar, neofascist, al cărui scop declarat este de a restabili ordinea. Dar aici ordine înseamnă teroare, pierderea libertății, lagăre de reeducare, foamete. Un singur om îndrăznește să lupte împotriva opresiunii: V. Arma lui: anarhia. Acolo unde linia dintre bine și rău se confundă, unde libertatea individului nu mai înseamnă nimic, unde a dispărut orice speranță, doar misteriosul V se mai împotrivește regimului.

14. Watchemen, de Alan Moore și Dave Gibbons

Carte câștigătoare a premiilor EISNER și HUGO.

Acțiunea din Watchmen se petrece într-o lume paralelă, unde supereroii au intervenit în mersul lucrurilor, astfel că mersul istoriei s-a schimbat: America a câștigat războiul împotriva Vietnamului, scandalul Watergate nu a avut loc, iar progresul tehnologic a atins culmi nebănuite. Însă vremea supereroilor a apus acum și activitatea lor e declarată ilegală. Dar când un ucigaș misterios începe să vâneze membri ai fostei echipe de supereroi Crimebusters, aceștia trebuie să intre iar în acțiune, într-o încercare disperată de salvare a propriilor vieți și chiar a lumii întregi, amenințată de izbucnirea unui nou război mondial.

Vândut în milioane de exemplare, Watchmen este romanul grafic care a influențat în mod hotărâtor întreaga industrie a benzilor desenate. Profunzime psihologică, realism, ilustrații uluitoare – toate acestea fac din creația lui Allan Moore și Dave Gibbons o capodoperă.


Colecția Leda Edge (Grupul Editorial Corint)

15. Ascensiunea (Destinul reginei #1), de Rebecca Ross

El a ales trădarea. Ea alege răzbunarea.

Deoarece este un copil din flori, mademoiselle Brienna Colbert a fost alungată din nobila ei familie și trimisă la Casa Magnalia, o școală pentru cei care doresc să devină maeștri ai uneia dintre cele cinci pasiuni: artele plastice, muzica, arta dramatică, înțelepciunea și cunoașterea.

Pe măsură ce ziua absolvirii se apropie, Brienna trebuie să facă față nu doar sentimentelor sale interzise față de inteligentul și frumosul ei profesor, maestrul cunoașterii Cartier Évariste, ci și năucitoarelor amintiri ale unuia dintre strămoșii săi, pe care începe să le retrăiască aievea. Iar aceste țăndari ale trecutului dau la iveală secrete periculoase și ajung să o arunce pe tânără în mijlocul unui complot îndrazneț, aproape nebunesc, menit să îl detroneze pe regele nedrept al Maevanei pentru a o reînscăuna pe urmașa reginelor îndrituite și a redeștepta la viață magia.

Războiul e pe punctul să înceapă, iar Brienna trebuie să aleagă de partea cui vrea să lupte: a pasiunii, loialității și dreptății sau a familiei de sânge și a ambiției.

16. Jack Spintecătorul: Crimele din Whitechapel (Anchetele lui Audrey Rose #1), de Kerri Maniscalco

Audrey Rose Wadsworth, fiica unui controversat lord britanic, duce o viață dublă. Ziua, tânăra de doar 17 ani își împarte timpul între ceaiuri dansante, spectacole de circ și probe la croitoreasă. Seara, studiază în secret medicina și își ajută unchiul să facă autopsii. Când diabolicul Jack Spintecătorul începe să terorizeze întreaga Londră, ucigând femei nevinovate, Audrey Rose pornește o investigație pe cont propriu. Ancheta însă o va aduce în fața unor adevăruri greu de digerat, iar adolescenta va trebui să ia decizii care îi vor frânge inima.

17. Tinerele Elite (Tinerele Elite #1), de Marie Lu

Signorina Adelina Amouteru este unul dintre puținii copii care au supraviețuit îngrozitoarei febre a sângelui, molima care a ucis mai bine de o treime din populația Kenetterei. Cei rămași au fost însemnați în cele mai stranii moduri și au căpătat puteri atât de mari și neobișnuite, încât oamenii au început să îi considere făpturi din altă lume. Pentru unii sunt adevărați demoni, monștri aducători ai nenorocului, malfetto, iar pentru alții, preaiubiți copii ai zeilor, Tinere Elite…

18. Orașul de bronz (Trilogia Daevabadului #1), de S.A.Chakraborty

Pășiți, fără teamă, în orașul de bronz, în Daevabadul cel clădit de făpturi mitice, unde djinn-ii din basmele arabe i-au construit o lume fascinantă, în care magia și miraculosul se împletesc cu intrigile politice și amoroase, iar fanatismul religios cu lupta de eliberare a celor oprimați din cauză că aparțin unei rase declarate impure, într-o poveste care va reuși să fie pe cât de pasionantă, pe atât de realistă.

„Urzeala tronurilor a lui George R.R. Martin se combină cu miraculoasele povești din O mie și una de nopți în acest roman despre Nahri, o tânără maestră în escrocherii din secolul al XVIII-lea, din Cairo, care descoperă că djinn-ii există și au construit o civilizație înfloritoare. […] Aventurile prin care ea trece alături de chipeșul daeva Dara sau în compania habotnicului, dar atât de inteligentului și mărinimosului prinț al djinn-ilor, Alyzaid, precum și finalul surprinzător au reușit nu doar să mă țină cu sufletul la gură, ci și să mă facă să trepidez de nerăbdare în așteptarea celui de-al doilea volum al TRILOGIEI DAEVABADULUI.” ADRIAN LIANG, The Amazon Book Review

19. Ghid de vicii și virtuți pentru gentlemeni (Ghidul #1), de Mackenzi Lee

Recenzie: aici

Henry „Monty” Montague a primit o educație aleasă, în speranța că va deveni un gentleman perfect. Tânărul este însă un spirit neîmblânzit, pe care nici șederile în cele mai distinse școli din Anglia, nici pedepsele aplicate cu încrâncenare de severul său tata nu reușesc să îl lecuiască de pasiunea pentru jocurile de noroc, băutură și idilele cu bărbați și femei deopotrivă.

Pornit în Marele Tur al Continentului, împreună cu cicălitoarea, dar inteligenta lui soră mai mică, Felicity, și avându-l alături pe cel mai bun prieten al său, Percy, de care e îndrăgostit până peste cap, Monty şi-a propus să dea uitării toate constrângerile și să se distreze cum nu a mai făcut-o vreodată. Când însă dă dovadă de nesăbuință și își însușește un obiect misterios de la curtea regală franceză, călătoria de plăcere se transformă într-o aventură în toată regula, din care nu lipsesc tâlharii la drumul mare, pirații, secretele alchimice și întâmplările romantice.


Colecția Smart Age (Grupul Editorial Corint)

21. Ne vedem în Cosmos, prieteni!, de Jack Cheng

Recenzia: aici 

Tot ce-și dorește Alex, un băiat de unsprezece ani, este să-și lanseze iPodul în spațiu. Cu o serie de înregistrări audio, el le va arăta altor forme de viață din spațiul cosmic cum este viața pe Pământ, pe Pământul său. Dar pentru un băiat a cărui familie pare să funcționeze din ce în ce mai puțin în limite normale, nu este ușor să se lupte cu marile întrebări.

Din fericire, nu luptă singur, ci însoțit de Carl Sagan, câinele care poartă numele unui celebru astrofizician, care e și eroul său.


Corint Junior (Grupul Editorial Corint)

22. Pe cuvânt de șoricel, de James Patterson și Chris Grabenstein

Isaia este un șoricel − un șoricel albastru − care poate vorbi, râde, citi și simți lucrurile foarte profund, la fel ca voi. Crescut într-un laborator unde se fac tot felul de experimente, Isaia este extrem de inteligent, dar încontinuu speriat de tot ce-l înconjoară.

Într-o bună zi, șoricelul albastru reușește să evadeze din acest loc oribil, deși este nevoit să-și lase în urmă familia. Singur acum, Isaia trebuie să învețe să supraviețuiască în libertate, cu dușmanii, cu prietenii, cu hrana oamenilor. Când o întâlnește pe Hailey, la fel de neobișnuită, Isaia învață că, oricât de mic sau de speriat ai fi, întotdeauna găsești o cale de a schimba lumea.


Editura Storia Books

23. Puterea, de Naomi Alderman

Recenzie: aici

Ce s-ar întâmpla dacă femeile ar căpăta brusc o putere nimicitoare și nemaivăzută? În Puterea, lumea e un loc familiar: băiatul nigerian bogat care lenevește pe marginea piscinei părinților; copilul aflat în plasament, ai cărui părinți adoptivi își ascund adevărata fire în spatele religiei; politicianul american ambițios; fata dură de pe străzile Londrei, care provine dintr-o familie atipică.

Din senin apare însă o forță nouă, vitală, care se răspândește cu viteză și care face ca destinele personajelor să se împletească cu consecințe devastatoare. Adolescentele își descoperă o putere fizică uriașă – pot provoca o durere atroce și chiar moartea. Astfel, printr-o mică întorsătură a naturii, lumea este repornită de la zero.

24. Prințul nemilos (Făpturile Văzduhului #1), de Holly Black

Recenzie: aici

Jude avea șapte ani când părinții ei au fost uciși iar ea și cele două surori ale ei au fost răpite și duse să trăiască în înșelătoarea Înaltă Curte a Tărâmului zânelor. Au trecut zece ani și acum Jude își dorește mai mult decât orice să-și găsească locul aici, în ciuda condiției sale de muritoare. Însă multe dintre zâne detestă oamenii. Mai ales Prințul Cardan, fiul cel mai mic și mai nemilos al Înaltului Rege. Ca să-și câștige locul la Curte, Jude este nevoită să-l sfideze și să suporte consecințele.

Luxuriantă, plină de pericol, o carte ca o bijuterie întunecată. Lumea lui Black este amețitoare, pătrunsă de un sentiment neîndurător de pericol. M-a captivat capitol cu capitol, pe tot parcursul aventurii lui Jude, care este o eroină de care te atașezi imediat – curajoasă, dar practică, întru totul umană. Această poveste savuroasă vă va seduce și vă va face să tânjiți mereu după încă o pagină.

25. Eliza și monștrii ei, de Francesca Zappia

În lumea reală, Eliza, o fată de 18 ani, este timidă, ciudată și lipsită de prieteni. Online este LadyConstellation, creatoarea anonimă a Monstrous Sea, un webcomic extrem de popular, cu milioane de followers și de fani în întreaga lume. Eliza nu-și închipuie că ar putea vreodată să îndrăgească lumea reală așa cum o iubește pe cea online și nu simte nicio dorință să încerce.

Apoi Wallace Warland, cel mai mare scriitor de fanfiction pentru Monstrous Sea, se transferă la școala ei. Wallace crede că Eliza este un fan ca oricare altul și, pe măsură ce băiatul o scoate din carapacea ei, fata începe să se întrebe dacă nu cumva viața offline merită o șansă. Dar, când secretul Elizei este împărtășit din greșeală cu restul lumii, tot ce a construit – povestea ei, relația ei cu Wallace, până și propria sănătate mintală – începe să se năruiască.


Editura Nemira

Colecția Nautilus

26. Povestea lui Zoe (Războiul bătrânilor #4), de John Scalzi

La numai 16 ani, Zoë Boutin-Perry este o legendă sacră pentru o specie de extratereștri și pion într-un joc de strategie care poate salva sau condamna definitiv umanitatea.

Când au fost aleși să guverneze noua lume colonială, părinții ei au crezut că vor începe o viață minunată printre stele. Dar colonia lor a ajuns în centrul conflictului dintre Uniunea Coloniala și Conclavul extraterestru. Iar acum numai Zoë îi poate salva.

27. 28. & 29. Seria Turnul Întunecat (volumele 1-3), de Stephen King

Pistolarul

Acum câteva zeci de ani scriitorul l-a născocit pe Roland Deschain, ultimul pistolar. Acesta, un singuratic care ne va bântui imaginaţia, porneşte într-o călătorie spre bine şi rău. În lumea lui fără speranţă, dă de urmele omului în negru, cunoaşte o femeie seducătoare şi se împrieteneşte cu Jake din New York. Pe de o parte dând dovadă de un realism crud, pe de altă parte etalând un onirism de basm, Pistolarul deschide poate cea mai reuşită odisee scrisă de Stephen King.

Alegerea celor trei

La capătul nopţii de zece ani, omul în negru se transformă într-o mână de oase, iar Roland se trezeşte pe o plajă părăsită din strania lume paralelă ce oglindeşte distorsionat lumea noastră. După ce înfruntă creaturi bizare, ieşite din marea năvalnică, Roland rătăceşte printre multele porţi misterioase care duc spre perioade de timp diferite din istoria oraşului New York.

În trei dintre aceste lumi alternative îşi găseşte nişte tovarăşi imprevizibili: Eddie Dean, dependent de droguri şi contrabandist, Odetta Holmes, o activistă cu personalitate multiplă, şi Jack Mort, un personaj cu totul enigmatic.

Ținuturile pustii

Roland, ultimul pistolar, se apropie tot mai mult de Turnul Întunecat, care îi bântuie visele şi coşmarurile. Urmăriţi de Străinul fără Vârstă, el şi tovarăşii lui se aventurează pe un drum plin de pericole până la Lud, oraşul pustiit. Dar pe măsură ce traversează deşertul damnării, în macabra lume nouă, ei încep să priceapă cine – şi ce – îi face să meargă mai departe. Amestec desăvârşit de acţiune şi suspans, Ţinuturile pustii îi lasă pe cititori cu răsuflarea tăiată în aşteptarea următorului volum. Căci Turnul e din ce în ce mai aproape…


Colecția Suspans

30. IT, de Stephen King

Derry, din Maine, este un orăşel de provincie înspăimântător de familiar oricui, numai că aici chiar se petrec lucruri cu adevărat înspăimântătoare.

Şapte adolescenţi s-au confruntat direct cu aceste lucruri. Iar acum trebuie să se întoarcă şi să-şi respecte promisiunea făcută cu 28 de ani în urmă: să prindă creatura care vânează din nou copiii oraşului. Amintirile lor îngrozitoare despre vara când totul s-a schimbat îi vor ajuta să vâneze la rândul lor monstrul mascat în clovn care ademeneşte cu baloane, castane coapte şi covrigei.


Colecția Babel

31. Șarpele din Essex, de Sarah Perry

După moartea soțului ei, Cora Seaborne începe o viață nouă în Colchester, un sătuc englez, în care se zvonește că miticul Șarpe din Essex, care odinioară stătea în ținutul mlăștinoș, s-ar fi întors în parohia Aldwinter.

Amatoare de științe ale naturii, Cora este convinsă că ceea ce localnicii iau drept o creatură magică poate fi un exemplar dintr-o specie nedescoperită. William Ransome, vicarul parohiei locale, pe de altă parte, consideră că zvonurile sunt doar rodul lipsei de credință adevărată. O legătură strânsă se creeză între Cora și Will în ciuda diferențelor dintre ei, pe măsură ce amândoi încearcă să deslușească misterul Șarpelui din Essex. Poveste spusă cu multă grație şi inteligență, Șarpele din Essex este înainte de toate o carte despre dragoste și multele forme pe care ea le poate lua.


Colecția Nemira Young Adult

32. Adunarea Umbrelor (Culorile magiei #2), de V.E. Schwab

Au trecut patru luni de când Kell a intrat în posesia pietrei negre, de când a cunoscut-o pe Lila, de când i-a înfrânt pe gemenii Dane. Totul pare că a revenit la normal, dar Kell se simte vinovat și bântuit de coșmaruri rău-prevestitoare. În jurul lui, întreaga Londră Roșie se pregătește de Jocurile Elementelor – o competiție interna]ională de magie, menită să întărească legăturile între statele vecine.

Dar în acest timp, o altă Londră e gata să revină la viață, iar cei crezuți dispăruți pentru totdeauna sunt pe cale să se întoarcă. Până la urmă, o umbră care se stinge noaptea reapare dimineața, iar dacă o Londră se ridică din nou din umbre, o alta trebuie să cadă în locul ei.


Editura Herg Benet

Colecția Speculativ

33. Râurile din Londra (Peter Grant #1), de Ben Aaronovitch

Ofițerul stagiar Peter Grant visează să ajungă detectiv al Poliției Metropolitane din Londra. Păcat că superiorii lui au de gând să îl repartizeze Unității de Progresie a Investigațiilor, unde cel mai mare pericol pe care l-ar putea înfrunta este să se aleagă cu o tăietură de la hârtiile birocrației moderne. Însă perspectivele de carieră și de viață ale lui Peter se schimbă după ce are loc o crimă neobișnuită, iar el intervievează un martor ocular care se întâmplă să fie și fantomă.

Abilitatea unică a lui Peter de a putea discuta cu ființe trecute prin moarte îl aduce în atenția Inspectorului Thomas Nightingale, care investighează infracțiunile ce implică magia și supranaturalul. După ce o serie de crime brutale și stranii cuprinde Londra, Peter, acum ucenic vrăjitor, devine parte a unei lumi în care zeii și zeițele se amestecă printre muritori, iar un spirit teribil și încă nestins al trecutului își dorește să scufunde orașul în haos.

Atunci când Rosemary Harper se alătură echipajului de pe Wayfarer, așteptările nu îi sunt foarte mari. Dincolo de peticele pe care ar trebui să le capete cât mai curând, Wayfarer este o navă măruntă, aparent liniștită, rătăcită în birocrația megacorporațiilor și, cel mai important, potrivită pentru ca Rosemary să se distanțeze de problemele din trecut. Iar personalitățile atât de distincte și rasele atât de diverse ale noilor săi colegi (de la excesiv de amabila Sissix, la Kizzy și Jenks, perechea nedespărțită de tehnicieni ce cârpesc măruntaiele navei) pot fi în același timp și motiv pentru certuri haotice, și baza unor noi prietenii care ar fi părut imposibil de legat. Una peste alta – locul perfect pentru ea.

Totul până ce Ashby, nobilul căpitan, acceptă comisionarea unei lucrări extrem de profitabile: construirea unui tunel hiperspațial către o planetă îndepărtată. Oportunitatea le-ar asigura tuturor independența financiară, asta dacă ar putea supraviețui lungului și primejdiosului drum prin galaxia marcată de o pace fragilă.

Însă Rosemary nu este singura care are secrete de ascuns, iar întreg echipajul va descoperi că spațiul este vast, iar propria navă cu adevărat mică…


Colecția Passport

35. Grădina cu fluturi (Colecționarul #1), de Dot Hutchison

Lângă un conac impresionant se află o grădină.

În această grădină cresc flori luxuriante, arbori seculari și… o colecție de prețioși fluturi: tinere femei care au fost răpite și atent tatuate pentru a semăna cu noile lor nume date. Supraveghetor este Grădinarul, un bărbat aspru, delirant și întunecat, obsedat cu capturarea și păstrarea specimenelor sale atât de prețioase.

Atunci când este descoperită grădina, o supraviețuitoare este adusă pentru interogatoriu. Agenții FBI Victor Hanoverian și Brandon Eddison sunt însărcinați cu descurcarea ițelor unuia dintre cele mai lugubre cazuri din întreaga lor carieră. Însă fata, cunoscută doar sub numele de Maya, este ea însăși un puzzle care trebuie descifrat.

Pe măsură ce povestea ei avansează, aruncând lumină asupra vieții în Grădina cu Fluturi, Maya dezvăluie vechi dușmănii, noi izbăviri și faptele tulburătoare ale unui bărbat care nu pregetă cu nimic în a-și proteja propria sa versiune asupra frumuseții. Iar cu cât mai multe detalii ies la suprafață prin povestea fetei, cu atât mai mult agenții se gândesc la ce încă oare le mai ascunde ea…



Colecția Cărțile Arven

36. Sinuciderea ielelor, de Ana Mănescu

Și dacă destinul său era tocmai cel de care încercase să fugă? Și dacă nu avea, de fapt, de ales?

„Ana Mănescu nu scrie pentru oricine, fiindcă în cuvintele ei nu sunt povești despre simpla devenire a omului, ci mai mult despre zbuciumul sufletesc pe care preferăm să nu îl vedem. Poveștile Anei nu sunt despre ce e urât în viața noastră, ci despre negura care ne face deosebiți. Scriitura Anei expune o lume pe care deseori evităm să o explorăm, o lume în care lucrurile sunt cu susul în jos și nimeni nu are o problemă cu asta.

După ce a experimentat cu o realitate acută în romanele „alter.ego.” și „Stresul dintre orgasme” și a făcut câțiva pași în lumea fantasticului prin volumul de proză scurtă „Quasar”, Ana Mănescu trece de-a binelea granița fantasticului cu noul său volum de povestiri, „Sinuciderea Ielelor”. Incluzând teme și motive populare, precum și personaje familiare din basmele copilăriei noastre, „Sinuciderea Ielelor” cuprinde un univers matur construit, plin de emoții și răsturnări neașteptate de situație.” (Ana-Maria Anghelescu)


Editura Litera

Clasici contemporani Litera

37. Răul, de Jan Guillou

Suedia, anii ’50. Erik este un adolescent de paisprezece ani, victimă a unui tată sadic şi violent care îl bate folosindu-se de orice pretext. Violenţa naşte violenţă şi, la gimnaziu, Erik este şeful unei bande de bătăuşi care îi terorizează pe elevi şi organizează o serie de activităţi ilicite; când situaţia se precipită, Erik este exmatriculat. Înainte ca tatăl să afle despre incident şi să dezlănţuie iadul, mama reuşeşte să-l trimită pe Erik la o şcoală privată, care se dovedeşte a fi un mediu mai brutal şi mai rasist decât vechiul său gimnaziu, o şcoală guvernată de un sistem de reguli şi pedepse la fel de crude precum cele ale tatălui său.38. Zile fără sfârșit, de Sebastian Barry

Roman nominalizat la Premiul Man Booker 2017.

În vârstă de doar șaptesprezece ani, supraviețuitor al foametei din Irlanda, Thomas McNulty se înrolează în armata Statelor Unite ale Americii în anii 1850. Împreună cu camaradul său de arme, John Cole, Thomas va lupta în războaiele împotriva indienilor sioux și yurok și, în cele din urmă, în Războiul Civil. Marcate de greutăți înfricoșătoare, aceste zile li se par bărbaților extraordinar de intense, în ciuda ororilor la care sunt martori și la care iau parte.

Plasându-și acțiunea din Wyoming până în Tennessee, cartea lui Sebastian Barry este o capodoperă de atmosferă și limbaj. Poveste emoționantă despre doi bărbați și despre familia improvizată pe care și-o creează împreună cu Winona, o tânără sioux, Zile fără sfârșit este un portret expresiv și memorabil al celor mai cumpliți ani din istoria americană.


Colecția Buzz Books

Unde ai dispărut, Bernadette?, de Maria Semple

Când Bee, fiica de cincisprezece ani a lui Bernadette, îi cere mamei sale să plece în excursia cu familia pe care i-a promis-o dacă obține rezultate bune la școală, aceasta din urmă începe să facă pregătiri frenetice pentru călătorie. Agorafobă și extenuată de viața în Seattle pe care nu și-a dorit-o niciodată, Bernadette este în pragul unei crize de nervi până când, într-o bună zi, dispare de acasă. Iar lui Bee nu-i rămâne decât să pună cap la cap e-mailuri, documente oficiale și scrisori pentru a dezvălui trecutul secret pe care Bernadette l-a ascuns timp de zeci de ani…


Litera mică

40. Povești de seară pentru fete rebele 2, de Elena Favilli, Francesca Cavallo

Continuarea senzaționalului bestseller New York Times care le inspiră pe fetele din întreaga lume să-și urmeze visurile, să țintească mai sus, să lupte cu hotărâre, Povești de seară pentru fete rebele 2 cuprinde o nouă serie de o sută de povestiri care aduc un omagiu unor femei extraordinare. De la Nefertiti la Beyoncé, de la Rosalind Franklin la J.K. Rowling, regine sau activiste, balerine sau avocate, femei pirat sau astronaut, specialiste în computere sau inventatoare – o alăturare încântătoare, promisiunea unei lumi cu posibilități infinite.


Editura Trei

Colecția Young Fiction Connection

41. Mirror, Mirror, de Cara Delevingne

Prieten. Iubit. Victimă. Trădător. Ce vezi când te uiți în oglindă?

Poate că nu sunt persoana cinstită care îmi închipuiam că sunt. Poate că sunt de fapt un monstru.

Red, Leo, Rose și Naomi sunt niște inadaptați. Red are o mamă alcoolică și un tată mereu absent. Leo are un frate care îl ademenește într-o lume întunecată și violentă. Rose încearcă să uite de suferințele trecutului apelând la aventuri și alcool. Naomi fuge de acasă, căutând libertatea pe care pare să n-o găsească nicăieri. Cei patru prieteni se simt singuri împotriva tuturor, până când înființează împreună o formație, Mirror, Mirror – propria lor familie, singurul loc unde pot fi cu adevărat ei înșiși.

Apoi Naomi dispare și e găsită aproape moartă în Tamisa, iar poliția crede că a fost o încercare de sinucidere nereușită. Prietenii ei sunt devastați. Ar fi trebuit să aibă grijă unii de alții, cum de n-au văzut semnele prevestitoare? Oare cât de bine o cunoșteau pe Naomi? Și cât de bine se cunosc între ei?

Dar după ce o serie de indicii îi face să se îndoiască de ipoteza poliției, Red, Leo și Rose sunt nevoiți să se confrunte cu propriile lor frici și secrete întunecate. E o călătorie care le va bulversa lumea. Nimic nu va mai fi la fel, pentru că, odată spartă, o oglindă nu mai poate fi reparată.

42. Ura cu care lovești, de Angie Thomas

În topul listei bestseller New York Times şi câştigătoarea premiului Good Reads Choice 2017 la două categorii, Ura cu care loveşti este inspirată de mişcarea Black Lives Matter. Viaţa lui Starr se împarte între două lumi: cartierul sărac în care s-a născut şi liceul dintr-o suburbie posh. Echilibrul dintre cele două lumi este zdruncinat atunci când prietenul cel mai bun al lui Starr este împuşcat fatal de un poliţist, iar ea este singurul martor. Romanul este în curs de ecranizare cu Amanda Stenberg în rol principal.

43. Cerneală (Cărți scrise pe piele #1), de Alice Broadway

În Saintstone nu există secrete. Încă din clipa în care te-ai născut, fiecare realizare, fiecare eșec, fiecare moment important – toate îți sunt întipărite pe piele. Există urme decente care îi fac pe oameni să înțeleagă că ești de încredere. Și tatuaje rușinoase care spun că ești un trădător.  În vizionarul său roman de debut, Alice Broadway dezvăluie limitele periculoase pe care le putem atinge ca să punem ordine în lumea din jurul nostru – chiar și atunci când adevărul refuză să rămână ascuns.

Un roman liric, cu accente de fantasy și ecouri din Orwell, care nu seamănă cu nimic din ce ai citit vreodată, o poveste care cu siguranță ți se va strecura pe sub piele…


Colecția Fiction Connection

44. Purgatoriul îngerilor, de Camelia Cavadia

„Spunem mereu, și a devenit un clișeu, că literatura înseamnă empatie. Însă prea puțini dintre noi, scriitorii, facem din literatura noastră un document real, emoționant, mișcător al acestei empatii. Romanul Cameliei Cavadia tocmai așa ceva este: documentul emoționant al unei lumi a copiilor dispăruți. Un document al infernului și al purgatoriului pe care acești îngeri căzuți fără voia lor sunt nevoiți să-l parcurgă. Tocmai astfel de documente îți dau speranța că literatura înseamnă, totuși, mai mult decât un joc estetic. Mă bucur mult, așadar, că o astfel de carte e posibilă.” – Radu Vancu

45. Cină cu ficat și inimă, de Mihaela Apetrei

Recenzie: aici

Invitațiile la cină sunt pentru obezul Murki un fel de tactică de supraviețuire. Numai că aceste invitații declanșează un șir de morți misterioase, din care lipsesc mobilul și arma crimei. Doar câțiva oameni dețin amănuntele care pot dezlega enigma. Și, în final, cu toții trebuie să răspundă la o întrebare: oare este o crimă să-ți dorești să fii fericit?


Editura Rao

46. Eleanor Oliphant se simte excelent, de Gail Honeyman

Uimitorul roman de debut al lui Gail Honeyman prezintă povestea unei fete care a învăţat să supravieţuiască, fără să ştie însă cum să trăiască sau să iubească. Eleanor Oliphant, o femeie în vârstă de 30 de ani, duce o viață simplă. Ea poartă aceleași haine în fiecare zi, mănâncă aceeași mâncare la masa de prânz și cumpără invariabil o pizza şi două sticle de votcă pentru weekend, pe care îl petrece pălăvrăgind la telefon cu Mami. Lumea sa rigidă şi ordonată este întoarsă pe dos încă de la începutul romanului, iar călătoria ca un roller coaster care urmează este nu numai sfâşietor de tristă, ci și înduioşător de amuzantă.


Grupul Editorial ALL

47. Perfecți (Defecți #2), de Cecelia Ahern

„Cei care o protejează sau o adăpostesc pe Celestine North vor fi aspru pedepsiți” – așa sună amenințarea Ghildei, autoritatea supremă într-o societate distopică, în care perfecțiunea este literă de lege, iar cei care iau decizii greșite sunt identificați ca Defecți și sunt însemnați cu fierul încins. Acest roman pentru publicul Young Adult oglindește dilemele și capcanele specifice vremurilor actuale, în stilul emoționant specific autoarei, aclamat de cele mai prestigioase publicații din lume.

Celestine North, eroina acestei serii, a ajuns să nesocotească regulile societății perfecte în care trăiește. În urma unei înșiruiri de circumstanțe agravante, a fost declarată „cea mai defectă persoană din țară” de către judecătorul Crevan, șeful Ghildei, cel care a condamnat-o și a pedepsit-o cu cruzime. În Perfecți, Celestine își descoperă puterea de a schimba această lume. Ea își asumă aceeași poziție de revoltă și curaj, devenind fugară. Se ascunde la ferma bunicului ei, cel de la care a învățat că „Buruiana nu este altceva decât o floare care crește în locul nepotrivit” – cu alte cuvinte, frumusețea se ascunde în cele mai surprinzătoare locuri. Lucrurile neconvenționale și nefirești au un farmec profund. Din dorința de a o determina să se predea, reprezentanții lui Crevan îl rețin pe bunicul ei și îl duc la interogatoriu.

Conștientă că deține un secret care poate distruge intreaga Ghilda, Celestine decide în cele din urmă că a venit momentul să îl înfrunte pe Crevan. Ea are șansa de a relua legătura cu Carrick, unul dintre Defecții de care se apropiase în perioada de detenție, prin intermediul căruia cunoaște și mai mulți Defecți care se pot alătura cauzei ei. În cine să aibă încredere? Cine o va trăda de data asta? Va reuși să devină vocea mult așteptată a Defecților și să desființeze sistemul aflat la putere?


Editura Polirom

Colecția Biblioteca Polirom

48. Forma apei, de Guillermo del Toro și Daniel Kraus

O legătură dincolo de cuvinte.

Acum într-o ecranizare de excepţie, cîștigătoare a patru premii Oscar, ediția 2018: cel mai bun film, cel mai bun regizor, cea mai bună coloană sonoră (Alexandre Desplat), cea mai bună scenografie. Filmul este produs de Fox Searchlight Pictures și este distribuit în România de Odeon Cineplex.

Este anul 1962 şi Elisa Esposito, o femeie mută, rămasă orfană din copilărie, se luptă cu monotonia vieţii de îngrijitoare în schimbul de noapte la Centrul de Cercetări Aerospaţiale Occam din Baltimore. Dacă n-ar fi Zelda, o colegă de serviciu care se poartă protector cu ea, şi Giles, vecinul ei iubitor, Elisa nu ştie cum ar suporta existenţa cotidiană. Apoi, într-o noapte fatidică, Elisa vede ceea ce nu-i era îngăduit să vadă, secretul cel mai bine păzit al Centrului: un om-amfibie, capturat în Amazon şi studiat în scopurile Războiului Rece. Creatura este înspăimîntătoare, dar în acelaşi timp magnifică, capabilă să înţeleagă limbajul şi emoţiile… iar Elisa nu se poate ţine deoparte. Recurgînd la limbajul semnelor, cei doi învaţă să comunice. În scurt timp afecţiunea se transformă în dragoste, iar creatura devine singura raţiune de a trăi a Elisei.

49. Labirintul spiritelor (Cimitirul Cărților Uitate #4), de Carlos Ruiz Zafón

În Barcelona de la sfîrşitul anilor 1950 un mister cu iz de conspiraţie, declanşat de dispariţia ministrului Mauricio Valls, o aduce în scenă pe strania, frumoasa şi impenetrabila Alicia Gris. Alicia, agent secret aparent imbatabil, e, în acelaşi timp, o fiinţă rănită fizic şi sufleteşte de războiul civil din urmă cu douăzeci de ani. Pornită în căutarea ministrului dispărut, alături de căpitanul de poliţie Vargas, ea va descoperi secretele cumplite ale unei elite corupte, orori ale trecutului care fac încă victime – iar tînăra Alicia riscă să devină una dintre ele. Totuşi, într-o lume în care e aproape imposibil să distingi prietenii de duşmani, iar moartea pîndeşte la fiecare pas, ea îşi urmăreşte cu obstinaţie misiunea.

Într-o cascadă de dezvăluiri şi aventuri ce ţin cititorul cu sufletul la gură, prozatorul spaniol îl readuce în scenă pe Daniel Sempere, al cărui destin se intersectează cu cel al Aliciei. Daniel, obsedat de moartea prematură a mamei sale, Isabella, ar face orice ca să dezlege misterul acelei morţi. Iar Alicia e exact persoana care poate să-l ajute. Numai că adevărul are un preţ teribil pentru cei doi eroi. Labirintul spiritelor, ultimul volum al tetralogiei Cimitirul Cărţilor Uitate, reface şi completează traseul unor personaje din volumele anterioare, leagă toate firele poveştilor şi rotunjeşte o istorisire amplă, plină de taine, dezvăluiri şi răsturnări de situaţie.


Editura Quantum Publishers

50. Păcatele fiului (Păcatele fiului #1), de Theo Anghel

Lia este o tânără jurnalistă, angajată a unui tabloid bucureștean. Viața ei decurge liniar, fără evenimente notabile, până într-o zi când este trimisă pe teren, cu misiunea de a lua un interviu unui bărbat acuzat de mai multe crime.

Cum rareori lucrurile sunt ceea ce par a fi, nici deținutul pe care îl cunoaște cu ocazia vizitei la închisoare nu se dovedește a fi ceea ce aștepta Lia să găsească. Cu timpul, cei doi descoperă o legătură subtilă care le unește destinele și, indiferent cât de mult se străduiesc să renege evidențele, trecutul se încăpățânează să influențeze prezentul amândurora.


***
Salonul Internațional de Carte Bookfest va avea loc în perioada 30 mai – 3 iunie, în noul pavilion B2 de la Romexpo. Invitatul de Onoare al acestei ediții este Statele Unite ale Americii.

Intrarea este liberă iar expozanții – cele mai importante edituri din România – îi așteaptă pe vizitatori cu cele mai bune cărți la cele mai bune prețuri, o mulțime de lansări și evenimente interactive. Copiii vor fi vedete ale acestei ediții, care prinde sărbătoarea de 1 iunie chiar în mijlocul celor cinci zile de Bookfest.

Salonul Internațional de Carte Bookfest este organizat de Asociaţia Editorilor din România, sub egida Federației Editorilor din România, cu sprijinul Ministerului Culturii și Identității Naționale. Pentru al treilea an consecutiv, Salonul Internațional de Carte Bookfest este organizat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României.

Bookfest este cel mai important salon de carte din România şi singurul eveniment al industriei editoriale care a reuşit să capete o dimensiune internaţională marcantă. La Salonul Internațional de Carte Bookfest de anul trecut (București, 24-28 mai 2017) au fost prezente peste 150 de expozanți și circa 100000 de vizitatori, programul celor cinci zile cuprinzând peste 400 de evenimente, de la lansări şi dezbateri până la proiecţii cinematografice şi evenimente interactive. În 2017, Invitatul de Onoare a fost Suedia.

Împrăștiată, dar creativă, cu nasul în cărți și mereu pe fugă. Încăpățânată și cu un doctorat în Sarcasm. Dușmanul declarat al somnului. Cinefilă de mică, cu căștile în urechi oriunde merge, imaginația o îndeamnă să viseze în cele mai (ne)potrivite momente.

Ce surprize literare pregătește Bufnița Nemi în 2019?

Abia a început anul, dar Bufnița Nemi lucrează de zor la noutățile pentru 2019. Promite că planul editorial o să-i bucure pe cititorii mici și mari, dornici să pornească într-o nouă aventură de neuitat. Cuvintele cheie pentru 2019 venite direct din partea celei mai cuminți bufnițe din lume sunt: familie, iubire, dragoni, aventură, prietenie. Romane Îndrăgita Cressida Cowell, autoarea bestsellerulu...[Read More]

Cele mai așteptate cărți ale Grupului Editorial ALL pentru anul 2018

Grupul Editorial ALL își va surprinde cititorii în anul 2018 cu titluri noi și continuări ale seriilor de succes. În topul vânzărilor pe anul 2017 s-au aflat seriile Pisicile războinice și bestselleruri de Cecelia Ahern și Guillaume Musso, care vr reveni cu titluri noi și în anul 2018. Colecția „Strada Ficțiunii”, care și-a construit o identitate puternică, remarcându-se prin cărți de excepție din...[Read More]

Un băiat numit Crăciun · Matt Haig · „O imposibilitate este o posibilitate pe care încă n-ai înțeles-o.”

„O imposibilitate este o posibilitate pe care încă n-ai înțeles-o.” Am trecut de vârsta la care așteptam cu nerăbdare prima ninsoare, ca să fac îngerași de zăpadă și să particip la competiții de „bulgăreală”, prilej cu care aveam o scuză să-mi „lovesc” colegii. Nu mai cred în „magia sărbătorilor”, iar pe Moș Crăciun l-am cunoscut la o vârstă fragedă, când mi-am surprins părinții aranjând cadourile...[Read More]

Ready Player One – cartea-fenomen a lui Ernest Cline este ecranizată de Steven Spielberg

O lume întreagă este în joc. O misiune pentru premiul cel mare. Ești pregătit? Filmul Ready Player One, în regia lui Steven Spielberg, intră în cinematografele din România pe 30 martie. O producție Warner Bros. Pictures şi Amblin Pictures, în asociere cu Village Roadshow Pictures, distribuită de Vertical Entertainment. Ready Player One, romanul de debut al lui Ernest Cline, este o poveste ce întru...[Read More]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader