În contextul în care Educația sexuală ca obiect de studiu în școli naște încă multe polemici în România, Centrul de Teatru Educațional Replika invită părinții și preadolescenții (10 -15 ani) la un dialog deschis. Spectacolul „Totul e foarte normal” abordează teme esențiale pentru o dezvoltarea sănătoasă a copiilor: rușinea de a vorbi despre corp și schimbările prin care trecem, sursele de informare despre viața sexuală, (dis)confortul de a discuta probleme intime în familie.
Prin îndrumarea psihologului Carmen Anghelescu, spectacolul este creat pentru a stimula dialogul între părinți și preadolescenți și de a preveni, pe cât posibil, sentimentele de vinovăție și rușine care însoțesc de multe ori descoperirea identității sexuale. ”Totul e foarte normal” se desfășoară într-un cadru foarte intim și prietenos și vorbește despre o vârstă a schimbărilor fizice, emoționale și intelectuale care se petrec la începutul adolescenței.
În data de 3 februarie 2018, începând cu ora 19.00, are loc prima reprezentație pe anul acesta a spectacolului „Totul e foarte normal”, după două reprezentații de succes în luna decembrie. Părinții și copiii prezenți în sală și-au manifestat bucuria participării la spectacol de fiecare dată și au mărturisit că actorii și întreaga echipa le-au ușurat comunicarea în familie.
Spectacolul „Totul e foarte normal” reprezintă rezultatul unei ample documentări făcute de Leta Popescu și Alexa Băcanu pe tema sexualității în rândul adolescenților în cadrul RAR – „Rezidențe artistice la Replika”. Apoi, prin implicarea întregii echipe (Leta Popescu, Alexa Băcanu, Gabi Albu, Viorel Cojanu și Silvana Negruțiu), precum și a psihologului Carmen Anghelescu, documentarea a luat forma spectacolului.
Mihaela Michailov: „Totul e foarte normal” e despre spusul și nespusul din familii. E despre mama și tata pe care ai vrea să-i întrebi ce e cu tine, ce e în tine, de ce nu ți-e bine sau de ce ți-e atât de bine de-ți vine să strigi în gura mare. E despre ce descoperi că ai: un corp cu care de multe ori nu știi ce să faci, o minte din care uneori ai vrea să ieși, o emoție care te doare și-atunci o lași să se piardă.
Eu, dac-aș mai avea 13 ani, aș vrea să-mi spună cineva: totul e foarte normal!
Totul e foarte normal
de Alexa Băcanu
regie Leta Popescu
scenografie arh. Gabi Albu
cu Viorel Cojanu și Silvana Negruțiu
psiholog consultant: Carmen Anghelescu
foto Andrei Runcanu
durata 1h
recomandat preadolecenților (10-15 ani) și părinților lor
INTRAREA este GRATUITĂ
pe bază de rezervare, în limita locurilor disponibile
Facebook: https://www.facebook.com/events/159704497999623/
e-mail: centrulreplika@gmail.com / tel.: +40732101860, +40787714551
adresa: Str. Lânăriei 93-95, sector 4
A patra ediție a Festivalului de Film UrbanEye are loc între 1 – 5 noiembrie 2017 la Cinema Elvire Popesco și Apollo 111. UrbanEye este un festival dedicat celor interesați de înțelegerea mediul în care trăiesc. Filmele, atent selecționate, chestionează aspecte legate de viața urbană și oferă publicului posibilitatea să descopere sau să aprofundeze noi idei și abordări ale acesteia. De-a lun...[Read More]
Ediția a patra a UrbanEye Film Festival începe pe 1 noiembrie 2017, timp de cinci zile bucureștenii având parte de filme în premieră și evenimente conexe dedicate mediului construit și vieții urbane. Festivalul prezintă 27 de pelicule, cuprinse în 7 secțiuni, ce abordează probleme și subiecte actuale, despre mediul construit și societatea în care trăim. Festivalul ridică întrebări și invită la ref...[Read More]