8 recomandări de la Editura Litera: Citești cartea, vezi filmul!

Din ce în ce mai multe cărți sunt adaptate pentru micul și marele ecran, în seriale și filme extrem de populare. Apare așadar întrebarea, cartea sau filmul? Noi vi le propunem pe ambele, fiecare având propria interpretare și călătorie.

Iată câteva dintre cărțile ecranizate cu succes apărute la Editura Litera:

Casa Bântuită, de Shirley Jackson, romanul care a inspirat serialul difuzat pe Netflix, a devenit rapid cartea preferată a cititorilor din România, inclusiv bestseller Litera la Bookfest 2019 în top ficțiune. Shirley Jackson s-a remarcat în toate scrierile sale prin folosirea unor cadre realiste în care se desfășoară povești ce implică adesea elemente horror și oculte. Deși publicată în anii 1950, notorietatea serialului readuce cartea în atenția cititorilor, o carte recomandată de Stephen King, Neil Gaiman, Joyce Carol Oates, Donna Tartt și mulți alți mari ai literaturii.

Patrick Melrose, de Edward St Aubyn, o poveste semi-autobiografică în mai multe volume despre traiectoria uluitoare a personajului principal cu același nume, de la o copilărie traumatizantă alături un tată abuziv și o mamă alcoolică în Provence-ul anilor ’60 la dependența de droguri din New Yorkul anilor ’80.  Prima carte a apărut recent la Editura Litera, iar serialul poate fi văzut la HBO cu Benedict Cumberbatch în rolul principal.  St Aubyn scrie o proză sclipitoare, creează un univers surprinzător în care ești absorbit de la început până la sfârșit.

La cinci pași de tine, de Rachel Lippincott cu Mikki Daughtry și Tobias Iaconis, o carte ecranizată care se află în topul preferințelor adolescenților din întreaga lume și din România. Este o poveste de dragoste emoționantă, perfectă pentru fanii lui John Green, despre doi tineri care se îndrăgostesc deși nu se pot apropia unul de altul fără să-și riște viața. Și cartea și filmul ne pun în fața aceleiași întrebări:”Oare poți iubi pe cineva pe care nu-l poți atinge niciodată?”.

O simplă favoare este romanul de debut al lui Darcey Bell, plin de secrete, minciuni și manipulări, un thriller intens, captivant și uimitor, ce a lăsat fanii genului surprinși de final. O simplă favoare, un roman de suspans psihologic, plin de trădări și situație, a inspirat filmul cu același nume, lansat și în România.

Crima din Orient Express, unul dintre cele mai fascinante și mai celebre cazuri ale lui Hercule Poirot, a apărut într-o ediție movie-tie-in la Editura Litera. O carte semnată de Regina Crimei pe care trebuie să o citești și o nouă ecranizare cu Kenneth Branagh în rolul celui mai cunoscut detectiv din literatură, creat de Agatha Christie.

Cartea vândută în peste 6 milioane de exemplare, Înainte să te cunosc, de celebra scriitoare britanică Jojo Moyes, a devenit un bestseller cu o ecranizare de succes în toată lumea. Înainte să te cunosc este o poveste de dragoste pentru generația de azi, despre o iubire neașteptată între doi oameni care nu au nimic în comun. Este o carte romantică și imprevizibilă, care îi provoacă pe cititori să se întrebe ce e de făcut atunci când, de dragul celui pe care îl iubești, trebuie să îți sacrifici propria fericire.

Trilogia Cartea pierdută a vrăjitoarelor, de Deborah Harkness, continuă să fie o poveste irezistibilă despre vrăjitorie, știință și o iubire imposibilă cu milioane de cititori și un serial de success disponibil pe HBO.  Un roman-fantezie pentru adulți care ne duce cu gândul și imginația la m agia lui Harry Potter sau Amurg, cu detalii istorice strălucitoare și o eroină inteligentă și credibilă.

Planeta noastră, o carte-eveniment de Alastair Fothergill și Keith Scholey cu un cuvânt înainte semnat de David Attenborough, este companionul oficial al serialului document original Netflix cu același nume și același mesaj – de a ne salva planeta. O enciclopedie pe care fiecare dintre noi trebuie să o citim și să reflectăm asupra mediului care ne înconjoară cu scopul de a-l îmbunătăți și proteja. Această carte excepțional ilustrată cuprinde în paginile sale imagini surprinse cu unele dintre cele mai rare animale de pe planetă precum și peisaje nemaivăzute până acum.

Foarte curând vor fi ecranizate și alte cărți excepționale publicate la Litera precum Sticletele de Donna Tartt, Unde ai dispărut, Bernadette?, de Maria Semple, Femeia de la fereastră, de A.J. Finn, Privighetoarea, de Kristin Hannah sau Pacienta tăcută, de Alex Michaelides.

Ce opere literare pe care le-ai citit ai vrea să le vezi și pe marele ecran?

Împrăștiată, dar creativă, cu nasul în cărți și mereu pe fugă. Încăpățânată și cu un doctorat în Sarcasm. Dușmanul declarat al somnului. Cinefilă de mică, cu căștile în urechi oriunde merge, imaginația o îndeamnă să viseze în cele mai (ne)potrivite momente.

Urlet în tăcere (Urlet în tăcere #1) · Marina Neagu

„- Ți-ai dorit vreodată ceva atât de mult, încât simți că mori dacă nu-l ai? Simplu gând te ține treaz noaptea. Nu poți să respiri, nu poți să dormi.” Trebuie să îți fac o mărturisire: când am cunoscut-o pe Marina Neagu, am avut emoții foarte mari. Nu știu de ce, dar mă așteptasem să nu mă placă sau să mă fac de râs, pentru că sunt o persoană foarte copilăroasă și vorbesc exagerat de mult când sun...[Read More]

Fragment în avanpremieră: Colivia regelui (Regina roșie #3)

Toți vor sfârși în flăcări. Acum fără puteri și bântuită de greșelile fatale, Mare Barrow e prizonieră. Trăiește la mila unui băiat pe care l-a iubit cândva, dar care i-a răspuns numai cu minciuni și trădări. Ajuns rege, Maven complică plasa de păianjen țesută de răposata lui mamă și încearcă să păstreze controlul asupra întregului regat. Roșiii continuă să recruteze și se pregătesc tot mai intens...[Read More]

Fragment în avanpremieră: Zilele din urmă ale nopții, de Graham Moore

În colecția Buzz Books a Editurii Litera urmează să apară Zilele din urmă ale nopții, de Graham Moore, scenaristul filmului The Imitation Game, recompensat cu premiul Oscar la categoria Cel mai bun scenariu adaptat. Traducere de Alexandru Cormoș. New York, 1888. Lămpile cu gaz continuă să pâlpâie pe străzile orașului, dar miracolul luminii electrice este pe cale să se întâmple. Persoana care contr...[Read More]

Un nou proiect editorial Arthur: Povestea Ickabog, de J.K. Rowling

Editura Arthur răspunde invitației autoarei J.K. Rowling de a se alătura unui proiect internațional –  Ickabog, o poveste originală pentru copii publicată gratuit sub formă de foileton online în perioada 1 septembrie – 16 octombrie 2020. Pe 26 mai 2020, J.K. Rowling a anunțat pe site-ul oficial publicarea în foileton a poveștii Ickabog, scrisă în urmă cu peste zece ani ca poveste de citit înainte ...[Read More]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader