Ross Welford vine la București de Ziua Copilului (Bookfest 2019)

Sâmbătă, 1 iunie 2019, ora 11:00, la standul Corint Junior, are loc lansarea titlului „Călătorie în timp în compania unui hamster” de Ross Welford, chiar în prezența scriitorului. Evenimentul are loc în cadrul ediției a XIV-a a Salonului Internațional de Carte Bookfest, care se desfășoară la Romexpo, pavilion B2, în perioada 29 mai – 2 iunie.

Anul acesta, Marea Britanie este invitat de onoare la Bookfest, celebrând diversitatea în literatură prin prezența a 10 scriitori britanici. Dintre aceștia, doar Ross Welford este autor de literatură pentru copii.

În cadrul evenimentului de lansare, alături de autor vor vorbi: Ana Barton (scriitoare) și Cătălin Strat (director editorial Corint Junior). Întâlnirea cu cei mici se va încheia cu o sesiune specială de autografe.

Despre carte:

De ziua sa, când face 12 ani, Albert Einstein Hawking Chaudhury, un puști din Anglia, primește un hamster (numit Alan Shearer, ca marele fotbalist) și o scrisoare lăsată de tatăl său, mort cu patru ani înainte. E trimis să meargă în pivnița fostei lor locuințe și să ia de acolo o mașină a timpului. Al trebuie să călătorească în timp, în 1984, și să manipuleze puțin istoria, astfel încât întâmplările care au dus la moartea tatălui său să nu se mai petreacă. O misiune care se lasă cu un șir de pozne, de aventuri și de răsturnări de situații, pe de o parte, și cu o mulțime de învățăminte despre familie, durere, prietenie și timp, pe de altă parte.

Poți să schimbi trecutul fără ca, astfel, să pierzi ce este foarte important în prezent?

„Amănuntele care amintesc de poveștile clasice despre călătoriile în timp îi vor fascina pe unii cititori; cei care caută și o poveste plină de suspans exact asta vor găsi, și chiar mai mult.” – Kirkus Reviews

Despre autor:

Ross Welford a studiat literatura engleză la Universitatea din Leeds. A fost jurnalist și producător de televiziune. După ce a trecut de 50 de ani, a devenit scriitor, uluind Marea Britanie în 2015 cu romanul său de debut „Călătorie în timp în compania unui hamster”. Potrivit chiar autorului, până în prezent nu sunt indicii să existe alt roman dedicat călătoriilor în timp în care să apară și un rozător de talie mică. Două dintre cărțile sale, „Ce nu trebuie să faci când devii invizibil” (2016) și „Câinele care a salvat lumea” (2019), vor apărea în curând la Corint Junior.

Despre colecția Smart Age:

Colecția Smart Age este dedicată copiilor de peste 12 ani, care vor înțelege imediat că toate cărțile acestei colecții sunt pentru ei, copiii isteți de la gimnaziu care se pregătesc să citească nu numai lecturi recomandate de părinți și de bunici, ci și să intre în era lecturilor alese de ei înșiși. Cărțile din această colecție au fost alese cu grijă dintre titlurile care au primit prestigioase premii internaționale pentru valoarea lor literară, precum și pentru valoarea lor de instrumente de formare, la copii, a unor atitudini pozitive față de problemele reale din viața cotidiană. Eroii acestor cărți au vârsta cititorilor și sunt, ca și cititorii, inocenți, amuzanți și isteți. Cu siguranță vor atrage toată simpatia copiilor, care se vor regăsi în cel puțin o trăsătură a personajelor: independența, loialitatea față de prieteni, curiozitatea, spiritul de aventură, optimismul și, firește, istețimea.

Despre Grupul Editorial Corint:

Anul acesta, Grupul Editorial Corint sărbătorește 25 de ani. În tot acest timp, am reușit să devenim un reper pe piața de carte românească, oferind publicului numeroase lucrări clasice pe teme de istorie și literatură universală, cele mai pasionante romane, cărți pentru copii și adolescenți, manuale școlare și auxiliare didactice de încredere.

Împrăștiată, dar creativă, cu nasul în cărți și mereu pe fugă. Încăpățânată și cu un doctorat în Sarcasm. Dușmanul declarat al somnului. Cinefilă de mică, cu căștile în urechi oriunde merge, imaginația o îndeamnă să viseze în cele mai (ne)potrivite momente.

Pacienta tăcută · Alex Michaelides · „Adevărul e că suntem cu toții speriați. Suntem speriați unii de alții.”

„Dacă un om nu-ți răspunde când îi vorbești și niciodată nu deschide vorba, curând uiți că există.” Întotdeauna voi alege un fantasy în detrimentul unui thriller, însă disputele dintre cele două genuri literare au devenit neașteptat de strânse în ultimele luni. O serie fantasy îmi va exploata imaginația. Va distorsiona realitatea înconjurătoare până în punctul în care voi vedea uneltiri, conspiraț...[Read More]

Porecla · Jhumpa Lahiri – „Numele de alint sunt rămăşiţe permanente ale copilăriei.”

„Numele de alint sunt rămăşiţe permanente ale copilăriei.” Sunt cărţi pe care le citeşti din curiozitate, atras de un citat, de titlu sau de copertă. Nu plănuieşti să le termini într-o noapte sau să le transformi într-o prioritate. Le vrei în bibliotecă, de parcă reprezintă o asigurare, un imbold pentru a-ţi schimba preferinţele literare şi pentru a testa ceva nou, care ar putea sau nu să îţi fie ...[Read More]

Editura Litera va publica „Povestea mea”, biografia îndelung așteptată a lui Michelle Obama

Editura Litera are onoarea să anunțe că în curând va publica volumele scrise de fostul președinte al Statelor Unite, Barack Obama, și de fosta primă doamnă, Michelle Obama. Biografia îndelung așteptată a lui Michelle Obama, Povestea mea, va fi publicată prima, data apariției fiind stabilită la nivel global pentru 13 noiembrie 2018. Volumul va fi lansat în România în format tipărit și în format ele...[Read More]

Ultima casă de pe strada Needless · Catriona Ward

Pe o stradă întunecată, aflată la câteva minute distanță de o pădure la fel de tenebroasă, locuiește Ted. Când nu-și înregistrează rețetele ciudate sau nu se gândește cum să-și răsfețe fiica, adesea irascibilă și plină de un venin greu de înțeles, se duce la omul-gândac, se întreabă dacă pisica lui este homosexuală (cuvintele lui, nu ale mele) și îi privește cu neîncredere pe vecini, conșient de z...[Read More]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader