Strigă-mă pe numele tău – o poveste senzuală și ezoterică
Strigă-mă pe numele tău, noul film al lui Luca Guadagnino, este povestea senzuală şi ezoterică a unei prime iubiri, inspirată după romanul de succes al lui André Aciman.
Cronica filmului poate să fie citită aici.
În vara lui 1983, în nordul Italiei, Elio Perlman (Timothée Chalamet), un tânăr americano-italian de 17 ani, locuieşte în vila familiei, care datează din secolul XVII, transcriind şi cântând muzică clasică, citind şi flirtând cu prietena sa, Marzia (Esther Garrel).
Elio se află într-o bună relaţie cu tatăl său (Michael Stuhlbarg), un profesor eminent, specializat în cultura greco-romană şi cu mama sa Annella (Amira Casar), de profesie translator, care-i dau acces fiului lor la creaţiile culturale cele mai rafinate, într-un mediu care abundă în frumuseţi ale naturii.
Deşi calităţile intelectuale şi sofisticarea lui Elio ni-l prezintă ca pe un adult pe deplin format, el mai are şi trăsături care-l arată a fi inocent şi încă imatur, în special în probleme sentimentale.
Într-o bună zi, Oliver (Armie Hammer), un American şarmant, care lucrează ca stagiar pentru a-şi lua doctoratul, soseşte la vilă pentru a-l ajuta pe tatăl lui Elio pe perioada verii. În mijlocul unei splendori naturale scăldate de soarele meridional, Elio şi Oliver descoperă frumuseţea ameţitoare a primei iubiri, care va creşte de-a lungul acestei veri, schimbându-le viaţa pentru totdeauna.
Strigă-mă pe numele tău încheie o trilogie de filme despre dorinţă, alături de filmele I Am Love și A Bigger Splash.
„În timp ce în filmele anterioare, dorinţa conducea până la urmă spre posesiune, regret, dispreţ, nevoia de eliberare, în Strigă-mă pe numele tău am vrut doar să explorăm o idilă de tinereţe. Elio, Oliver şi Marzia se lasă prinşi într-o frumoasă incertitudine privind ceea ce definise Truman Capote prin cuvintele: „dragostea, fiindcă nu cunoaşte geografie, nu are graniţe.”
Strigă-mă pe numele tău este, de asemenea, un omagiu adus părinţilor mei: tatăl meu biologic şi taţilor mei spirituali: Renoir, Rivette, Rohmer, Bertolucci…” —Luca Guadagnino
Despre Producţie
Strigă-mă pe numele tău este un film care vrea să încălzească publicul ca o baie de soare. El evocă o vară italiană, plină de plimbări cu bicicleta, de partide de înot sub clar de lună, de muzică şi arte, mese bogate în grădină şi prima pasiune copleşitoare a unui tânăr de 17 ani. Când Elio (Timothée Chalamet) se îndrăgosteşte de Oliver (Armie Hammer), carismaticul stagiar care stă la vila părinţilor săi din nordul Italiei, aceasta declanşează o experienţă pe care niciunul n-o va putea uita.
„Nu vreau ca publicul să perceapă filmul Call Me by Your Name/ Strigă-mă pe numele tău ca pe o operă hiper-intelectualizată,” susţine regizorul Luca Guadagnino, „ci ca pe o poveste de dragoste delicată, care să impresioneze publicul într-un mod elevat. Aş vrea să fie un fel de cutie cu bomboane fine de ciocolată.”
Filmul se bazează pe primul roman de succes al lui André Aciman, care l-a scris în doar trei luni de zile. „Scriam mai repede decât am scris vreodată în viaţa mea,” relatează Aciman. „Era ca şi când eu însumi eram îndrăgostit. Scriind, am călătorit prin locuri unde n-aş fi îndrăznit niciodată să merg. Am scris în carte unele lucruri despre care pot spune: „Nu cred că eu am scris aşa ceva!’ Dar iată că le-am scris. Mă simţeam ca şi când cineva îmi dicta cartea, iar eu o scriam după dictare.”
Când a fost publicat, la începutul anului 2007, romanul a fost apreciat ca fiind o operă clasică a literaturii despre prima dragoste, şi a fost lăudat pentru erotismul său fără perdea (recenzia romanului din New York Times începea cu propoziţia: „Romanul ăsta e super-sexi.”) şi pentru impactul emoţional asupra cititorilor. Doi producători, Peter Spears şi Howard Rosenman, au citit romanul independent unul faţă de altul, dar în 2008 ei şi-au unit forţele pentru a-l produce.
„Consider că acest roman evocă senzualitatea şi sexualitatea şi erotismul şi nerăbdarea care sunt legate de prima dragoste mai bine decât oricare altă carte,” susţine Rosenman. Deşi cartea a fost revendicată de comunitatea gay, fiind acceptată ca o piatră de hotar a literaturii gay, ea a reuşit să transcendă această graniţă. “Romanul reuşeşte să-i facă să vibreze pe toţi cei care l-au citit, şi care au apreciat ideea de primă iubire, de amintire a primei iubiri şi de suferinţă din cauza primei iubiri, indiferent de gen sau sexualitate,” susţine Spears.
Ca vechi prieten şi admirator al scenaristului/regizorului/producătorului Luca Guadagnino, Spears i-au propus lui acest proiect, dar fiindcă era ocupat cu alte producţii, el nu a putut deveni producătorul acestui film, prin intermediul companiei sale Frenesy Films. De atunci au trecut câţiva ani, timp în care Spears şi Rosenman au încercat să realizeze proiectul în diverse variante de regie şi interpretare.
În 2014, ei l-au adus pe legendarul scenarist/regizor James Ivory (HOWARDS END) care trebuia să scrie un nou scenariu şi să-şi asume în plus şi rolul de producător. Una dintre schimbările pe care Ivory le-a adus romanului a fost redefinirea profesională a tatălui. „El era iniţial un expert în literatura antică, dar această profesie era mai greu de redat pe ecran,” susţine Ivory. „Aşa încât l-am transformat în istoric de artă de genul unui arheolog.”
Romanul este o rememorare (Aciman a adoptat genul Proustian de literatură), din perspectiva lui Elio, dar realizatorii l-au transformat dându-i o tuşă de actualitate. „Noi am vrut să redăm esenţa romanului, dar asta nu însemna copierea sa ad literam,” spune Guadagnino. „Trebuia să o luăm pe altă cale.” Deşi scenariul iniţial al lui Ivory conţinea povestiri ale întâmplărilor, nici una dintre ele nu a ajuns în film ca atare.
În fiecare an, când ce se apropia vara, filmul căpăta contur şi se apropia de producţie, dar dacă se schimba programul vreunui actor sau al regizorului, producătorii nu puteau să amâne turnarea pe toamnă sau pe iarnă. „Filmările nu puteau fi realizate decât vara, iar dacă ei pierdeau anotimpul, trebuia să mai aştepte încă un an pentru ca proiectul să fie repus pe tapet,” explică Spears. În final, după nouă ani, Guadagnino şi-a amânat câteva săptămâni turnarea filmului SUSPIRIA, ca să poată regiza el însuşi filmul în vara anului 2016.
Deşi acţiunea romanului se petrece în Liguria, pe Riviera italiană, Guadagnino a strămutat-o în oraşul Crema din Lombardia, unde locuieşte el. Cunoscând zona şi felul de viaţă din Lombardia, regizorul a dat filmului o nuanţă în plus, îmbogăţind imaginea familiei de intelectuali care îşi aduc fiul în acest decor idilic pentru a lua contact cu lumea literaturii, muzicii şi artei.
„Membrii familiei Perlman se scufundă în viaţa de la ţară, împărtăşind sentimentul că sunt o parte integrantă a naturii din zonă,” explică el. „Ei se confundă cu pământul, copacii, animalele, iarba şi apa râului, făcând parte din toate aceste elemente. Ei respectă şi iubesc tradiţiile si anotimpurile,” spune Amira Casar, care o interpretează pe Annella Perlman: „Ceea ce mi se pare impresionant la membrii acestei familii este faptul că deşi sunt legaţi de tradiţii şi de trecut, ei sunt totodată şi profund ataşaţi modernismului. Cu toate că părinţii îi transmit lui Elio gustul pentru clasici în această grădină a Edenului, ei îl îndeamnă în acelaşi timp să experimenteze şi să-şi trăiască viaţa. Majoritatea părinţilor îşi ţin copiii în frâu, în timp ce aceştia îi spun lui Elio: ‘Ieşi din casă! Viaţa este un dar. Trăieşte-o din plin.’ Cred că atât Annella cât şi soţul ei sunt nişte părinţi emancipaţi, extrem de toleranţi şi permisivi.”
Faptul că a filmat „acasă” a însemnat pentru regizor simplitate şi confort—„Am vrut să mă răsfăţ dormind în propriul meu pat pe tot timpul filmărilor”—dar şi pentru întreaga echipă de producţie. Majoritatea locurilor unde s-au efectuat filmări se aflau în imediata vecinătate a oraşului Crema, iar atunci când filmau la Lacul Garda (unde se afla un şantier arheologic) sau în Bergamo (unde a avut loc excursia lui Elio şi Oliver), nu se aflau decât la o oră sau o oră şi jumătate depărtare de Crema.
Pentru reşedinţa de vară a familiei Perlman a fost aleasă o casă nelocuită din Moscazzano, la câteva minute de Crema. Cu şase săptămâni înainte de începerea producţiei, realizatorii, inclusiv decoratorul Violante Visconti (strănepotul lui Luchino Visconti), au umplut casa cu piesele de mobilier, obiectele şi decoraţiunile pe care Perlmanii le-ar fi putut acumula în viaţa lor de până acum.
Aşa cum este tipic pentru toate filmele lui Guadagnino, casa devine un personaj la fel de important ca şi oamenii, emanând senzaţia de viaţă autentică.
Guadagnino consideră Strigă-mă pe numele tău ca fiind ultima parte a trilogiei care a început cu I Am Love şi a continuat cu A Bigger Splash. „Elementul de continuitate al acestor filme este revelaţia dorinţei,” afirmă el. „Fie simţi o atracţie subită pentru altcineva, fie descoperi că eşti obiectul dorinţei unei alte persoane. În acest film, Elio realizează că i se întâmplă ceva, că nu ştie ce să facă, dar că vrea să vadă ce mai urmează.”
În celelalte filme, urmărirea obiectului dorinţei precipită evenimente neobişnuit de întunecate, dar concluzia filmului actual este mult mai profundă şi mai plină de speranţă. „Strigă-mă pe numele tău este recunoaşterea faptului că dragostea pentru o altă persoană te schimbă radical,” susţine Guadagnino.
[arve url=”https://www.youtube.com/watch?v=xKyHCM7RFrI” /]
Game Night · Jocul de-a detectivii (2018)
Un grup de prieteni urmează cu strictețe tradiția de a se aduna o dată pe săptămână și de a juca jocuri de societate. Până când, cu ajutorul unui frate extrem de bogat, această tradiție se transformă într-un murder mistery la scară mare. Cu un titlu sugestiv, Jocul de-a Detectivii ne introduce în serile în care din prieteni ne facem dușmani la un joc de Monopoly sau aliați în arta de a trișa la un...[Read More]
The Loft · Ispita (2015)
Cinci prieteni și un cadavru. În ciuda faptului că a fost desființat de critici, clasificat drept o producție plictisitoare, lipsită de acțiune și cu un final nesatisfăcător, The Loft mi s-a părut un thriller captivant, construit ca un puzzle între trecut și prezent, cu numeroase indicii și piste false și personaje secundare care par să nu aibă un rol specific, dar apar în momente cheie cu o repli...[Read More]
S-a născut o stea · A Star is Born (2018) · Maybe its time to let the old ways die.
Muzica este o amantă posesivă. Îl seduce și îl domină pe artist. Îi controlează visele și dorințele. Îl atrage într-o lume unde ritmul este un aliat pasager, parșiv și viclean, în timp ce vocea luptă pentru supraviețuire și fidelitate, „arma” prin care artistul își definește personalitatea și stilul, fără să fie conștient de capcana în care alunecă sau de adevăratele intenții ale muzei. În S-a năs...[Read More]
A Quiet Place · Fără zgomot! (2018)
Orice zgomot poate să fie fatal. În A Quiet Place/Fără zgomot!, dacă vrei să supravieţuieşti, trebuie să înveţi cum să îţi controlezi emoțiile şi să îţi temperezi reacţiile. Indiferent de circumstanţe, indiferent cât de cumplită este durerea, nu poţi să ţipi. Îţi reţii suspinele şi rămâi nemişcat. Vorbeşti în şoaptă sau prin semne. Păşeşti cu grijă, atent la fiecare pas. Renunţi la orice sau orici...[Read More]