De ce nu? O experiență care m-a îmbogățit – Partea a doua

Mai știți când vă povesteam despre modul în care agenda mea telefonică s-a îmbogățit cu un nou număr de telefon? Dacă nu, nu-i nimic, vă ajut eu cu un mic flashback către geneza a ceea ce am numit eu De ce nu?. Continuăm în aceeași idee.

Îmi închipui că vă așteptați, așa cum și eu de altfel eram înclinată să cred, că acel număr mă va și contacta (cel puțin persoana posesoare a acelui număr). Asta s-a întâmplat fix a doua zi, imediat după acel moment magic de la metrou. Mi-am dat seama de acest lucru destul de ușor: am primit un mesaj pe telefon cum că am un alt mesaj pe WhatsApp și care în esență cerea loc și timp pentru o întâlnire pe week-end. N-a fost să fie precis acel week-end, a rămas însă loc de Bună ziua pentru următorul, ținând cont desigur de același gând(ăcel) din capul meu care-mi sufla întrebarea De ce nu?.

Foarte hotărât și sigur pe el, mi-a lăsat mesaj cu locul și ora la care ne vedem, aspect ce nu mi-a scăpat din vedere și nici nu m-a lăsat să pierd ocazia de a-l ironiza un pic. Întâlnirea astfel stabilită, o plimbare de sâmbătă după-amiază în parc, a mai rămas doar un pas și anume să ne și întâlnim. Tineretului e parcul cu pricina, asta în cazul în care vă macină acel spiriduș curios.

În altă ordine de idei, se pare că există ceva adevăr în spusele celor din jur legat de agitația asta care există în București și în care cumva din inerție ne înghesuim cu toții să ajungem. Tot grăbită, tot pe fugă, am plecat la întâlnire cu o mică, mică întârziere (dar mă consolez de fiecare dată cu sfertul academic, pe care de regulă îl respect cu sfințenie), cu tot cu pachețelul de entuziasm ascuns bine de tot în străfundul meu, entuziasm care aparent n-a păcălit-o pe mama, căreia i-am povestit ulterior întreaga experiență, așa cum vreau să v-o expun și vouă acum.

Întâlnirea a durat cu totul 40 de minute, nici mai mult, nici mai puțin, timp care mi s-a părut că a trecut greu, pentru că firea mea introvertită simțea nevoia să respire la aproape fiecare subiect atins și, totodată, ușor, pentru că efectiv eram atât de concentrată să găsesc o portiță să duc conversația către o zonă ușor mai relaxată și pozitivă, încât nici nu m-am mai gândit la ceas. Cu toată experiența mea vastă în dating, care, de altfel, atinge aproape pragul de jos, tind să cred că mă pricep în a aprecia cum să defilezi atunci când de abia cunoști o persoană sau cel puțin cum să fii ceva mai diplomat.

După o observație asupra unghiilor mele proaspăt neîngrijite (atenția la detalii e de apreciat, recunosc), asupra unei cărți care aparent e departe de ceea ce eventual mi-ar fi mai benefic să citesc, despre activitatea mea profesională dificil de înțeles și ușor neinteresantă și după o atenție sporită asupra discuțiilor purtate de alte persoane din jur, răspunsul pe care l-am oferit a fost, și aici vorbesc din punctul de vedere al celor apropiați mie, mult prea drăguț. Sincer, până într-un punct am fost și încă sunt foarte de acord, dar, credeți-mă că după o palmă poate îți revii, însă după o rafală, deja ești knock-out și, mai ales, dacă e de la prima întrevedere.

Punctul culminant a fost când am ajuns la inevitabila întrebare: Ce vârstă ai?… Iar aici, acel fir, deja firav și subțirel care exista poate până în acel punct, s-a rupt de tot. Eu l-am văzut mai tânăr cu 8 ani, el m-a văzut mai mare cu 6 ani. Acesta este, iată, un aspect în care ne-am înțeles perfect. Sigur mă înțelegeți și voi pe mine când zic că dacă ar fi existat acea scânteie sau măcar o conexiune cu persoana, foarte posibil ca diferența de vârstă să fi fost irelevantă sau, în orice caz, ar fi rămas o experiență drăguță.

Experiența m-a lăsat însă mască și mi-a consumat bateriile. Cu toate astea, rămân totuși cu convingerea că de pierdut nu am avut nimic de pierdut, ci din contră, m-am îmbogățit. Vorbesc în special dintr-un singur și unic punct de vedere: începi să te apreciezi altfel, cu tot cu defectele și calitățile pe care le ai. Iar acum, vă rog să mă scuzați, însă sunt (pre)ocupată să-mi refac manichiura.

Fire în general calmă, liniștită și generoasă, nu-ți dorești să-i vezi însă gheruțele. A redescoperit de curând mica plăcere a scrisului ce-i dă libertate de exprimare. Caută această libertate însă, cu timiditate și umor, și dincolo de scris, ascunzând în sine un pui de vultur cu aripile deschise. Restul e un mister.

Celebrul scriitor sloven Evald Flisar vine la București

Cel mai important scriitor sloven al momentului se va afla joi, 16 noiembrie, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, pentru lansarea romanului său, „Observatorul”. În această proză suprarealistă, Evald Flisar se joacă subtil cu cititorul, oferindu-i un amestec de thriller filosofic, poveste de dragoste şi roman polițist, totul străbătut de mari teme existențiale, cum ar fi iminența...[Read More]

Topul vânzărilor Grupului Editorial ALL la Târgul Internațional Gaudeamus 2017

În perioada 22 – 26 noiembrie 2017, noutăți editoriale și sute de titluri din toate domeniile cu reduceri de până la 85% au ajuns din standul ALL de la Gaudeamus în bibliotecile vizitatorilor pasionați de lectură și de cercetare. Câteva dintre ele s-au aflat în preferințele citiorilor de toate vârstele, câștigându-și astfel statutul de bestseller. Eminescu, poem cu poem. La o nouă lectură, de Alex...[Read More]

Fragment în avanpremieră: Majoretele, de Kara Thomas

Romanul Majoretele, de Kara Thomas, apare în luna octombrie în colecția Leda Edge. Traducere de Daniel-Silviu Bivol. Nu mai sunt majorete în orașul Sunnybrook. Două dintre ele au murit într-un accident auto. Alte două au fost ucise de vecinul pervers, împușcat mortal de un polițist din cale afară de zelos. A cincea adolescentă și-a luat zilele. După câțiva ani, conducerea liceului unde învățau fet...[Read More]

STAR WARS: ULTIMII JEDI – Trailerul debutează în timpul pauzei meciului “Monday Night Football”

Biletele pentru Star Wars: Ultimii Jedi se pun în vânzare marți, 10 octombrie, după lansarea trailerului Lucasfilm a anunțat că trailerul pentru Star Wars: Ultimii Jedi va debuta în timpul „Monday Night Football”, luni, pe 9 octombrie, în pauza meciului dintre Minnesota Vikings și Chicago Bears, în Chicago. După lansarea trailerului, biletele pentru cel mai anticipat eveniment cinematografic al an...[Read More]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader