Evenimentele Editurii Litera de Ziua Națională a Lecturii

Începând cu acest an, data de 15 februarie este dedicată sărbătoririi Zilei Naționale a Lecturii în România. Acest eveniment anual își propune să încurajeze lectura în toate formele sale, prin desfășurarea de campanii, proiecte și evenimente specifice.

Pentru această zi specială, Editura Litera a pregătit o serie de evenimente care pun cartea în prim-plan.

→ Alături de partenerul Poșta Română, sărbătorim lectura oferind cadou 500 de cărți Litera cititorilor din România. În ziua de 15 februarie, clienții Prioripost ai Poștei Române vor primi cadou, alături de coletul propriu, și o carte pe care sunt invitați să o citească și apoi să o dăruiască mai departe altor pasionați de lectură.

→ Un alt eveniment, desfășurat de această dată în mediul online, este concursul „Cărțile te inspiră. Indiferent de vârstă sau de preferințe literare, cititorii sunt provocați să dea viață copertei sau personajului îndrăgit al unei cărți într-un mod creativ: prin replicarea inedită a fotografiei copertei, prin adoptarea unei ținute sau a unei atitudini asemănătoare cu personajul cărții etc. Toate creațiile originale care respectă regulamentul concursului vor fi urcate sub formă de fotografii pe pagina de facebook a evenimentului, iar participanții vor primi premii garantate constând în cărți sau abonamente pe citeste.ro, platforma online cu peste 2 500 de cărți electronice (audiobookuri, ebookuri, videobookuri).

→ Tot de Ziua Națională a Lecturii, suntem alături de copiii din Constanța care, prin intermediul proiectului „Campioni la citit“, dau viață poveștilor într-un maraton de lectură care va avea loc în sălile de clasă.

Ridichea uriașă, Punguța cu doi bani, de Ion Creangă, Rățușca cea urâtă, de Hans Christian Andersen, Muzicanții din Bremen sau Hansel și Gretel, de Frații Grimm, toate aceste cărți ale copilăriei, în ediții cartonate și tipărite pe format mare, vor fi deschise și așezate pe catedră, iar la semnalul „start lectură“ al doamnei învățătoare, copiii vor păși pe rând în fața clasei și vor citi câte un fragment din carte. Când ultimul copil va ajunge la zona de „Finish“ a lecturii, maratonul se va fi încheiat și toți elevii vor primi diplome de „campioni la citit“.

Ne bucurăm că, începând cu acest an, avem instituită în România o zi națională a lecturii, un prilej minunat de a celebra cărțile și pe cei care le-au scris! Sperăm ca evenimentele Litera să inspire la lectură și să genereze noi idei și proiecte educative pentru toți cititorii mici și mari, deopotrivă!

Pentru mai multe informații, urmăriți platformele Editurii Litera, www.litera.ro, Facebook Litera , Facebook Litera Mică, Instagram, YouTube, Litera Blog.

DESPRE ZIUA NAȚIONALĂ A LECTURII

Începând cu anul 2022, în România s-a instituit Ziua Națională a Lecturii.

Ziua de 15 februarie, aleasă pentru celebrarea lecturii, marchează datele de naștere a două personalități care au jucat un rol important în dezvoltarea educației românești și în promovarea lecturii: politicianul și criticul literar Titu Maiorescu (15 februarie 1840), fondator al societății literare Junimea, și Spiru Haret (15 februarie 1851), reputat matematician și ministru al educației creditat cu dezvoltarea sistemului modern de învățământ al țării.

Ziua Națională a Lecturii este sărbătorită la date diferite în întreaga lume: pe 19 noiembrie în Germania, pe 2 martie în America, 19 iunie în India ș.a.m.d.

—————————————————————————————————————-

Editura Litera are o tradiție de 32 de ani în editarea de carte. Ani în care, cu tenacitate, cu pasiune, cu profesionalism, cu reușite majore, a editat 9000 de titluri, într-un tiraj total de peste 50 de milioane de exemplare. Acoperind practic toate domeniile de ficțiune și nonficțiune, Litera a reușit să se impună prin calitatea catalogului editorial, devenind unul dintre cei mai importanți actori de pe piața de carte din România.

Împrăștiată, dar creativă, cu nasul în cărți și mereu pe fugă. Încăpățânată și cu un doctorat în Sarcasm. Dușmanul declarat al somnului. Cinefilă de mică, cu căștile în urechi oriunde merge, imaginația o îndeamnă să viseze în cele mai (ne)potrivite momente.

Cod roșu de jaf · The Hurricane Heist (2018)

Americanii au două lucruri pe care probabil Europa nu o să le aibă vreodată: Hollywood și uragane. După ce le-au combinat pe cele două, a ieșit un Cod roșu de jaf. Un dezastru natural de asemenea proporții implică o muncă enormă, de la construirea mesajelor transmise pe TV și radio, până la transportarea și cazarea oamenilor. Acesta este transpus pe ecran cu o asemenea neglijență încât aș îndrăzni...[Read More]

Marea provocare: Le Mans ’66 (2019)

Cunoștințele mele despre cursele de mașini sunt aproape nule. Recunosc câteva nume, însă nu știu să îți spun cine deține cele mai multe titluri dintre Porsche, Audi, Corvertte, Ferrar sau Maserati, ce recorduri s-au stabilit la Sebring, Daytona sau Le Mans, câți șoferi au reușit să înhațe Tripla Coroană sau cât de periculoase și dificile sunt competițiile auto pe asfalt. Din fericire, James Mangol...[Read More]

Călugărița: Misterul de la Mănăstire · The Nun (2018)

Frenchie: What’s the opposite of a miracle, Father? A bântuit-o pe Lorraine Warren în The Conjuring 2 și s-a ascuns într-o fotografie în Annabelle: Creation. Ne-a vizitat în coșmaruri, ne-a urmărit „ascensiunea” în universul creat de James Wan, prinsă în rama unui tablou sau într-o viziune imposibil de uitat, în așteptarea momentului ei, când povestea avea să îi fie împărtășită, iar originil...[Read More]

A Quiet Place · Fără zgomot! (2018)

Orice zgomot poate să fie fatal. În A Quiet Place/Fără zgomot!, dacă vrei să supravieţuieşti, trebuie să înveţi cum să îţi controlezi emoțiile şi să îţi temperezi reacţiile. Indiferent de circumstanţe, indiferent cât de cumplită este durerea, nu poţi să ţipi. Îţi reţii suspinele şi rămâi nemişcat. Vorbeşti în şoaptă sau prin semne. Păşeşti cu grijă, atent la fiecare pas. Renunţi la orice sau orici...[Read More]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader