Fragment în avanpremieră: Watership Down, de Richard Adams

Watership Down, de Richard Adams, este un roman clasic al literaturii pentru adolescenți, recomandat cititorilor de orice vârstă, și bestseller internațional timp de aproape jumătate de secol.

Uneori, peste cele mai înverzite și idilice coline plutesc cele mai mari primejdii. Așa și într-o zonă liniștită din Anglia rurală, unde sălașul mai multor familii de iepuri este amenințat de apropierea oamenilor. O mână de urecheați iși iau inima în dinți și pornesc în căutarea unui loc care să le permită să-și întemeieze propriul sălaș, bazat pe principiul echității, departe de orice pericol.

Călăuziți de liderul lor isteț, Alună, de premonițiile plăpândului Cinci și de legendele din moși-strămoși, iepurii se îndreaptă spre tărâmul făgăduinței. Pe drum, pericolele se țin lanț, căci iepurii au mulți dușmani printre celelalte viețuitoare, iar piedicile nu contenesc să apară. Și oare, odată ajunși acolo, aventurile se vor opri cu una, cu două?

lubit de milioane de cititori, formidabilul roman al lui Richard Adams este o odisee vibrantă despre curaj, loialitate și supraviețuire care vă va ține cu sufletul la gură până la ultima pagină.

 

Fragment


Capitolul 1

Scândura

CORIFEUL: De ce te vaieţi? Ce stai îngrozită astfel?

CASANDRA: Din sală simt un iz de sânge şi măcel.

CORIFEUL: Miroase‑a jertfe din altare sfinte.

CASANDRA: E abure ce mai răsuflă din morminte.

Eschil, Agamemnon1

Trecuse vremea primulelor. Spre marginea pădurii, unde se răreau copacii şi terenul se înclina către un gard părăginit şi către şanţul plin cu rugi de mure de dincolo de el, se mai arătau doar câteva petice veştede, de un galben‑şters, printre buruienile‑câineşti şi rădăcinile de stejari. De cealaltă parte a gardului, în susul câmpului, erau numeroase vizuini de iepure2. Pe alocuri iarba dispăruse şi peste tot erau grămăjoare de căcăreze uscate, prin care mai putea să răzbată doar pipirigul. La vreo sută de metri, la poalele coastei, era pârâul, lat de cel mult un metru, pe jumătate sugrumat de floare‑broştească, izma‑broaştei şi bobornic albastru. Drumul de ţară trecea peste un podeţ din cărămidă şi suia pe coasta din faţă, către o poartă cu cinci drugi din gardul de mărăcini. Dincolo de poartă începea cărăruia.

Era luna mai, asfinţitul umpluse cerul de nori roşietici şi mai era o jumătate de ceas până la lăsarea întunericului. Coasta cu pământ uscat era plină de iepuri – unii ronţăiau iarba puţină din apropierea vizuinii lor, alţii, ceva mai departe, căutau păpădii ori vreo ciuboţica‑cucului scăpată din vedere de ceilalţi. Din când în când, câte unul se ridica pe lăbuţele din spate pe un muşuroi de furnici şi privea în jur, cu urechile ciulite şi nasul în vânt. Dar o mierlă care cânta netulburată la poalele pădurii stătea mărturie că nu era nimic primejdios acolo, iar în partea cealaltă, de‑a lungul pârâului, se vedea totul ca‑n palmă şi era pustiu şi linişte. Sălaşul nu era pândit de nicio primejdie.

Pe creasta coastei, la câţiva paşi de cireşul sălbatic în care cânta mierla, erau câteva vizuini ascunse aproape cu totul de rugi. În penumbra verzuie, la gura uneia dintre vizuini şedeau doi iepuri. Unul s‑a încumetat în cele din urmă să iasă, s‑a furişat la adăpostul rugilor până la şanţ şi a ajuns în câmp. După câteva clipe, celălalt l‑a urmat.

Primul iepure s‑a oprit într‑un loc însorit şi şi‑a scărpinat urechea cu mişcări iuţi ale labei din spate. Cu toate că nu avea decât un an şi încă nu era împlinit, nu avea înfăţişarea aceea hărţuită a majorităţii „mărginaşilor“, adică iepurii de rând în primul an de viaţă, care, neavând nici părinţi de viţă nobilă şi nici mărime ori putere ieşită din comun, sunt la cheremul celor mai mari şi‑şi duc şi ei zilele cum pot – adesea sub cerul liber – la marginea sălaşului lor. Arăta ca unul care e în stare să‑şi poarte singur de grijă. Avea un aer isteţ şi energic când s‑a ridicat în două labe, s‑a uitat împrejur şi şi‑a frecat nasul cu labele din faţă. Când s‑ a convins că totul e în regulă, şi‑a lăsat urechile pe spate şi s‑a apucat să ronţăie iarba.

Însoţitorul lui părea mai puţin sigur pe el. Era mic, cu ochii mari care priveau ţintă, şi avea un fel de a‑şi ridica şi răsuci capul care vădea nu atât prudenţă, cât un soi de nelinişte necontenită. Nasul i se mişca tot timpul, iar când un bondar a zburat zumzăind către un ciulin înflorit din spatele lui, a tresărit şi s‑a răsucit atât de speriat, încât doi iepuri din apropiere au dat s‑o tulească spre vizuini. Dar cel aflat mai aproape, un iepure cu vârfurile urechilor negre, l‑a recunoscut şi s‑a întors la mâncare.

— A, nu‑i decât Cinci, a spus, care sare‑ n sus când trece‑o muscă. Ei, Cruşin, ce începuseşi să‑mi spui?

— Cinci? a spus celălalt iepure. De ce‑i zice aşa?

— S‑au născut cinci pui deodată: el a fost ultimul – şi cel mai mic. E de mirare că a scăpat cu viaţă până acum. Eu aşa zic, că un om cu greu l‑ar zări, iar unei vulpi nu‑i face trebuinţă. Şi totuşi, recunosc că pare a fi în stare să se ferească de belele.3

PRECOMANDĂ CU 20% REDUCERE!
Iepurele cel mic s‑a apropiat de însoţitorul lui, ţupăind pe labele dinapoi, foarte lungi.

— Hai să mergem un pic mai departe, Alună, i‑a zis. Ştii, e ceva ciudat cu vizuina în seara asta, dar nu pot să spun ce anume. Ce‑ar fi să mergem până la pârâu?

— Bine, a fost de acord Alună. Şi găseşte‑mi o ciuboţica‑cucului. Eşti cel mai iscusit la asta.

Şi‑a luat‑o înainte pe coastă, cu umbra întinsă în urma lui prin iarbă. Au ajuns la pârâu şi s‑au pus pe ronţăit şi pe scociorât pe lângă şanţurile lăsate de roţi pe drum.

N‑a trecut mult până când Cinci a găsit ce căutau. Ciu­boţica‑cucului e o delicatesă pentru iepuri şi se ştie că pe la sfârşitul lunii mai e foarte rară prin preajma unui sălaş de iepuri, cât de mic ar fi el. Cea pe care o găsise nu înflorise încă, iar frunzele lipite de pământ erau aproape ascunse de firele lungi de iarbă. Tocmai se apucaseră s‑o ronţăie, când doi iepuri mai mari au venit în fugă de din-colo de vadul prin care treceau vitele.

— Ciuboţica‑cucului? a zis unul. Foarte bine – lăsaţi‑o în seama noastră. Hai, valea, a adăugat, văzându‑l pe Cinci că se codeşte. N‑ai auzit ce‑am zis?

— Cinci a găsit‑o, Inişor, a spus Alună.

— Iar noi o s‑o‑nfulecăm, i ‑a întors‑o Inişor. Ciubo­ţica‑cucului e pentru Owsla4 – nu ştii asta? Dacă nu ştii, te învăţăm noi pe loc.

Cinci plecase deja. Alună l‑a ajuns din urmă lângă podeţ.

— M‑am săturat până peste cap, a zis. Mereu aceeaşi poveste. „Fii atent la ghearele mele, eu mănânc ciu­bo­ţica‑cucului.“ „Fii atent la dinţii mei, eu mă aşez în vizuina asta.“ Pe cinstea mea, dacă ajung vreodată în Owsla, o să mă port cum se cuvine cu mărginaşii.

— Tu măcar tragi nădejde să ajungi într‑o zi în Owsla, a răspuns Cinci. E clar c‑o să te mai împlineşti, lucru care mie n‑o să mi se‑ntâmple.

— Doar nu crezi c‑o să te las de izbelişte! a zis Alună. Dar îţi spun drept că uneori îmi vine să plec din sălaşul ăsta. Hai mai bine să lăsăm asta acum şi să ne bucurăm de înserare. Ştii ce? Hai să trecem pârâul. Dincolo sunt mai puţini iepuri şi avem un pic de linişte. Sau poate simţi că‑i cu primejdie?

Era clar, după felul în care întrebase, că‑l vedea pe Cinci mai priceput decât el în a simţi pericolul, iar Cinci i‑a răspuns ca şi cum acest lucru era de la sine înţeles.

— Nu, e în ordine. Dacă simt vreo primejdie, îţi spun. Dar nu o primejdie anume simt în jur. E… Of, nu ştiu… Ceva apăsător, ca şi cum s‑ar apropia furtuna. Nu pot spune ce, însă mă nelinişteşte. O să vin cu tine, totuşi.

Au trecut în fugă şanţul. Iarba era umedă şi grasă lângă pârâu, aşa că şi‑au croit drum în sus pe coastă, în căutarea unui loc mai uscat. O parte a coastei era în umbră, căci soarele cobora în faţa lor, dar Alună voia un loc cald, însorit, aşa că au înaintat până aproape de potecă. Mai aveau puţin până la poartă, când Alună s‑a oprit, cu ochii aţintiţi.

— Cinci, ce‑i asta? Uite!

Ceva mai departe în faţă terenul fusese răscolit de curând. În iarbă zăceau două movile de pământ. Stâlpi groşi, duhnind a creozot şi a vopsea, se înălţau până în vârful gardului viu, iar scândura pe care o susţineau arunca o umbră lungă peste câmp. Lângă un stâlp zăceau un ciocan şi nişte cuie.

Cei doi iepuri s‑au apropiat în salturi şi s‑au ghemuit într‑o tufă de urzici din spatele scândurii, încreţindu‑şi nasul la mirosul unui muc de ţigară stins undeva prin iarbă. Dintr‑odată, Cinci s‑a cutremurat şi s‑a făcut una cu pământul.

— Vai, Alună! De‑aici vine! Ştiu acum: ceva foarte rău! Un lucru îngrozitor, care se tot apropie.

— Ce fel de lucru? Ce vrei să spui? Parcă ziceai că nu ne paşte nicio primejdie!

— Nu ştiu ce‑i, a spus Cinci, copleşit de mâhnire. Nu‑i nicio primejdie aici, deocamdată. Dar vine – vine. Vai, Alună, uite! Câmpul! E plin de sânge!

— Nu‑i decât lumina asfinţitului, prostuţule. Zău acuma, Cinci, nu mai vorbi aşa, că mă sperii!

Cinci şedea pitit între urzici, tremurând şi plângând, în vreme ce Alună încerca să‑l liniştească şi să afle ce anume îl copleșise brusc. Dacă era îngrozit, de ce nu fugea să se adăpostească, aşa cum ar fi făcut orice iepure cu scaun la cap? Însă Cinci nu putea să explice şi nu făcea decât să se tulbure şi mai tare. În cele din urmă, Alună a zis:

— Cinci, nu poţi să stai aici şi să tot plângi. Şi apoi, se întunecă. Hai mai bine să ne întoarcem la vizuină.

— Să ne întoarcem la vizuină? s ‑a smiorcăit Cinci. O să vină şi acolo – să nu crezi că n‑o să vină. Ascultă‑mă, câmpul e plin de sânge…

— Gata, a făcut Alună, hotărât. Lasă că am eu grijă de tine. Oricare‑ar fi necazul, e vremea să ne întoarcem.

Şi au luat‑o la fugă pe câmp şi peste pârâu, pe la vadul vitelor. Aici a fost oarece zăbavă, întrucât Cinci – învăluit de seara de vară liniştită – îşi pierduse puterile şi aproape că încremenise de frică. Alună a izbutit, în cele din urmă, să‑l ducă înapoi la şanţ, dar la început Cinci s‑a împotrivit să intre în vizuină şi aproape c‑a trebuit să fie împins în jos, prin deschizătură.

Soarele a lunecat dincolo de coastă. Vântul s‑a făcut mai rece, au căzut câţiva stropi de ploaie, iar înainte să se împlinească un ceas s‑a lăsat întunericul. De pe cer pierise orice urmă de culoare: şi, chiar dacă scândura cea mare de la poartă scârţâia un pic în vântul nopţii (ca şi cum ar fi ţinut morţiş să arate că n‑a pierit în beznă, ci e tot acolo unde fusese înfiptă), nu era niciun trecător care să citească literele ascuţite, crude ce despicau ca nişte cuţite negre faţa ei albă. Ele ziceau aşa:

PE ACEASTĂ PROPRIETATE CU AMPLASARE

IDEALĂ, ŞASE ACRI DE TEREN DE CONSTRUCŢIE

EXCELENT, VOR FI CONSTRUITE LOCUINŢE MODERNE DE CEA MAI BUNĂ CALITATE

DE CĂTRE SUTCH AND

MARTIN, LIMITED, DIN NEWBURY, BERKS5.


1 În Tragicii greci. Antologie, trad. de G. Murau, ESPLA, Bucureşti, 1958 (n. tr.).

2 În original, rabbit, iepure care poate fi domesticit, spre deosebire de hare, care trăieşte doar în sălbăticie. În tot cuprinsul cărţii, „iepu-re“ se referă la rabbit, iar „iepure de câmp“ se referă la hare (n. tr.).

3Iepurii pot să numere până la patru. Ce trece de patru este Hrair – „o mulţime“ sau „o mie“. Astfel, prin U Hrair – „Cei o mie“ – îi desemnează colectiv pe duşmanii iepurilor (sau elil, cum le zic ei): vulpea, hermina, nevăstuica, pisica, bufniţa, omul etc. Probabil că au fost mai mult de cinci pui când s‑a născut Cinci, însă numele său, Hrairoo, înseamnă „Micul o mie“ – cel mai mic dintre ei sau, cum se mai zice, prâslea (n. a.).

4Aproape toate sălaşurile au Owsla, o formaţiune alcătuită din iepuri puternici sau isteţi – în vârstă de doi ani sau mai mult – care stau în jurul iepurelui‑șef şi al iepuroaicei lui şi‑şi exercită autoritatea. Owsla sunt de multe feluri. Într‑un sălaş, Owsla poate fi clica unei căpetenii; în altul poate fi alcătuită în mare parte din iepuri iscusiţi la patrulare şi la prădarea grădinilor. Uneori îşi poate afla loc în ea un bun povestitor; sau un iepure vizionar ori cu multă intuiţie. În acel moment, în sălaşul de la Sandleford, Owsla avea caracter mai degrabă militar (chiar dacă, aşa cum vom vedea mai încolo, nu chiar atât de militar ca altele) (n. a.).

5Comitatul Berkshire (n. tr.).

Împrăștiată, dar creativă, cu nasul în cărți și mereu pe fugă. Încăpățânată și cu un doctorat în Sarcasm. Dușmanul declarat al somnului. Cinefilă de mică, cu căștile în urechi oriunde merge, imaginația o îndeamnă să viseze în cele mai (ne)potrivite momente.

Urgia și zorile (Urgia și zorile #1) · Renée Ahdieh

„- Mi-e teamă de moarte, îi răspunse ea, printre șuierăturile de vânt.” Și mi-e teamă că aș putea pierde acest război în fața ta.” Poveștile ne ajută să visăm. Fugim de realitate când ne ascundem în cameră sau la picioarele bibliotecii, când ne strecurăm nevăzuți din sălile de clasă, cu o carte în mână și un zâmbet plin de înțelesuri așternut pe chip, pregătiți pentru o nouă aventură, la finalul c...[Read More]

[CP] În Anul Centenarului Încoronării, Editura Librex publică jurnalului Reginei Maria a României

Editura Librex oferă publicului român, in Anul Centenarului Încoronării, ediția aniversară a jurnalului Reginei Maria, „Povestea vieții mele”. Cartea apare în patru volume, ce respectă exact varianta originală, respectiv: Copilăria; Tinerețea și nunta; Începutul căsătoriei si 1906-1914. Jurnalului Reginei Maria a văzut pentru prima dată lumina tiparului în 1934 și a fost lansată simultan la Londra...[Read More]

The Weeknd şi Kendrick Lamar lansează „Pray for me” („Black Panther: The Album”)

The Weeknd şi Kendrik Lamar, super-starurile internaţionale cu nenumărate premii Grammy în palmares, au lansat melodia „Pray For Me”, cel mai nou single de pe „Black Panther The Album” – albumul muzical oficial dedicat mult-aşteptatului film Marvel, care poartă acelaşi nume. Melodia a apărut la scurt timp după ce Lamar a câştigat 5 premii Grammy pentru Cel mai bun album rap, Cea mai bună prestaţie...[Read More]

Cărtureşti Carusel a fost nominalizată la premiul „Librăria anului“

Cărtureşti Carusel se află pe lista scurtă pentru premiul „Librăria anului” în cadrul Excellence Awards de la London Book Fair, care va avea loc între 10 şi 12 aprilie. Librăria din Bucureşti concurează la categoria The Bookstore Of The Year Award alături de alte două case ale cărţii: Timbooktoo din Gambia şi The Uppsala English Bookshop din Suedia. Câştigătorul va fi anunţat în cadrul unei ...[Read More]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader