Scriitoarea Sarah Perry vine în România ca invitat special în proiectul „Marea Britanie – țară invitată de onoare a Salonului Internațional de Carte Bookfest” (29 mai – 2 iunie 2019, la Romexpo).
Cunoscută cititorilor români cu îndrăgitul Șarpele din Essex, o bijuterie literară în stil neo-victorian, Sarah Perry va lansa cel mai recent roman, Melmoth, care apare în colecția Babel, vineri, 31 mai, de la 18.30, la standul țării invitate. Autoarea rămâne în registrul ineditului stilistic, de data aceasta propunând o poveste gotică postmodernă.
Sarah Perry s-a născut în Essex, în 1979. A crescut într-o familie cu puternice convingeri religioase, iar întâlnirea cu arta clasică și medievală i-a marcat definitiv stilul și temele. A susținut o teză de doctorat pe tema goticului în literatura lui Iris Murodch. A avut o bursă de scriere la Gladstone’s Library și la Praga. Primul ei roman, After Me Comes the Flood (Serpent’s Tail, 2014), s-a aflat pe lista lungă pentru Guardian First Book Award și Folio Prize, iar apoi a câștigat East Anglian Book of the Year Award. În 2016 a publicat romanul Șarpele din Essex, care a ajuns bestseller, iar în 2017 i s-a acordat prestigiosul British Book Awards Book of the Year. Melmoth se află pe lista lungă a Dylan Thomas Prize. Scrierile autoarei britance au fost traduse în 22 de limbi.
„Magistrală, înfricoșătoare și inteligent scrisă… Melmoth funcționează și ca o poveste de groază, dar și ca o meditație filosofică asupra voinței și iubirii. Perry a păstrat ștacheta din Șarpele din Essex, dar aici merge mai adânc, iar romanul este mai complex.” Washington Post
Străbătând apele întunecate ale istoriei, Melmoth bântuie lumea de secole. În biblioteca pragheză la care lucrează Helen Franklin, Karel, un prieten, găsește o scrisoare misterioasă. Confesiune și avertisment bizar, ea vorbește despre Melmoth, personaj din basmele de odinioară. Ea hoinărește prin istorie, spune legenda, condamnându-i la singurătate eternă pe cei care îi cad pradă. Pentru Helen, pare pură fantezie. Și totuși, iat-o urmărită de cineva pe străzile din Praga, iar Karel dispare.
Am o „slăbiciune” pentru thrillere întunecate, anchete desprinse din filme de groază, antagoniști diabolici și plot twist-uri macabre. Criticii și „gurile rele” vor spune că prefer literatura ușoară, de duzină, potrivită ca lectură de weekend sau de vacanță, de parcă doar Agatha Christie a descoperit rețeta succesului pe acest segment literar, iar ceilalți autori ne oferă doar idei comerciale, fru...[Read More]
HOCUS, POCUS, PROTOZELUS! Sâmbătă, 25 noiembrie, începând cu ora 11:00, la standul ALL din cadrul Târgului de Carte GAUDEAMUS va avea loc un spectacol de magie verde inspirat de basmul contemporan PROTOZELUL TRĂSNIT, de Daniel Eberhat. Evenimentul facebook este disponibil aici, vă invităm să vă înscrieți. Invitatul special este Magicianul Valentino! Toți copiii vor primi supercadouri de la PARTYCE...[Read More]
Spargi pușculița sau ascunzi portofelul? Nu ai foarte mult timp la dispoziție pentru a lua o decizie: Black Friday is here! Echipa Cartepedia ți-a pregătit o selectie de titluri sub sloganul Black Friday peste așteptări, pentru cititori, mii de romane ce abia așteaptă să fie adăugate în coșul de cumpărături, urmând să primească un loc special în biblioteca ta secretă și să fie citite, devorate și ...[Read More]
În perioada 22 – 26 noiembrie 2017, Grupul Editorial ART vă dă întâlnire la Târgul Internațional Gaudeamus la standurile sale din pavilionul central Romexpo unde peste 1000 de titluri își așteaptă cititorii de toate vârstele. Proiectul antologiilor Cărțile mele continuă cu tema Cel mai mult și mai mult prin lansarea a două volume simultan: Juniorii și Seniorii. Două cărți premiate la Trofeul Arthu...[Read More]