Lumea lui Alex și Connor Bailey e pe cale să se schimbe.
Când bunica lor le face cadou o minunată carte de povești, cei doi frați nu au nici cea mai mică idee că sunt pe cale să intre într-o lume mai uluitoare decât tot ce și-au imaginat: Tărâmul Poveștilor, locul unde basmele sunt reale.
Goodreads: 4.21
„Uneori ne uităm propriile calități pentru că ne concentrăm pe ceea ce ne lipsește.”
Un vârtej copleșitor de sentimente transpuse în gânduri, dorințele sunt inspirate din amintiri și din fantezii, ele fiind atât o sursă de bucurie, cât și o sursă de tristețe, împletind entuziasmul cu speranța, curajul cu ambiția.
Dorințele se agață de vise și ne hrănesc iluziile; uneori, ne consumă energia și ne abandonează în cele mai neașteptate momente, furându-ne creativitatea pentru a ne arăta ce se ascunde la granița dintre ficțiune și realitate. Dorințele sunt vii, în suflet, în inimă și în trup, iar puterea lor este nemărginită, dacă știi cum o poți modela și controla.
Nu e suficient să îți dorești un obiect sau o persoană, nu poți spera la realizări, fără să muncești pentru obținerea lor. Intenția nu trebuie să fie efemeră, așa cum au descoperit și gemenii Bailey, după ce m-au răpit în mijlocul zilei și m-au atras într-o călătorie unde jumătate dintre personaje vor să te mănânce de-ndată ce pun ochii pe tine.
„— Ce-are toată lumea de-aici? De ce toți cei pe care-i întâlnim vor să ne mănânce? Poate să-mi explice cineva de ce se tot întâmplă chestia asta?”
Chris Colfer este cunoscut pentru serialul Glee, dar eu îl știu ca autor, nu ca și actor/cântăreț. Are un har, un har aproape magic, drept pentru care dorința mea cea mai „pătimașă” adresată Bufniței Nemi este să apară cât mai repede cel de-al 2-lea volum, ca să mă întorc în Tărâmul Poveștilor… de data asta pregătită, cu o armură corespunzătoare, câteva cuțite ascunse în cizme și provizii substanțiale de mâncare (asta dacă nu vreți ca mesele voastre să fie alcătuite din mere, pâine, legume și câteva muște „apetisante”). Cel mai important sfat pe care vi-l pot da: să aveți încălțări ușoare, pentru că vom merge și vom alerga foarte mult (ca să nu devenim cina unui trol urât mirositor).
„Dar ce nu pricepe lumea e că un personaj negativ e doar o victimă a cărei poveste nu a fost spusă.”
Ultimul an a fost dificil pentru Alex și Connor Bailey. Un an trist, al schimbărilor și al amintirilor dureroase, depășite cu greu prin descoperirea unui loc, a unui grup sau a unei îndeletniciri ce servește drept refugiu. Tristețea este mascată prin zâmbete forțate și un optimism fals, susținut cu îndârjire de copii, mult prea maturi pentru vârsta de doisprezece ani.
Alex Bailey este sora mai mică a lui Hermione Granger. În ochii colegilor, este tocilara cu mâna întotdeauna ridicată, eleva care cunoaște toate răspunsurile și își scrie cu mare nerăbdare temele, pentru a-și depăși limitele și a-și impresiona profesoara. Când citește, Alex este fericită și uită. Uită de atmosfera apăsătoare de acasă, de răutățile ce îi sunt adresate, de singurătatea din suflet. Cărțile o salvează în fiecare zi, dar nu doar sub forma basmelor sau a poveștilor nemuritoare. Curiozitatea ei nu cunoaște granițe, iar mintea ei acceptă cu bucurie orice provocare, dezlegând enigmele din cărțile de istorie și acumulând o cantitate vastă de informații din toate volumele de specialitate devorate în pauzele de la școală, când se ascunde în bibliotecă.
Connor Bailey este… diferit de sora lui. Deși nu îndrăznește să mărturisească, îi este rușine de diferențele dintre ei. Are impresia că niciodată nu o va ajunge pe Alex, că mereu o să fie geamănul mai puțin inteligent, care învață cu dificultate și abia dacă trece clasă. Connor nu este leneș, doar că metodele lui de asimilare nu sunt la fel de logice sau de vizibile. Ideile îi vin pe moment, iar viziunea lui este transpusă prin originalitatea cu care vede și analizează tot ce se află în jurul său, intuind teme și motive profunde, ce pot scăpa la prima vedere. Dacă Alex este sora „serioasă” și rațională, Connor este fratele sarcastic și amuzant, ce vine cu cele mai năstrușnice soluții și cu cele mai savuroase replici.
„— Ai început să-ți pui mintea la contribuție! îi răspunse Connor. Deși mie, unul, mi-a fost întotdeauna milă de Scufița Roșie, e clar că părinții ei nu țineau prea mult la ea.
— De ce spui asta? spuse Alex, întrebându-se cum o fi înțeles el asta din poveste.
— Cine-și trimite fiica într-o pădure întunecoasă, pe unde sunt lupi, cu mâncare aburindă și cu o haină care-ți sare în ochi? exclamă Conner. Aproape că-l îmbiau pe lup s-o mănânce! Probabil că fetița îi călca pe nervi!”
În ziua în care Alex și Connor împlinesc doisprezece ani, bunica lor le dăruiește o carte de povești, însă nu este una obișnuită: volumul este un portal spre Tărâmul Poveștilor, unde toate basmele sunt reale.
Nerăbdarea, curiozitatea și un „accident” involuntar formează un front comun împotriva gemenilor, care „alunecă” în lumea copilăriei lor, având astfel ocazia să își cunoască personajele preferate sau să viziteze „atracții turistice” cum ar fi Turnul lui Rapunzel sau o anumită casă din turtă dulce.
„— Ia uite, Connor! exclamă Alex, trăgându-și suflul. E o casă din turtă dulce, o casă adevărată din turtă dulce! Uite cât de drăgălașă e!
— Aoleu! Simt că îmi crește glicemia numai uitându-mă la casa aia.”
Dacă te uiți la Once Upon a Time, nu te vor surprinde numeroasele schimbări înfăptuite de autor. Chris Colfer împletește magistral destinele a zeci de personaje, eroi și antagoniști în egală măsură, păstrând atmosfera feerică din basme printr-un stil bogat în descrieri și alternând legendele cu un strop potrivit de modernism, de unde nu lipsesc conspirațiile, secretele și enigmele.
Ca să se întoarcă în lumea lor, Connor și Alex trebuie să strângă o serie de ingrediente (unele foarte greu de obținut), pentru a activa Vraja Dorințelor – un descântec folcloric, pe care cei mai mulți dintre locuitori îl tratează cu indiferență sau cu scepticism. Călătoria gemenilor nu este ușoară și vor trebui să lucreze împreună pentru a izbuti. Vor fugi, vor minți și vor fura, cu inimile îndurerate și cu obrajii albiți de spaimă. În Tărâmul Poveștilor, basmele nu s-au finalizat după celebra încheiere „au trăit fericiți până la adânci bătrâneți”. Viețile personajelor nu s-au oprit, prinse în timp și spațiu. Ele continuă într-o armonie magică, în palate de aur sau regate ascunse în pădure, prin distrugerea unor legături vechi și crearea unor sentimente noi, prin „prelungirea” unor povești pe care noi le știam încheiate, imposibil de rescris sau de schimbat.
„O flacără poate iubi un fulg de zăpadă, dar nu pot fi niciodată împreună fără să-și facă rău unul altuia.”
Alex și Connor se iubesc nespus de mult, cu diferențe, calități și defecte. Fiecare zi ascunde o nouă lecție, o morală ascunsă într-un basm, o oportunitate pentru a învăța să vadă dincolo de aparențe și să accepte lumea înconjurătoare așa cum este, cu bune și cu rele, cu dezamăgiri și cu speranțe, speranțe ce nu se ofilesc și nu dispar, indiferent cât de necruțător poate să fie adevărul. O să îi îndrăgești pe gemeni, iar Connor te va face să râzi cu lacrimi, printr-o sinceritate pură.
Vraja dorințelor a fost o lectură fermecătoare, citită cu nerăbdare și cu foarte mult entuziasm, un roman ce atinge o paletă largă de teme, cea mai importantă fiind familia, „ilustrată” prin ochii unor copii ce pășesc nesiguri pe un drum plin de obstacole, la finalul căruia își vor învinge temerile și își vor accepta destinul, indiferent de consecințe.
Un volum pe care copiii îl vor adora și pe care adulții îl vor parcurge cu drag, retrăindu-și copilăria alături de o generație nouă, ce va crește cu alte basme, cu alte povești și cu alte legende.
„Din fericire, esența rămâne. Doar învelișul se schimbă. Și asta nu este neapărat un lucru rău.”
