#fărăteamă și #învingefrica: Lupta cu agorafobia și demofobia

Două personaje ne vor învăța în această primăvară cum să ne învingem temerile.

Am fost provocată să vorbesc despre ele de prietenii de la Storia Books și am scris un articol scurt și foarte personal. Nu este ușor să le împărtășești celor din jur că te înfricoșează mulțimile, aglomerațiile, spațiile deschise și locurile publice, că târgurile de carte îți provoacă atacuri de panică, mai ales sâmbăta, sau că rămâi repede fără aer când toți cei din jurul tău au tendința să te împingă pentru a-și face loc și nu observă că ești palidă și că abia îți menții echilibrul.

Merg rar cu mijloacele de transport în comun și evit metroul după ce am fost strivită aproape trei stații (nici măcar nu era oră de vârf). Am început să mă sufoc după câteva minute. Îmi tremurau picioarele, eram imobilizată și rămâneam repede fără aer. Unii ascultau muzică, alții urlau la telefon că nu au semnal. Mirosea urât și mă uitam în gol. Voiam să rezist și număram în gând stațiile, așteptând să se termine coșmarul, până când vagonul s-a zguduit, cineva s-a agățat de mine și m-am trezit cu nasul în spatele cuiva, la un pas să plâng.

Am coborât la următoarea stație și am fugit. Eram amețită, aveam urechile înfundate și respiram cu greutate. Și eram dezamăgită de mine. Mă îndoiesc că eram singura în acea situație, însă ceilalți au rezistat. S-au obișnuit cu astfel de condiții și nu le-au permis temerilor să învingă. Atunci mi-am dat seama cât de mult m-am schimbat și cât de supărată eram pe mine. M-am comportat ca o lașă. Ca o fricoasă.

Aș vrea să pot afirma că agorafobia și demofobia au dispărut, dar nu prea știu să mint. Le controlez sau le ascund, în funcție de cum mă simt și cât de multă energie am. Nu merg la concerte sau la festivaluri de muzică, însă nu pot să lipsesc de la târgurile de carte. Cum să nu merg „fix” sâmbătă, când vin toți prietenii bookaholici, pe care îi văd de 2-3 ori pe an?

Sunt mult mai liniștită când nu sunt nevoită să merg singură… oriunde. Îmi place compania, să am cu cine să vorbesc și să transform drumul într-o aventură sau o nouă experiență, să nu fie doar timp pierdut și emoții ferecate cu ajutorul căștilor. Observi ironia, în condițiile în care vreau să fiu independentă?

Fobiile au preluat puterea în 2016 (până atunci am avut doar câteva experiențe neplăcute și momente de anxietate – credeam că toată lumea le are și le-am ignorat/ascuns), dar anul trecut am câștigat cele mai dificile „bătălii”. M-am plimbat singură prin Luxemburg și am coborât la o stație diferită pentru a prelungi drumul către destinația finală. Am mers la evenimente unde nu cunoșteam decât câteva persoane, cele cu care te întâlnești mereu, dar cu care schimbi doar câteva vorbe live, păstrând interacțiunile pentru like-uri pe Facebook și follow pe Instagram. Am cunoscut Bucureștiul noaptea, când străzile sunt pustii. Și am savurat un târg de carte fără însoțitori și obligații, fără să mă uit cu disperare la ceas și să îmi sucesc picioarele pe scări pentru a ajunge la timp la o lansare. Am enervat câteva persoane, dar am decis să fiu (din când în când) egoistă și să nu mă mai pun tot timpul pe locul 2. Sau la coadă.

Lista mea de temeri este mare și urâtă. But there is a twist: eu am creat-o. Și doar eu o pot distruge.

Împrăștiată, dar creativă, cu nasul în cărți și mereu pe fugă. Încăpățânată și cu un doctorat în Sarcasm. Dușmanul declarat al somnului. Cinefilă de mică, cu căștile în urechi oriunde merge, imaginația o îndeamnă să viseze în cele mai (ne)potrivite momente.

A cincea oară în decembrie · James Kestrel

Unele romane te surprind încă din primele capitole cu acel sentiment de familiaritate aproape ireal. În cazul de față, simți că intuiești încotro se îndreaptă acțiunea sau ce decizii ar putea lua protagonistul, însă realizezi mult prea târziu că intenția autorului a fost, de la bun început, să întețească brusc flacăra nostalgiei din sufletele cititorilor de literatură polițistă clasică, doar ca să...[Read More]

Și am privit cu toții spre cer… · Tommy Wallach – „Nu vreau să vă sperii, însă istoria ne spune că ori de câte ori există panică, există și moarte.”

„- […] Nu vreau să vă sperii, însă istoria ne spune că ori de câte ori există panică, există și moarte. Așa funcționează lumea.” Timpul este una dintre cele mai prețioase resurse ale omenirii. Mereu spunem că avem nevoie de mai mult și că nu ne ajunge, însă vina este parțial a noastră. De ce? Pentru că avem un talent înnăscut de a-l pierde pe lucruri lipsite de importanță, „pasiuni” de momen...[Read More]

Celebrul scriitor norvegian Jo Nesbø vine în România!

Celebrul scriitor norvegian Jo Nesbø se va afla în România la începutul lunii mai. Autorul seriei crime Harry Hole se va întâlni cu publicul din București marți, 7 mai, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu. Alături de Jo Nesbø se vor afla scriitorii George Arion și Michael Haulică. Moderatorul evenimentului va fi Magdalena Mărculescu, director editorial TREI. Două zile mai târziu,...[Read More]

Pinguinul care voia să afle mai multe · Jill Tomlinson

„De unde știi că suntem la capătul lumii?” În urmă cu un deceniu, când încercam să îmi conving părinții să-mi cumpere o bufniță (nici nu au vrut să audă de o panteră, deși știau cât de mult o iubesc pe Bagheera), l-am întâlnit pe Mumble, un pinguin imperial care spărgea gheața atunci când cânta, având o voce ascuțită, care i-a câștigat, fără drept de apel, titlul de „cel mai netalentat cântăreț di...[Read More]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader