Fântâna înălțării (Născuți din ceață #2) · Brandon Sanderson

Cărți Recenzii
Comandă
9.5

Uimitor

9.9

User Avg

Fântâna înălțării (Născuți din ceață #2) · Brandon Sanderson
Fântâna înălțării (Născuți din ceață #2) · Brandon Sanderson

Imposibilul a fost atins. Lordul Legiuitor – care se pretindea nemuritor și conducea lumea cu brutalitate de o mie de ani – a pierit. Elend Venture, noul conducător al lui Luthandel, încearcă să-și mențină puterea, în timp ce aristocrații și neguțătorii murmură nemulțumiți și două armate inamice apar la porțile orașului.

Când asediul lui Luthandel se înăsprește, o legendă străveche pare să ofere o sclipire de speranță. Dar chiar dacă Fântâna Înălțării ar exista cu adevărat, nimeni nu știe unde s-o caute și nici ce puteri conferă. Din fericire, Elend se poate bizui pe ajutorul iubitei sale, Allomanta Vin, asasina neoficială a Curții.

Goodreads: 4.35

Gen carte:Editură:

„Încă un glas o opri. Cel ce rostise cuvintele acelea era un bărbat de vârstă mijlocie, cu barba pătată de cenușă și cu o tichie neagră murdară, pe care-o ține, nervos, în mâini. Era puternic, probabil muncitor la forjă. Vocea lui calmă contrasta cu trupul voinic.

– Doamnă Moștenitoare, ce-o să se-aleagă de noi?

Groaza – nesiguranța – din glasul bărbatului voinic era atât de jalnică încât Vin nu știa ce să răspundă. El o privea cu ochi plini de speranță, ca aproape toți ceilalți.

Sunt atât de mulți, se gândi Vin. Credeam că Biserica Supraviețuitorului e mică. Se uită la bărbat, care-și răsucea tichia în mâini. Deschise gura, însă apoi… nu se simți în stare s-o facă. Nu se simți în stare să le explice acelor ochi că ea nu era salvatoarea de care aveau nevoie.

– Totul va fi bine, se auzi spunând, în timp ce-și sporea Domolirea, străduindu-se să-i scape de o parte din frică.”

După ce Ultimul Imperiu m-a distrus emoțional, Fântâna Înălțării nu a făcut decât să pună sare pe rană. Am terminat cartea în câteva ore în care NU am putut să o las din mână, NU am reușit să îmi mut privirea de pe pagină și NU am izbutit să mă gândesc la alte lucruri în afară de intrigile din Luthadel. Desigur, durerea provocată de acest volum a fost cel puțin plăcută, reușind să mă facă să mă întreb dacă viața reală e cu adevărat mai interesantă decât lumea cărților. Recunosc, ultimele sute de pagini din primul volum au avut nenumărate suișuri și coborâșuri, pornind de la uciderea violentă, crudă (sadică, nedreaptă, nemiloasă) și revoltătoare a lui Kelsier și ajungând la climaxul existenței lui Vin, înfrângerea Lordului Legiuitor. Nu pot spune că m-am obișnuit pe deplin cu căderile nervoase, dar încerc.

După toate aceste evenimente, Luthadelul trebuie să fie preluat de cineva, de cineva care e capabil să țină laolaltă popoarele înspăimântate, însă pline de speranță, de cineva căruia nu-i este frică să-și calce pe mândrie și să facă schimbările necesare. Cu foarte puțină pregătire militară și politică, dar probabil sute de cărți citite, Elend Venture nu pare cea mai bună alegere. Nu dorea să participe la balurile organizate de tatăl său în înalta societate și nu era nici un cuceritor desăvârșit. Ce l-a făcut, totuși, să ajungă pe tron? Întâmplarea.

„Regilor nu le era îngăduit să-și recunoască slăbiciunile, dar erau cu siguranță destul de înțelepți ca să-și recunoască punctele tari.

Și care sunt ale mele? se întrebă. De ce trebuie să fiu eu conducătorul acestui oraș și al împrejurimilor sale?

Da, era cărturar – și optimist, așa cum observase Ham. Nu era un maestru al duelului, deși făcea progrese. Nu era un diplomat excelent, deși întâlnirile cu Straff și Cett dovediseră că era capabil să rămână pe poziție cu fermitate.

Ce era el?”

E clar, Elend nu e Kelsier. Kelsier putea ucide un Inchizitor cu mâinile goale, putea convinge o ceată de pungași să răstoarne un imperiu și știa să se comporte la întălnirile importante. Kelsier vedea binele din oameni pentru că se străduia să o facă, voia să creadă că lumea e un loc bun. Elend însă era, la acest capitol, superior: el nu se străduia să o facă. Calitățile oamenilor ieșeau la iveală din momentul în care Elend îi vedea pentru prima oară.

Dar cu o floare nu se face primăvară. Elend nu s-a născut pentru a conduce, iar răul bate la ușă. Straff Venture, tatăl său, are o armată de 40.000 de oameni la porțile castelului, iar alte câteva oștiri așteaptă în aceeași manieră. O nouă amenințare, Kolosșii, apare de nicăieri. Înalți cât doi oameni obișnuiți și în stare să-și omoare semenii pentru un cal furat (și… poate… mâncat), creaturile acestea nu sunt ceva cu care să te joci.

„Oastea era organizată în cel mai simplu și mai primitiv mod. Nu existau nici corturi, nici vehicule, nici cai. Doar sute de focuri mari, pentru gătit, toate înconjurate de siluete.

Iar siluetele erau de un albastru intens. Foarte diferite ca înălțime, unele aveau doar un metru și jumătate, în timp ce altele erau matahale greoaie, de trei metri sau mai mult. Sazed știa că toate făceau parte din aceeași specie. Erau Kolosși. Deși, în esență, asemănătoare omului, creaturile nu încetau niciodată să crească. Continuau pur și simplu să devină tot mai mari pe măsură ce îmbătrâneau, crescând până când propriile inimi nu-i mai puteau susține. Pe urmă mureau, răpuși de dorința nestăvilită de creștere a trupurilor lor.

Însă, înainte de asta, ajungeau să fie foarte mari. Și foarte periculoși.”

Cu astfel de dușmani în imediata apropiere, Elend are nevoie de cineva experimentat pentru a-l iniția în viața de rege. Cineva care să poată face în câteva luni ceea ce nu au reușit alții în ani de zile, cineva care să cunoască limita dintre autoritate și impertinență, înțelegere și naivitate, supunere și sclavie. Când Tindwylapare prin circumstanțe bizare, lordul se arată recalcitrant. Terrisiana este severă, dar umilă, și știe ce se pretinde de la un rege și ce trebuia acesta să evite să facă. Mărturisesc că Tindwyl este unul dintre personajele mele preferate, fiind independentă și înțeleaptă, apelând adesea la ironii subtile și ascunzându-se în spatele unor formalități banale.

Cineva trebuie totuși să își murdărească mâinile pentru imaginea de ansamblu, să apeleze la violență atunci când Elend este într-o încurcătură. Vin duce la capăt misiunile primite și alege să stea cu ochii pe regele ei zi și noapte, deși un pericol iminent și inevitabil nu există. Relația lor este… de-a dreptul surprinzătoare, diferită de ce am întâlnit până acum în cărțile citite. Orgoliul este lăsat la o parte, alături de capricii, deoarece iubirea dintre cei doi este pură și sinceră: se protejează reciproc de când s-au întâlnit și se înțeleg unul pe altul, în ciuda diferențelor de caracter (știu, sună puțin clișeic, dar vă promit că nu este așa).

„Croitoreasa scoase ca prin farmec o oglindă mare, iar el se apropie.

Și încremeni.

Schimbarea era surprinzătoare. Se văzuse, toată viața, sub chipul unui cărturar și al unui om de societate, deși uneori se credea un prostănac. Era Elend – bărbatul prietenos, plăcut, cu idei bizare. Poate ușor de respins, dar greu de urât.

Bărbatul din oglindă nu era un filfizon de curte. Era un om sobru – un personaj oficial. Pe care se cuvenea să-l iei în serios. Uniforma îl făcea să-și dorească să stea mai drept, să-și țină o mână pe bastonul de duel. Părul – ușor buclat, lung în creștet și în părți, ciufulit de vânt când urca pe coama zidului – nu se potrivea.”

În alt plan, Vin se descurcă ceva mai bine, acum că are un ajutor, OreSeur. Kandra-ul sarcastic în momente nepotrivite se dovedește a fi ultima soluție atunci când Vin este înconjurată de inamici și rămâne fără atiu. Totuși, Născuta-din-Ceață nu este pe deplin împăcată cu ideea existenței unei Kandra. Iar faptul că el a ”mâncat” corpul lui Kelsier pentru a-i împinge pe skaa la luptă, lăsând în urmă nimic decât o Învoială fără sens, a înrăutățit lucrurile. Vin ajunge astfel să îl urască involuntar pe OreSeur, deoarece îi amintește de Kell și de tot ce s-a întâmplat între ei, de ceea ce a stat la baza răscoalei. Însă creatura nu are de ales, este obligată să o asculte pe fată și să o urmeze oriunde, să moară pentru ea sau să fie torturată: nu contează decât să fie aptă să slujească.

„- Oamenilor le e frică de noi. Ne urăsc când le mâncăm semenii, deși nu-i devorăm decât pe cei morți deja. Pe voi, oamenii, vă tulbură faptul că vă putem lua înfățișarea. Nu-mi spune că n-ai auzit legendele despre cei din neamul meu. Năluci-de-ceață, așa ne spuneți – creaturi ce fură înfățișarea oamenilor ce se pierd în ceață. Crezi că pe un asemenea monstru, un baubau cu care să vă speriați copiii, o să-l primiți vreodată cu brațele deschise?

Vin se încruntă.

– Ăsta e rolul Învoielii, stăpână, spuse OreSeur, cu vocea lui înăbușită răsunând aspră printre buzele de câine. Te-ntrebi de ce nu fugim de la voi? De ce nu ne amestecăm prin mulțime, făcându-ne nevăzuți? Am încercat. Cu mult timp în urmă, în zilele de început ale Ultimului Imperiu. Voi ne-ați descoperit și-ați început să ne nimiciți. Pentru exterminarea noastră erau folosiți Născuții-din-Ceață, pe-atunci mult mai numeroși. Oamenii ne urau fiindcă se temeau c-o să le luăm locul. Am fost stârpiți aproape până la unul – și pe urmă a apărut ideea Învoielii.”

Sazed cutreieră împrejurimile pentru a găsi informații pentru Cupru-Mintea sa, atunci când dă peste un document despre Alendi, Eroul Evurilor. Kwaan, prietenul său terrisian, a fost cel care a scris jurnalul descoperit de Sazed, în care relatează cum și-a convins poporul că Alendi împlinește profeția. Și-a trimis nepotul, Rashek (despre care aflăm că devine Lordul Legiuitor), să-l însoțească pe bărbat prin Munții Terrisiei în căutarea Fântâni Înălțării. Știm cum, mai departe, Rashek l-a trădat și ucis pe Alendi și a folosit Fântâna, cum a instaurat regimul autoritar care a dăinuit până astăzi, cum a distrus populația de skaa și a domnit peste ei și peste nobili deopotrivă.

După toate cele întâmplate, Lordul Legiuitor s-a agățat de viață până în ultima clipă și a încercat să îi spună lui Vin că, fără el, totul se va destrăma. Când Ceața începe să apară ziua și să omoare oameni, Sazed știe ca Rashek avea dreptate. Proprietățile Ceții s-au schimbat, devenind din ce în ce mai periculoasă pentru skaa și nobili. Singura soluție posibilă este ca noul Erou al Evurilor să se arate și să acceseze Fântâna Înălțării, dar este probabil doar o speranță deșartă.

Skaa… râzând, se gândi ea. În zilele Lordului Legiuitor, o astfel de colibă era un loc unde sălășluiau spaima și tristețea. Un skaa fericit era considerat un skaa care muncea de mântuială.

Noi am însemnat ceva. Totul a însemnat ceva.

Dar meritase să-i moară prietenii? Să cadă Luthadelul? Lipsit de protecția lui Elend, până și acel sătuc avea s-ajungă în curând sub stăpânirea vreunui despot.

Sorbi sunetele râsului. Kelsier nu se lăsase înfrânt. Îl înfruntase pe însuși Lordul Legiuitor și ultimele lui cuvinte fuseseră o sfidare. Chiar în momentele când planurile lui păruseră lipsite de orice speranță, când leșul îi zăcuse pe caldarâm, el, în taină, deja învinsese.

Refuz să mă dau bătută, își spuse îndreptându-și spatele. Refuz să cred că au murit, atâta vreme cât nu le simt încă trupurile fără viață în brațele mele.

Fântâna Înălțării este o continuare la fel de bună ca prima carte din serie, dacă nu chiar superioară. Nu cred că trebuie să mai spun că Sanderson e un zeu al fantasy-ului, că Ana Veronica Mircea e un traducător excelent, nu o să vă zic de ce trebuie să citiți cartea, și nici cui i-o recomand. Pentru că este deja evident.

Dacă ai citit și ți-a plăcut Ultimul Imperiu, vei adora volumul 2. Trebuie, totuși, să menționez că ritmul nu este la fel de alert precum în primul roman, acțiunea lăsând puțin de dorit, însă personajele sunt conturate mult mai bine și se pune mare accent pe relațiile dintre ele. Acum, depinde de voi ce preferați, dar sunt convins că nu veți regreta că veți fi citit acastă carte de-a dreptul răscolitoare.

Mulțumesc Editurii Trei pentru acest roman excepțional!

9.5

Uimitor

Maestru al procrastinării, șterge și rescrie fiecare propoziție de 5 ori până să apuce să trimită. Citește fie treizeci de cărți pe lună, fie două în jumătate de an. Artistul preferat se schimbă în fiecare zi. Crede cu tărie că lumea poate fi schimbată, iar întrebarea care îl definește este ”De ce nu?”. A descoperit că îi place să vorbească despre el însuși la persoana a treia și e mereu aici dacă aveți nevoie de recomandări de orice fel.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader