Fragment în avanpremieră: Trandafirii pierduți, de Martha Hall Kelly

În colecția Blue Moon a Editurii Litera urmează să apară Trandafirii pierduți, de Martha Hall Kelly, autoarea bestsellerului Când înflorește liliacul. Eliza Ferriday, protagonista romanului Trandafirii pierduți, este mama Carolinei Ferriday, protagonista romanului Când înflorește liliacul. Traducere din limba engleză și note de Adina și Gabriel Rațiu.

Este 1914, iar lumea s-a aflat atât de des pe marginea prăpastiei războiului, încât mulți newyorkezi sunt prea puțin interesați de subiect. Eliza Ferriday este încântată să călătorească la Sankt-Petersburg cu Sofia Streșnaiva, o verișoară a Romanovilor. Cele două s-au întâlnit cu câțiva ani în urmă la Paris și au devenit prietene apropiate. Acum, Eliza pleacă într-o călătorie cu Sofia, pentru a vedea splendorile Rusiei: bisericile pline de aur și pietre prețioase, picturile de Rembrandt de la Palatul de Iarnă al țarului, faimosul balet rus.

Când Austria declară război Serbiei, iar dinastia imperială a Rusiei începe să se prăbușească, Eliza se întoarce în America, în timp ce Sofia și familia ei se refugiază pe proprietatea lor aflată la țară. Atunci când au nevoie de ajutor, o angajează pe fiica ghicitoarei din sat, Varinka, punându-și în pericol, fără să știe, viețile.

De cealaltă parte a Atlanticului, Eliza face tot posibilul ca să ajute familiile rusești cu sânge albastru care fug din calea revoluției. Când scrisorile Sofiei încetează brusc să mai vină, se teme că ceva teribil i s-a întâmplat celei mai bune prietene a ei…

„Un roman istoric fermecător și plin de viață… Inspirat din evenimente reale, acest prequel la Când înflorește liliacul își va entuziasma cititorii.“ People

„Nu doar o poveste istorică sclipitoare, ci și un cântec de iubire pentru felul în care prietenia ne ajută în cele mai grele vremuri.“ Lisa Wingate

„Inspirat de evenimente reale, la fel ca romanul anterior, și la fel de bine documentat, Trandafirii pierduți este o poveste remarcabilă și o dovadă în plus a forței feminine. Această epopee grandioasă îi va cutremura și îi va încânta pe fanii romanului Când înflorește liliacul și pe cititorii de ficțiune istorică deopotrivă.“ PopSugar


Capitolul 1

ELIZA

1914

Era o petrecere de primăvară, după tipicul celor din Southampton, cu obișnuitele distracții. Crochet. Badminton. Mici răutăți mondene. Se ținea la locuința mamei din Gin Lane, o clădire capitonată cu lemn alb, înconjurată de o fâșie de peluză arămie, ce cobora, într‑o pantă lină, până la ocean. Vila în stil Queen Anne, cunoscută drept Vila Mitchell, după familia tatei, stătea lângă suratele ei aliniate de la un capăt la altul al pleșuvei Peninsule South Fork din Long Island, New York, precum pasagerii de pe puntea unui vapor.

Dacă eram mai atentă în ziua aceea, poate aș fi ghicit care dintre băieții aceia veseli, care încercau să nimerească portițele de crochet, avea să‑și găsească, în curând, moartea în pădurea Argonne și care dintre femei va schimba rochia de mătase în nuanța fildeșului cu una de doliu. N‑aș fi arătat spre mine.

Era spre finalul lui mai și mult prea răcoare pentru o petrecere pe malul oceanului, dar mama ținea morțiș să ne luăm la revedere așa cum se cuvine de la prietenii noștri ruși, familia Streșnaiva. Stăteam în imensul salon friguros din fundul casei, de la fereastra căruia, smălțuită cu stropi de sare, ți se înfățișa toată curtea din spate ca de la timoneria unei nave cu aburi. Din cauza asta, aveai senzația că oaspeții coboară spre plajă printr‑un văl de pâclă.

Am simțit două brațe care mă cuprind de talie, iar, când m‑am întors, am dat cu ochii de fiica mea de unsprezece ani, Caroline. Îmi ajungea deja până aproape de umăr și își legase cu o panglică albă părul auriu ca grâul copt. Alături, stătea prietena ei, Betty Stockwell, complet diferită de Caroline, fiind cu vreo doisprezece centimetri mai scundă și deja o frumusețe brunetă în devenire. Cu toate că purtau rochii albe, identice, nu semănau câtuși de puțin.

Caroline m‑a strâns cu putere de mijloc.

– Mergem să ne plimbăm pe plajă. Tata m‑a rugat să‑ți spun că își cere scuze că s‑a îmbrăcat fără ajutorul tău, azi‑dimineață, așa că, te rog, nu‑l pedepsi și lasă‑l să‑și bea Dubonnet‑ul.

Am mângâiat‑o pe spate.

– Transmite‑i tatălui tău că bărbații daltoniști, care ascund șosete galbene în garderobă, sunt de neiertat.

– Ești mama mea preferată, a spus Caroline, zâmbind.

Apoi a luat‑o la fugă spre plajă, pe lângă bărbații care își țineau pălăriile de paie cu mâna, în timp ce pantalonii de flanel le fâlfâiau în bătaia vântului. Doamnele, în pantofi din pânză și costume de in crem peste bluzele vaporoase, întorceau capetele spre soare, bucuroase să simtă din nou briza nordică, după o vacanță petrecută în Palm Beach. Prietenele sufragete ale mamei, marea majoritate îmbrăcate în tafta neagră și mătase, contrastau izbitor cu peluza decolorată, ca niște ciori care se plimbă țanțoșe prin lanul de in.

A apărut mama și m‑a luat de braț.

– E cam răcoare pentru o plimbare pe plajă.

La cei șaptezeci de ani ai săi, mama, Caroline Carson Woolsey Mitchell, sau simplu „Carrie“, cum îi spuneau surorile ei, era, ca și mine, o femeie voinică, de peste 1,80 metri înălțime, născută în New England, dintr‑o veche familie americană, care îndurase la fel de multe necazuri pe cât uragane.

– Stai liniștită, mamă, că nu pățesc nimic.

Am mijit ochii și i‑am văzut pe Henry, Caroline și Betty, care se plimbau deja pe plajă; fusta albă a lui Caroline era umflată de vânt, de parcă mai avea puțin și își lua zborul.

– S‑au descălțat cumva? a întrebat mama. Sper să nu stea prea mult pe‑afară.

Valuri înspumate frământau suprafața apei, în timp ce tustrei mer­geau agale, cu capetele plecate.

Mama m‑a cuprins în brațele ei calde.

– Mă întreb despre ce‑or vorbi Caroline și Henry.

– Despre orice. Sunt pierduți în lumea lor.

O pală de vânt i‑a smuls de pe cap pălăria de paie lui Henry, dez­velindu‑i părul roșcat, iar Caroline s‑a repezit să o ia din apă.

– Mare noroc pe ea că are un tată care o adoră, a spus mama.

Ca întotdeauna, avea perfectă dreptate. Ce mă preocupa pe mine însă era dacă fiica mea va tuși iar jumătate de noapte din cauza aeru­lui sărat.

Henry ne‑a făcut cu mâna de pe plajă, ca un naufragiat pe o insulă pustie.

I‑am răspuns și eu cu un gest.

– Henry are pielea prea albă ca să stea așa mult la soare. O să se ardă.

I‑a făcut și mama cu mâna.

– Tare sensibili mai sunt irlandezii.

– Pe jumătate irlandez, mamă.

– O să‑ți ducă amândoi dorul, a spus, bătându‑mă pe mână.

– Nu lipsesc mult.

Sofia și familia ei veniseră de la Sankt‑Petersburg, să petreacă o lună cu noi, iar, a doua zi, urma să plec la Sankt‑Petersburg, odată cu ei.

– E normal să‑mi fac griji. Rusia e atât de departe. În Saratoga e plăcut în perioada asta.

– S‑ar putea să nu mai am altă ocazie să văd Rusia. Bisericile. Baletul…

– Țărănimea flămândă.

– Mai încet, mamă.

– Au abolit șerbia, dar săracii au rămas sclavii țarului.

– Înnebunesc dacă mai stau mult închisă aici. Caroline o să se înțeleagă de minune cu Henry.

– Cel puțin nu e război. Deocamdată.

Ziarele prefigurau un conflict cu Germania, dar lumea fusese de atâtea ori pe picior de război, încât mulți newyorkezi nici nu mai dădeau atenție acestor știri.

– Nu te mai frământa, mamă.

A plecat de lângă mine, iar eu am ieșit în vântul salin de pe terasă, unde se purtau tot soiul de conversații amabile, acompaniate de ples­netul valurilor și, din când în când, de pocnetul ciocanelor de crochet. Mi‑am croit drum prin mulțime, strecurându‑mă printre mătăsuri și cașmiruri, în căutarea prietenei mele, Sofia.

Prietenii mamei și ai tatei se împărțiseră în două tabere distincte. Deși tata murise de câțiva ani, mama nu uita să îi invite prietenii la toate sindrofiile. Pe vremuri, fusese liderul Partidului Republican din New York, ceea ce spunea multe despre prietenii lui: colegi avocați și soțiile lor, finanțiști și câte un magnat care reușise prin forțele proprii.

Prietenii mamei erau clar mai animați: actori și pictori, sufra­gete de toate formele și mărimile, și câțiva cetățeni străini, veniți din locuri îndepărtate, despre care prietenii tatei doar șușoteau: Nairobi. Bangkok. Massachusetts.

Ca să găsesc grupul rus, trebuia doar să mă ghidez după zarva de glasuri, căci formau un anturaj deosebit de gălăgios, gata oricând să pornească discuții aprinse într‑un amestec de franceză, engleză și rusă. Am trecut pe lângă medicul familiei Streșnaiva, dr. Vladimir Leonidovici Abușkin, un bărbat chel și îndesat, îmbrăcat cu haină de linx peste costumul de dimineață, care se contrazicea cu medicul mamei, dr. Forbes.

– Nu mă interesează cum procedați la Sankt‑Petersburg, spunea doctorul Forbes, obosit și tras la față, după o viață de vizite nocturne la căpătâiul bolnavilor și gravidelor. Dacă vreți să iasă un copil sănătos, Sofia n‑are voie să călătorească. Are nevoie de odihnă și de calciu.

Doctorul Abușkin a dat capul pe spate, disprețuitor.

– Calciu? Pfui! Mai are două luni până naște și e sănătoasă tun.

– Dar e periculos. A pierdut deja două sarcini. E riscant să facă o călătorie prea lungă.

I‑am găsit pe ruși adunați în capătul terasei din spate, alături de prietenii mei actori: căruntul E.H. Sothern, care stătea în genunchi, și soția lui, Julia Marlowe. Julia le vorbea de la fereastra dormitorului meu, de la etaj, interpretând, împreună cu E.H., una dintre cele mai celebre scene din Romeo și Julieta.

Împrăștiată, dar creativă, cu nasul în cărți și mereu pe fugă. Încăpățânată și cu un doctorat în Sarcasm. Dușmanul declarat al somnului. Cinefilă de mică, cu căștile în urechi oriunde merge, imaginația o îndeamnă să viseze în cele mai (ne)potrivite momente.

Tu · Caroline Kepnes – „Nu poți salva pe cineva care nu vrea să fie salvat.”

 „Vreau să fiu mai atentă cu vorbele mele şi să spun doar ce vreau să spun. Să tai ce nu e necesar.” Folosim cuvântul „obsesie” mult prea uşor, mult prea des. Suntem obsedaţi de filme, cărţi şi seriale, de personaje fictive şi de actori, de melodia pe care o avem setată atât ca alarmă, cât şi ca ton de apel, de prăjitura cu ciocolată cumpărată aproape zilnic de la cofetăria din colţ, de zecile de ...[Read More]

Fragment în avanpremieră: Orice inimă e o poartă, de Seanan McGuire

În martie la Leda Edge: Orice inimă e o poartă, de Seanan McGuire, primul volum al seriei „Copii în derivă”. Traducere de Carmen Ion. CĂMINUL PENTRU COPII ÎN DERIVĂ AL LUI ELEANOR WEST. NU SE ACCEPTĂ CERERI ȘI VIZITATORI. NU SE OFERĂ INFORMAȚII. Alunecând prin umbrele de sub pat, pășind printr-un șifonier sau rostogolindu-se printr-o vizuină de iepure, copiii au știut dintotdeauna să călătorească ...[Read More]

Nume de cod: Tura (Dosarele Checquy #1) · Daniel O’Malley

Trupul pe care-l porți a fost cândva al meu. Așa începe Nume de cod: Tura, un debut ingenios, excentric și neașteptat de amuzant, un cocktail literar „condimentat” cu umor sec, situații absurde, dialoguri bizare și misiuni desprinse dintr-o parodie britanică. Cum aș fi putut să ignor un roman în care protagonista se trezește într-un parc londonez înconjurată de cadavre care poartă mănuși din latex...[Read More]

Revolutionary Road · Richard Yates

„- Ascultă-mă un minut. Nu pun mâna pe tine. Vreau doar să-ți spun că îmi pare rău. – Minunat. Acum vrei, te rog, să mă lași în pace?” Fugim de mediocritate și de eșec, de semnificația imperturbabilă a cuvântului „banal”, care, odată ce îți este anexat, se lipește de tine, ca o a doua piele, de parcă așa ar putea să-ți consolideze statutul în societate, fără nicio șansă la redresare sau schi...[Read More]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader