Invitație la MARIENBAD – Teatrul Evreiesc de Stat

 Regia: Andrei Munteanu

Gen: Musical (comedie)

Durata: 150 minute (cu pauză)

Loc: Teatrul Evreiesc de Stat din București (TES)

De când voiam să revin la TES și acum am avut ocazia să revăd acest loc special unde arta este la ea acasă și de care eu însămi m-am atașat foarte tare!

Marienbad m-a îndemnat să vin și m-a primit pe mine și pe ceilalți invitați ai săi cu brațele deschise la a sa inițiere, cu o floare (pe care eu una am pierdut-o în primele 10 minute, dar nu mai spuneți la nimeni!) un pahar de vin și ceva dulce astfel încât să ne introducă încetișor în călătoria pe care urma să o avem în acea seară.

M-a uimit foarte tare și m-a bucurat în același timp să văd orchestra în fața scenei. A fost, după părerea mea, un plus adus piesei, printr-o reprezentație instrumentală de excepție. Aceasta a completat superb toată povestea oferită și spusă nouă prin intermediul muzicii, vocii și interpretării.

Povestea, mai exact, ca să înțelegeți și voi cât de cât, se învârte în jurul hotelului Marienbad cu ale sale istorii și povești scrise și nescrise, vorbite și mai puțin vorbite. Unele ies la iveală, altele rămân ascunse, însă una dintre ele este mai controversată decât celelalte și trebuie dată în vileag. Este vorba de un cerc amoros, cu intrigi și răsturnări de situații, relatat în decorul burlesc al lui Șalom Aleihem.

Dansul și muzica mi-au adus o stare de bine, bucuria și veselia artiștilor fiind atât de mare încât ajungea până la mine. Asta a fost și ideea, să vin și să mă simt bine! Eu chiar am început să bat ritmul cu piciorul la un moment dat. Ce mi-a plăcut foarte mult a fost că, prin micile momente coregrafice și muzicale intercalate în piesa de teatru, exprimau o părere, un mesaj legat de diversele situații de viață.

”Eu sunt țițer.

Ce e acela?

Eu sunt persoana care stă lângă rabin când face o minune și face așa: ț-ț-ț-ț.”

Totodată, replicile amuzante din cadrul piesei mi-au furat câteva râsete și zâmbete largi, iar pauzele muzicale au fost răsplătite cu aplauze meritate, aplauzele furtunoase venind la finalul reprezentației, în special pentru Geni Brenda, Roxana Guttman, Viorica Bantaș, Lucian Ionescu, Luana Stoica, George Lepădatu, Florian Mihai Nițu și pentru toți actorii care au reușit o reprezentație superbă, dar și pentru orchestra TES pentru o compoziție instrumentală la fel de bună.

Piesa a avut premiera pe 20 și pe 21 decembrie și o mai puteți urmări în perioada următoare, astfel:

– Miercuri, 17 ianuarie 2018, ora 21.00

– Vineri, 9 februarie 2018, ora 19.00

– Miercuri, 28 februarie 2018, ora 19.00

– Vineri, 16 martie 2018, ora 19.00

– Vineri, 30 martie 2018, ora 19.00 

Vă spun sincer că nu o să regretați ! Este o piesă originală, ușor excentrică, specifică umorului burlesc din anii 20, însă care pe mine m-a prins sub mreje.

Biletele se pot achiziționa online de pe site sau direct de la Teatrul Evreiesc de Stat. Costul unui bilet este : 30 lei, 20 lei, 12 lei (elevi, studenți, pensionari).

Repezită și ușor zăpăcită, reușește să se rănească chiar și atunci când nimic nu pare să-i dea ocazia. Este o fire sensibilă și poate, chiar naivă. Apreciază replicile ironice pentru că și ea are tendința să le folosească. Cel mai mult îi plac ciocolata și jeleurile, dar nu refuză nimic ce intră la categoria dulce. Preferă filmele, serialele și cărțile când vine vorba de a-și petrece timpul liber. Învățată cu muntele de mică, drumețiile sunt pentru ea o vacanță reușită.

Atelier de reciclare creativă – #PungaAlbăCuVise

Când? 9 decembrie 2017, 11:30 Unde? Epic Bar, Str. Colței nr. 50, București Acces: donație Ce e mai frumos în perioada sărbătorilor de iarnă decât împodobirea bradului și bineînțeles bucuria de a oferi și a primi cadouri?! Era o întrebare retorică, nu e nevoie de un răspuns. Tocmai de aceea, aveți ocazia să vă decorați în stilul propriu bradul de Crăciun, prin decorațiunile pe care le realizați da...[Read More]

Între 1 și 5 noiembrie are loc ediția a patra a UrbanEye Film Festival 2017

A patra ediție a Festivalului de Film UrbanEye are loc între 1 – 5 noiembrie 2017 la Cinema Elvire Popesco și Apollo 111. UrbanEye este un festival dedicat celor interesați de înțelegerea mediul în care trăiesc. Filmele, atent selecționate, chestionează aspecte legate de viața urbană și oferă publicului posibilitatea să descopere sau să aprofundeze noi idei și abordări ale acesteia. De-a lun...[Read More]

Program spectacole Teatrul Evreiesc de Stat | Luna NOIEMBRIE 2017

Joi, 2 noiembrie, ora 19.00 – VARȘOVIA: GHID TURISTIC Distribuția: Maia Morgenstern, Claudiu Istodor, Natalie Ester, Rudy Rosenfeld, Viorica Bantaș Regia: Eugen Gyemant Sinopsis: ”O mamă şi fiul ei călătoresc spre Varşovia, pentru a încerca să obţină o clădire care a aparţinut familiei lor înainte de cel de-al doilea război mondial. Călătoria lor dezvăluie conflictul între generaţii, relaţii...[Read More]

Ce ne-a pregătit Cuibul Artiștilor pentru Noiembrie

Când? Noiembrie 2017 Unde? Facultatea de Inginerie a Instalațiilor (Bd. Pache Protopopescu, nr 66) Acces: donații „Arta se întâmplă!” Teatrul! Nu ne săturăm de teatru și ne întoarcem mereu către el cu zâmbetul pe buze și cu dorința de a mai savura o altă piesă cu același entuziasm. Nici cei de la Cuibul Artiștilor nu s-au săturat de teatru și revin cu forțe proaspete pentru o altă lună de spectaco...[Read More]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader