Misterul ceasului din perete, noutatea colecției Corint Junior, într-o ecranizare de excepție

Grupul Editorial Corint anunță apariția volumului Misterul ceasului din perete, de John Bellairs. Titlul apărut în colecția Corint Junior se adresează copiilor mai mari de zece ani, care caută neîncetat aventura și magia.

Despre carte:

Acțiunea cărții îl are în centru pe Lewis Barnavelt, un băiat de vreo zece ani, orfan, care merge să locuiască în orășelul New Zebedee, la unchiul său Jonathan Barnavelt, într-o casă din ai cărei pereți se aude un ticăit ciudat. Unchiul și prietena sa cea mai bună, Florence Zimmermann, se poartă minunat cu Lewis, făcând, cu ajutorul magiei, un periplu prin istoria marilor bătălii navale de care Lewis e peste măsură de pasionat.

Un singur lucru îi interzice Jonathan lui Lewis, și anume să dea iama în rafturile pe care își ține tratatele de magie, dar, pentru a-și impresiona un prieten, băiatul ignoră această rugăminte și învață o vrajă prin care îi poate învia pe cei morți. Pe negândite, Lewis dezlănțuie furia unei perechi de vrăjitori malefici care doresc să aducă sfârșitul lumii. Vor reuși Jonathan și Florence, maeștri ai magiei, să facă față forțelor răului sau va fi nevoie de curajul lui Lewis pentru a se lămuri pentru totdeauna misterul ceasului din perete?

Despre film:

Misterul ceasului din perete este o poveste gotică, creată de maestrul misterelor John Bellairs, și a fost ecranizată într-un proiect cinematografic de proporții. Filmul îi are în rolurile principale pe Cate Blanchett, deținătoare a două premii Oscar, trei Globuri de Aur și trei premii BAFTA și pe Jack Black, comediant american, cunoscut pentru rolurile sale din filmele Școala de Rock (School of Rock), seria Kung Fu Panda sau Călătoriile lui Gulliver (Gulliver`s Travels). Filmul va rula în cinematografele din România începând cu 28 septembrie.

Sursă: Corint Junior (Facebook)

Redăm mai jos un fragment din carte:

Pe măsură ce limbile luminoase ale noului său ceas Westclox de pe noptieră se îndreptau spre miezul nopții, Lewis aștepta din ce în ce mai agitat, îmbrăcat, sub cuverturi. Camera era întunecată. Inima îi bătea tare și continua să‑și spună: — Aș vrea să nu fiu nevoit să fac asta. Aș vrea să nu fiu nevoit să o fac. Trecură minute bune. Lewis se ridică dintr‑odată. Aruncă cearșafurile și se uită la ceas. Era douăsprezece și cinci minute! Îi promisese lui Tarby că se vor întâlni în cimitir la miezul nopții, iar acum avea să întârzie! Ce putea face? Tarby nu îl va aștepta. Se va întoarce acasă, iar mâine le va povesti prietenilor săi că Lewis este un laș.” 

Despre autor:

JOHN BELLAIRS (1938–1991) a fost unul dintre maeștrii genului fantasy și un foarte cunoscut autor de romane gotice. A fost influențat, printre alții, de celebrul scriitor J.R.R. Tolkien, însă și-a construit primul roman The Face in the Frost după o rețetă scriitoricească proprie. Cu The House With a Clock in Its Walls, tradus în românește sub titlul Misterul ceasului din perete, Bellairs a început o lungă serie de romane pentru copii și adolescenți avându-l ca erou pe Lewis Barnavelt. Din septembrie 2018, fanii lui Lewis Barnavelt au șansa de a vedea în cinematografe ecranizarea primei cărți din această serie.


Despre Grupul Editorial Corint:

Grupul Editorial Corint (GEC) reunește editurile Corint Books, Corint Junior și Corint Educațional. De peste 20 de ani, GEC oferă publicului cele mai de încredere auxiliare didactice și lucrări științifice, lucrări clasice din literatura istorică și universală și cele mai pasionante romane și cărți pentru copii și adolescenți.

Împrăștiată, dar creativă, cu nasul în cărți și mereu pe fugă. Încăpățânată și cu un doctorat în Sarcasm. Dușmanul declarat al somnului. Cinefilă de mică, cu căștile în urechi oriunde merge, imaginația o îndeamnă să viseze în cele mai (ne)potrivite momente.

Peste 80 de filme în competiție pentru Gala Premiilor Gopo 2018

23 de lungmetraje, 12 documentare și 49 de scurtmetraje lansate în cinematografe sau festivaluri în 2017 au intrat oficial în cursa pentru nominalizări la Premiile Gopo 2018. Gala Premiilor Gopo, cel mai important eveniment dedicat industriei cinematografice din România, ajunsă la cea de-a XII-a ediție, va avea loc pe 19 martie 2018, în București. Printre filmele eligibile la categoria lungmetraj ...[Read More]

Nu renunța, Simon, de Rainbow Rowell

Pregătiți pentru prima aventură alături de Simon & Baz? Nu renunța, Simon, de Rainbow Rowell, a apărut la Editura YoungArt. Traducere și note de Ioana Filat. Simon Snow și Basilton Grimm-Pitch sunt colegi de cameră încă din primul lor an la Watford. Dar doar pentru că n-au de ales, din moment ce sunt dușmani juruiți și cel mai probabil unul dintre ei va sfârși ucis de mâna celuilalt. Norocul l...[Read More]

Doina Ioanid lansează volumul „Cele mai mici proze“ la Iași, vineri 28 iulie

Vineri, 28 iulie, de la ora 18.00, editura Nemira lansează volumul de poezii Cele mai mici proze, de Doina Ioanid, apărut în colecția de poezie Vorpal la Iași. Evenimentul are loc la Librăria Humanitas. Vorbesc despre carte: Șerban Axinte și Bogdan Crețu.  Scriitoarea Doina Ioanid este la Iași pentru o lună, în cadrul Rezidențelor FILIT – Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași – ...[Read More]

Fragment în avanpremieră: Moștenirea, de Cynthia D’Aprix Sweeney

Trei frați. O familie disfuncțională. Un accident. Și o moștenire care îi poate salva pe toți. Editura Litera publică în colecția Buzz Books un roman de debut remarcabil, plin de energie și de umor negru: Moștenirea, de Cynthia D’Aprix Sweeney, carte publicată în peste 25 de țări! Fiecare familie are problemele ei, însă familia Plumb este de-a dreptul disfuncțională. Anii de tensiuni nesfârș...[Read More]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader