De ce nu?
Vi s-a întâmplat vreodată în momentele acelea din cotidianul zilei să aveți în față ocazia de a ocoli regulile generale și să profitați de ea? Uneori viața îți pune pe tavă momente cu totul neașteptate, unele amuzante, altele poate mai puțin amuzante, însa esența stă la ochiul care privește. De fiecare dată!
La sfârșit de zi, așa cum se întâmplă (cu accent pe de fiecare dată), majoritatea dintre noi ne îndreptăm spre casă. Corect, nu? Cel puțin către asta tindem. Evident nevoia aceasta îmi striga sus și tare fiecare pas pe care-l am de făcut: stânga, dreapta, cobori scările, iar acum vei intra la metrou și drum drept către casă. Ascultătoare cum sunt, mi-am urmat propria conștiință.
În sfârșit aflată la metrou, cu oameni venind și plecând în și din toate direcțiile, fiecare cu drumul lui, fie spre casă, fie spre alte locuri, singuri sau cu prieteni, eram concentrată să intru în rând cu cei din jur, așa că am luat foarte încrezătoare inițiativă și am început să mă buzunăresc după cartela de metrou. Rareori se întâmplă să surprinzi vreo modificare în mersul acesta – pe care am ajuns să-l numim firesc – al lucrurilor, însă atunci când se întâmplă este cumva ca atunci când arunci o piatră în apă și încep să se vadă valuri în jur care se împrăștie și se împrăștie… Dimensiunea acestora depinde doar de cât de tare arunci piatra.
În căutarea mea prin geantă și în graba cea de toate zilele, dar fiind totodată atentă și la mers ca eventual să nu mă împiedic de ceva sau cineva, (pentru că acest proces se întâmplă din mers, desigur), am zărit luminița de la capătul tunelului. În fața mea stătea un turnichet aparent nevinovat, cu brațele deschise, care îmi striga încet… Treci, treci… Parcă mă chema, știți?! Undeva aproape, două voci și doi băieți. Unul dintre ei împreună cu a sa voce îl încuraja pe cel de-al doilea care căuta oarecum nesigur varianta potrivită de a ieși din situația ciudată în care se afla. Mă credeți sau nu, care era situația nu prea am înțeles. (Să fie oare o defecțiune a noilor proaspăt instalate căi de acces la metrou? Refuz să cred așa ceva…)
Tot ce știu este că am văzut cale liberă și dacă mi s-a dat și acordul să trec, acel gest afirmativ din cap făcut de prietenul aflat pe cealaltă parte a baricadei, am zis: De ce nu? Și am trecut, nu fără să-mi fluture pe față un zâmbet amuzat și să răsune în urma mea aceeași voce care încuraja mai devreme și care s-a îndreptat acum asupra mea, legat de curajul meu de a trece fără să plătesc, în defavoarea prietenului său.
Și… fără a trece mult timp după escapada mea curajoasă, mă simt urmată de cel de-al doilea care îmi cere socoteală pentru banii pierduți pe călătoria utilizată mai devreme la turnichetul unde eu mi-am permis acel moment, rar întâlnit, pentru De ce nu?, în timp ce cobor pe scări și mă îndrept spre peronul metroului.
Vă mai spun doar că am scăpat ieftin cu doar un schimb de numere de telefon și câteva întrebări mai îndrăznețe decât a lăsat aparent situația de mai devreme să se vadă, despre propria-mi persoană. Rămâne de văzut cum îmi voi plăti mai departe această mică… datorie(?). Amintiți-mi, vă rog, cât era o călătorie! Un singur lucru e sigur: agenda mea telefonică cu siguranță se simte mai bogată acum.
Fragment în avanpremieră: Trandafirii pierduți, de Martha Hall Kelly
În colecția Blue Moon a Editurii Litera urmează să apară Trandafirii pierduți, de Martha Hall Kelly, autoarea bestsellerului Când înflorește liliacul. Eliza Ferriday, protagonista romanului Trandafirii pierduți, este mama Carolinei Ferriday, protagonista romanului Când înflorește liliacul. Traducere din limba engleză și note de Adina și Gabriel Rațiu. Este 1914, iar lumea s-a aflat atât de des pe ...[Read More]
Fragment în avanpremieră: Cercul de piatră #1, de Diana Gabaldon
INVERNESS 2 MAI 1968 – Sigur e mort! Glasul lui Claire devenise ascuțit din cauza agitației; răsuna puternic în biblioteca pe jumătate goală, creând ecou printre rafturile cu cărți răsfoite. Ca un prizonier care așteaptă în fața plutonului de execuție, a rămas în picioare, lipită de peretele acoperit cu plută, privind când la fiica ei, când la Roger Wakefield. – Nu cred. Roger se simțea cumplit de...[Read More]
Nume de cod: Tura (Dosarele Checquy #1) · Daniel O’Malley
Trupul pe care-l porți a fost cândva al meu. Așa începe Nume de cod: Tura, un debut ingenios, excentric și neașteptat de amuzant, un cocktail literar „condimentat” cu umor sec, situații absurde, dialoguri bizare și misiuni desprinse dintr-o parodie britanică. Cum aș fi putut să ignor un roman în care protagonista se trezește într-un parc londonez înconjurată de cadavre care poartă mănuși din latex...[Read More]
Grupul Editorial ART la Gaudeamus 2017 – Noutăți și lansări
În perioada 22 – 26 noiembrie 2017, Grupul Editorial ART vă dă întâlnire la Târgul Internațional Gaudeamus la standurile sale din pavilionul central Romexpo unde peste 1000 de titluri își așteaptă cititorii de toate vârstele. Proiectul antologiilor Cărțile mele continuă cu tema Cel mai mult și mai mult prin lansarea a două volume simultan: Juniorii și Seniorii. Două cărți premiate la Trofeul Arthu...[Read More]