Fragment în avanpremieră: Zilele din urmă ale nopții, de Graham Moore

În colecția Buzz Books a Editurii Litera urmează să apară Zilele din urmă ale nopții, de Graham Moore, scenaristul filmului The Imitation Game, recompensat cu premiul Oscar la categoria Cel mai bun scenariu adaptat. Traducere de Alexandru Cormoș.

New York, 1888. Lămpile cu gaz continuă să pâlpâie pe străzile orașului, dar miracolul luminii electrice este pe cale să se întâmple. Persoana care controlează mijloacele de a transforma noaptea în zi va intra în istorie – și va face o avere uriașă. Un tânăr avocat, pe nume Paul Cravath, proaspăt absolvent al Facultății de Drept a Universității Columbia, preia un caz care pare imposibil de câștigat. Clientul lui, George Westinghouse, a fost dat în judecată de Thomas Edison, iar miza este o întrebare de un miliard de dolari: Cine a inventat becul și cine deține dreptul de a electrifica țara?

Cazul îi dă lui Paul acces în lumea selectă a înaltei societăți – la petrecerile strălucitoare din vilele din Gramercy Park și la afacerile din spatele ușilor închise. Sarcina cu care se confruntă este mai mult decât descurajantă. Edison este un adversar viclean și periculos, cu resurse uriașe la dispoziția sa – detectivi particulari, ziare pe care să le influențeze, având chiar și sprijinul lui J.P. Morgan. Ambii sunt mânați de aceeași dorință de a câștiga. Cine va reuși?

În goana lui după victorie, drumul lui Paul se intersectează cu cel al lui Nikola Tesla, un inventator strălucit și excentric, despre care se spune că ar deține soluția pentru a-l învinge pe Edison, și cu al lui Agnes Huntington, o frumoasă cântăreață de operă, care se dovedește a fi o interpretă fără cusur pe scenă și în afara ei. Pe măsură ce Paul își asumă din ce în ce mai multe riscuri, va descoperi că fiecare își urmărește propriile interese și că nimeni nu este chiar cine pare a fi.

„Un reper al romanelor istorice de calitate… Pornit în căutarea unor adevăruri de mult uitate, Graham Moore ne oferă o poveste palpitantă și uimitoare despre două genii implicate într-o luptă feroce pentru a schimba lumea… o călătorie strălucită în trecut…“ The Washington Post

„Un roman fermecător… povestea abundă în detalii ce redau perfect atmosfera epocii… Pe măsură ce te cufunzi în lectură, toate evenimentele se leagă între ele, conducând la un final neașteptat.“ The New York Times Book Review


CAPITOLUL I

Oamenii nu ştiu ceşi doresc până nu li se arată.

Steve Jobs

11 mai 1888

În ziua în care urma să-l întâlnească pentru prima oară pe Thomas Edison, Paul s‑a uitat la un om arzând de viu pe cerul de deasupra Broadway-ului.

Jertfa a avut loc dimineaţa târziu, într‑o zi de vineri. Vânzoleala din preajma orei prânzului era din ce în ce mai mare când Paul a coborât din clădirea de birouri în strada aglomerată. Statura lui impozantă ieşea în evidenţă în şuvoiul celorlalţi pietoni: înalt de aproape doi metri, lat în umeri şi proaspăt bărbierit, sacoul negru i se asorta cu vesta şi cravata lungă, aşa cum era de aşteptat din partea unui tânăr profesionist din New York. Părul lui, pieptănat perfect cu cărarea pe partea stângă, începuse de curând să i se retragă din părţile laterale ale frunţii. Arăta mai în vârstă decât cei douăzeci şi şase de ani pe care îi avea.

În timp ce se alătura mulţimii care se îmbulzea de‑a lungul Broadway‑ului, Paul a observat în treacăt un tânăr îmbrăcat într‑o uniformă Western Union urcat pe o scară. Muncitorul umbla la firele electrice, acele cabluri negre şi groase care nu demult începuseră să împânzească cerul de deasupra oraşului. Ele se întretăiau cu firele mai subţiri şi mai vechi de telegraf, iar vântul de primăvară le făcuse să se încâlcească. Omul de la Western Union încerca să descurce cele două seturi de cabluri. Arăta ca un copil care se lupta uimit cu nişte şireturi enorme.

Paul era cu gândul la cafea. Era încă nou în cartierul financiar, nou la firma lui de avocatură de la etajul trei de pe Broadway, la numărul 346. Încă nu hotărâse care era cafeneaua lui preferată din zonă. Era una situată către nord, pe Walker Street. Apoi, cea cu servirea mai lentă, dar mai la modă, de pe Baxter Street, cea cu cocoşul pe uşă. Paul era obosit. Îi plăcea să simtă aerul pe obraji. Încă nu ieşise afară în acea zi. Cu o noapte înainte dormise la birou.

Nu şi‑a dat seama imediat ce se întâmplă atunci când a văzut prima scânteie. Muncitorul a apucat unul dintre fire şi a tras puternic de el. Paul a auzit o pocnitură – doar o pocnitură, rapidă, stranie – în timp ce omul se scutura. Mai târziu, Paul şi‑a amintit că a văzut ceva strălucind puternic, chiar dacă în acel moment nu a priceput ce se petrecea de fapt. Bărbatul a căutat să se sprijine de ceva, întinzându‑se după un alt fir cu mâna liberă. După cum a înţeles Paul mai târziu, aceasta fusese greşeala omului. Făcuse o legătură. Devenise un conductor viu.

Şi apoi ambele mâini ale muncitorului s‑au zguduit, din ele ieşind scântei portocalii.

Trebuie să fi fost vreo două sute de persoane pe strada aglomerată în acea dimineaţă, iar fiecare privire părea să se fi întors în acelaşi timp. Oameni din domeniul finanţelor, care defilau cu jobenele lor cu boruri largi; asistenţi de brokeri care alergau către Wall Street, ţinând strâns mesaje secrete; secretare îmbrăcate în fuste albastre‑verzui, cu jachete perfect asortate; contabili care ieşiseră la vânătoare de sendvişuri; doamne îmbrăcate în rochii Doucet[1], care veniseră în vizită din Washington Square; politicieni locali nerăbdători să ia un prânz cu carne de raţă; o herghelie de cai, trăgând după ei birje cu roţi groase pe drumul din piatră cubică neuniformă. Broadway era artera care alimenta partea sudică a Manhattanului. O bogăţie până atunci nemaicunoscută nicăieri în lume clocotea dedesubtul acestor străzi. Paul citise în ediţia de dimineaţă a ziarului că John Jacob Astor[2] devenise în mod oficial mai bogat decât regina Angliei.

Toţi ochii erau fixaţi pe omul atârnat. O flacără albastră a ţâşnit din gura lui. Aceasta i‑a aprins părul. Hainele de pe el s‑au mistuit imediat. A căzut în faţă, cu mâinile încă înfăşurate în jurul firelor. Picioarele i se bălăngăneau, lovindu‑se de scară. Trupul lui luase poziţia lui Iisus pe cruce. Flama albastră i‑a izbucnit din gură şi i‑a topit pielea de pe oase.

Nimeni nu ţipase încă. Paul tot nu era sigur la ce se uita. Mai văzuse violenţă şi înainte. Crescuse la o fermă din Tennessee. Moartea şi morţii nu erau o privelişte spectaculoasă de‑a lungul râului Cumberland. Însă aşa ceva nu mai văzuse.

După câteva secunde covârşitor de lungi, în timp ce sângele omului curgea pe băieţii care vindeau ziare, au început ţipetele. O învălmăşeală de trupuri dispăreau în grabă de la faţa locului. Bărbaţi în toată firea se izbeau de femei. Băieţii cu ziarele fugeau prin mulţime, fără să se îndrepte în vreo direcţie anume, alergând pur şi simplu. Încercând să‑şi scoată din păr carnea carbonizată.

Caii se cabrau, lovind cu picioarele în aer. Copitele lor zburau către feţele panicate ale birjarilor. Paul a rămas ţintuit locului până când a văzut un vânzător de ziare căzând în calea roţilor unei birje trase de doi cai. Armăsarii încercau să scape din frâie, înclinându‑se în faţă şi trăgând roţile către pieptul băiatului. Paul n‑a fost conştient de gestul său – l‑a făcut pur şi simplu. L‑a înşfăcat pe băiat de umăr şi l‑a tras din drum.

Şi‑a folosit mâneca de la sacou să şteargă praful şi sângele de pe faţa copilului. Dar înainte să apuce să vadă dacă suferise vreo lovitură, acesta a zbughit‑o înapoi în mulţime.

Paul s‑a aşezat, sprijinindu‑se de un stâlp de telegraf din apropiere. I se întorsese stomacul pe dos. Şi‑a dat seama că respira foarte repede şi a încercat să se calmeze în timp ce îşi trăgea sufletul.

Au trecut alte zece minute până când sunetul clopotelor a anunţat sosirea pompierilor. Cei trei cai care trăgeau cisterna cu apă s‑au oprit lângă scena sumbră. Şase pompieri în uniforme cu nasturi negri şi‑au ridicat privirile neîncrezătoare spre cer. Din instinct, unul dintre ei s‑a întins să ia furtunul acţionat cu aburi, dar ceilalţi se holbau pur şi simplu îngroziţi. Nu mai văzuseră un astfel de incendiu vreodată. Era vorba de electricitate. Iar fascinaţia întunecată faţă de fulgerul făurit de om era la fel de misterioasă şi de neînţeles precum o molimă din Vechiul Testament.

Paul a rămas încremenit în timpul celor patruzeci şi cinci de minute cât le‑a trebuit pompierilor temători să desprindă trupul înnegrit. A absorbit fiecare detaliu din ceea ce vedea, nu ca să‑şi aducă aminte, ci ca să uite.

Paul era avocat. Şi acesta era efectul pe care îl avusese scurta lui carieră juridică asupra creierului său. Micile detalii îl linişteau. Spaimele lui mortale nu puteau fi potolite decât printr‑o stăpânire enciclopedică a detaliului.

Paul era un constructor profesionist de naraţiuni. Era un povestitor de întâmplări concise. Munca lui presupunea să ia o serie de evenimente izolate şi, curăţându‑le de reziduurile lipsite de importanţă, să fabrice din ele o progresie. Imaginile discrete ale dimineţii – o muncă de rutină, o eroare neîndemânatică, o mână încleştată, o stradă aglomerată, o scânteie, un copil stropit cu sânge, un cadavru picurând – puteau fi asamblate într‑o poveste. Ar fi avut o introducere, un cuprins şi o încheiere. Poveştile ajung la o concluzie, iar apoi dispar. Aşa funcţionează magia cerută cu atâta disperare. Odată ce era spusă în mintea lui, povestea acelei zile putea fi împachetată, pusă deoparte şi evocată doar la nevoie. Naraţiunea bine asamblată urma să‑i protejeze mintea de teroarea amintirilor crude.

Paul ştia că până şi o poveste reală este o ficţiune. E unealta liniştitoare pe care o folosim ca să organizăm lumea haotică din jurul nostru în ceva pe înţelesul tuturor. E maşinăria cognitivă care separă grâul emoţiei de neghina senzaţiei. Lumea reală e prea plină de întâmplări, dă pe dinafară de fapte. În poveştile noastre, le trecem cu vederea pe majoritatea, până când ies la suprafaţă motivele şi explicaţiile clare. Fiecare poveste este o invenţie, un dispozitiv tehnologic care nu diferă mult de acela care, în acea dimineaţă, i‑a topit unui om pielea de pe oase. O poveste bună ar putea fi şi ea folosită cu un scop nu mai puţin primejdios.

Ca avocat, poveştile pe care le spunea Paul erau morale. În naraţiunile lui existau doar cei lezaţi şi cei care îi abuzaseră; calomniaţii şi mincinoşii; păgubiţii şi hoţii. Paul lucra din răsputeri la construcţia acestor personaje până când dreptatea celui pe care îl reprezenta – fie acuzator, fie acuzat – devenea copleşitoare. Treaba unui avocat specializat în litigii nu era să stabilească faptele; treaba lui era să construiască o poveste pornind de la acele fapte din care să reiasă o concluzie morală de netăgăduit. Astfel stăteau lucrurile cu poveştile lui Paul: trebuiau să înfăţişeze o viziune de netăgăduit asupra lumii. Iar apoi să dispară, odată ce lumea fusese astfel organizată, cu profitul câştigat pe bună dreptate. O introducere îndrăzneaţă, un cuprins palpitant, o încheiere satisfăcătoare, poate o ultimă răsturnare de situaţie, după care… gata. Catalogată şi pusă într‑o cutie, depozitată într‑un loc sigur.

Tot ce avea Paul de făcut era să‑şi spună lui însuşi povestea de astăzi şi ar fi dispărut; să vadă din nou şi din nou imaginile în capul lui. Salvare prin repetiţie.

Dar după cum s‑a dovedit, cadavrul cuprins de flăcări avea să fie doar al doilea în clasamentul celor mai înspăimântătoare lucruri pe care Paul Cravath urma să le vadă în acea zi.

Mai târziu în acea seară – după ce secretara lui se îndreptase către apartamentul ei din Yorkville, după
ce partenerii lui seniori se retrăseseră în clădirile lor cu două etaje de la nord de Fifth Avenue, cu mult după ce Paul nu reuşise să plece către apartamentul lui de burlac de pe Fiftieth Street, ci scrisese, în schimb, atât de mult cu stiloul lui cauciucat Waterman, încât i se spărsese băşica pe care o avea la degetul mijlociu – la uşa biroului său a ajuns un băiat. Avea o telegramă pentru el.

„Prezenţa dumneavoastră este solicitată neîntârziat“, scria în mesaj. „Multe de discutat în cel mai strict secret.“

Era semnată „T. Edison“.


[1] Jacques Doucet (1853–1929), designer vestimentar şi colecţionar de artă francez

[2] John Jacob „Jack“ Astor al IV‑lea, om de afaceri, dezvoltator imobiliar, investitor, inventator, scriitor şi locotenent‑colonel în Războiul Hispano‑American, membru de vază al familiei Astor

Împrăștiată, dar creativă, cu nasul în cărți și mereu pe fugă. Încăpățânată și cu un doctorat în Sarcasm. Dușmanul declarat al somnului. Cinefilă de mică, cu căștile în urechi oriunde merge, imaginația o îndeamnă să viseze în cele mai (ne)potrivite momente.

Fragment în avanpremieră: Miraj, de Somaiya Daud

Miraj, de Somaiya Daud, apare în luna octombrie în colecția Nemira Young Adult. Într-o lume dominată de brutalul imperiu Vathek, Amani, o fată de optsprezece ani, este o visătoare. Ea visează la viața de dinainte de ocupație, la poeziile vechi pe care le adoră, la aventuri și călătorii dincolo de căminul ei izolat. Dar Amani e răpită și dusă în mare secret la palatul regal, unde descoperă că arată...[Read More]

Fragment în avanpremieră: Casa bântuită, de Shirley Jackson

O autoare extraordinară scrie una dintre cele mai înfricoșătoare povești pe care le-ai citit vreodată. Intră în lumea lui Shirley Jackson. Intră în Casa Bântuită! Precomandă cu 15% reducere + transport gratuit.   „Hill House se înălța singuratică pe fundalul dealurilor, iar înăuntrul ei sălășluia întunericul…“ Patru persoane au sosit la Hill House: doctorul Montague, un savant care caută dove...[Read More]

Cel care mă așteaptă · Parinoush Saniee – „Dar ce era păcatul cu adevărat?”

„Dar ce era păcatul cu adevărat?” Nu cred că există un singur răspuns la întrebare. Nu cred că a trecut suficient timp de la terminarea romanului pentru a transpune în cuvinte toate sentimentele trăite de-a lungul lecturii, intensitatea furiei, gustul amar al dezamăgirii sau cel acru al dezgustului, fragilitatea iubirii sau tristeţea şi abandonul ce însoţesc ultimele cuvinte rostite de Masumeh: Ce...[Read More]

Andreea Micu, asociat al cramei AVINCIS, a lansat prima carte pentru copii – „Lunus Plinus și Andrei în Țara lui Faci ce Vrei”

Andreea Micu, avocată, mamă a doi băieți și asociat al cramei AVINCIS, a lansat pe 25 octombrie volumul „Lunus Plinus și Andrei în Țara lui Faci ce Vrei”. Povestea ce se adresează  copiilor cu vârste între 3 și 10 ani, reprezintă debutul său în literatura pentru copii şi a fost publicată de editura Baroque Books and Arts în condiţii grafice deosebite. Evenimentul de lansare a avut loc la librăria ...[Read More]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader