De ce nu?

Vi s-a întâmplat vreodată în momentele acelea din cotidianul zilei să aveți în față ocazia de a ocoli regulile generale și să profitați de ea? Uneori viața îți pune pe tavă momente cu totul neașteptate, unele amuzante, altele poate mai puțin amuzante, însa esența stă la ochiul care privește. De fiecare dată!

La sfârșit de zi, așa cum se întâmplă (cu accent pe de fiecare dată), majoritatea dintre noi ne îndreptăm spre casă. Corect, nu? Cel puțin către asta tindem. Evident nevoia aceasta îmi striga sus și tare fiecare pas pe care-l am de făcut: stânga, dreapta, cobori scările, iar acum vei intra la metrou și drum drept către casă. Ascultătoare cum sunt, mi-am urmat propria conștiință.

În sfârșit aflată la metrou, cu oameni venind și plecând în și din toate direcțiile, fiecare cu drumul lui, fie spre casă, fie spre alte locuri, singuri sau cu prieteni, eram concentrată să intru în rând cu cei din jur, așa că am luat foarte încrezătoare inițiativă și am început să mă buzunăresc după cartela de metrou. Rareori se întâmplă să surprinzi vreo modificare în mersul acesta – pe care am ajuns să-l numim firesc – al lucrurilor, însă atunci când se întâmplă este cumva ca atunci când arunci o piatră în apă și încep să se vadă valuri în jur care se împrăștie și se împrăștie… Dimensiunea acestora depinde doar de cât de tare arunci piatra.

În căutarea mea prin geantă și în graba cea de toate zilele, dar fiind totodată atentă și la mers ca eventual să nu mă împiedic de ceva sau cineva, (pentru că acest proces se întâmplă din mers, desigur), am zărit luminița de la capătul tunelului. În fața mea stătea un turnichet aparent nevinovat, cu brațele deschise, care îmi striga încet… Treci, treci… Parcă mă chema, știți?! Undeva aproape, două voci și doi băieți. Unul dintre ei împreună cu a sa voce îl încuraja pe cel de-al doilea care căuta oarecum nesigur varianta potrivită de a ieși din situația ciudată în care se afla. Mă credeți sau nu, care era situația nu prea am înțeles. (Să fie oare o defecțiune a noilor proaspăt instalate căi de acces la metrou? Refuz să cred așa ceva…)

Tot ce știu este că am văzut cale liberă și dacă mi s-a dat și acordul să trec, acel gest afirmativ din cap făcut de prietenul aflat pe cealaltă parte a baricadei, am zis: De ce nu? Și am trecut, nu fără să-mi fluture pe față un zâmbet amuzat și să răsune în urma mea aceeași voce care încuraja mai devreme și care s-a îndreptat acum asupra mea, legat de curajul meu de a trece fără să plătesc, în defavoarea prietenului său.

Și… fără a trece mult timp după escapada mea curajoasă, mă simt urmată de cel de-al doilea care îmi cere socoteală pentru banii pierduți pe călătoria utilizată mai devreme la turnichetul unde eu mi-am permis acel moment, rar întâlnit, pentru De ce nu?, în timp ce cobor pe scări și mă îndrept spre peronul metroului.

Vă mai spun doar că am scăpat ieftin cu doar un schimb de numere de telefon și câteva întrebări mai îndrăznețe decât a lăsat aparent situația de mai devreme să se vadă, despre propria-mi persoană. Rămâne de văzut cum îmi voi plăti mai departe această mică… datorie(?). Amintiți-mi, vă rog, cât era o călătorie! Un singur lucru e sigur: agenda mea telefonică cu siguranță se simte mai bogată acum.

Fire în general calmă, liniștită și generoasă, nu-ți dorești să-i vezi însă gheruțele. A redescoperit de curând mica plăcere a scrisului ce-i dă libertate de exprimare. Caută această libertate însă, cu timiditate și umor, și dincolo de scris, ascunzând în sine un pui de vultur cu aripile deschise. Restul e un mister.

Star Wars: Skywalker – Ascensiunea. Un film ca un roller coaster.

Un singur film are premiera la cinematografele din România în acest weekend: “Star Wars: The Rise of Skywalker” (“Star Wars: Skywalker – Ascensiunea”). În regia lui J.J. Abrams, cel de-al nouălea și ultimul capitol din saga lui Skywalker va doborî probabil noi recorduri de audiență, în România și în lume. Primele review-uri au început deja să apară, iar publicația americană „Variety” notează...[Read More]

Vraja dorințelor (Tărâmul poveștilor #1) · Chris Colfer – „Un personaj negativ e doar o victimă a cărei poveste nu a fost spusă.”

„Uneori ne uităm propriile calități pentru că ne concentrăm pe ceea ce ne lipsește.” Un vârtej copleșitor de sentimente transpuse în gânduri, dorințele sunt inspirate din amintiri și din fantezii, ele fiind atât o sursă de bucurie, cât și o sursă de tristețe, împletind entuziasmul cu speranța, curajul cu ambiția. Dorințele se agață de vise și ne hrănesc iluziile; uneori, ne consumă energia și ne a...[Read More]

Invitație la MARIENBAD – Teatrul Evreiesc de Stat

 Regia: Andrei Munteanu Gen: Musical (comedie) Durata: 150 minute (cu pauză) Loc: Teatrul Evreiesc de Stat din București (TES) De când voiam să revin la TES și acum am avut ocazia să revăd acest loc special unde arta este la ea acasă și de care eu însămi m-am atașat foarte tare! Marienbad m-a îndemnat să vin și m-a primit pe mine și pe ceilalți invitați ai săi cu brațele deschise la a sa inițiere,...[Read More]

Ceva în apă · Catherine Steadman

Știți cum reacționează un rechin când simte mirosul sângelui? Cum își adulmecă prada și o atenționează din timp de pericol, savurându-i teama, un aperitiv ce îl pregătește pentru marele ospăț? Dacă ignori țipetele și urmările festinului, diferența dintre un rechin înfometat și o cititoare dependentă de thrillere nu este foarte mare. Prima mea dragoste întotdeauna va rămâne literatura fantasy, dar,...[Read More]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader