De ce nu? O experiență care m-a îmbogățit – Partea a doua
Mai știți când vă povesteam despre modul în care agenda mea telefonică s-a îmbogățit cu un nou număr de telefon? Dacă nu, nu-i nimic, vă ajut eu cu un mic flashback către geneza a ceea ce am numit eu De ce nu?. Continuăm în aceeași idee.
Îmi închipui că vă așteptați, așa cum și eu de altfel eram înclinată să cred, că acel număr mă va și contacta (cel puțin persoana posesoare a acelui număr). Asta s-a întâmplat fix a doua zi, imediat după acel moment magic de la metrou. Mi-am dat seama de acest lucru destul de ușor: am primit un mesaj pe telefon cum că am un alt mesaj pe WhatsApp și care în esență cerea loc și timp pentru o întâlnire pe week-end. N-a fost să fie precis acel week-end, a rămas însă loc de Bună ziua pentru următorul, ținând cont desigur de același gând(ăcel) din capul meu care-mi sufla întrebarea De ce nu?.
Foarte hotărât și sigur pe el, mi-a lăsat mesaj cu locul și ora la care ne vedem, aspect ce nu mi-a scăpat din vedere și nici nu m-a lăsat să pierd ocazia de a-l ironiza un pic. Întâlnirea astfel stabilită, o plimbare de sâmbătă după-amiază în parc, a mai rămas doar un pas și anume să ne și întâlnim. Tineretului e parcul cu pricina, asta în cazul în care vă macină acel spiriduș curios.
În altă ordine de idei, se pare că există ceva adevăr în spusele celor din jur legat de agitația asta care există în București și în care cumva din inerție ne înghesuim cu toții să ajungem. Tot grăbită, tot pe fugă, am plecat la întâlnire cu o mică, mică întârziere (dar mă consolez de fiecare dată cu sfertul academic, pe care de regulă îl respect cu sfințenie), cu tot cu pachețelul de entuziasm ascuns bine de tot în străfundul meu, entuziasm care aparent n-a păcălit-o pe mama, căreia i-am povestit ulterior întreaga experiență, așa cum vreau să v-o expun și vouă acum.
Întâlnirea a durat cu totul 40 de minute, nici mai mult, nici mai puțin, timp care mi s-a părut că a trecut greu, pentru că firea mea introvertită simțea nevoia să respire la aproape fiecare subiect atins și, totodată, ușor, pentru că efectiv eram atât de concentrată să găsesc o portiță să duc conversația către o zonă ușor mai relaxată și pozitivă, încât nici nu m-am mai gândit la ceas. Cu toată experiența mea vastă în dating, care, de altfel, atinge aproape pragul de jos, tind să cred că mă pricep în a aprecia cum să defilezi atunci când de abia cunoști o persoană sau cel puțin cum să fii ceva mai diplomat.
După o observație asupra unghiilor mele proaspăt neîngrijite (atenția la detalii e de apreciat, recunosc), asupra unei cărți care aparent e departe de ceea ce eventual mi-ar fi mai benefic să citesc, despre activitatea mea profesională dificil de înțeles și ușor neinteresantă și după o atenție sporită asupra discuțiilor purtate de alte persoane din jur, răspunsul pe care l-am oferit a fost, și aici vorbesc din punctul de vedere al celor apropiați mie, mult prea drăguț. Sincer, până într-un punct am fost și încă sunt foarte de acord, dar, credeți-mă că după o palmă poate îți revii, însă după o rafală, deja ești knock-out și, mai ales, dacă e de la prima întrevedere.
Punctul culminant a fost când am ajuns la inevitabila întrebare: Ce vârstă ai?… Iar aici, acel fir, deja firav și subțirel care exista poate până în acel punct, s-a rupt de tot. Eu l-am văzut mai tânăr cu 8 ani, el m-a văzut mai mare cu 6 ani. Acesta este, iată, un aspect în care ne-am înțeles perfect. Sigur mă înțelegeți și voi pe mine când zic că dacă ar fi existat acea scânteie sau măcar o conexiune cu persoana, foarte posibil ca diferența de vârstă să fi fost irelevantă sau, în orice caz, ar fi rămas o experiență drăguță.
Experiența m-a lăsat însă mască și mi-a consumat bateriile. Cu toate astea, rămân totuși cu convingerea că de pierdut nu am avut nimic de pierdut, ci din contră, m-am îmbogățit. Vorbesc în special dintr-un singur și unic punct de vedere: începi să te apreciezi altfel, cu tot cu defectele și calitățile pe care le ai. Iar acum, vă rog să mă scuzați, însă sunt (pre)ocupată să-mi refac manichiura.
Dwayne Johnson luptă pentru salvarea omenirii în ,,Rampage: Scăpaţi de sub control”
Starul internaţional Dwayne Johnson interpretează rolul principal din filmul regizat de Brad Peyton, Rampage: Scăpaţi de sub control, în care aventura şi acţiunea ating cote maxime pe marile ecrane din toată ţara din 13 aprilie. Dwayne Johnson face spectacol în rolul primatologului Davis Okoye (Dwayne Johnson), un tip introvertit şi celebru pentru talentul său de a ţine oamenii la distanţă. Singur...[Read More]
Cel care mă așteaptă · Parinoush Saniee – „Dar ce era păcatul cu adevărat?”
„Dar ce era păcatul cu adevărat?” Nu cred că există un singur răspuns la întrebare. Nu cred că a trecut suficient timp de la terminarea romanului pentru a transpune în cuvinte toate sentimentele trăite de-a lungul lecturii, intensitatea furiei, gustul amar al dezamăgirii sau cel acru al dezgustului, fragilitatea iubirii sau tristeţea şi abandonul ce însoţesc ultimele cuvinte rostite de Masumeh: Ce...[Read More]
Să nu ucizi: Tu ce n-ai făcut și ar fi trebuit?
Ro Image 2000 împreună cu Idea Film Distribution anunță premiera în cinematografe a filmului semnat de Gabi Virginia Șarga și Cătălin Rotaru. Inspirat de scandalul media care a cutremurat sistemul medical din România acum trei ani, SĂ NU UCIZI reprezintă debutul în lungmetraj al celor doi regizori și va putea fi văzut în cinematografe din 1 martie. Cristian este un chirurg tânăr şi ambițios pe car...[Read More]
Mă iubește, nu mă iubește, de M. J. Arlidge
Capitolul I 07:05 Southampton licărea roșu ca sângele. Era o dimineaţă răcoroasă de toamnă, cu pământul încă acoperit de chiciură casantă, dar soarele se ridica încet la orizont și o lumină caldă se strecura deasupra orașului. Era o priveliște uimitor de frumoasă, iar Sonia Smalling zâmbea în timp ce conducea mașina pe drumul de ţară. Astfel de zile te făceau să te bucuri că ești în viaţă. Sonia...[Read More]