Ultima casă de pe strada Needless · Catriona Ward

Pe o stradă întunecată, aflată la câteva minute distanță de o pădure la fel de tenebroasă, locuiește Ted. Când nu-și înregistrează rețetele ciudate sau nu se gândește cum să-și răsfețe fiica, adesea irascibilă și plină de un venin greu de înțeles, se duce la omul-gândac, se întreabă dacă pisica lui este homosexuală (cuvintele lui, nu ale mele) și îi privește cu neîncredere pe vecini, conșient de zvonurile care circulă în continuare despre el – bărbatul izolat de bunăvoie în Ultima casă de pe strada Needless.

Dacă ar trebui să descriu romanul folosind un singur cuvânt, cred că aș oscila între „bulversant”, „înfiorător” și „macabru”. În ciuda faptului că am mai întâlnit această răsturnare de situație în câteva cărți și filme (chiar și într-un thriller psihologic cu accente horror, pe care l-am revăzut de nenumărate ori), autoarea menține suspansul la cote destul de înalte prin intermediul celor patru personaje neobișnuite (despre unul nu o să vă spun nimic, fiindcă nu vreau să vă stric surpriza), care reușesc de multe ori să te îngrozească prin ticurile, obiceiurile, obsesiile și gândurile lor.

Afli încă din primele capitole că Ted a fost suspectul principal într-un caz de dispariție rămas nerezolvat și, luând în considerare felul în care reacționează când se gândește la Lulu, fetița despre a cărei soarta încă nu știm nimic sigur, ai toate motivele să bănuiești că are ceva de ascuns sau că a fost cumva implicat. Prin urmare, încerci să-i înțelegi rutina. Încerci să înțelegi ce fostă prietenă/soție i-ar permite să aibă grijă de copilul lor, în condițiile în care are ferestrele bătute în cuie, locuiește într-o casă care miroase a moarte, putegrai și sânge, nu lucrează și pare speriat de bombe ori de câte ori este nevoit să-și părăsească locuința.

„E greu să ucizi, dar mult mai greu e să ții pe cineva în viață și în siguranță.”

Pe măsură ce Ted retrăiește anumite momente din copilărie, apar primele semnale de alarmă. Îl măsori din nou cu privirea, din cap până-n picioare, și, chiar când simți că te afli la câteva indicii distanță de rezolvarea cazului, mai apare o necunoscută în ecuație. Și iei totul de la capăt, pentru că există și alte mistere de rezolvat și tot mai multe lucruri par să nu aibă sens, îndeosebi după ce o cunoști și pe Dee, noua vecină a lui Ted, nimeni-alta-decât-sora-fetiței-dispărute. Care are propriile temeri și obsesii de adăugat în plasa pe care personajele o împletesc în jurul tău.

Sunt convinsă că Ultima casă de pe strada Needless o să aibă un impact diferit asupra părinților. Există câteva scene peste care am fost tentată să sar, când m-am enervat sau am simțit un dezgust profund, care mi-a lăsat un gol în stomac. Indiferent câte teorii sau explicații științifice voi citi, nu voi înțelege niciodată, cel puțin nu pe deplin, de ce anumite persoane ajung să aibă mâinile pătate de sânge ori de ce aleg, aparent de bunăvoie, să înjosească, să tortureze sau să pedepsească o altă ființă umană, doar din curiozitate sau mânate de un „îndemn” întunecat.

„Viața nu decât o repetiție, ca să fim pregătiți pentru pierderile care ne așteaptă. Numai oameni deștepți înțeleg asta.”

Din moment ce este un roman mai atipic, lipsit de dialogurile și ritmul alert cu care suntem de regulă obișnuiți la un thriller, avem parte de o atmosferă apăsătoare, uneori chiar sufocantă, și de câteva monologuri interioare care ilustrează perfect, cu o minuțiozitate aproape frapantă, cât de triste și zbuciumate sunt viețile personajelor – firește, astfel de amănunte nu ar trebui să ne influențeze părerea.

Spre surprinderea mea, după ce am citit primele 100-120 de pagini într-o seară, am simțit nevoie să prelungesc lectura. În anumite zile l-am evitat complet pe Ted, un personaj problematic, care te trece prin toate stările posibile, până când ajungi să-ți fie milă de el sau să vrei să-l strângi de gât. Nu-i defel plăcut să-i descâlcești gândurile, așa cum nu-i nici pe departe ușor să citești capitolele din perspectiva lui Dee, a cărei viață însumă nenumărate tragedii.

Ultima casă de pe strada Needless este un roman care te consumă și-ți pune uneori răbdarea la încercare. Are ceva aparte, greșit de fascinant, dar, totodată, nebănuit de grotesc. Pare un coșmar redat din patru perspective halucinante, cu momente care te bulversează până-n măduva oaselor și discuții alambicate, în care primești foarte multe indicii irelevante – cel puțin la prima vedere. Cred că șocul ar fi fost mai mare dacă personajele nu m-ar fi ajutat atât de des și autoarea ar fi avut o viziune mai originală, însă dacă nu ați mai întâlnit până acum o anumită răsturnare de situație, sunt șanse foarte mari să rămâneți impresionați sau uluiți la/de final.

Note:

1. Un citat din roman îl descrie perfect: „Îi place să citească, dar nu știi niciodată ce efect poate avea o carte asupra ta, și nu-și poate permite să lase garda jos.”
2. Deși știu că o să fie o experiență provocatoare, aștept cu nerăbdare adaptarea (am mare încredere în Andy Serkis).

Articolul face parte din blog tour-ul organizat de Crime Club cu ocazia apariției în limba română a romanului A cincea oară în decembrie la Grupul Editorial Corint (Leda Bazaar). Puteți citi alte păreri pe blogurile colegilor mei: Biblioteca lui Liviu. Literatura pe tocuri, Cărțile mele și alți demoni, Anca și cărțile, Ciobanul de azi, CiteștE-MI-L, Analogii – Antologii, Fata cu cartea și When the Rain Falls.