Omul pictat (Demon #1) · Peter V. Brett · „Zilele nu se lungesc în vreme ce dormi.”

Ce se întâmplă atunci când găsești o carte care îți răpește o parte din suflet? O carte ce te transformă într-un prizonier între paginile sale, care te tulbură cu fiecare capitol parcurs și secret dezvăluit, care îți așterne lacrimi pe obraji, chiar și atunci când speranța încă pâlpâie în întuneric? Ce se întâmplă după ce citești Omul pictat?

Răspunsul diferă pentru fiecare persoană în parte. Lacrimile pe care le-am simțit nu au fost de tristețe, de furie sau de neputință. Au fost de bucurie. Poate că îți dai ochii peste cap la mărturisirea mea, însă dacă nu trăiești romanul pe care-l citești, dacă nu suferi și râzi alături de personaje, dacă nu îți închizi din când în când ochii și pășești alături de ele, înfruntând toate pericolele care le fac picioarele să tremure și le testează curajul, atunci nu ai cum să înțelegi magia din spatele unui roman fantasy și impactul pe care îl poate avea asupra unui cititor înfocat.

Peter V. Brett… reverența mea îți aparține. Revin la problema pe care o am când văd o copertă spectaculoasă. Îmi las mintea să creeze scenarii, îmi las degetele să alunece peste titlu, de parcă așa aș putea să aflu toate tainele ascunse între pagini, amân cât pot de mult citirea primului capitol, fiindcă știu că de îndată ce mintea mea se va acomoda cu stilul, dacă sunt prinsă în rețeaua de vrăji a autorului, nu mă voi putea opri pentru că îmi este foame sau sete. Mă voi opri abia la ultimul cuvânt, pe care-l voi reciti de câteva ori, până când voi înfrunta realitatea: am terminat romanul, ce se va întâmpla cu viața mea de acum încolo? Prea multă dramă? Simplu: nu ai citit Omul Pictat.

„Uneori cred că e atât de ocupat să te iubească, încât uită să se mai urască.”

Miezingi. Demoni. Ai lemnului și ai focului. Ai pietrei și ai vântului. Creaturi care răsar din Miez, la apusul soarelui, protejate de mantia nopții și imposibil de ucis. Sunt cele care ne transformă cel mai frumos vis în cel mai cumplit coșmar, care încearcă să ne ucidă prietenii și familia, care fug abia la prima rază de soare, dar nu înainte de a lăsa în urmă o dâră întunecată de sânge, un semn al morții și al războiului nesfârșit. Oamenii se închid în case și adăposturi, sperând că o să fie protejați cu ajutorul glifelor, simboluri magice care îi țin pe demoni la distanță, singura armă de care dispun pentru a supraviețui noapte de noapte, ascultând urletele creaturilor înfometate, care lovesc furioase, cu ghearele și cu întregul trup, câmpurile de protecție, căutându-și următoarea victimă.

„Însă fețele lor erau identice; șiruri de dinți articulați le ieșeau în afara fălcilor care formau un fel de bot, în timp ce nările se aflau cu mult mai aproape de țeastă, chiar sub ochii mari, lipsiți de pleoape. Oasele groase ale frunții li se curbau în sus și către spate, ieșind printre solzi sub forma unor coarne ascuțite. Sprâncenele le zvâcneau fără întrerupere, apăsându-se în jos și îndepărtând nisipul suflat fără întrerupere de vânt.”

Lângă Pâlcul din Pădure, Arlen le ascultă țipetele și se simte în siguranță în spatele glifelor, dar, cu fiecare atac al demonilor, cu fiecare casă care arde și fiecare trup care este prădat flăcărilor, neputința lui crește și durerea pe care încearcă să o ascundă este eliberată atunci când miezingii se apropie de familia lui pentru a-i ucide pe cei pe care îi iubește.

Nu vrea să se ascundă, noapte de noapte, așteptând ca lumina soarelui să ucidă demonii. Nu vrea să își acopere urechile când glifele unui vecin cedează și este nevoit să adoarmă în țipetele de agonie ale unei persoane care l-a ajutat în trecut sau care i-a zâmbit în drum spre sat. El vrea să lupte. El vrea să găsească o cale de a-și învinge dușmanul. Curajul lui este admirat de către adulți, care îi reamintesc că este un simplu copil, iar legendele despre glifele de luptă, care îi ajutau pe oameni să învingă demonii, sunt simple povești, iluzii care sunt readuse de Mesageri și Saltimbanci, când vin cu provizii și vești din Orașele Libere.

„Arlen văzu noaptea aceea cu ochii minții, văzu orașele arzând în timp ce oamenii fugeau îngroziți, numai ca să fie atacați cu ferocitate de miezingii la pândă. Văzu bărbați sacrificându-se ca să le dea timp familiilor lor să scape cu fuga, văzu mame primind lovitura ghearelor îndreptate către copiii lor. Și, mai presus de toate, îi văzu pe miezingi dansând, țopăind cu o bucurie sălbatică, cu sânge picurându-le de pe dinți și de pe gheare.”

Însă Arlen nu își pierde speranța. Este dezgustat de lașitatea celor din jur și este decis să devină Mesager, ca să viziteze cele mai mari orașe din lume, să învețe despre dușmanul său, cum să-l înfrunte și să-l ucidă, fără să se teamă de pericolul pe care îl aduce lăsarea nopții, când este nevoit să doarmă sub cerul liber și doar magia glifelor îi împiedică pe miezingi să-l prindă în ghearele lor.

Evoluția lui Arlen este superb reliefată de autor. Ambiția unui copil se transformă în pasiunea unui tânăr ucenic, care, orbit de durere și furie, va alege să uite de trecut și de amintirile care îl leagă de fosta lui casă, pentru a deveni un bărbat misterios și puternic, un războinic care nu cunoaște frica, mereu în căutare de răspunsuri și de miezingi pe care să-i ucidă, chiar dacă asta îl condamnă la o viață de pribeag.

În Văiuga Tăietorului de Lemne, Leesha așteaptă cu nerăbdare ziua când o să devină femeie, pentru a se cununa cu chipeșul Gared. O tânără muncitoare și harnică, care își iubește tatăl, un om bun și blând la suflet, dar care se teme de mama ei, o femeie foarte frumoasă, care poate avea orice bărbat își dorește și căreia îi face plăcere să-și jignească fiica, Leesha este un personaj feminin complex și fascinant, un simbol al puterii și al rezistenței, care ne arată că putem trece peste orice obstacol ne aruncă Soarta în drum, cât timp nu are forma unui demon.

„Suntem ceea ce alegem să fim. Lasă-i pe alții să-ți hotărască valoarea, și ești deja pierdută, fiindcă nimeni nu vrea să-i știe pe alții mai valoroși decât e el însuși.”

Baba Bruna, Culegătoarea de Ierburi a satului, care abia așteaptă să lovească pe cineva cu bastonul pentru o remarcă usturătoare sau pentru că se află în calea ei, observă talentele fetei și mintea ascuțită de care dă dovadă, chiar și în cele mai nefavorabile situații, prilej cu care o învață o parte din secretele ei, sperând să o câștige drept ucenică. Zâmbetul care o transformă pe Leesha într-o copilă veselă și inocentă dispare când o minciună dureroasă trece pe buzele fiecărui sătean din Văiuga Tăietorului de Lemne, o minciună care o umple de mânie și o împinge spre o decizie nefirească, pe care nu ar fi crezut vreodată că o să fie obligată să o ia.

Ca și Arlen, drumul ei spre maturitate este pavat cu trădări, pericol și minciuni, însă curajul și încrederea de care dă dovadă se pot transforma într-o armă letală pentru cei care îndrăznesc să o rănească sau să o împiedice să-și îndeplinească datoriile.

Ne îndreptăm acum spre Podul Peste Fluviu, unde îl cunoaștem pe Rojer. Are doar trei ani, este un băiețel energic și plin de viață, care își urmărește peste tot mama și așteaptă venirea musafirilor. Însă apariția lor ar putea să reprezinte sfârșitul copilăriei sale. Salvat din ghearele demonilor și cu o nouă șansă la viață, cel mai tânăr dintre eroii lui Peter V. Brett devine un tânăr roșcat și descurcăreț, dar oare traiul simplu și ușor pe care și l-a ales îl va împiedica să devină o piesă importantă de joc în războiul dintre oameni și demoni sau imaginile care îl urmăresc de atâția ani își vor găsi o explicație și va înfrunta coșmarul, trecând peste glife și privindu-și dușmanul în ochi?

„Scripca prinse viață în mâinile sale, și el o conduse apoi ca pe o parteneră într-un dans vioi, rotind-o într-un vârtej al notelor. Uită de spectatori. Singur cu muzica lui, explora armonii noi chiar și atunci când nu se abătea de la o melodie, improvizând în ritmul bătăilor din palme, care păreau să răsune dintr-o lume îndepărtată. Continuă astfel fără să știe cât timp.”

Trei copii, aflați la sute de kilometri distanță unul de celălalt, decid să își învingă temerile și să lupte cu darurile pe care le au, conștienți de consecințe, dar prea îndrăzneți și încăpățânați pentru a face un pas în spate. Grifele îi pot apăra, însă frica este adevăratul lor dușman. Cât timp se vor ascunde la lăsarea întunericului în spatele magiei, nu vor putea să aducă o schimbare în lume, dar dacă își unesc forțele și decid să riște, chiar dacă șansele de reușită pălesc cu fiecare încercare, nu vor tremura când vor simți adierea morții, nu vor fugi la adăpost, rugându-se la o minune și la Ziditor… nu, ei vor lupta. Ei vor supraviețui. Ei vor deveni prima linie de apărare.

Iubesc descrierile ample, care se întind pe un număr nesfârșit de pagini. Autorul m-a îndemnat să îmi folosesc toate simțurile și toată imaginația de care mintea mea era capabilă, pentru a-mi închipui luptele dintre oameni și miezingi, aspectul nefiresc și înspăimântător al creaturilor, dogoarea flăcărilor pe obraji sau mișcările pământului când un demon al pietrei pășea în apropiere de glifele care mă salvau de furia dușmanului. Aveam impresia că mă aflu acolo, la o adiere de vânt de bătălia care se desfășura în fața ochilor mei, care treceau cu teamă și în grabă peste fiecare rând, așteptându-se la ce e mai rău.

„Însă nu înțelesese că frica putea lua mai multe forme. Fiindcă, în ciuda încercărilor de a dovedi contrariul, pe el îl îngrozea gândul că era singur. Avea nevoie de cineva, de oricine, care să creadă în ceea ce făcea el. De cineva împreună cu care să lupte și pentru care să lupte.”

Elementele care definesc lumea lui Peter V. Brett sunt dezvoltate cu fiecare pas făcut de cei trei eroi. Istoria și religia duc o confruntare nerostită, iar asemănările cu prezentul, cu realitatea din care facem toți parte, te vor face să zâmbești cu nostalgie și ironie, pentru că intuiția va deveni o armă foarte prețioasă dacă vei decide să faci un mic salt în viitor și să arunci o privire scurtă la surprizele pe care le are autorul pregătite pentru tine.

Omul pictat se numără printre puținele romane care m-au sedus și abandonat (valabil și pentru Sulița deșertului). Este o călătorie fantastică pe meleaguri exotice și nebănuite, unde un grup de războinici se luptă în fiecare noapte cu demonii din adâncuri, în timp ce locuitorii din orașele vecine aleg să se baricadeze în case și să se roage la puterea magiei degajată de glife. Este o călătorie spre maturitate, alături de Arlen, Leesha și Rojer, care încalcă toate legile rostite sau scrise pentru a face ceea ce simt ei este că este corect și drept. Și este o călătorie magică pentru orice cititor care dorește să devină o parte dintr-un roman extraordinar, care mi-a întrecut toate așteptările și mi-a adus lacrimi de bucurie în ochi.

Orice este posibil.