Hai să citim în Parcul Izvor!

Când? 28-29 octombrie 2017, 10:00-19:00

Unde? Parcul Izvor, București

Acces: gratuit

Bucuria cititului vine prin însuși actul în sine. Și cum altfel să faci acest lucru dacă nu prin prezentarea încă de la o vârstă fragedă a plăcerii de a călători printre paginile unei cărți, în lumea povestită de autor?

Festivalul „Hai să citim” vă invită în Parcul Izvor la câteva ore petrecute în lumea minunată a cărților. În weekendul 28-29 octombrie, copiii între 6 și 14 ani vor putea intra în atmosfera festivalului prin participarea la ateliere, workshop-uri, piese de teatru, expoziții, proiecții și schimburi de cărți și multe alte surprize care îi așteaptă cu sufletul la gură. Corturile vor fi special amenajate pentru a vă putea bucura din plin de toate aceste activități și a putea petrece un weekend excelent alături de cei dragi și într-un mod benefic.

Programul festivalului arată cam așa:

Între orele 10:00 și 19:00, în aceste două zile de weekend, cartea este protagonistul – personajul principal care se dorește a fi promovat și insuflat acestei generații a tehnologiei. Arta prezentată prin piesele de teatru și spectacolele oferite vor întregi tabloul și vor aduce zâmbete pe fețele copiilor, iar prin intermediul acestora se poate forma pasiunea de a citi povești și curiozitatea intră în acțiune.

Intrarea la festival este mai mult decât liberă.  

Lectură plăcută!

Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului București prin PROEDUS – Centrul de Proiecte Educaționale și Sportive.

Găsiți aici pagina de Facebook și vă las aici și site-ul celor de la Proedus. 

 

 

Repezită și ușor zăpăcită, reușește să se rănească chiar și atunci când nimic nu pare să-i dea ocazia. Este o fire sensibilă și poate, chiar naivă. Apreciază replicile ironice pentru că și ea are tendința să le folosească. Cel mai mult îi plac ciocolata și jeleurile, dar nu refuză nimic ce intră la categoria dulce. Preferă filmele, serialele și cărțile când vine vorba de a-și petrece timpul liber. Învățată cu muntele de mică, drumețiile sunt pentru ea o vacanță reușită.

Ileana, Principesă de România, dramatizare după romanul autobiografic ,,Trăiesc din nou” de  Edith Negulici

Un spectacol de şi cu LIANA CETERCHI Video şi sunet: Luca Achim, Teodora Toader   În apropierea Centenarului Marii Uniri, Asociaţia Femeilor din Teatru IF…/…DACĂ PENTRU FEMEI, în parteneriat cu UNITER, Muzeul Naţional al Literaturii Române, Arhivele Naţionale ale Statului, Asociaţia România Culturală şi Mânastirea “Schimbarea la Faţă” din Ellwood City, Pennsylvania, USA, îşi propune să creez...[Read More]

În stagiunea 2017-2018, TEATRUL DE COMEDIE BUCUREŞTI şi Asociația Artextract prezintă “ELIXIR”

De: Eric-Emmanuel Schmitt Traducerea: Edith Negulici În rolurile principale: MAIA MORGENSTERN, MARIUS BODOCHI Scenografia: Anca Cernea Costume:Teodora Burz-Styland &D s Damat Regia: Marcel Ţop   Textul este reprezentat pentru prima oară în România, la Sala Studio a Teatrului de Comedie, cu premiera în data de 9 decembrie 2017, ora 19.30. ,,Un spectacol despre nevoia prezenţei celuilalt într-o ...[Read More]

Joacă ce vezi! – Proiect de intervenție culturală

Când? 28 septembrie (ora 13.00), 29 septembrie (ora 12.00) Unde? Str. Lânăriei 93-95, sector 4, București Acces: gratuit, pe bază de rezervare, în limita locurilor disponibile   Timp de 2 săptămâni, Școala Gimnazială nr. 95din București a devenit un spațiu de creație colectivă. În cadrul proiectului de intervenție culturală JOACĂ CE VEZI!, dezvoltat de artiștii Centrului de Teatru Educațional...[Read More]

Premii muzicale la Media Music Awards 2017

Când? 3 octombrie 2017, 18:00-23:00 Unde? ParkLake Shopping Center, București Acces: liber Muzica face parte din viața noastră de zi cu zi și reprezintă un moment de relaxare, de bună dispoziție sau de energizare pentru fiecare dintre noi, în funcție de starea pe care ne dorim să ne-o dea. Muzica românească, ca și celelalte de altfel, și-a urmat traiectoria până în zilele moderne de azi, secol 21,...[Read More]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader